Prima oară s-a întâmplat acum câţiva ani cu prilejul unei delegaţii la Bistriţa. Realizam un reportaj despre evreii din Bistriţa. Colegul meu, operatorul de imagine, m-a invitat în casa unui amic medic. Am fost primiţi cu multă ospitalitate şi am povestit în jurul mesei încărcate de bunătăţi, la un pahar de coniac fin, în casa unui doctor bine cotat. Printre altele, a venit vorba despre subiectul reportajului.
În după amiaza respectivă intervievasem o supravieţuitoare de la Auschwitz. Gazda m-a ascultat cu atenţie şi pe urmă şi-a exprimat calm, pe îndelete, opinia că totul e o plăsmuire, că s-a dovedit ştiinţific imposibilitatea existenţei camerelor de gazare, din cauza lipsei de etanşeitate a uşilor şi ferestrelor, condiţii în care lumea n-ar fi putut muri asfixiată…
Erau informaţii pe care le citise într-o carte şi de care nu se îndoia. Mi s-a pus un nod în gât, din pricina uimirii şi revoltei, fiindu-mi aproape imposibil să scot vreun cuvânt cu care să combat cele afirmate, să-i spun că tatăl şi unchiul meu fuseseră deportaţi la Auschwitz şi au avut norocul să scape de selecţie, dar bunicii din partea tatei şi mamei, fraţii şi surorile lor, copiii de vârste fragede, vecinii din cartierul evreiesc din Cluj, respectiv din Gheorgheni, cunoştinţele mai vârstnice, femeile cu copii mici, bolnavii şi infirmii au fost duşi în camerele de gazare, că toate acestea le-am aflat din „surse directe şi credibile, de la martori”.
Că am ascultat şi citit mărturiile supravieţuitorilor, că ştiu atâtea poveşti cumplite. Dar eu eram „una de-a lor” intoxicată cu aceste legende…A pledat în locul meu, colegul meu operatorul de imagine, care citise la rându-i şi aflase despre grozăviile de la Auschwitz, ca în final să-i spună: „Tatăl colegei mele a fost deportat la Auschwitz, rudele ei au fost gazate”. Medicul în cauză n-a mai argumentat. N-a fost decât o discuţie o particulară care mi-a dezvăluit că există o categorie de oameni care pune la îndoială existenţa şi dimensiunile Holocaustului. Doar toţi avem dreptul la libertatea opiniei, nu-i aşa ? Iar eu eram convinsă că prin reportajele realizate cu supravieţuitori, prin impactul lor la televiziunea publică, adevărul Holocaustului are şansa să ajungă la publicul larg.
La sfârşitul anului 2006, butonând telecomanda, pe canalul M2 al televiziunii publice ungare, am nimerit un film documentar, care tocmai prezenta imagini de arhivă cu depunerea jurământului lui Szálasi, şi parada militară, în timp ce un bătrân uscăţiv povestea despre cum l-au capturat pe tatăl său, imediat după război, în zona americană din Germania şi cum l-au adus în Ungaria să-l judece. Cum a fost condamnat la moarte şi cum a decurs seara dinainte de execuţie, cum l-au vizitat şi ce a mâncat. Nu ştiam despre cine era vorba. Apoi am văzut câteva secvenţe de arhivă despre execuţia lui Endre László şi Baky László, cu un comentariu vehement, specific primilor ani bostbelici, urmat de continuarea mărturiilor bătrânului Endre Zsigmond, căruia reportera i se adresa cu apelativul Zsiga bácsi (Nea Zsiga).
Mie, datorită vârstei şi preocupărilor, numele lui Endre László îmi era cunoscut şi avea o rezonanţă sinistră, fiind vorba de un politician violent antisemit, acolit al lui Szálasi şi al lui Eichman. Endre fusese părtaş la decizia şi pusese în practică (la propriu) deportarea şi exterminarea populaţiei evreieşti din Ungaria, participând personal la înfiinţarea ghetourilor. Dar filmul nu informa despre toate acestea, interlocutorul privea în ochii telespectatorului povestind despre scrisoarea trimisă din închisoare de tatălui său, în care îşi asuma toate faptele, motivând că evreii trebuiau exterminaţi pentru că altfel ar fi subjugat poporul maghiar.
