Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Corupţia tehnico-ştiinţifică

de (10-2-2013)
2 ecouri

Scriu acest articol la încurajarea d-lui George Petrineanu, exprimată după un comentariu pe care l-am făcut la articolul d-lui Sorin Paliga “Non-reforma administraţiei, garanţia pasului pe loc”.

Corupţia în domeniul luării unor decizii de natură tehnico-ştiinţifică urmează aproape aceleaşi căi ca ale corupţiei administrative sau ale corupţiei din alte domenii de activitate, având doar nişte nuanţe specifice.

Spuneam în acel comentariu: “Aşa cum dv. sunteţi flight test engineer şi răspundeţi de fiabilitatea componentelor din avion, eu, pe lângă proiectare, aveam delegaţia ISCIR pentru funcţionarea în siguranţă a celor peste 8.000 de utilaje sub presiune din chimia de pe Valea Trotuşului, şi nu a fost un singur caz în care, dacă pronunţam o interdicţie, să nu înceapă presiuni pentru un compromis. De obicei, inventam fel de fel de măsuri compensatorii şi consolidări ca să nu opresc producţia, dar fiind vorba de viata oamenilor, nu am cedat niciodată”

Orice utilaj (rezervor, coloană de distilare, schimbător de căldură, instalaţie de ridicat, etc.) care prezintă un pericol potenţial pentru sănătatea şi integritatea corporală a oamenilor este supus unui sistem de reguli de siguranţă şi supravegheat de un organism tehnic, numit în România ISCIR (Inspecţia de Stat pentru controlul Cazanelor, recipientelor sub presiune şi Instalaţiilor de Ridicat).

Fiecare utilaj care intră în incidenţă ISCIR are un paşaport propriu, „Cartea ISCIR”, prin care acest tip de utilaj este urmărit de la naştere până la casare şi în care sunt înscrise materialele din care este construit, tehnologiile folosite la execuţia lui, evoluţia parametrilor constructivi şi de funcţionare, regimul de întreţinere şi reparaţii, etc.

Caracteristicile tehnice ale utilajelor se modifică în timp din cauza coroziunii, îmbătrânirii materialelor, factorilor atmosferici şi ai parametrilor de funcţionare, etc., ceea ce obligă la efectuarea unor controale periodice şi reparaţii, exact ca la un om care se mai îmbolnăveşte şi trebuie tratat.

Aceasta era şi atitudinea mea faţă de utilaje, le consideram ca pe nişte fiinţe vii, le “întrebam”, aşa cum întreabă un doctor pe pacient, “ce te doare?”, şi prescriam un tratament specific, cu obligaţia responsabilului cu exploatarea acelui utilaj de a urma întocmai tratamentul prescris de mine. În multe cazuri, când un utilaj avea o boală mai gravă, eram obligat să-l opresc din activitate, să cer internarea lui în spital (în cazul utilajelor, în atelierul de reparaţii) sau să-i impun un regim de viaţă mai uşor (în cazul utilajelor – diminuarea parametrilor de funcţionare), sau scoaterea din câmpul muncii, la pensie (în cazul utilajelor, oprirea temporară sau definitivă, după caz).

Dar oprirea unui utilaj cheie dintr-un circuit tehnologic de fabricaţie înseamnă oprirea producţiei până la repararea sau înlocuirea lui, cu consecinţe dramatice pentru obţinerea de profit şi plata salariilor. Pe lângă pierderile directe din activităţile de producţie, urmau pierderile din domeniile conexe care se bazau pe această fabricaţie.

Şi atunci începea “milogeala” responsabililor de producţie de la toate nivelele – de la şeful de instalaţie, la şeful de secţie, la inginerul-şef, la directorul tehnic, la Directorul General, uneori la ministrul de resort şi, nu în ultimul rând, la organele de Partid şi de Securitate. Încearcă să rezişti la aceste presiuni, lipsite de înţelegerea tehnică a problemei de siguranţă şi dominate doar de necesitatea realizării planurilor de producţie “socialista”!

