caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Autorul lunii ianuarie 2010 – Daniela Voiculescu

de (4-1-2010)

Daniela Voiculescu

ÎMPĂRŢIREA

dacă în 1994, pe 9 ianuarie, la 20:45, aş fi părăsit această lume… nu s-ar fi schimbat nimic! mi-a stat inima, apoi a pornit… nu ştiu de ce. când m-am trezit, la reanimare, am privit geamul imens şi noaptea! nimeni nu poate să înţeleagă cât de greu îţi este când te întorci din altă lume! cauţi să înţelegi, să vezi ceea ce înainte nu vedeai! cauţi preţul adevărat al lucrurilor, să oferi ceea ce înainte nu ofereai!
aşa a început cea de a doua mea viaţă… cu greu am uitat bătăile inimii mele din acea noapte! o singură bătaie de inimă avea o putere grozavă! una mă băga în fundul pământului, apoi alta mă aducea înapoi… şi priveam geamul negru… mă rugam să se termine noaptea şi ciudatele bătăi ale inimii mele! mă rugam să-mi văd copilul… aveam un băiat de 2,4 kg. era prematur. mă rugam să trăiască. Atunci am învăţat cu adevărat verbul „a trăi”… şi-am început să lupt pentru viaţă! viaţa cea nouă! împreună cu Horia.
viaţa pe care o uram înainte… începuse să mă fascineze! atunci mi-am dat seama câţi oameni pierd frumuseţea vieţii, ascunzându-se în marsupialul „afacerii”. viaţa nu va fi niciodată o afacere! viaţa este un amalgam de lucruri simple… seamănă cu un desen, viu colorat, în care se adună firescul! şi grădiniţa de copii, şi răsăritul de soare, şi bucătăria în care mama taie ceapă… şi blocurile, şi stelele, şi luna… şi fluturii, şi albinele… şi zumzetul!
am făcut totul pentru Horia! prima oară, când l-am văzut… m-am speriat! se uita la mine supărat, de parcă nu îşi dorise să vină pe lume! m-am consolat, spunându-mi că acea puternică ceartă din privire era… pentru că îl lăsasem singur!
am făcut totul pentru soţul meu! am acceptat că este o persoană diferită de mine, am încercat să îl înţeleg şi să îi ofer iubire… am acceptat să trăiesc fără mângâieri şi şoapte de dragoste, am încercat să merg mai departe… dăruind infinit!
am citit, m-am uitat la stele şi am crezut în ele! un an de zile am semnat o rubrică de astrologie, am comunicat cu alţi oameni şi, pe lângă horoscopul pe care îl făceam, le ofeream, din toată inima, speranţa… îndemnul de a iubi viaţa… îmi mulţumeau! în final, acest rol m-a obosit, fiindcă numărul oamenilor nemulţumiţi de viaţă… creştea! un schimb straniu se întâmpla! ei plecau fericiţi, eu rămâneam tristă…
venise timpul să mă ocup de viaţa mea literară! scriam cărţi cu gândul că cei care mă vor citi… se vor schimba! în bine. că vor vedea frumuseţea vieţii simple. nu mi-a fost uşor să editez cărţile, dar am căutat oamenii potriviţi… adică oamenii cu bani. aşa a fost să fie. drumuri obositoare, pentru un vis! cine se va schimba? şi urma altă întrebare… de ce m-am întors înapoi? bineînţeles, pentru Horia, dar acest răspuns nu îmi era de ajuns!
trăiesc. citesc ziarul. aceiaşi oameni… mulţi răi, puţini buni. i-aş da zece, cu felicitări, jurnalistei Carmen Preoteşoiu, la fel cum primeam eu de la profesorul meu de limba română, din generală, domnul Bucur Oprică… i-aş da zece, cu felicitări, din tot sufletul, pentru articolul „Doamna şi autistul”. dar sufletul îmi plânge… tremură ca ultimă frunză de toamnă, care a strâns toată tristeţea lumii… să-i dau zece, pentru un articol în care mai multe suflete plâng? să-i dau zece, pentru un articol în care se evidenţiază insensibilitatea Elenei Udrea? ştiţi ce am să fac? până la urmă… am să-i dau zece, pentru că speră! ea încă mai speră că poate să schimbe ceva… aşa cum am făcut eu în 1994! şi iarba de sub picioarele mele spera…
azi, timpul nu îţi mai priveşte nici chipul, nici sufletul… se grăbeşte. depinde doar de noi ce alegem… celule aromate cu Chanel sau chiar viaţa cu ochi de copil, privirea care trece dincolo… de timp.

