15 martie la Cluj provoacă panică printre patriotarziRecent în provincia britanică Irlanda de Nord au fost uciși doi militari britanici și un polițist. Au fost primele victime din rândul armatei și poliției după „Acordul din Vinerea Mare” din 1998, menit să pună capăt tulburărilor sectare din provincie și să deschidă calea unei împărțiri a puterii între protestanții majoritari și catolicii minoritari.
Omorurile, revendicate de două grupuscule separatiste, au fost condamnate de întreaga clasă politică din provincie inclusiv de Sinn Fein, aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA) – cea care până în 1998 fusese implicată într-o luptă separatistă pe viață și pe moarte cu statul britanic.
Oameni ca Gerry Adams, liderul Sinn Fein, sau Martin McGuinness, vicelider al Sinn Fein și adjunct al șefului executivului regional, au condamnat în termeni duri asasinatele. Cei doi au ei înșiși mâinile pătate de sânge și în trecut, ca membri de frunte ai IRA, au fost suspectați că au comanditat astfel de asasinate politice.
Nici Adams, nici McGuinness, nu au renunțat vreodată la idealul unei Irlande unite, deci rămân separatiști chiar dacă ambii sunt deputați în parlamantul Regatului Unit de la Londra (pe care nu-l frecventează în plen deoarece refuză să depună jurământul de credință față de regina Elisabeta a II-a), dar acum sprijină calea pașnică de atingere a țelului lor strategic.
De ce mă refer la acest subiect aparent obscur, pe care am constatat că foarte puțini în România îl înțeleg (cineva de la București mă întreba: “de ce au britanicii trupe în Islanda (sic!)?”)?
Deoarece până recent, până la apariția problemei Kosovo, era calul de bătaie al celor nemulțumiți de revendicările ungurilor din România. Observați similitudinea absurdității comparației, ce a fost demontată pe această pagină de Tihi Czika.
Mi-aduc aminte că un membru al conducerii de vârf a BBC World Service, aflat în vizită la București la începutul anilor ’90 a fost întâmpinat de un personaj oficial de acolo care, crezând că face „un spirit de glumă” ca pe vremea toa’șilor, a spus: „Dumneavoastră îi aveți pe irlandezi, noi îi avem pe unguri, ce-ar fi să facem un schimb…”.
Comparații greșite
Am mai vorbit despre absurditatea comparației dintre conflictul nord-irlandez și presupusul conflict dintre români și unguri din Transilvania în editorialul „Bau-baul iredentismului unguresc şi dubla măsură” http://www.acum.tv/articol/2183/.
Conflictul dintre protestanții pro-britanici și catolicii pro-Irlanda din Ulster – Irlanda de Nord durează de mai multe sute de ani, iar între 1969 și 1998 a făcut peste 3000 de victime.
Minoritarii catolici din Ulster (42% conform recensământului din 2001) doresc în continuare în majoritatea lor reunificarea cu Republica Irlanda, țară care în 1998 a abrogat prin referendum articolele 2 și 3 din Constituție care afirmau pretenția teritorială asupra provinciei britanice.
Poziția statului britanic a fost întotdeauna fermă și categorică: provincia Irlanda de Nord va rămâne în componența Regatului Unit atât timp cât o vor dori cetățenii ei. Cu alte cuvinte, dacă prin referendum majoritatea va dori reunificarea cu Republica Iralnda, statul britanic nu se va opune.
Ce se întâmplă între timp în România? Cererea de autonomie (nu secesiune) exprimată de unguri din România și organizația lor politică este întâmpinată cu iritare, iar uneori chiar cu isterie de o parte a opiniei publice și a politicienilor.
Președintele Băsescu răspunde la solicitarea de autonomie (spre de deosebire de statul britanic în situația secesiunii Irlandei de Nord): “Niciodată!”. Cu toate că în Constituția României incitarea la separatism teritorial este interzisă, că granițele dintre România și Ungaria sunt consfințite prin tratatul de pace de la Paris din 1947, actul final de la Helsinki din 1975 și tratatul bilateral dintre România și Ungaria (actualmente țări membre ale Uniunii Europene) din 1996, panica persistă.
