caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Cum am ajuns să fim „regaliști” și de „dreapta”

de (20-11-2011)
8 ecouri

Recent am primit spre publicare un articol de la un autor prezent cu numeroase articole în revista ACUM, care conținea niște impresii de călătorie în Cuba. Și-a însoțit articolul cu următoarele remarci :

Vedeți, dacă vă place l-aș publica pe Acum.tv. Daca nu intră în imaginea regalistă sau de dreapta, no problem, îl pun pe blog.

Contrariați, l-am întrebat ce legătură are acest lucru și mai ales de când suntem “regaliști” sau de “dreapta” ? N-a fost capabil să răspundă.

Este posibil ca autorul, să-l numim T., pe care l-am promovat și sprijinit când a fost confruntat cu atacuri vehemente din partea unor ultra-naționalști și șovini, să fi fost iritat de recentele articole consacrate celei de-a 90-a aniversări a Regelui Mihai și a discursului său în parlamentul României.

T. este declarat anti-monarhist și este din acea varietate intransigentă, care aduce aminte de feseniștii anului 1990. Este dreptul său, ceea ce nu înseamnă că trebuie să eticheteze revista ACUM drept “regalistă”.

Noi nu am formulat o politică de susținere a reinstaurării monarhiei, n-am inițiat campanii în acest sens, doar ne-am exprimat admirația pentru Regele Mihai, un personaj istoric important din istoria României, singurul supraviețuitor dintre actorii politici importanți ai perioadei 1940 – 1947.

O atitudine de respect și admirație față de un  astfel de personaj simbol al istoriei ultimului secol nu ne transformă în “regaliști”, este o atitudine normală, de decență și, de ce nu, clarviziune, într-o perioadă în care istoria recentă se transformă adeseori  într-o partidă de fotbal politic.

Cu atât mai puțin justifică linia editorială a revistei ACUM o etichetă “de dreapta”. Am demonstrat în nenumărate rânduri, inclusiv când l-am apărat pe T. de imunde atacuri naționaliste, că ne delimităm de orice manifestare naționalistă, șovină, rasistă, antisemită, xenofobă, homofobă – toate aceste fiind apanajul tradițional al dreptei.

Suntem, ce e drept, susținătorii economiei de piață liberă și întrucâtva sceptici cu privire la intervenția statului în economie, dar nu cred că T. avea în gând asta când ne-a etichetat “de dreapta”.

Astfel de etichetări – aberante – nu sunt noi. Persoane cu vederi diferite de cele ale lui T. ne-au etichetat adeseori invers: “stângiști”, “corecți politic”, “românofobi”, “plătiți de evrei (masoni, etc)”, “internaționaliști”, “cosmopoliți”, “atei”, ș.a.m.d., etichete care nu prea se împacă cu calificativul dat de T.

Dar nu e pentru prima oară când astfel de etichete se bat cap în cap, venind din partea unor cititori ai revistei ACUM. Există persoane în Israel care ne acuză de anti-sionism, ba chiar de anti-semitism sau extremism de dreapta.

După cum nu e neobișnuit să fim acuzați că suntem “agenții” lui Băsescu, de către adversarii președintelui României , și de exact inversul de către partizanii săi.

Ceea dovedește un singur lucru: că linia echidistantă a revistei ACUM deranjează pe mulţi. Că mulţi gândesc încă în termeni exclusiv politizaţi, iar adevăruri care nu se potrivesc cu diversele moduri în care opţiunile politice de deapta sau de stânga încearcă să distorsioneze realitatea, altfel accesibilă prin gândire proprie şi bun-simţ, sunt dificil de acceptat sau nu sunt acceptate deloc. O temă de reflecţie pentru mulţi dintre noi…

Iar acelora ca T., care ne acuză că am fi “regaliști” sau de “dreapta”, le recomandăm să citească cu mai multă atenție revista ACUM și, eventual, să se mai documenteze înainte să folosească în mod eronat etichete de natură politică.

