Se nasc cărţile cu noi, trăiesc cu noi, dar nu mor niciodată.
Citim şi recitim aceleaşi pagini şi ele ne sunt altfel pentru că nici noi nu mai suntem ceea ce am fost.
O poveste de dragoste juvenilă poate deveni desuetă la bătrâneţe, aşa cum ceea ce ne-a făcut să râdem în adolescenţă ne poate fi cupă plină de lacrimi la senectute.
Sunt cărţi de sertar şi sunt cărţi de căpătâi.
Sunt cărţi de suflet şi cărţi la modă.
Ne regăsim şi continuăm lectura, dar aruncăm cât colo tomul dacă ne vorbeşte despre ceea ce nu putem pricepe.
Şi atunci, deschidem o altă carte că să înţelegem mai bine de ce am lepădat-o pe cealaltă.
Prieteni şi duşmani.
Alinare şi bici.
Cărţi.
Biblioteci ce despart oamenii care le consideră doar mobilă.
Biblioteci ce apropie oamenii ce se pleacă în faţa lor.
Şi se înalţă graţie lor.
Temple.
Şi mormânt.
Doar pentru noi.
Căci ele nu mor niciodată.
In cea ce ma priveste, la mine si cartile mele e absolut exact asa cum spui d-ta. Stii cum, parca ti-am suflat si mataluta ai notat. Toate drepturile de autor iti sunt reservate, sa n’ai nici o grija…
La revedere, cu admiratie si noroc, Itzhak Bareket