ACUM.TV

 
Din Arab News, Saturday 6 October 2012

Abdulateef Al-Mulhim, Commodore (Ret.) Royal Saudi Navy, Alkhobar, Saudi Arabia

Abdulateef Al-Mulhim publică cu regularitate eseuri şi editoriale în ziarul Arab News, pe SUSRISblog şi altele. Are rangul de Comodor în retragere al Marinei Regale Saudiene. Al-Mulhim a servit îndelung în Statele Unite, inclusiv la Maritime College al Universităţii Statului New York.

Acum treizeci şi nouă de ani, pe data de 6 octombrie 1973, a izbucnit al treilea război major între arabi şi Israel. Războiul a durat doar 20 de zile. Cele două părţi s-au mai înfruntat şi în alte două războaie majore, în 1948 şi 1967.

Războiul din 1967 a durat doar şase zile. Dar aceste trei războaie nu au fost singurele confruntări arabo-israeliene. Între 1948 şi până în prezent au avut loc mai multe confruntări. Unele dintre ele au fost ciocniri mărunte, multe dintre ele au fost bătălii în toată regula, dar nu au existat războaie majore în afara celor menţionate mai sus. Conflictul arabo-israelian este conflictul cel mai complicat din lume. La aniversarea războiului din 1973 dintre arabi şi israelieni, mulţi oameni din lumea arabă au început să-si pună numeroase întrebări despre trecutul, prezentul şi viitorul conflictului arabo-israelian.

Întrebările care se pun sunt: care a fost costul real al acestor războaie pentru lumea arabă şi pentru oamenii de acolo? Şi întrebarea mai grea pe care nici o persoana de cetăţenie arabă nu vrea să şi-o pună este: care a fost costul real al refuzului de a recunoaşte Israelul în 1948 şi de ce statele arabe nu şi-au cheltuit bogăţiile pentru sănătate, educaţie şi infrastructură, în loc de războaie? Dar cea mai grea întrebare care nici un cetăţean arab nu vrea s-o audă este dacă într-adevăr inamicul real al lumii arabe şi al poporului arab este Israelul.

Am decis sa scriu acest articol după ce am văzut fotografii şi ştiri despre un copil care murea de foame în Yemen, despre o veche piaţă comercială incendiată din Aleppo, în Siria, despre subdezvoltatul deşert Sinai din Egipt, despre atentatele cu bombe în Irak şi clădirile distruse în Libia. Fotografiile şi ştirile au fost prezentate pe reţeaua Al-Arabiya, care este cel mai vizionat şi respectat canal de televiziune în Orientul Mijlociu.

Elementul comun a tot ceea ce am văzut este că distrugerea şi atrocităţile nu sunt fapta unui duşman extern. Înfometarea, asasinatele şi distrugerea în aceste ţări arabe sunt perpetrate de aceleaşi mâini care ar trebui să protejeze şi să construiască unitatea acestor ţări şi să protejeze oamenii din aceste ţări. Deci, întrebarea este de fapt: cine este inamicul real al lumii arabe?

Lumea arabă a irosit sute de miliarde de dolari şi a pierdut zeci de mii de vieţi nevinovate luptând contra Israelului, pe care l-au considerat drept duşmanul lor jurat, un duşman a cărui existenţă nu au recunoscut-o niciodată. Lumea arabă are mulţi duşmani şi Israel ar fi trebuit sa fie printre ultimii pe listă. Duşmanii reali ai lumii arabe sunt corupţia, lipsa unei educaţii de calitate, lipsa unei buni îngrijiri medicale, lipsa de libertate, lipsa de respect pentru viaţa omenească şi, în final, lumea arabă a avut mulţi dictatori care au folosit conflictul arabo-israelian pentru a oprima poporul lor propriul.

Atrocităţile acestor dictatori împotriva propriilor lor popoare sunt mult mai grave decât toate războaiele arabo-israeliene.