DA, VIRGINIA, EXISTĂ.

uitasem albul…
cum se pune omătul!
pierdusem strălucirea pomilor ninşi,
vibraţia crengilor de brad,
emoţia steluţelor vanilate…

uitasem sâmburele de adevăr
şi cercul romantic, cercul violet!
pierdusem scrisoarea din New York,
a Virginiei O’Hanlon…
şi răspunsul redactorului-şef!

uitasem de tine, Moş Crăciun,
pierdusem dorinţa…
şi existenţa lucrurilor invizibile!
uitasem timpul bucuriei,
pierdusem florile copilăriei, dalbe!

CEAINĂRIE PENTRU DRUMEŢI

eu nu sunt Kristina,
creatoarea de pălării nebune…
atelierul meu nu se numeşte Dog Work.
şi nici nu petrec… cu personajele
din povestea „Alice in Ţara Minunilor”!
eu sunt doar o agendă în miniatură,
femeia dintr-un pix japonez…
gata să îţi servească o aromă,
din „biblioteca” de ceaiuri!
m-am schimbat. şi zâmbetul meu…
se ascunde într-un plic pe care scrie
Magic Moon…
nici atelierul meu nu mai seamănă
cu cel pe care îl ştiai, cu cel
pe care l-ai lăsat în sânul toamnei!
i-am adunat lacrimile şi le-am pus
să curgă pe Apa Sâmbetei…
până într-o zi, suavă, de primăvară!
le-am chemat înapoi…
fără să ştiu că mă vor schimba…
şi de-atunci… zilele-mi sunt file,
nopţile-mi sunt fluturi pe umbre,
au parfum de Moulin Rouge…
nu mă întreba:
cine a câştigat şi cine a pierdut?
îţi vei da seama din aburii timpului!
şi-ai să mă cauţi… ca pe vremuri…
şi-ai să rupi câte o bucăţică…
din cărămida de ceai chinezească…
ne vom iubi într-o agendă misterioasă,
„The quiet Life”…

INDIMENTICABILE

urechile monstruoase s-au ascuns, după ce au crescut şi mai mult, în câteva cuvinte… s-au rotit, ca un carusel pornit din senin, mi-au urmărit mişcările inimii… şi au căzut! în coşul meu de gunoi, în care am adunat atâtea lucruri care m-au durut… neîncrederea doare cel mai tare! nu trece nici cu biscuiţi scoţieni, nici cu miere de lavandă, nici cu dulceaţa unui pepene galben, brazilian… şi mă gândesc la plăcerea naşterii unei minciuni, la fuga omului, care s-a bătut la căpătâiul unei şoapte, la îndepărtarea dintre oameni şi la dorul de eternitate… realitatea e mică, se joacă printre gramele sufletului, e chiar timpul care face lacrima să râdă… şi să viseze mărturisirea lui John Lennon, adevărată! fără politică, la fel de simplă… precum sunetul zăpezii.

SENBAZURU

am sufletul trist…
ploaie de toamnă, mister
pierdut pe chip de nălucă!
ne pierdem, iubitule…
în colţurile ceţoase ale unei case
de păianjen!
şi-am să uit, iar, să fiu femeie,
melodie japoneză, poezie
pe nuanţe de sensibilitate…
şi-am să adorm, iar, în pantecul
visului rotund, umbreluţă
portocalie… cu o mie de cocori!

ZDROBITOR

m-am săturat de renunţări… mereu a trebuit să renunţ la câte ceva… obiecte, oameni, sentimente… când simţi că începi să te sufoci, arunci! de-atâta ipocrizie, nu mai poţi vedea lucrurile mărunte, de unde porneşte adevărul! am renunţat la televizor, la acele voci care îţi intră în casă şi te mint! am renunţat şi la omul pe care îl iubesc, l-am vândut unei cutii poştale, imaginare! am renunţat la senzaţionalul din mine, să mă dăruiesc în ipostaza de femeie, şi-am renunţat la mândrie, am iertat… am devenit copil, dar tot m-am sufocat! şi-a apărut, iar, întrebarea: ce trebuie să mai arunc? sincer, aş vrea să arunc durerea! oribilul unei lumi care face doar statistici, în loc să deschidă drumuri noi!
azi, am să arunc ziarul pe care îl citesc! „Emil Boc, cel mai sărac din Guvern” la titlul ăsta… începe să mi se decoloreze sângele! începe să mi se cuibărească în suflet… deznădejdea! nu am să mă plâng de sărăcia mea, nu am să plâng nici prostia miniştrilor care alcătuiesc noul Guvern… am să plâng doar oamenii care cad în capcana întunericului, care strâng doar deşertăciuni! şi-am să mă sufoc de-atâtea lacrimi! nu poţi să renunţi la ceva, fără să plângi, decât atunci când nu mai ai suflet… şi-aceşti oameni nu mai au suflet! asta se traduce zdrobitor: oameni pierduţi! ei au renunţat la viaţă, la lucrurile mărunte… de unde porneşte adevărul!

