De când am ajuns în India sau, mai exact, din momentul în care am avut internet, ascult cu religiozitate, aproape în fiecare seară, ştirile din România. Nu că m-ar mistui un năvalnic dor de ţară, dar simt cumva că trebuie să rămân conectat, cine ştie ce se poate întâmpla?! Poate se mai taie salarii, poate se măresc impozite, poate apare vreun nou formular pe care, cetăţean conştiincios, trebuie să îl completez… Uitaţi, de pildă, aşa am aflat de recensământ. Am alergat din site în site să găsesc un formular online. E drept că nu l-am găsit (sunt convins că vina îmi aparţine!), de aceea declar pe proprie răspundere că, dacă rezultatele recensământului vor spune că România are 19.000.000 de locuitori, ea, de fapt, are 19.000.001. E o veste bună, zic. Demografic vorbind… E doar un exemplu care mă face să cred că am dreptate: trebuie să urmăresc ştirile. Numai că, zi de zi, ascultând şi citind ştiri din România, am ajuns la o altă concluzie despre care mi-a fost jenă să vorbesc public până acum: sunt eminamente, fatalmente, irecuperabil ignorant. Deşi vorbesc limba română, cunosc literele alfabetului şi le folosesc în scris, sunt un soi de analfabet, de vreme ce nu reuşesc să percep mesajul. El nu mai are pentru mine coerenţă. E clar. Alternativă nu există; dacă eu n-aş fi ignorant, ar însemna, pe cale de consecinţă, că cei care emit mesajele pe care eu nu le pricep, sunt. Or, ei sunt prea mulţi. Mulţi şi în importante posturi decizionale.
De pildă, un primar de sector în Bucureşti, invită câteva profesoare de la el din parohie la o petrecere de 8 Martie. Petrecere cu stripperi. Şi profesoarele merg. Şi se distrează. Şi declară asta public. Apoi, citesc un articol care militează pentru reinstaurarea pedepsei cu moartea. Şi cititorii comentează. Şi mulţi sunt de acord. Până să apuc să-mi revin, ascult cum un parlamentar român cu nume de poet mioritic (William Brânză), merge la prostituatele românce din nu ştiu ce stat european şi le oferă flori. Şi asta devine public. Până să mă dumiresc ce şi cum e cu prostituţia şi în ce măsură demersul e unul legal, citesc încă una. Un alt parlamentar declară public că Holocaustul nu a existat în România. Dar eu am citit altceva. Am văzut fotografii. Am citit jurnalul lui Mihail Sebastian. Şi înţelesesem din toate astea că a fost Holocaust. Vădit confuz, îndoindu-mă nu numai de capacităţile mele intelectuale, dar şi de sănătatea mea psihică, continui să citesc şi să ascult. Când salariile s-au tăiat cu 25%, am auzit analişti şi jurnalişti militând pentru revenirea la veniturile iniţiale. Am auzit guvernanţi spunând că nu sunt bani. Acum Guvernul vrea să revină parţial la veniturile de dinainte de tăiere. Jurnalişti şi analişti vorbesc despre pericolul de a nu se menţine echilibrul bugetar. Plus că ratingul de ţară va scădea. Şi… e vorba de acelaşi Guvern. E vorba de aceiaşi analişti şi jurnalişti. În nu ştiu ce judeţ, Ambulanţe de vreo 100.000 de euro bucata stau în garaj pentru că nu pot fi angajaţi medici care să lucreze pe ele. Dar preţul unei ambulanţe e sub venitul salarial anual al unui doctor! În loc de 10 Ambulanţe inutile, poţi avea 8 funcţionale, iar cu restul banilor se pot plăti medicii. Într-un alt oraş, s-a închis spitalul. Dar el abia fusese retehnologizat! Peste iarnă, Primăria a încălzit clădirea (cu bani mulţi!), pentru a nu se distruge aparatura. Preşedintele statului le informează râzând pe jurnaliste că, în urma promulgării legii împotriva violenţei domestice, bărbaţii nu le vor mai bate. Şi râde sincer. Îmi pierd simţul umorului. Un alt important lider politic intră în direct într-o emisiune şi comentează o fotografie în care se disting cu destulă claritate fesele premierului în funcţie la acea dată… Mă întreb dacă asigurările mele medicale includ şi consultaţii la psiholog. Sau, ar trebui să merg direct la psihiatru…
