Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Însemnări pe un iPhone. După 25 de ani

de (21-12-2014)

 
În acest sfârşit de săptămâna, când preşedinţii îşi trec ştafetele, ţară se înclină încă sub suferinţa celor pieriţi la datorie cu speranţa într-o aura nouă, se înclină sub puţinele gânduri de reculegere, de bilanţ al lumânărilor stinse, strivite în dezamăgiri.

Intalnire comemorativa la Cercul Militar din Sibiu

Întâlnire comemorativă la Cercul Militar din Sibiu

Am fost invitatul unei seri literare organizate de către Cercul Militar Sibiu, coordonator al revistei literare Rapsodia şi al Cenaclului George Topârceanu. Foste cadre militare, foşti combatanţi la evenimentele sângeroase din decembrie 1989.

Înaintea sărbătorilor de iarnă într-un cadru mai puţin festiv, într-un dialog deschis s-au depănat amitiri, s-au citit poezii şi un ansmablu muzical a intonat colinde, cântece de iarnă.

Nu s-au făcut comentarii politice, nu s-au adus reproşuri nimănui, atmosfera s-a distins prin comemorare, prin evocarea celor ce nu au mai apucat să trăiască momentele postcomuniste.

Fostul ofiţer la Unitatea de Transmisiuni din Sibiu, Nelu Lazăr, astăzi membru al Comitetului de coordonare a Cercului Literar al militarilor din Sibiu a relatat un moment din ultimele zile ale lui 1989. Comandant la datorie s-a confruntat cu tot felul de momente ieşite din comun specific stării de asediu. Un soldat ca oricare altul a primit vestea morţii mamei sale, răpusă de un glonţ al trăgătorilor ascunşi- a căror identitate nu s-a aflat nici până în zilele de astăzi. A ieşit la raport cu lacrimi în ochi cerând o permisie. Era singura dată când îşi mai vedea mama, nu în viaţă însă.

Ordinele de zi pe unitate, nesiguranţa, turburentele, agitaţiile nu permiteau ofiţerului să permită niciunuia dintre subalterni ieşirea din unitate. Ofiţerul şi-a amintit de mama să, de faptul că mama e doar una singură şi a semnat un ordin de permisie pe numele soldatului îndoliat cu condiţia ca pe perioada permisiei să nu poarte uniformă militară, să îmbrace doar haine civile.

După 25 de ani ofiţerul a păstrat vie această tragică întâmplare şi a transpus-o într-un poem publicat în ultimul număr al revistei literare Rapsodia. E poate acelaşi sfârşit de decembrie, întunericul nopţii cade mult prea repede şi am spune că nimic nu s-a schimbat din înfăţişarea cerului. Să înţelegem că doar poezia, chipurile brăzdate ale participanţilor la tragedia trecerii istoriei confirmă neuitarea ? Încă mai sperăm poate la o viaţă mai bună pentru cei în viaţă, pentru generaţiile viitoare.

Reproduc câteva versuri din poemul Decembrie însângerat scris de către Nelu Lazăr în memoria mamei soldatului:

“Sufletu-mi trist sângerează şi acum

Marşuri funebre, coroane, fiori,

Mătur zăpadă pe alee, pe drum

Ninge mereu “cu sânge” şi flori.”

Pagina din revista literara Rapsodia

Pagină din revista literară Rapsodia

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.146.33.241