Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sanatate



 

Mecanismele paralizante ale fricii

de (9-12-2012)
2 ecouri

Modurile noastre de existenţă devin, pe zi ce trece, tot mai complicate, lăsând, pe de-o parte, ego-urile să ia proporţii îngrijorătoare, pe de-alta, să plonjeze în temeri paralizante. Ambele stări psihologice extreme sunt aproape la fel de nocive. Cu deosebirea că fobiile pun stăpânire, de cele mai multe ori, pe rezervele energetice ale individului, abandonându-l expectativelor. Motivele declanşatoare ale fricii pot fi multiple şi greu decelabile, iar ideea că le putem evacua din spirit cu una cu două, rămâne discutabilă.

Când e vorba de teama fizică, explicabilă şi chiar necesară în faţa primejdiei, o frică sănătoasă ne pune în alertă, amplificându-ne potenţialul de apărare. Exemple recente sau istorice se găsesc din abundenţă, iar aprecierea lor dinăuntrul sau din afara acţiunii este diferită.

Un exemplu recent este conflictul israelo-palestinian, când reacţiile emoţionale ale „spectatorilor” din tribunele ONU, n-au corespuns evenimentelor din „arenă”, unde provocările belicoase permanente au impus replici pe măsură. Cronologia logică a onorabilităţii ar fi fost: mai întâi, semnarea unei păci durabile şi garantate, şi abia după aceea drepturile de observator pe banca Naţiunilor Unite. S-a pus, cum s-ar zice, carul înaintea boilor…

Mă refer însă la numeroasele faţete ale fricii de care este cuprinsă şi contaminată lumea actuală: frica de a nu reuşi, de a nu se menţine la nivelul parvenirii, de a nu se putea realiza, de a rata o ocazie, etc., etc. Temeri conjugate deseori cu diverse forme de culpabilitate: am comis sau am afirmat ceva ce n-ar fi trebuit? Am economisit oare suficienţi bani pentru mai târziu? Am fost destul de precaut ca să nu dea vreo boală peste mine? Am fost destul de prudent faţă de forfota escrocilor din jur? Cu cât întrebările se succed, cu cât analizele se aprofundează, cu atât emoţiile, desperările şi învinuirile ne copleşesc. Frica este un mecanism subtil care ne devorează o importantă cantitate de energie, conducând la tot soiul de teorii rafinate, credinţe, doctrine, speculaţii… Găsind-o atât de nefastă, care-ar fi totuşi mijloacele de a se elibera? Unele teorii avansează ideea că sondând psihismul sau râcâind rădăcinile fricii, ne putem elibera. O fi oare suficient?

Fiecare dintre noi avem cunoştinţe care frecventează de ani de zile cabinetele psihanaliştilor, cu rezultate mai mult sau mai puţin concludente. Adevărul este că a descoperi originile fobiilor nu-i de-ajuns pentru a le elimina. Pentru a înţelege mecanismul fricii, cred că trebuie înţeles contextul global al psihismului. Ceea ce contează, este descoperirea zilnică şi demascarea diverselor faţete ale fricii, un efort cotidian unde vigilenţa este de rigoare.

Să luăm de pildă maladia; este maladia cea care ne suscită frica, sau numai ideea de maladie şi de suferinţă cauzată? Diferenţa este importantă, faptul real şi ideea pe care ne-o facem despre maladie sunt două lucruri distincte. Ceea ce antrenează frica sunt ideile, credinţele, învăţămintele sau preceptele pe care ni le facem despre fapt, iar nu faptul însuşi. Şi, atâta vreme cât procesul gândirii e liber de a judeca, de a evalua, de a condamna, de a crea o identificare, frica se ancorează.

Spiritul care se recunoaşte în idei şi nu în fapte, care se ascunde după cuvinte sau în activităţi de tot genul, este divizat şi vorace de energie. În momentul când am înţeles teama şi intrăm în contact direct cu ea, putem pretinde la o formă de eficienţă. Nu este o chestiune de timp. Timpul este gândire şi tocmai gândirea poate declanşa frica. Se spune că suntem ce gândim.

Cei ce pricep funcţionarea gândirii ţin în mâini soluţia problemei. Înţelegând că frica nu se declanşează în raport cu faptul ci plecând de la o idee, subtilitatea mecanismului ei nu mai constituie un secret.

Utilizând vocabula „spirit”, mă refer la „EU”, această structură care se construieşte din fragedă copilărie în vederea identificării individului şi, concomitent, a dezvoltării ego-ului, la rădăcinile căruia încolţesc toate fricile. Examinând xenofobia, de pildă, dăm peste faimosul ego care operează şi judecă potrivit unei idei şi nu a unui fapt: „Streinul este perceput, mai întotdeauna, ca o sursă de neajunsuri”. Ori, ştim cu toţii că realitatea este alta, dar e mai puţin obositor să proiectezi resentimentele, acumulate cu timpul, spre exterior.

Fără să uităm că frica este rezultatul gândirii şi a fabricării de idei, putem întreprinde o schimbare necesitând, la rândul ei, energie dar, cert, mai parcimonios decât mecanismul fricii, funcţionând în mod haotic şi risipitor.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Stefan N. Maier: (10-12-2012 la 08:28)

    Subiectul „Frica” este atat de vast incat aproape ca ar merita o rubrica de-sine-statatoare. Foarte greu de expediat in cateva randuri. Nemaivorbind ca avem de-a face cu reactii de frica in fata unei amenintari iminente, care conduc la eliberarea instantanee de neurotransmitatori capabili sa ne sporeasca agilitatea mecanismelor de autoaparare, avem de-a face cu frica sub forma de anxietate, rezultata din evenimente stresante repetate carora nu li se gaseste o solutie, cu frica dobandita prin educatie si amenintari repetate, cu multe alte tipuri distincte de frici…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Stéphane Ionesco: (10-12-2012 la 09:14)

    Cum bine spuneţi, subiectul „frică” ar merita poate un volum prin vastitatea lui.

    În modesta mea tentativă, departe de orice pretenţie exhaustivă, am încercat să rezum câteva idei reieşite din observaţiile personale şi, bineînţeles, din lecturi preferate – Freud, Lacan, Jung, unele de căpătâi.

    Sunt convins că şi dvs. aţi putea veni cu o cantitate importantă de contribuţii pe această temă. Deja ecoul constituie un preambul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.146.33.241