De regulă, când atâtea lucruri absurde se petrec în jurul tău, de vină nu sunt lucrurile, ci modul tău de a le percepe. Îmi aduc aminte că, pe vremea când eram mai tânăr şi trebuia să merg la Facultate, la Jurnalistică şi Ştiinţe Politice ajungeau cei mai străluciţi dintre colegii mei. Eu, mediocru, cu o medie la Bac de doar puţin peste 9, am ajuns la Administraţie Publică şi apoi am făcut Filologia. Între timp, am absolvit şi eu şi străluciţii mei colegi. Ei, teoretic, sunt acum jurnalişti. Sau oameni politici. Poate că pe unii dintre ei îi ascult şi îi citesc. Aşadar, fără umbră de îndoială, eu, mediocrul, nu mă pot ridica la nivelul de înţelegere care se cere de la un cetăţean responsabil al patriei noastre. Trebuie să-mi fac autocritica. Am rămas blocat în ficţiunile pe care le citesc, mi-a plăcut atât de mult Orwell (1984) încât sunt captiv în cine ştie ce realitate ficţională. Eşuez permanent în a înţelege normalitatea ce mă înconjoară. Am citit de curând că medicul ce obişnuia să mă evalueze psihologic la începutul fiecărui an şcolar a fost arestat pentru luare de mită. Acelaşi medic mă declarase în mod repetat apt pentru a fi profesor. Acum, prin forţa împrejurărilor, voi fi evaluat de un altul. Şi poate că rezultatele vor fi ceva mai relevante.
Şi mai îngrijorător, mai am obiceiul, din când în când, să scriu pentru „Acum” sau alte reviste. Cititorii mei, unu, doi, câţi vor fi ei, au fost expuşi ani de zile, unor idei exprimate de un sociopat (subsemnatul). În 1964, într-o dramatizare a piesei de teatru „Titanic vals” (Tudor Muşatescu), Birlic afirma în faţa alegatorilor: Iubiţi alegători, eu nu sunt orator şi nu vreau să siluiesc cu vorbe meşteşugite voinţa dumneavoastră, de aceea n-am să vă spun decât două cuvinte, şi aceste două cuvinte sunt: vă rog să nu mă vo-taţi. Vă rog să nu mă vo-taţi!!!
Aşijderea, îmi rog şi eu cititorii (cu mult mai puţini decât alegătorii lui Necşulescu): Vă rog să nu mă ci-tiţi! Vă rog să nu mă luati în sea-mă!!!
Consimt la majoritatea ideilor, la nivel de dezbatere, insa problema ta mi se pare una de atitudine. Te multumesti prea usor sa privesti totul de la mansarda. Trebuie sa dam cu ei de pamant!
Cu o idee nu sunt insa de acord: aceea cu Holocaustul. Miza nu e aici daca a fost realmente sau nu holocaust, ci faptul ca nu ai voie sa spui ca nu a fost. Adica poti spune ca nu a fost comunism in Romania, ca nu a existat rascola la 1907, ca Revolutia Franceza e o fictiune etc., nu iti ia nimeni capul (atata ca te ia lumea de prost), insa daca spui ca nu a existat holocaust incalci nu stiu ce lege.
Tudor,
A doua parte a comentariului tau (cu privire la dreptul de a contesta absolut orice) e cel putin naiva.
Repusa in alti termeni, gandeste-te ca esti un medic de cartier si le spui pacientilor ca tu nu crezi in antibiotice. Nu stiu daca e o lege care sa interzica asta ci doar instinctul de conservare (ca individ social) care te impiedica sa fii penibil. Dar sunt convins ca cel care tine musai sa fie penibil (ori din naivitate ori cu premeditare) reuseste intodeauna. Care e problema? In fond poti sa stai comod intr-o celula de inchisoare si sa negi ca exista inchisori carevasazica nu esti inchis. Sau, de ce nu, sa negi chiar valabilitatea unei legi. Asta vrei?
Ca sa fiu mai concret, eu personal sunt multumit de abordarea problemei fata de holocaust asa cum este ea pe motive de empatie. Nu poti ramane intreg ca fiinta umana pui un anume fel de ,,hipercorectitudine” deasupra unei pozitii ferme impotriva genocidelor de orice natura ar fi ele. In fond, asta cere un efort minor si ofera un castig major si de perspectiva.
As fi de parere sa te mai gandesti, documentezi si sa-ti actualizezi modelele. Asta trebuie oricum sa o facem cu totii de la nivelul la care ne aflam.