AURE ALB-STRĂLUCITOARE

el a visat la sufletul
unei magnolii de oţel!
şi mica lui bănuială, balon
colorat cu roşu marţian…
a vrut să zboare cât mai sus!
pe vers de lună plină, verde,
romantică… ochi de Venus.
şi-aşa, fragil, şi-a făcut
infuzie de dragoste…
din cele o mie de petale
ale lotusului…
nimic nu este imposibil!
de fapt, oţelul are aromă
de santal…

TĂCERE DE SALCIE

repede, o femeie! repede, un hamburger! repede, o cafea! ca şi cum viaţa ar fi un film ce se derulează pe increase speed. şi, în efervescenţa asta, eşti în stare să ceri şi moartea… tot repede! să suni la taxi… şi în bagaje să pui: o femeie, un hamburger şi o cafea!
cine ne schimbă, uneori? cine ne păcăleşte cu scenarii repetente? e uşor să pierzi normalul, şi e uşor să negi paranormalul! e uşor să îţi faci aure din funcţii, şi e uşor să negi minunile! să crezi că mâine vei avea timp să iubeşti cum vrei… fară grabă! să amâni iubirea!
după ce ai căutat, o viaţă întreagă, iubirea, atunci când ea vine… nu mai ştii să iubeşti! trebuie să răspunzi la telefon, nu să prelungeşti un sărut! trebuie să accelerezi victoriile, să colecţionezi titlurile! să nu îţi ieşi din mână! şi, în acelaşi timp, să studiezi partenerul! ia, rezistă? e supus?
da, iubire, voi fi minutul tău, alteori… secunda! asta e menirea femeii! să se ofere, să ocrotească. ea nu trebuie să facă filozofie. ea trebuie să fie tăcere de salcie. şi voi fi! pentru că te iubesc… aşa nebun, febril şi răzvrătit! pentru că te iubesc… aşa lucid, dulce şi copil!

DOWNSHIFTING

ţi-am adunat ghinde, vâsc, merişor şi puţină lumină de toamnă… din trifoi! ţi-am trimis câte-o şoaptă de dor, când poteca respira încet, ca un nor din voal de mireasă. ţi-am arătat şi oraşul, pe înserat. biserica, „slow life”. şirul de florari, cu zâmbete stranii, de parcă ar pune în fiecare buchet… câte un remediu homeopatic! şi-o tresărire… pe bucla finală a unui simţ psihologic! aproape de casă, m-am oprit să-ţi iau struguri de la supermarket. şi-am trecut prin parcare, numărând şotronul! o amintire m-a condus pe ultima stradă – zâmbetul tău roşu, de stea, sărind de bucurie… prin viaţa mea!

ATTRAVERSAMENTO

după ce am citit „Jurnalul Naţional”, m-a copleşit o negură de dezamăgire. se suferă. procentajul creşte, ţara lăcrimează doar la un click! românii nu au priceput că viaţa e scurtă, că lecţia cu „faptele bune” li s-a predat pentru a-şi putea înălţa sufletul… cruzimea a devenit ceva normal, trădarea, un lucru necesar, furatul, ceva distractiv, ca un joc playstation. nu mai amintesc de iubire – ea este marginalizată, fiica unei cerşetoare! ochii lumii sunt atraşi de ştiri în genul… „noul iubit al Madonnei are 22 de ani”! Hopa Mitică rămâne perplex! cerneala ziarelor are nevoie de drogul prostiei! s-a învăţat cu actualul bolnav, deformat, mărşăluind prin multiplii timpului!
pe cine mai interesează că octombrie plânge? nu-l va privi nimeni cum renunţă la câte o frunză, la câte un dor… nu va lăcrima nimeni lângă pleoapa lui răpusă de filozofie. va trece… răsfoind singurătatea. vântul bate, ploaia şi-a părăsit raţiunea, greierii au sărit prin colţurile de bibliotecă, aproape de cărţile romantice, cu parfum parizian şi străluciri ce duc spre stele… va trece, cum trece lumina printr-un vitraliu, sfinţindu-se cu speranţa aurei! el e o văpaie neînţeleasă, o vrajă ce doarme în jobenul lui Lincoln, visând libertatea, eliberând sufletele iepurilor! născocind infinita derulare a bucuriei, lumea înţeleaptă, acuarela albă! îmbătrânind frumos şi mirosind a iarnă!