De fiecare dată, 15 martie – ziua ungurilor de pretudindeni – generează apeluri cu privire la patria română care ar fi în primejdie.
Isterie patriotardă
Pe pagina revistei ACUM am inițiat o serie de dezbateri pe această temă în care tendința a fost mai mereu aceeași: proponenții autonomiei au prezentat puncte de vedere argumentate, în modul cel mai civilizat, iar răspunsul oponenților a fost, cu puține excepții, unul dominat de emoții și isterie patriotardă.
Un cititor, care inițial încercase să intre cu bocancii pe această pagină, se referă lacrimogen la „toți aceia care vorbesc aceeași limbă, care s-au născut în aceeași țară cu mine, și simt românește.” ca la „frați”. Ceea ce nu l-a împiedicat acum câtăva vreme să-i calomnieze pe altă pagină de internet, acuzându-i de „vânzare”, pe doi dintre colaboratorii noștri – Tihamer Czika și Dorian Galbinski – ce-i drept nu etnici români „puri” ca persoana care se referă în mod efuziv la „frați”.
Am avut întodeauna o problemă cu cei care folosesc această sintagmă „simt românește”, pe care să fiu sincer nu o înțeleg. Se referă la patriotism? Dacă da, atunci, așa cum am explicat de mai multe ori în trecut, acesta se prezumă.
Repet: nu e nevoie să te bați cu cărămida în piept că ești patriot ca să fii crezut că vrei binele țării. Asta e situația normală, că toți dorim binele țării, chiar dacă îl dorim pe căi diferite, iar într-o democrație acest lucru e perfect legitim.
A propos de „simțitul românește”, îmi aduc aminte că un coleg de-al meu de la BBC, prezent în Piața Universității în zilele de 13 – 15 iunie vorbea cu un grup de cetățeni despre efectele pe care evenimentele de atunci le-ar putea avea. Unul dintre ei își arăta optimismul spunând că totul se va rezolva „dacă vom gândi românește”. Întrebat ce înseamnă „să gândești românește” respectivul nu a putut da un răspuns coerent.
Iar o cunoștință care a revenit recent să viziteze Bucureștiul pentru prima oară în foarte mulți ani îmi scria cu amărăciune: „Stând mai mult în țară, am fost sincer șocat de somnolența și pasivitatea populației. Cât am fost acolo, am zis, am trăit parcă într-un coșmar, în care un oraș întreg fusese hipnotizat sau cuprins de-o molimă. În privința asta am avut dreptate; adevărul doare ce-l mai tare. Replica a fost că sunt cu toții în mizerie „împreună” și nu e treaba mea să mă bag. Pentru prima dată am simțit că nu aparțin de fel acestei mentalități și dacă „resemnarea” este și a fost caracteristica esențială a românului, atunci prefer sa fiu metec.”
Nu vi se pare curios că această resemnare dispare când apar evenimente de tip solicitare de autonomie din partea ungurilor, valul de criminalitate pus pe seama romilor în Italia și alte astfel de alarme false?
Am să preiau o idee din articolul lui Marius Cosmeanu publicat pe aceeași pagină și am să-i rog pe toți aceia care cad în această transă patriotardă să nu se mai smiorcăie cu privire la presupusul pericol unguresc. Sunt lucruri mult mai importante pe lumea asta și conflicte (reale) mult mai grave. Tot ce trebuie e să pună lucrurile în context și să iasă din provincialismul în care se complac zi de zi și vor descoperi că dintr-o dată li s-a ridicat ceața din fața ochilor.
Numele vicelui Sinn Fein se scrie cu 2 n, adica McGuinness, ca si berea si cartea, de altfel. Altfel, articolul este foarte bun, auotrul cunoaste subiectul, stie ce spune si transmite bine.