În trecut, am vorbit despre motivul pentru care unii soldaţi israelieni ataca şi maltratează palestinieni. De asemenea, am văzut avioanele israeliene şi tancurile atacând diverse ţări arabe. Sunt oare însă aceste atacuri comparabile cu atrocităţile comise de unele state arabe împotriva propriilor lor popoare?

În Siria, atrocităţile sunt de o cruzime inimaginabilă. Şi nu sunt oare chiar irakienii cei care îşi distrug propria tara? Nu a fost dictatorul Tunisiei cel care a fost capabil sa fure 13 miliarde de dolari de la tunisieni săraci? Şi cum poate un copil muri de foame în Yemen când pământul din ţara lor este cel mai fertil din lume? De ce părăsesc intelectualii irakieni o ţară care obţine 110 miliarde de dolari de pe urma exportului de petrol? De ce nu reuşesc libanezi sa guverneze una dintre cele mai mici ţări din lume? Şi de ce statele arabe încep să se scufunde în haos?

Pe data de 14 mai 1948 a luat fiinţă statul Israel. La numai o zi după aceea, pe 15 mai 1948, arabii au declarat război Israelului ca să recapete Palestina. Războiul s-a încheiat pe 10 martie 1949. A durat nouă luni, trei săptămâni şi două zile. Arabii au pierdut războiul şi a numit acest război Nakbah (un război-catastrofă). Arabii n-au câştigat nimic şi mii de palestinieni au devenit refugiaţi.

Iar în 1967, arabii, conduşi de Egiptul lui Gamal Abdul Nasser, au pornit un război cu Israelul şi au pierdut mai mult pământ şi au creat şi mai mulţi refugiaţi palestinieni, care se află acuma le cheremul ţărilor care le găzduiesc. Arabii au numit acest război Naksah (eşec). Arabii nu a recunoscut niciodată înfrângerea în cele două războaie, iar cauza palestiniană a devenit mai complicată. Şi acum, cu interminabila Primăvara arabă, lumea arabă nu are timp pentru refugiaţii palestinieni sau pentru cauza lor, pentru că mulţi arabi sunt refugiaţi ei înşişi şi sunt atacaţi continuu de propriile forţe. Sirienii îşi părăsesc propria ţară, dar nu din cauza bombelor aruncate din avioanele israeliene. Forţele aeriene siriene sunt cele care aruncă bombele. Şi acum, irakienii arabo-musulmani, cei mai inteligenţi, pleacă din Irak spre est. În Yemen cea mai tristă tragedie umană este scrisă de yemeniţii înşişi. În Egipt, locuitorii Sinaiului sunt abandonaţi.

În final, în timp ce multe dintre statele arabe sunt în derută, care este situaţia celui mai înverşunat inamic al arabilor, Israelul? Israelul are în prezent cele mai avansate instituţii de cercetare, universităţi de vârf şi o infrastructură avansată. Mulţi arabii ignoră faptul că speranţa de viaţă a palestinienilor din Israel este cu mult mai mare decât în multe state arabe şi ca palestinienii se bucură de libertate politica şi sociala mult mai mare decât mulţi dintre fraţii lor arabi. Chiar palestinienii care trăiesc sub ocupaţie israeliană în Cisiordania şi Fâşia Gaza se bucură de mult mai multe drepturi politice şi sociale unele ţări din lumea arabă. Nu a fost un palestinian din Israel unul dintre judecătorii care l-au trimis pe fostul preşedinte israelian la închisoare?

Primăvara arabă a arătat lumii că palestinienii sunt mai fericiţi şi într-o situaţie mai buna decât fraţii lor arabi care au luptat pentru a-i elibera de la israelieni. Acum este momentul pentru a opri ura şi războaiele şi pentru ca să începem să creăm condiţii mai bune de trai pentru generaţiile arabe viitoare.

Preluat cu permisiunea autorului de pe situl http://www.arabnews.com/home

Acest articol a fost publicat vineri, 14 decembrie 2012 la rubrica Polemica.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.