Daniela Voiculescu

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • itzhak bareket: (4-1-2010 la 00:00)

    draga duduie,domnisoara,sau poate doamna
    VOICULESCU,
    de lunea trecuta iti citesc poemele,si ma tot uit sa vad ecourile pe care le-au starnit printre cititorii, desteptati probabil,de continutul si musica lor…nimic…nimeni-pana acum-in ACUM,N-A INDRAZNIT…ce-o fi asta?nu cred,nu se poate concepe c-au ramas indiferenti. si-atunci?…oarecum,ii inteleg..
    .ezita…tensiunea, voltajul ridicat-desi cu maestrie estompat-al poeziilor,
    poate sa fie
    oarecum periculos,e mai bine sa fim precauti,
    sa nu scoatem o vorba,sa nu scriem un cuvant,doar nu suntem obligati…in afara de asta,a fost numita scriitoarea lunii,bravo,la .mai mare si cu asta basta…
    ei nu e chiar asa!uite eu,ma’ncumet.nu pentru
    ca ma simt MIHAI VITEaZUL sau SAMSON cel cu parul lung,ci pentru ca ma mananca in varful
    degetelor…am hotarat sa-ti trimit o incercare de a mea;”PERSOANA’NTIA”
    EU,PERSOANA’NTAIA SINGULAR
    INCADRAT SI PIERDUT
    PRINTRE ATATEA PERSOANE DE MANA-NTAIA
    SINGULARE CA SI MINE,
    MA CAUT PRETUTINDENI,DAR UITE CA NU MA GASESC.
    RATACESC PRIN LABIRINTUL JUNGLEI
    CU OAMENI FULGERATI DE NEON METROPOLITAN
    IZOLATI UNII DE ALTII PRIN REGULAMENT URBAN
    SI NU STIU CE SA FAC?SA URLU,SA PLANG,SA RAD?
    SAU MAI BINE SA TAC,PANA CAND CINEVA,
    -POATE CHIAR EU- MA VA GASI SI RESTITUI
    MIE PERSONAL,SAU EVENTUAL,VA ANUNTA
    PRIMA CIRSCUMSPRICTIE DE POLITIE CA’N SFARSIT
    SUNT SI EU UN OM GASIT.
    cu drag si apreciere adanca,itzhak bareket.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Voiculescu Daniela: (4-1-2010 la 00:00)

    Draga domnule Itzhak Bareket… azi am vazut acest articol si ecoul dumneavoastra…
    M-am bucurat mult! E linistitor sa stiu ca macar cineva ma apreciaza, pt ca am suferit f mult si inca mai sufar…
    Uneori, ma-ntreb de ce nu m-am calugarit in 1988? De ce am sperat ca pot exista macar un strop de iubire adevarata?
    Ce pot sa va ofer pt minunatul poem? UN SIRAG DE LACRIMI… si ultimul vers soptit… SUNT SI EU UN OM GASIT! dumneavoastra m-ati gasit… m-ati mangaiat… mi-ati adus raze de lumina in suflet… MULTUMESC!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • itzhak bareket: (4-1-2010 la 00:00)

    draga duduie DANIELA,
    m-au sguduit randurile d-tale,asa cum intotdeuna,am fost coplesit de sinceritatea poeziilor pe care le-am citit.
    felul matale de a simtii si gandii e unic,si desi este cate odata anevoios,ba ghiar foarte dureros,el e in acelasi timp,chezasia,siguranta
    ca vei ajunge la o izbavire definitiva,care-ti va prilejui bucurii de acelesi voltaj,cu aceiasi intensitate…
    iti multumesc pentru cuvintele dragi pe care mi le-ai adresat,si daca e posibil,…tea-si ruga sa continui…
    cu drag.si adanca apreciere,itzhak bareket.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Voiculescu Daniela: (4-1-2010 la 00:00)

    în primul rând, vreau să mulţumesc domnului Dan David… fiind în această tensiune… am omis.
    fiul meu, Horia, mi-a adus aminte.

    voi continua… cu voia Domnului. sper să aveţi dreptate şi să găsesc trandafirii iubirii. vă doresc să fiţi mereu un suflet luminos!

    10 martie 2010, 12:21, daniela voiculescu

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Mariana Dobrin: (4-1-2010 la 00:00)

    Felicitari pt ce-ai reusit, Daniela si succes pe mai departe!!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.226.241.176