Domnule Petru Clej, va reamintesc ca incitarea la ura de rasa este pedepsita de lege oriunde in lume. Aduc aminte pe aceasta cale ca de-a lungul conflictului din insula si-au pierdut viata peste 3.600 de oameni, majoritatea civili. Din aceasta cauza, va recomand ca atunci cand tratati aceste subiecte de presa sa nu mai impartiti cetatenii Europei dupa etnia lor. Exemplele date de dumneavoastra se incadreaza intr-o serie lunga de exemple negative despre cum nu trebuie sa se rezolve asemenea derapaje majore, aveti dreptate de aceasta data.
Modelul Romaniei ar trebui predat in scolile din vest. In Romania sunt respectate toate drepturile cetatenesti si religioase ale locuitorilor sai. Autonomia culturala si administrativa exista si isi manifesta in mod democratic avantajele sale reale, iar procesul descentralizarii este unul real si in derulare.
Niciun drept cetatenesc fundamental nu este incalcat in Romania. Daca gasiti vreunul care sa contravina principiilor europene va rog sa il amintiti aici. Escaladarea tensiunilor nationaliste este dusmanul cel mai perfid al drepturilor elementare si cetatenesti. In Romania exista, ca peste tot in lume, o serie de comunitati etnice, cum ar fi tiganii, evreii, turcii, etc. Drepturile unei comunitati nu trebuie sa ingradeasca drepturile celorlalte comunitati, indiferent de numarul si dispunerea lor in teritoriu. Visul infantil al nationalistilor care isi doresc refacerea granitelor unor mari imperii, vine in contradictie cu legile europene actuale, dar si cu mentalitatea unei Europe moderne. Europa ne sugereaza renuntarea la organizarea administrativ-judeteana si transformarea lor in euro-zone de dezvoltare economica. Lumea de astazi nu se mai imparte, ca in evul mediu, dupa criterii etnice. Interesul financiar-economic si libertatile individuale ale cetatenilor europeni sunt mai presus decat paranoia interetnica. Chiar nu observati ca nu avem nimic altceva de impartit decat buna vecinatate?
Ce-ar fi sa vina presedintele Italiei in Romania si sa revendice tinuturile cucerite in timpul expansiunii imperiului roaman, pentru ca istoria nu a inceput sa se scrie din anul 862. Sau turcii. Nu credeti ca ar fi o idiotenie a unui individ cu mentalitate medievala?
Treziti-va si incercati sa nu mai vorbiti despre noi frontiere intr-o Europa unita. Tiganii si evreii din Romania au aceleasi drepturi europene ca si romanii si maghiarii. Este un lucru cert si de necontestat.
Domnul Andrei Florian confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că incoerența este principala caracteristică a intervențiilor domniei sale.
După ce mă avertizează că incitarea la ură de rasă este pedepsită oriunde în lume (despre ce rase o fi vorba aici oare?) reamintește ceea ce spusesem și eu, de numărul victimelor din Irlanda de Nord, după care îmi dă dreptate (?!). Păi domnule Florian, se pare că n-ați citit articolul cu atenție s-au dacă l-ați citit n-ați înțeles mare lucru. Tocmai prietenii dumneavoastră de idei, care incită la ură interetnică, folosesc exemplul nord-irlandez ca să arate ce pericole pasc România din partea ungurilor, comparație total greșită, așa cum demonstrez în articol.
După care aduce exemplul halucinant al Imperiuliui Roman și al Italiei (?!) și-mi recomandă să nu mai vorbesc despre noi frontiere(?!). Păi domnule Florian acest paragraf despre ce vorbește:
„Președintele Băsescu răspunde la solicitarea de autonomie (spre de deosebire de statul britanic în situația secesiunii Irlandei de Nord): “Niciodată!”. Cu toate că în Constituția României incitarea la separatism teritorial este interzisă, că granițele dintre România și Ungaria sunt consfințite prin tratatul de pace de la Paris din 1947, actul final de la Helsinki din 1975 și tratatul bilateral dintre România și Ungaria (actualmente țări membre ale Uniunii Europene) din 1996, panica persistă.”