Tudor, ai ridicat doua probleme aici.
Cea cu privitul de la mansarda am discutat-o indelung si cu diferite ocazii. Nu se poate „da de pamant cu toti”. Singura metoda democratica ar fi votul. Insa, el nu mai e o unealta din doua motive: nu prea ai pe cine cu cine sa schimbi si sistemul electoral romanesc e o cacialma. Deci, cerc inchis. Energia pusa in slujba „schimbarii”, complet inutila la momentul de fata, o dedic „privitului de la mansarda” care, pe moment, macar imi aduce ceva concret (gandindu-ma la toate lucrurile astea si punandu-le pe hartie, le inteleg mai bine sau cel putin asa imi place sa cred)
In legatura cu Holocaustul, da, exista o lege si ea, ca orice lege, trebuie respectata. In momentul in care vom avea o lege si pentru comunism, ea va trebui la randul ei respectata.Una nu o exclude pe alta. Ideea e ca traumele colective trebuie respectate. Cu atat mai mult cu cat sunt recente. Admit ca trauma noastra se numeste comunism. Dar niciodata o trauma nu o exclude pe cealalta. Ele nu sunt comparabile si nici opozabile. Exista, deci, doua registre. 1. Holocaust romanesc a existat, nu intram acum in nuante ca nu au sens. El a existat faptic. 2. A nega asta nu e doar ignoranta, ci a legitima peste timp, ceea ce au facut nazistii. Or asta, trebuie sa admiti, ar scoate din minti nu numai victimele directe si urmasii lor, ci si pe oricine sanatos la cap.
Uite, aici, in India, de pilda, exista foarte multi comunisti (multi dintre ei sunt si burghezi, noaptea mintii nu alta…). De fiecare data cand ei vorbesc despre marxism si despre beneficiile comunismului, parasesc sala. Plec pur si simplu. Nu pot discuta rational cu oameni blocati in sistem care nu inteleg nici macar ca, odata cu instaurarea comunismului, ei ar fi primele lui victime. Nu pretind ca inteleg drama evreiasca, dar mi-am imaginat intotdeauna ca trebuie sa fie ceva asemanator, multiplicat cu zece sau o suta. Ideea e ca trebuie sa ne respectam suferintele, atat individuale, cat si colective. Cu atat mai mult cu cat vrem sa ajungem la pupitrul de comanda al statului numit Romania.
Domnule AlexL,
Propaganda (oricare ar fi ea) trebuie interzisa in momentul in care aduce atingere unor principii si libertati fundamentale.
Marxismul e, pur si simplu, un curent de gandire daca nu se axeaza pe suprimarea fizica a adversarilor, pe cenzura sau suprimarea libertatilor individuale. Cu alte cuvinte, cine se declara marxist-leninist are dreptul sa se declare asa, poate fi taxat drept naiv sau de-a dreptul ignorant, dar cand incepe sa strige in piata publica „moarte chiaburilor”, abia atunci ar trebui sa intre in conflict cu legea.
Antisemitismul tocmai problema asta o are; nu e o ideologie, fie si stupida, dar ideologie. Nu e doar „propaganda”; e incitare si se justifica pe ideea de suprimare (fizica sau de alta natura) a adversarului. Pentru mine, diferenta aceasta trebuie facuta: ideile, fie ele bune sau proaste, nu pot fi interzise decat in momentul in care ele nu mai sunt mecanisme de logica abstracta, ci mecanisme ale urii si segregarii.
Deci, concret, nu cred in interzicerea comunistilor indieni, dar cred in interzicerea gherilelor maoiste comuniste. In vreme ce primii sunt ignoranti, visatori sau doar superficiali, cei din urma ucid in numele ideilor lor. Sper ca v-am raspuns 🙂
@Ovidiu Ivancu
Cu privire la comuniştii aceia pe care, când îi auziţi, părăsiţi sala:
Presupunând că, în loc să ieşiţi, aţi decide să discutaţi cu ei (aceasta nu este o recomandare 🙂 ), care din următoarele două tactici aţi folosi:
– să argumentaţi că comunismul este dăunător vieţii omului sau
– să argumentaţi că propaganda pe care o fac ei trebuie interzisă?