La întrebarea reporterei, Endre Zsigmond împărtăşea vederile tatălui său arătând că „Acum, în anul 2005, se dovedeşte justeţea principiilor tatălui său, dată fiind proliferarea evreilor în toate sferele de influenţă şi înmulţirea necontrolată a ţiganilor…” În final, copiii lui, printr-o scurtă convorbire telefonică din Australia, dezaprobau opiniile tatălui, dar afirmau că îl iubeau prea mult pentru a-l contrazice pe faţă. La întrebarea reporterei de ce n-a vizitat niciodată lagărul de la Auschwitz, „Zsiga bácsi” a răspuns: „Nu aveam de ce, este un muzeu contrafăcut. Camerele de gazare nu puteau exista din cauza imposibilităţii de a etanşa uşile şi ferestrele”.
Nu l-au interesat memoriile supravieţuitorilor pentru că „Sunt părtinitori”. La vederea fotografiei unui morman de cadavre de la Auschwitz, fiul lui Endre László a contestat provenienţa lor arătând că „Un preot catolic a demonstrat că este fotografia unor morţi în urma bombardamentelor”. În finalul filmului, cu o inscripţie măruntă, de genul celor în care se avertizează că efectele unui produs farmaceutic trebuie comunicate medicului sau farmacistului, erau înşirate crimele lui Endre László, faptul că a contribuit la exterminarea a 600.000 de evrei din Ungaria.
Filmul a fost urmat de o discuţie pro şi contra acestui film, în care autoarea şi un istoric arătau că filmul nu făcea decât să prezinte un crâmpei de istorie şi să clarifice personalitatea şi psihologia unui om cu vederi de extremă dreapta, că toată lumea de „bună credinţă”, cunoaşte adevărul istoric.
Argumentele telefonice ale celuilalt istoric, care încerca să demonstreze lipsurile (nici o vorbă şi nici un document despre activitatea criminală a lui Endre László), au fost risipite de moderatorul emisiunii fără a exista nici o posibilitate de intervenţie a telespectatorilor. Acest film, întitulat Descendenţii (Leszármazottak) şi realizat de Varga Ágota fusese distins cu premiul pentru regie la festivalul Magyar Filmszemle.
Cu acelaşi nod în gât şi neputinţa de a interveni, m-am gândit la impactul filmului, la tinerii care nu cunosc istoria, habar n-au de cine era Endre László, dar pot fi receptivi la discursul anti-evreiesc şi anti-ţigănesc, diseminat la televiziunea publică maghiară. M-am gândit la pericolul uitării şi la necesitatea informării despre Holocaust, permanent, prin mijloacele cele mai diverse şi mai accesibile, pentru ca societatea să fie imunizată împotriva negaţionismului care poate provoca o nouă epidemie de ciumă brună.
Andrea Ghiţă este redactorul emisiunii Shalom de la TVR Cluj, respectiv TVR3
Articol foarte reusit si documentat ce de fapt pledeaza pentru o lupta jmotriva rasismului si mai ales de asuprire pana la exterminare a evreilor. Rasismul si negationismul sunt fenomene inca prezente in Europa si in lume.
Nu incerc nici un fel de ura la adresa nicunei rase, dar incerc durere si tristete la auzul ca s-au curmat destine si vieti din cauza apartenentei la o anume rasa. In urma cu decenii un strabunic al meu cazut prizonier austro-ungar a fost batut in batai de gardienii unei inchisori in Sibiu pentru ca s-a aplecat sa manance niste coji de cartofi de pe jos. Aceasta se intmapla intre 1916-1918. Sunt crime ce nu se pot uita, insa trebuie sa luptam sa nu se repete. Sunt de acord cu articolul de mai sus si subscriu intrutotul.