De Europa regiunilor ați auzit, domnule Florian și de tendința de regionalizare ÎN CADRUL ACTUALELOR FRONTIERE?
Cât despre situația ideală din România în respectarea drepturilor minorităților, mai ales în privința romilor, poate vă mai informați din documente ale diferitelor organizații internaționale: UE, Consiliul Europei, Departamentul de Stat al SUA.
De ce nu vă angajați ca propagandist la Administrația Prezidențială sau la guvern sau, cine știe, să deveniți membru la Noua Dreaptă sau la Vatra Românească, organizații ale căror valori păreți, în mare, să le împărtășiți?
„In Romania sunt respectate toate drepturile cetatenesti si religioase ale locuitorilor sai”
Halucinant. Ma intreb: daca nu ar fi fost telul „inalt’ de a-i combate pe „separatistii” maghiari, ati mai fi scris asa ceva? Sunt atatia cetateni romani care isi vad incalcate in fiecare saptamana , daca nu in fiecare zi drepturile, dar dumneavoastra nu le vedeti. Repet, daca nu era vorba de combatut pe unguri nu cred ca ati fi scris o astfel de propozitie, demna de un text stiintifico-fantastic…
19.07.08
Sentimentul patriotic la români
În timpul ultimei noastre vizite în România, am constatat printre altele cu bucurie că sentimentul patriotic la români a avut în ultima vreme o evoluţie remarcabilă, plasându-se dacă poate nu pe primul loc in multitudinea de sentimente ce-i bântuie pe cetăţeni în momentul de faţă, dar sigur pe undeva pe la vârful clasamentului sentimentelor actuale.
Patriotismul este un termen care desemnează o supremă virtute, termen extrem de complex, în care ca-ntr-o găleată intră deavalma gânduri şi fapte înalte, gândite şi făptuite în favoarea ţării în care te-ai născut, amestecate cu un total dezinteres personal şi cu o puternică dorinţă de jertfă pentru cauza naţională, care dorinţă poate fi împinsă până la jertfa de sine, adica de tine, fiindcă de mine e mai discutabil.
La români starea de patriotism este înfocată, permanentă, dominantă, manifestă în orice moment din zi sau din noapte şi în tot locul. Şi dacă înainte vreme românul avea ocazia să se adune în felurite ocazii în şedinţe raionale, regionale şi naţionale, şedinţe în care să-şi dea drumul la „sentiment”, astăzi când baza materială, politică şi socială a marilor adunări a dispărut, omul mai cu dare de mână se adună nu la şedinţe ca mai demult unde discuţia se ducea într-un cadru organizat mergând liniştit într-un sens unic, sens impus de gaşperii din C.C., ci mult mai plăcut şi mai inteligent la berărie, unde măreţul sentiment este întors pe faţă şi pe dos până la lacrimi sau la caft.
Pentru ceilalţi mai fără dare de mână, care de altfel reprezintă majoritatea, cadrul poate fi mai modest, mergând dela peisaj rural cu poartă şi stănoagă în faţa curţii, având ca prim plan şanţul ce mărgineşte şoseaua, până la cârciuma fostă M.A.T., unde se bea ţuică şi se vorbeşte discuţii.
Discuţiile majoritarilor, după un anumit nivel de alcoholemie eşuează în ciomăgeală, sau într-o mare de lacrimi vărsate pe piepţii cămăşii lăutarului dacă ăsta e gurist, sau pe umărul lui dacă ăsta manipulează acordeonul, fiindcă instrumentului nu-i prieşte umezeala.