Se încercau fel de fel de metode de convingere a responsabilului ISCIR ca să “dea drumul” la funcţionarea unui utilaj. Până la un anumit nivel, se folosesc metode de “convingere” prin invocarea pierderilor pe care le vor suferi, pierderi materiale şi punitive pentru respectivii şefi, să-i înţeleg, să-mi fie milă că ei o să fie pedepsiţi cu retrogradare, sau tăiere din salarii, etc. La nivele de decizie tehnica de rang superior exista totuşi un anumit grad de înţelegere a problemelor, şi se dădeau dispoziţii, în sensul unui supracontrol şi verificare a dispoziţiei date de mine, prin apelarea la organele centrale ale ISCIR sau apelarea la super-specialiştii recunoscuţi în România. Pentru problemele de rezistentă ale utilajelor, somitatea din chimie era profesorul dr. Dan Pavel, care însă, în mod sistematic, când i se spunea că Sfartz este “vinovatul”, îi trimitea pe toţi la plimbare, fie de la distanţă (el lucra la Institutul de Petrol şi gaze Ploieşti), fie de la faţa locului, când era obligat de un ministru să se deplaseze la Oneşti.

Când intervenţiile erau de la nivelul organelor de partid, cererea şefilor politici era de natura: “Tovarăşe Sfartz, fă ceva să meargă treaba!”. Alta era atitudinea celor de la Securitate, care înţelegeau cel mai puţin din ceea ce se întâmplă în realitate. Ei veneau imediat pe “teren”, se informau, în general de la cei mai puţin pricepuţi, dar probabil cei mai ”ciripitori”, şi încercau, aşa cum le cerea “meseria” lor, să găsească un vinovat.

Presiunile pentru obţinerea (ilegală de fapt) a unei aprobări de prelungire a funcţionării unui utilaj bolnav începeau de regulă cu trimiterea unui reprezentant al instalaţiei respective, cu cartea ISCIR a utilajului respective în braţe, un reprezentant, pe care ei îl considerau că este un cunoscut de al meu şi m-ar putea influenţa, sau câte o fată considerată o “frumuseţe” a zonei respective. Nici un bărbat nu este “imun” la frumuseţea femeilor, dar prin natura pur tehnică a problemei, nu aveam voie să mă joc cu siguranţa vieţilor de oameni implicate în cazul unei explozii, deşi admiram, şi mă amuzam, să stau de vorba cu cineva drăguţ, dar complet în afara problemei tehnice. Metoda cu “fata frumoasă” era răspândită şi folosită de şefii mai experimentaţi la oricare inspecţie sau control din orice domeniu.

La o alta etapă de presiune eram solicitat să mă prezint la Directorul General, dar nu la un interviu “faţa în faţa”, ci în plen de şedinţa de analiză a conducerii, cu şeful de sector pe rol de reclamant. Este adevărat că niciodată nu mi s-a spus că decizia mea este din rea voinţă, pentru că toată lumea ştia că nu era. Întâlnirile de acest gen erau mai degrabă mijloace de influenţare, şi prezentare a gravităţii problemei apărute, şi ce consecinţe atrage aceasta după ea, şi că trebuie să fac ceva să-ajut, că doar şi eu eram ”om al muncii”, de-al lor adică, şi că şi salariul meu depinde de rezolvarea acelei probleme tehnice.

Să vă dau un exemplu de mod neconform de rezolvare a unei probleme de siguranţă în funcţionarea unui utilaj. Obţinerea benzenului din toluen se face în condiţii extrem de severe, cu riscuri mari de explozie. Se operează cu hidrogen la temperaturi de 650 grade Celsius şi la o presiune de 64 de atmosfere. Când un schimbător de căldură din acea instalaţie s-a fisurat şi prin analizele metalografice s-a stabilit că oţelul special folosit la construcţia acestui utilaj este complet degradat, a trebuit sa fie oprită toată instalaţia pentru a evita explozia ei. Profesorul Dan Pavel însuţi a confirmat că schimbătorul nu mai putea funcţiona.

Aducerea unui schimbător nou, foarte scump, impunea un interval de timp de cel puţin o luna de zile, cu pierderi imense din cauza opririi întregului lanţ de fabricare a cauciucului. Peste noapte mi-a venit o idee, am expus-o a două zi, şi după încă 2 zile instalaţia funcţiona din nou la parametrii normali, fără acest schimbător! Care era ideea? Am folosit o ţeavă introdusă în altă ţeavă, din oţel refractar, cu o lungime de 200 de metri, pe care am atârnat-o în instalaţie ca pe o ghirlandă din pomul de Crăciun, dus şi întors, de-a lungul şi de-a latul instalaţiei, în ţeava centrala circula fluidul mai cald, iar între ţevi circula fluidul de încălzit, şi în felul acesta am realizat schimbul de căldură, care înainte se făcea într-un utilaj special supus regimului ISCIR. Mai mult, conductele respective, care înlocuiau utilajul defect, nu mai intrau sub control ISCIR. Această soluţie a devenit “şarpele lui Sfartz” şi era data ca exemplu de către prof. Pavel studenţilor săi, de cum se poate rezolva ingenios şi neconform o problemă tehnică.

