Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sport



 

Fotbal, o generaţie de trişori

de (29-9-2015)

 
Între 20 – 29 aprilie 1962 a avut loc în România finala Campionatului U.E.F.A. de juniori, jucători cu vârsta sub 19 ani.

Pe 20 aprilie 1962 a fost emis, exact la începutul turneului, o marcă comemorativă dedicată turneului (Scott nr. 1474). Ea este inscripţionată „TURNEUL DE JUNIORI UEFA BUCURESTI” şi ne arată un tânăr fotbalist şutând într-o minge, pe un fond verde (ce aminteşte culoarea unui teren de fotbal) pe care apare cenuşie harta Europei.

text

Pe 29 aprilie 1962, într-un stadion „23 August” arhiplin, echipa României a cucerit titlul de campioană U.E.F.A. de juniori, învingând în finală cu 4 – 1 echipa de juniori a Iugoslaviei. A fost un succes de răsunet, care i-a umplut de bucurie şi mândrie pe tinerii din România, printre care mă număram la acea vreme şi eu, autorul acestor rânduri.

Marca de mai sus a fost supratipărită şi a apărut, fără grabă, pe 31 iulie 1962, adică la peste trei luni trecute de la ziua victoriei. Mai jos vă arăt această marca, (Scott Nr. 1510), supratipărită cu urâte caractere „dactilografiate”. Profitând de un interes scontat, valoarea ei facială a fost aproape cuadruplată de către poştă…

text

Jucătorii şi conducătorii echipei au dedicat victoria lor, aşa cum li s-a cerut, „Încheierii colectivizării agriculturii”, o acţiune începută de partidul comunist şi de guvernul român în 1949. Prin aceasta acţiune, executată deseori cu brutalitate, au fost înfiinţate în aproape toată România aşa numitele gospodarii agricole colective, inspirate după modelul colhozurilor din URSS. Odată cu colhozurie româneşti au început şi inevitabilele lipsuri. Informaţii suplimentare: aici (în engleză).

Mai jos vă prezint plicul prima zi (FDC) dedicat de Posta Româna acestui (tragic) eveniment. Plicul a fost emis pe 27 aprilie, cu două zile înainte de încheierea turneului de fotbal. Simbolul comunist al „secerei şi ciocanului” acoperă ca o pecete de neşters imaginea hărţii României.

text

Anii au trecut, dar evenimentul fotbalistic a rămas, timp de peste 50 de ani, ca o amintire plăcută, întipărită ca atare în memoria mea de filatelist şi de amator al sportului. Am fost adus brusc la realitate de un amic de-al meu din tinereţe, cu care jucam pe vremuri mici miuţe pe străzile, pe atunci lipsite de maşini, ale cartierului în care locuiam. Acesta mi-a relatat într-un e-mail că lucrurile de atunci nu au fost tocmai curate. În consecinţă am consultat Internetul şi am aflat că în realitate ele au fost destul de murdare, drept care rămăşiţele de entuziasm ale vremii s-au evaporat cu repeziciune.

text

Iată care au fost vârstele reale ale unor jucatori din echipa campioană: Vasile Suciu (19 ani si 6 luni), Sandor Pall (20 de ani si 5 luni), Mircea Petescu (căpitan, 19 ani si 11 luni), Mircea Racelescu (22 de ani), C-tin Jamaischi (17 ani şi 2 luni), D. Popescu (20 de ani şi o luna), C. Matei (21 de ani şi 10 luni), Emil Dumitriu II (19 ani şi 5 luni), Fl. Voinea (20 de ani şi 10 luni), László Gergely (20 de ani şi 6 luni), Ion Hajdu (20 de ani şi 3 luni). Amintesc ca era vorba despre o echipă de juniori, selecţionaţi ca având o vârstă de „sub 19 ani”. Pentru a putea participa la turneu, statul român a emis pentru jucători noi acte de identitate, completate în mod intenţionat cu date de naştere incorecte, vârsta jucătorilor fiind ajustată în ele la „cerinţele” momentului.

text

Din echipa câştigătoare a fost creată, după turneul reuşit, o echipa de divizie A numită Viitorul. Scopul declarat al acestei inovaţii a fost sa se asigure pentru noua echipă condiţii de vârf pentru ca jucătorii sa evolueze spre performanţe şi mai înalte. Experimentul nu a durat decât o foarte scurtă vreme, jucătorii fiind apoi împărţiţi între echipele dominante, Steaua şi Dinamo din Bucureşti (pe care, de altfel, Viitorul a apucat să le învingă în acel campionat al diviziei A). Nu este exclus ca izolarea temporară a acestor jucători în cadrul unei noi echipe să fi avut o directă legătură cu ascunderea vârstei acestora.

Ar fi de observat în final că aceasta generaţie, din care au făcut parte jucători care s-au remarcat pe plan naţional, nu a reuşit, aşa cum ar fi fost de aşteptat, să se afirme prin rezultate deosebite pe plan internaţional, în cadrul echipei naţionale de seniori.

M-a intrigat observaţia unui comentator că, în perioada turneului, unii juniori români se rădeau de câte două ori pe zi. Această observaţie, combinată cu expresia de argou „a pune (sau a trage) bărbi”, m-au inspirat să creez imaginea ironică situată în dreapta jos:

texttext

Am observat că pe imagine jucătorul nu priveşte mingea în care tocmai şutează. Oare o face de ruşine?

Surse, cu multumiri: Sursa-1, Sursa – 2

Published: 23.09.2015. Revised: 23.09.2015 .

Copyright © 2015 by Victor Manta, Switzerland.

Preluat cu permisiune de pe situl autorului – „România văzută prin timbrele ei”

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
107.22.17.220