Am mai constatat că sentimentul naţional, ca intensitate este prezent şi manifest invers proporţional cu starea de educaţie şi informaţie a participanţilor la discuţie, ca şi faptul că acest nobil sentiment este exacerbat atunci când printre participanţii la discuţie se află şi vreun român care mai demult sau mai recent a trădat cauza poporului său refuzând să mai mănânce deliciosul „salam cu soia” şi într-un fel sau altul şi-a deplasat existenţa pe alte meleaguri înafara celor în care odihneşte cu cinste partea osoasă a străbunilor săi, până la Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş, care cu toţii s-au bătut cu turcii şi care dacă n-ar fi fost ei, ţările din partea de vest a Europei ar fi fost şi astăzi paşale turceşti şi ar fi fost ca nivel de civilizaţie mult sub civilizaţia daco-romană, careeee…..şi careeee….dar aşa….., ghinion! Că naţie mai ghinionistă, mai bătută de Dumnezeu şi care să fi suferit mai mult în lungul istoriei sale, nu există-n lume.
Ferească Dumnezeu să încerci să aduci un cât de mic argument înpotriva certitudinii recunoscute de altfel de „toată lumea” că România a fost salvarea Europei, că ţi-ai aprins paie-n cap. Mai bine laşi dracului ţuica şi te duci în altă parte, fiindcă şi aşa ca nemâncător de „salam cu soia” eşti undeva la marginea infracţionalităţii, dar să mai ai şi nasul să denigrezi trecutul, naţia, neamul, ar fi prea de tot şi ai putea să iei şi vreun cap în gură.
Asta s-ar putea să se întâmple dacă te învârţi în cercurile majoritarilor.
Aflat în cercuri minoritare în care V.I.P.-urile mişună ca peştii în acvariu, bineînţeles că argumentele contondente până la un anumit moment nu ar avea prioritate şi anume până la momentul în care ai încerca să spui că bietul Ştefan, în disperare de cauză a încercat să obţie ajutor înpotriva turcilor dela puterile europene dela acea vreme şi nicidecum că ar fi vrut el neaparat să stea cu pieptu-i de aramă în calea necredincioşilor ca să apere Europa. Asta cu atât mai mult, cu cât la vremea aceea drumul către Viena sau Roma nu trecea prin Muntenia sau Moldova aşa cum nu trece drumul dela Bucreşti la Tirchileşti prin Salzburg. Poate numai dacă nu cumva turcii, ar fi avut o idee tactică de care istoria nu are cunoştinţă, să atace Roma dinspre Polul Nord, numai aşa la derută, ca să-i facă papei o surpriză neplăcută.
Din acest moment ţi se spune că dacă tăceai, înţelept rămâneai, dar aşa…..mai bine te duci acasă să te culci că prost ai fost, prost eşti şi prost ai să rămâi. Probabil că aşa şi este fiindcă dece să contrazici omul lezându-l în amorul propriu, trecându-te automat pe post de antipatic, în loc să-ţi vezi de treabă.
Un alt lucru demn de remarcat şi de laudă este răspândirea simţului politic şi al sentimentului patriotic în sânul sensibil al sexului frumos, care palpită de emoţie naţională cu o ardoare şi o violenţă la care nu te-ai putea aştepta din partea susnumitului sex.
Dacă înainte in vremea comunismului femeia română intrată în domeniul politic avea un concept clar, drept, ce mergea pe o linie ideală trasată de partid ca o locomotivă ce se îndreaptă hotărât spre victoria finală, astăzi ea aleargă pe diverse linii, mai mult sau mai puţin drepte, ca nişte drezine bezmetice, mişcându-se furios de colo până colo, nu în funcţie de raţiune, ci în funcţie de simpatie pentru un personaj masculin politic sau altul. Pentru colegele lor ce se ocupă si ele cu politica, ori de ce fel de culoare ar fi doctrina pe care ar reprezenta-o ele, in momentul in care nu sunt de acord cu propriul punct de vedere, nu au parte decât un uriaş sentiment de greaţă şi desconsiderare, manifestat prin epitete mergând dela „dobitoacă” şi „vaca”, până la „curvă”.
Toate drezinele egal în ce parte ar alerga, sunt animate totuşi la unison de sentimente patriotice ardente, realizându-se în felul ăsta o unitate de concept în cadrul sexului, demnă de respect.