Domnule AlexL,
Parasirea salii, credeti-ma, e ultimul lucru la care am recurs. Ca si in cazul antisemitilor romani, dialogul nu se poate purta. Am incercat sa pornesc de la Manifestul comunist al lui Marx (1848), incercand sa demonstrez faptul ca ideologia comunista nu e valida in primul rand ca ideologie. Apoi am trecut concret la cazul Europei de Est si la esecul comunismului acolo. Mi s-a replicat ca el, comunismul, nu a fost bine inteles si aplicat, de aceea a esuat. In plus, „comunistii” mei, ca si alti comunisti romani, nu au lecturile fundamentale pe care ar trebui sa le aiba un comunist. Ei sunt comunisti dupa ureche. Mai mult decat atat, ce se poate discuta cu un comunist care locuieste intr-o vila, are nu stiu cati servitori, sofer si masina la scara, proprietati si actiuni la bursa si nu vede in toate astea nimic in contradictie cu ideologia pe care o promoveaza? Nu e nimic rau sa ai toate astea, numai ca stridenta intre discurs si stilul de viata e atat de mare incat dialogul e din start viciat. Cand esti produsul tipic al lumii capitaliste, cand tot ceea ce reprezinti tu e rodul unui sistem capitalist, democratic si, totusi, ai un discurs revolutionar, il admiri pe Castro si Lenin, la ce fel de argumente as putea recurge?! E un dialog al surzilor. Din nu prea indelungata mea experienta in materie de dialog cu oamenii convinsi dinainte ca au dreptate, am ajuns la concluzia ca dialogul e risipa de timp si risipa inutila de energie.
@Ovidiu Ivancu
Vă înţeleg foarte bine, am şi eu o experienţă destul de bogată cu comuniştii, dar vă asigur că nu intenţionam să va recomand să încercaţi să-i scoateţi prin dialog din prostia lor 🙂
Ce vroiam să ştiu de fapt este dacă credeţi că propaganda lor ar trebui să fie de-a dreptul interzisă, în India şi în alte ţări.
Prin Occident dai de persoane fascinate de comunism cam peste tot. Nu intru in detalii. Probabil cei mai multi sunt oameni cumsecade (vorbesc de Suedia) dar care simt nevoia sa reactioneze altfel. Tiparul comportamental e cam acelasi cu cel descris de Ovidiu. Multi sunt dupa ureche, asa cum eu dezaprob comunismul fara sa-l fi studiat – evit multe lucruri in viata, chiar daca nu mi-am dat doctoratul in ele.
Unde vreau sa ajung. Piatra de bolta a comunismului este ,,facerea de bine” combinata cu inlaturarea inechitatilor. Scuza vesnica este ca nu s-a aplicat (inca) cum trebuie. Toate bune.
,,Idiotii utili” trec cu vederea (sau nu sunt informati) asupra agendei duble. Chiar si blanzii comunisti suedezi (vorbesc de membrii partidului) trebuie sa aibe in agenda a) desfiintarea (prin violenta) a capitalului, a mecanismelor de piata si celor democratice (inclusiv pluralitatea partidelor) b) preluarea rolului acestora integral de catre politicienii comunisti (care in mod natural nu au habar si capacitate sa dirijeze ei insisi fara sprijin in mod artificial un sistem economic la amploarea unei tari) c) cel mai rau, inlaturarea prin represiune pana la genocid a indivizilor din societata care vor sa pastreze neatinse cele primele doua puncte.
Deci ca sa ajunga la ,,castanele” delicioase pe care le flutura pe sub nasul opiniei publice trebuie sa recurga la ,,focul” agendei ascunse. Altfel ar fi niste caraghiosi.
Personal am si eu o parere – reactionara – legat de ideologiile extreme, oricare ar fi ele. Aceea ca minorii, copii si tineri, ar trebui protejazi de tintirea lor cu ideologii pentru a le da o sansa sa nu se angajeze inainte de a ajunge la un nivel de instruire si maturizare. Instruire, expunere la adevar stiintific, dar nu inregimentare, nici chiar in ideologii ,,bune”. Pentru acestea este timp ceva mai tarziu. Se stie ca promotorii ideologiilor (mai ales in occident) au si metode sofisticate de ,,targeting” pe care le-au adus la perfectiune dupa o prelucrare de decenii intregi.
@Ovidiu Ivancu
Deci înţeleg că la întrebarea mea dacă doriţi interzicerea propagandei comuniste răspundeţi că:
– nu doriţi interzicerea apriori a organizaţiilor sau a propagandei comuniste
– iar ceeace doriţi interzise sunt apelurile publice la suprimarea fizică a unor clase sociale şi, cu atât mai mult, traducerea acestora în practică.