Dna Andrea Ghita,
O sa va ridic o problema pe care m-am gandit mult daca sa o ridic sau nu, si m-am hotarat sa o fac, caci poate ca dvs documentata fiind, veti risipi un argument pe care, poate ca negationisti il dau deliberat dare care ii incurca pe cei care nu au pus pana atunci la indoiala cele auzite si citite .
Deci, odata avand o discutie cu un cunoscut care nu era antisemit, dar care sustinea ca sunt mari exageari legate de holocaust, m-a intrebat cati au fost asasinati la Auschwitz si i-am spus ce tineam minte din scoala, ca acolo au murir cca 4 milioane. El mi- raspuns ca ma insel si mi-a spus ca nu este asa si ca acolo au murit 1,5 milioane.
La mirarea mea, mi-a spus ca cifrele au fost revizuite, nu stia nici el de ce, si ca asta este ultima cifra oficiala.
Am spus atunci 4 milioane sau 1,5 milioane ramane aceiasi crima cumplita.
Stiti ce mi-a raspuns?
Da, dar cand cifra totala de 6 milioane de evrei ucisi in razboi, nu a fost corectata cu acele 2,5 milioane in minus la Auschwitz, adica sa fie si ea coborata la 3,5 milioane eu incep sa am motive sa nu mai am incredere in aceste cifre.
M-a lasat cu gura cascata si recunosc ca nu aveam motiv, pana nu lamuream acest aspect sa-l fac negationist, ca antisemit nu aveam motiv, cum v-am spus, sa-l consider . Cred ca dupa 60 de ani trebuie sa acceptam ca sunt intrebari care pot fi puse, oricata durere ar starni unora care stiu exact adevarul din experienta directa a lor sau a celor dragi si ca mai ales acestia trebuie sa faca efortul sa dea raspunsul care sa inlature orice indoiala pe care poate persoane rau intentionate o strecoara.
Va multumesc pentru atentie si daca considerati intrebarea mea prea lipsita de delicatete va rog sa ma iertati si ignorati-o.
In primul rind chiar daca ar fi doar 3 persoane care au suferit (nu murit) pentru cum s-au nascut si tot ar fi oribil. E ca si cum nevasta iti spune ca e tirziu, te uiti la ceasul de la mina si vezi ca e 21:40, de uiti la cel de pe perete si vezi 22:15 si tragi concluzia: e dimineata.
Nu vi se pare ca cei care neaga ca s-a intimplat cred in chestii supranaturale de orice fel fara nici o dovada?
Domnule Ion Adrian,
V-aș ruga să clarificați în termeni ne-echivoci (dacă sunteți în stare de așa ceva): considerați că numărul de șase milioane de evrei nimiciți în Holocaust nu are justificare?
Raspuns pentru domnul Ion Adrian,
Va multumesc pentru interesul acordat articolului meu si-mi pare rau ca nu va pot raspunde la intrebare, desi de ani de zile, DE O VIATA, FAC RECENSAMANTUL EVREILOR MORTI IN HOLOCAUST. Am inceput la 3 ani, invatand numele si prenumele, varsta, profesiunea si ultimul domiciliu al bunicilor mei (religia era clara). Am continuat cu recenzarea rudelor apropiate ale mamei, ale tatii, ale prietenilor si cunostintelor din Cluj. Am fost foarte atenta la detalii, pentru simplul fapt ca nu voiam sa omit nicio informatie importanta pentru mine si, poate, pentru posteritate. Am fost riguroasa si atunci cand am intalnit cunostinte ale caror rude si prieteni au pierit in Holocaust, am adagat la recensamantul meu personajele reale ale unor carti, articole si filme documentare. Au urmat reportajele si filmele realizate de mine,precum si persoanele intervievate pentru Fundatia Shoah, patronata de Steven Spielberg. Sa stiti ca ma straduiesc sa continui acest recensamant, cautand sa incrustez macar o urma a OAMENILOR ucisi, sistematic si cu metoda, pentru singura vina de a se fi nascut evrei… VIETI OMENESTI CURMATE. Potrivit Talmudului STINGAND O VIATA, DISTRUGI UN INTREG UNIVERS. Din cate stiu universul nu este NUMARABIL. Daca va intereseaza numarul mortilor ( numarul oamenilor care devenisera simple numere)… nu sunt persoana potrivita pe care trebuie s-o intrebati.