Şi dacă într-o societate strict masculină prin contradicţie ai reuşi să te alegi cu câteva remarci neconvenabile la adresa mamei tale, într-o societate de patrioate nu ar trebui să îndrăzneşti, fiindcă ai trezi tigroaica naţională care zace adânc în fiecare dintre componentele sexului frumos din România de astăzi, care cu sau fără argumente, ţi-ar sări în cap cu toatele lăsând la o parte disensiunile cronice de care sunt animate şi te-ar sfâşia pe loc în numele trecutului glorios.
Bineînţeles că în caleidoscopul social-politic românesc actual, sunt enorm de multe lucruri de remarcat şi nimănui nu i-ar sta în putinţă să-l descrie, dar din crâmpeie de impresii şi păreri, poţi să-ţi faci o idee de cam cum stau lucrurile acolo.
Una peste alta nu pot să spun că nu mi-a plăcut, că nu mi-a priit vizita şi nici că tot ce am văzut şi am simţit ar fi fost de natură negativă, ba la din contra. Dar cum românul prin definiţie e cârcotaş……îi vine mai uşor să înjure decât să laude.
Domnule Nicolau,
N-ati putea rezuma in cateva fraze lungul dv ecou pentru a deslusi ideea centrala a discursului?
Românii nu fac distincţie între patriotism şi naţionalism. De la asta începe totul. Iarmai departe, spiritul de clan îi face să nu aprecieze corect faptele şi acţiunile. Avem o mentalitate rurală, conform căreia lumea se împarte în „noi” şi „ei”. Care „ei”? Toţi ceilalţi!
Dumneata incepi cu o comparatie care de la bun inceput e gresita si nu am auzit de ea pana acum. Ce are Irlanda ca istorie cu Transivania? Cred ca totusi in acest caz comparatia e inversa. Adica irlandezii s-au resemnat (momentan, pentru ca am trait acolo si crede-ma ca nu s-au resemnat pe totdeauna)ca nordul sa fie britanic. Noi, romanii, prin conjunctura mai favorabila am reusit sa recuperam Transilvania. In acest context, dreptul legitim si juridic se aplica similar. Articolul dumitale de aici mai departe nu mai are sens.
Citiți ecoul acestui Dorin și remarcați exact ceea ce acuză el la articol: lipsa sa de sens.
„Dumneata incepi cu o comparatie care de la bun inceput e gresita si nu am auzit de ea pana acum. Ce are Irlanda ca istorie cu Transivania?”
Nu știu cu cine se ceartă, pentru că și eu afirmam același lucru: comparația e greșită. Și faptul că n-a auzit de ea nu înseamnă că ea nu se face (nu are de unde ști, pentru că nu trăiește în România).
„Cred ca totusi in acest caz comparatia e inversa. Adica irlandezii s-au resemnat (momentan, pentru ca am trait acolo si crede-ma ca nu s-au resemnat pe totdeauna)ca nordul sa fie britanic.”
După care iar confirmă ceea ce am spus: principalul partid catolic din Irlanda de Nord este în continuare, în mod deschis, separatist.
„Noi, romanii, prin conjunctura mai favorabila am reusit sa recuperam Transilvania. In acest context, dreptul legitim si juridic se aplica similar. Articolul dumitale de aici mai departe nu mai are sens.”
Ce sens și ce legătură are acest pasaj, îmi scapă totalmente. Cu cine vă certați domnule Dorin? Sau vă certați de dragul de a vă certa? Măcar fiți coerent, dacă sunteți capabil de așa cea.
E ciudata cerinta unora de a-si afirma identitatea (nationala , religioasa, sexula,etc) , dar cand le mentionezi unele derapaje invoca „corectitudinea politica” afirmand ca nu e nevoie sa le invoci „identitatea” .Sa nu-mi spuna nimeni ca ce am scris nu are legatura cu articolul!
Doamnă Magda Mitrașcă,
Vreți vă rog să fiți mai explicită?