Un alt mod de rezolvare, cel mai frecvent folosit, era reducerea parametrilor de funcţionare a unui utilaj până la o anumită limită, pe seamă coeficientului de siguranţă luat în consideraţie de către proiectantul utilajului, fără a se afecta tehnologia de fabricaţie. Mărimea coeficientului de siguranţă considerat de proiectant în calculele sale depinde de “gradul de frică” al acestui proiectant, eu îi spuneam “gradul de prostie”, pentru că exagerarea acestui coeficient peste valorile de 1,5 faţă de limita de curgere a oţelului şi peste 2,4 faţă de limita de rupere a acestuia, conduce la consumuri ridicate de materiale, cu creşterea inutilă a greutăţii utilajului şi, implicit, a preţului de cost al acestuia.

Pentru situaţiile când, din cauza coroziunii, grosimea pereţilor de rezistenţă a utilajelor scădea dramatic, propuneam fie decuparea zonelor subţiate şi înlocuirea unor virole, fie diverse consolidări cu fel de fel de inele de întărire, precum sunt cercurile de la butoaie, sau au fost şi cazuri când treptat un utilaj sub presiune ajungea complet învelit pe exterior cu un alt utilaj, format prin aplicaţii succesive de bucăţi de tablă noua. Aici trebuie menţionat că cea mai mare forţă fizică se obţine prin fenomenul de dilatare termică a materialelor şi de aceea, pentru a evita distrugerea de către fluidul rămas în spaţiul dintre două straturi de table, trebuie să se realizeze un debuşeu, prin realizarea unei comunicaţii (o gaură) fie spre atmosferă, fie spre interiorul vasului.

Iată că sfatul rabinului de a da găuri într-un pod care se prăbuşea sistematic, şi când, nemaiavând încotro, inginerii au apelat la rabin, îşi găseşte o aplicaţie şi în sistemul de siguranţă al ISCIR-ului legat de spaţiile închise!

Corupţia din inventică, şi din realizările in cercetare, funcţionează prin includerea în lista de “colaboratori” şi a organelor de decizie, indiferent de rang sau grad ştiinţific, astfel încât cei incluşi ajung coautori, deşi de cele mai multe ori habar nu au ce au inventat sau ce au descoperit. Aşa s-a întâmplat şi cu “tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu “. Şi astfel, acest gen de corupţie, când autorul unei descoperiri ajunge pe lista de coautori, iar seful lui devine autorul principal, nu a fost şi nu este un caz singular.

La modul general, când un salariat nu convine conducerii, se obişnuieşte concedierea sa, mai dură sau mai amortizată, fie prin avansare, fie prin creşterea salariului său, dar în alt loc de muncă. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată aşa ceva, pentru că aveam soluţii pentru toate problemele (este o realitate, şi nu o lipsă de modestie).

Convingerea mea este că nu există probleme fără soluţie. O problemă bine definită are întotdeauna o soluţie. Numai problemele prost înţelese sau incomplect explicate rămân nerezolvate şi încurcă lucrurile şi mai mult.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sorin Paliga: (12-2-2013 la 08:22)

    Sigur că și în domeniul tehnic corupția funcționează și contribuie din plin la stagnare și la un nivel de trai scăzut. Domeniul nu îmi este cunoscut, ca atare nu pot comenta strict pe text. Avem însă exemple uzuale de bani cheltuiți inutil pe trotuare pe care parchează mașini (folos zero: nu are rost să mai faci trotuare dacă mașinile stau mereu acolo), parcuri în comune și sate și tot felul de alte lucruri inutile risipite pe toată suprafața țării și care, adunate, înseamnă miliarde de euro.
    Cineva mi-a spus că erau bani pentru dezvoltare rurală și că localnicii (primarul, consiliul) i-au băgat în asemenea stupidități inutile. Este tot corupție tehnică. Măcar dacă ar fi făcut trotuare în acel sat și ar fi asfaltat cîțiva km de drum comunal, tot era ceva.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • victor: (16-2-2013 la 12:35)

    Interesant, ingenios, hazliu…

    Nu cunosc anecdota cu rabinul care da gauri, dar o stiu pe aceea prin care Lockhead a rezolvat sudura in puncte…

    Articol de nota 10 (zece)!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.38.78