Stimată Andrea Ghiță – a health warning:
Domnul Ion Adrian folosește orice prilej pentru a îndulci proporția crimelor împotriva evreilor și după cum vedeți nu se jenează nici în astfel de circumstanțe să facă tranzacții cu numărul de evrei nimiciți în Holocaust (880000 – 1000000 doar în Ungaria și România).
Dna Ghita,
Va multumesc pentru raspuns.
Stiti ce cred eu? Intradevar este ingrozitor sa ajungi la o cifra exacta.
Eu cred ca probabil au fost diferite metode de evaluare, fiecare cu erorile lor si atunci si cifra corectata de 1,5 este corecta si cifra de 6 milioane poate fi retinuta caci de atunci din anii 50 cand s-au stabilit aceste cifre si cand diferenta dintre cifra totala de 6 milioane si cea de 4 milioane era de 2 milioane azi acesta diferenta a crescut adica este posibil ca numarul mortilor depasind pe cel de la Auschwitz sa fi evoluat la cca 3,5-3 milioane.
Dar stimata dna duin pcate asta este doar o ipoteza personala si ar merita comunicata mai clar daca este asa.
Incaodata va multumesc ca ati raspuns si scuzati-mi poate insistenta dar nu era in interesul meu facuta si sper sa intelegeti acesta, indiferent ce spune unul sau altul.
Pentru mine este o surpriza motivarea: „Nu era posibila etansarea usilor si ferestrelor…”(?!!!). Nu am auzit pina acum asa ceva. O astfel de ineptie de cine e crezuta? Pe linga faptul ca nemtii sunt foarte buni tehnicieni/meseriasi si nu am auzit ca in casele lor sa existe „curent” (miscari de aer datorate neinchiderii perfecte a usilor si ferestrelor). Situatie existenta de foarte multa vreme in Germania.
In plus, nemtii erau mesteri in a crea tot felul de masinarii foarte etanse: submarine, care se pare ca aveau ceva eficienta, avioane (inclusiv cu reactie), etc.
Se pare ca lipsa de cultura aduce daune tuturor. Trebuie pornit de aici, pentru a stopa negationismul.
Ceea ce e de mirare, este atitudinea statului maghiar fata de acest fenomen. Desi este recunoscut ca un stat democratic, fara probleme de nici un fel, totusi, se pare ca sunt ceva probleme. Cel putin din cite a dovedit in articolul de fata autoarea. (Sigur, nu sunt doar la ei, dar la noi astfel de mentalitati sunt in „planul doi”, in timp ce in Ungaria, ele apar linistit pe „sticla”,etc,fara sa deranjeze pe nimeni…).
Cred ca autoarea merita felicitari pentru modul in care a gindit si construit articolul. Ca si pentru dovezile aduse in fata cititorilor.
În Ungaria negarea Holocaustului nu este incriminată, precum în Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Lituania, Polonia, România și Slovacia. Dar chiar dacă în România negarea Holocaustului reprezintă un delict penal încă din 2002 (OUG 31 ratificată în 2006 prin Legea 107), numeni nu a fost condamnat până acum definitiv și irevocabil.
Chiar eforturile mele de a afla detalii de la Ministerul Public s-au soldat cu tăcere sau răspunsuri în doi peri.
Negaționiștii sunt la fel peste tot (i-ați văzut și pe pagina revistei ACUM, mai timid ce-i drept), iar statul român nu e cu nimic mai breaz decât statul maghiar în această privință.
Deci aș sugera să ne preocupăm în egală măsură de negaționismul din Ungaria ca și de cel din România, cu atât mai mult cu cât Holocaustul din România a fost declanșat mult mai devreme și fără ocuparea țării de către Hitler în acest scop, cum s-a întâmplat în Ungaria.