Bănuiesc că aveţi aceeaşi poziţie şi în raport cu toate celelalte (sisteme de) idei, adică a da din gură este OK, a ameninţă cu sau a trece la fapte violente – nu este OK. Puteţi să-mi confirmaţi că v-am înţeles corect?
Mai am două observaţii:
(1) Noi ştim bine că propaganda marxistă şi comunistă, chiar dacă nu exprimă explicit ideea de reprimare fizică, aceasta este de fapt implicată de teorie. Ce faceţi? Permiteţi totuşi propaganda?
(2) Spuneţi că propaganda care aduce atingere unor principii şi libertăţi fundamentale trebuie interzisă. Eu văd o mare problemă în faptul că diferitele sisteme de idei au idei divergente şi în ce priveşte conţinutul principiilor şi libertăţilor fundamentale.
La aplicarea principiilor dv. la alte categorii de idei putem, dacă sunteţi dispus, trece în etapă următoare.
@George Petrineanu
„Agenda ascunsă”: am amintit-o la pct. (1) de mai sus. Dar comuniştii ar putea argumenta că ei nici nu au de gând să folosească violentă pentru naţionalizări, etc., dar că vor fi „forţaţi” să respunda cu forţă dacă clasele exploatatoare se opun cu forţa voinţei sfinte a majorităţii. După ei, violenta va fi în acest caz pornită de capitalişti. Şi că, oricum, la baza proprietăţii se află furtul ;-), deci exproprierile nu sunt decât acte de dreptate reparatoare; enorm de mulţi oameni, chiar ne-comunişti, cred în aceste sofisme.
„Ideologiile extreme” de care minorii ar trebui protejaţi: cuvântul „extrem” este foarte elastic. De exemplu: nu este cam „extremă” propunerea d-lui Ivancu „propaganda care aduce atingere unor principii şi libertăţi fundamentale trebuie interzisă”? 😉
Sau: eu susţin până la extrem că oamenilor trebuie să li se recunoască drepturi individuale inalienabile (ca dreptul la viaţă, libertate, proprietate , autonomie („căutarea fericirii”)) şi că statul trebuie să se limiteze strict la garantare acestora.
Nu ar trebui tineretul de sub 18 ani să fie ferit (cum?) şi de asemenea extremisme … ştiind că de aur este numai calea de mijloc? 😉
Stimate domnule AlexL,
In ceea ce priveste continutul drepturilor si libertatilor fundamentale, nu exista interpretari. Ele sunt stipulate juridic si sunt cat se poate de concrete. Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata in `48 e doar unul dintre documente. Mai sunt si altele, pe care statele democratice le-au ratificat. Cand prin discurs sau actiune se aduce atingere fie si unui singur drept fundamental prevazut intr-unul dintre documentele la care fac referire, atunci se intra in directa coliziune cu legea. Nu cred in ideea ca totul e interpretabil si ca drepturilor si libertatilor fundamentale li se pot da interpretari personale sau filosofice. A trecut timpul acela. Azi, totul e scris, negru pe alb.
Cat despre situatia expusa de dvs., ea se incadreaza in ceea ce juridic se poate numi prezumtie de nevinovatie. Cand un comunist vorbeste de repartizarea egala a plus-valorii, prima mea supozitie ca ascultator e ca el e doar naiv, nu ca e si criminal. Ideea in sine e doar nerealista, la rigoare de-a dreptul tampita, dar in niciun caz criminala. Daca, insa, un nazist imi vorbeste despre national-socialism, atunci ma duc direct la „biblia” national-socialismului (Mein Kampf) si nicio prezumtie de nevinovatie nu va mai putea fi aplicata pentru ca acolo se vorbeste explicit despre rase superioare si despre supravietuirea fizica a celui mai puternic. Punct. Sesizati diferenta? In vreme ce in primul caz avem o ideologie cu potential criminal prezumat, in cel de-al doilea, nu exista dubiu.
Stimate domnule Ivancu,
Şi în privinţa – aş putea spune în special în privinţa – conţinutului drepturilor şi libertăţilor fundamentale există interpretări radical divergente. Amintesc numai conflictul bine cunoscut între drepturile numite pozitive şi şi cele numite negative: respectarea drepturilor zise pozitive reprezintă o încălcare flagrantă a celor zise negative. Nu elaborez, putem relua.