Ecouri

  • eva galambos: (21-11-2011 la 03:49)

    Faptul ca se scrie adevărul istoric despre personalitatea regelui Mihai I nu înseamnă neapărat că eşti monarhist. Personal, nu sunt monarhistă dar, după ce am ascultat primul interviu al regelui Mihai la tv, luat de Vartan Arachelian ( la sfârşitul lui 1989 dacă nu mă înşel) şi am citit volumul de interviuri al lui Ciobanu, am admirat ţinuta demnă a suveranului şi mi-am dat seama de tragismul care l-a înconjurat. De asemenea, el a avut o luare de poziţie excepţională cu prilejul unei comemorări a rebeliunii legionare, în Templul Coral , cred că în 2006 când i s-a citit mesajul. Sigur, nu a fost scris de Mihai dar şi-a dat acceptul şi numele pentru acest text. Să nu fim prea vehemenţi când apreciam rolul unei personalităţi şi să renunţăm la maniheism.

  • bogdan ulmu: (21-11-2011 la 04:57)

    Printre atîtea nume de politicieni încropiți, care se insinuează mișelește în istoria națională, mi se pare normal să salutăm figura măreață a unui REGE autentic…
    revista Acum are o orientare justă.

  • Stefan Caliga: (21-11-2011 la 07:26)

    Revista „Acum” este o „voce” in spatiul publicistic virtual romanesc. Ca orice publicatie – chiar in actualul format – are prieteni si ne-prieteni. Lucru normal, de altfel! Societatea romaneasca are nevoie de cat mai multe „voci” deoarece si realitatile cotidiene sunt extrem de „vioaie”. Realitatile sunt percepute diferit de catre oameni. De aceea ele trebuie receptate si conturate ca atare.

  • carastau nicolae: (21-11-2011 la 08:19)

    De ce ne pierdem vremea cu felul fituicii ACUM ? Parca ea e cumva. E ca si cum ai intreba cum e dracul. Ca e negru si urat, ca e oricum, daca e dracul e dracul si gata. O mizerie e o mizerie si nimic mai mult.

  • Petru Clej: (21-11-2011 la 09:18)

    Fostul politruc national-comunist Nicolae Carastau (de fapt Iuga) intr-un limbaj tipic de cvasi-analfabet absolvent al ciclului doi primar la fara frecventa isi dezvaluie, pentru a cata oara, ura, resentimentele si complexele de inferioritate.

  • Ivan Lungu: (21-11-2011 la 10:16)

    Cred ca este aberant sa califici „Acum” drept „regalist” sau „de dreapta”.
    Im pare doar rau ca nu am publicat si in Acum articolul meu aparut in „Jurnalul sptamanii” si citat de doua ori de TVR International, referitor la prezenta Regelui in parlamentul de la Bucuresti. Poate eram si eu facut regalist (!?)

  • Tiberiu Cristea: (21-11-2011 la 11:00)

    Eu nu inteleg cum a exprima admiratia fatisa fata de o personalitate controversata cum este Mihai I echivaleaza cu echidistanta si obiectivitatea.

  • Petru Clej: (21-11-2011 la 11:54)

    Domnule Cristea, dar daca exprimam admiratia fatisa fata de o personalitate necontroversata (care o fi aceea?) asta echivala cu echidistanta si obiectivitatea (un termen pe care nu-l inteleg)? Cine a zis ca suntem „echidistanti” si „obiectivi” daca suntem intransigenti, de pilda fata de nationalisti, xenofobi, antisemiti sau fanatici relgiosi? Daca nu ati inteles ce vrem sa spunem in acest articol va mai explic inca o data: faptul ca ne exprimam admiratia fata de Regele Mihai (o persoana remarcabila, v-o spun ca unul care l-am cunoscut personal) nu inseamna ca suntem „regalisti”, ceea ce ar insemna ca pledam pentru reinstaurarea monarhiei.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Eternitate

Ma regasesc gandind... privind cerul din tine..Si nu stiu inca daca-s eu..sau poate tu.. reflectat in mine Caut adevaruri mari,...

Închide
18.221.175.164