Privitor la aplicarea principiilor pe care le-aţi enunţat cu privirea la interzicerea sau nu a propagandelor, principii pe care bănuiesc că le consideraţi aplicabile tuturor felurilor de idei, aţi argumentat că între nazism şi comunism/marxism există diferenţe esenţiale care justifică tratamentul diferenţiat în ce priveşte interzicerea.
Eu cred că greşiţi şi în această privinţă. Dacă citiţi Manifestul Partidului Comunst sau scrierile lui Lenin (de fapte nu mai vorbesc, dat fiind că suntem la capitolul propagandă), veţi vedea că punctul principal al programului comunist este desfiinţarea proprietăţii private. Aceasta va fi sarcina luptei de clasă în cadrul statului organizat că o dictatură a proletariatului. Nu numai în practică, ci şi în teorie aceasta nu poate fi realizată decât prin violentă, o violentă cu atât mai formidabilă şi extinsă, cu cât numărul celor expropriaţi va depăşi câteva zeci sau sute de mii de mari şi mici capitalişti şi meseriaşi, şi va cuprinde în mod necesar şi pe ţărani, a căror stare socială de ţărani depinde de calitatea lor de proprietari ai pământurilor, uneltelor, animalelor, etc.
Nu ştiu de ce credeţi că a vorbi „despre rase superioare şi despre supravieţuirea fizică a celui mai puternic” prevesteşte o violentă mai intensă sau mai extinsă decât cea precedentă. Nici măcar comparând faptele, adică punerea în viaţă a celor două teorii, nu se vede vreo justificare a tratamentul diferenţiat pentru care pledaţi.
Vă rog de asemenea să notaţi că ambele ideologii încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv dreptul la viaţă şi proprietate, ambele drepturi recunoscute de Declaraţia Universală. Chiar dv. aţi scris „Propaganda (oricare ar fi ea) trebuie interzisă în momentul în care aduce atingere unor principii şi libertăţi fundamentale”. Deci, în virtutea propriilor dv. principii, şi propagandă marxist-comunistă ar trebui interzisă!
Între ideologia comunistă şi naţional-socialiata există într-adevăr deosebiri, niciuna fundamentală:
– o deosebire priveşte obiectul represiunii, adică cine vor fi victimele
– cealaltă priveşte nivelul intelectual al ideologiilor respective
Dar aceste trăsături secundare nu permit diferentierea de tratament pe care o preconizaţi. Da, nazismul este, pentru unii, mai greţos decât comunismul, dar diferenţierea este la nivel de minte, nu de stomac 🙂
Alex
Diferența între comunism și nazism/fascism este că primul a fost un episod one-off (1917 – 1991) pe când cel de-al doilea nu. Apelul la sânge/etnie/rasă s-a dovedit mult mai puternic și rezistent decât cel la clasă. Asta s-a putut vedea în 1920 în fața Varșoviei, asediată de Armata Roșie, când Lenin a făcut apel la solidaritatea muncitorilor polonezi cu cei ruși sovietici și răspunsul a fost o înfrângere usturătoare și miraculoasă a bolșevicilor. Până și Stalin a făcut apel la naționalismul rusesc în fața atacului nazist. Iar conflictele sângeroase de după 1990 au fost aproape exclusiv legate de națiune/etnie/rasă/trib/religie, nicidecum de clasă. Până și Cuba și Coreea de Nord, ultimele state comuniste (sort of) de pe planetă fac un apel deșănțat la naționalism și xenofobie. E tot ce le-a mai rămas. Comunismul e compromis pe veșnicie, fascismul nu, e în continuare atractiv. Și asta se poate vedea și din unele comentarii de pe pagina revistei ACUM (și mai ales din cele nepublicate).
@Petru Clej
Dacă înţeleg bine, teza dv. este că propaganda comunismului/marxismului nu trebuie interzisă pentru că ideologia respectivă a căzut în desuetudine, spre deosebire de propaganda fascismului/nazismului, deoarece ideologia respectivă ar fi în plină înflorire.
Fapt este că comunismul/marxismul nu a căzut în desuetudine, şi chiar dacă ar fi aşa în prezent, nu se ştie ce va fi în viitor, iar legea trebuie să se bazeze pe principii: o ideologie totalitară este totalitară indiferent care variantă este la modă la un moment dat.
Mai în detaliu:
„Diferenţa între comunism şi nazism/fascism este că primul a fost un episod one-off (1917-1991) pe când cel de-al doilea nu.”
În dezbaterea de mai sus e vorba de legitimitatea propagandei teoriei/ideologiei comuniste, respectiv naziste, iar nu de regimurile politice respective. Comunismul ca ideologie extrem-egalitarisă datează de câteva secole cel putin, deşi sub formă marxistă nu există decât de vreo 150 de ani. Pe de altă parte, fascismul ca ideologie a apărut abia la sfârşitul sec. 19, şi a fost înfrânt atât statal, cât şi ca ideologie integrată şi organizată în 1945. Diferenţa asta se reflectă în gradul de pătrundere culturală a celor două. Într-adevăr, ideile de egalitate de stare (vs. de drepturi) sunt de-a dreptul încrustate in cultura europeană. Ele sunt promovate nu numai de partidele de extremă-stânga, ci şi de cele socialiste – care au o audienţă de circa 50% – precum şi, parţial, şi de cele de centru, de dreapta şi de ceea ce se cheamă extrema dreaptă.
Apoi: protestele violente sunt, dominant, fapte ale extremei stângi, ale anarhiştilor şi ale ecologiştilor, contrar impresiei superficiale că ar fi invers.
Mişcările neonaziste există sub formă de grupuscule, incomparabil mai puţin influente decât celelalte. De altfel, şi grupurile fascizante neonaziste sunt anticapitaliste, contra „marei finanţe internaţionale”, etc.
Proporţiile din România nu sunt tipice pentru Occident. În România naţionalismul şi antisemitismul sunt în floare, din 1990, ieşite din subterane, ca să nu spun din peşteri 🙂 Apoi: antisemitismul este o specie de rasism, iar fascismul nu este neapărat rasist.
Să nu uităm observaţia foarte potrivită şi precisă că „antisemitismul este socialismul [anticapitalismul] proştilor”, cu corolarul că socialismul este anticapitalismul intelectualilor, iar majoritatea intelectualilor sunt de stânga.
Privitor la învăţămintele războiului sovieto-polonez din 1920: acesta arată doar că noţiunea de solidaritate de clasă este un doar un construct intelectual fără bază în realitate, un „wishful thinking”.
Mă opresc aici cu analiza afirmaţiilor dv., nu înainte de a sublinia că comunismul/marxismul ca ideologie nu este deloc „compromis pe veşnicie”: înfloreşte bine mersi sub formele pe care le-am enumerat.
În concluzie: în lipsa unor alte argumente mai convingătoare rămân la convingerea că dacă este să se interzică propagnda totalitarismului în varianta fascisto-nazistă, atunci ea trebuie interzisă şi în varianta comunisto-marxistă.
Domnule AlexL, adorm până citesc textele dumneavoastră. V-am mai spus, sunteți ceea ce englezul numește a pub bore, un despicător de fir în patru. Ați reușit și de data asta să deturnați discuția de la un articol excelent pe niște înfundături.
Poate că există un element de demagogie în propunerea premierului Ungureanu http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/romania-ar-vrea-un-summit-extraordinar-tema-partidelor-extremiste – but he has a point când vorbește de extrema dreaptă. Uitați-vă în spectrele politice din Europa și veți constata că extrema stângă e practic absentă, pe când extrema dreaptă, din Scandinavia până în Franța și din Austria în Bulgaria este în plin avânt. Nimeni nu mai vorbește de dictatura proletariatului sau de exproprierea burghejilor, dar din ce în ce mai mulți adoptă limbajul naționalist cu tente xenofobe și rasiste. Extrema stângă nu are la ora actuală un echivalent pentru Breivik.
@Petru Clej
Găsesc interesant că v-aţi dat seamă că am „deturnat” discuţia abia
– după ce aţi participat la ea, aşa „deturnată” cum era,
– după ce am recuzat argumentele dv. şi
– în loc de contraargumente.
Domnule AlexL, sunteți un deturnator de profesie care dorește să fie buricul oricărei discuții. N-ați recuzat niciun fel de argumente. Suferind de mania contrazicerii ați zis altceva, nebazat neapărat pe realitate, ci pe generalități, având pretenția ca întotdeauna că dețineți adevărul absolut. În orice caz, sunteți extrem de plicticos cu acest despicat de fir în patru.