Lupta cu balaurul - desen de Matei Mircioane
Nimeni nu se mai îndoieşte că Europa traversează o criză economică, ce are la bază o criză financiară. Este vorba despre îndatorarea în cascadă a statelor, a băncilor, a firmelor şi a cetăţenilor Europei, care au acumulat datorii pe care nu le mai pot plăti. Totuşi, există voci care spun că, de fapt, criza financiară este cauzată de o criză morală, pe de o parte, şi de o criză de idealuri, pe de altă parte.
Criza morală ar veni de la faptul că toate aceste entităţi, respectiv, statele, băncile, firmele şi cetăţenii, au folosit în mod imoral, speculativ, capitalul, înglodându-se în datorii, chiar dacă ştiau că nu şi le vor putea plăti vreodată, împingând, astfel într-un viitor incert problema efortului de a produce bunuri, care să acopere datoriile acumulate.
Ideea era: să profităm acum de tot ceea ce ne poate oferi piaţa, de plătit vom plăti mai târziu sau vor plăti urmaşii noştri. Datoriile s-au acumulat uriaşe, şi, aproape dintr-odată, credinţa în puterea împrumuturilor de a-i împinge pe oameni să producă mărfuri şi servicii s-a zdruncinat. Povara datoriilor a devenit atât de mare, încât, din motor al economiei s-au transformat într-o frână teribilă.
Acest fenomen s-a produs de mai multe ori, în istoria capitalismului modern, dar experienţele acelor vremuri nu au fost suficiente pentru a tăia pofta de înavuţire a băncilor, firmelor şi a cetăţenilor. Pe de altă parte statele s-au comportat ca nişte părinţi aleşi prin vot, care nu au fost în stare să-şi oprească odraslele de la risipă şi desfrâu, din teama de a fi decăzute din drepurile părinteşti, de a nu mai fi alese în calitate de părinţi de către copiii lor, deoarece poziţia de părinte le oferea privilegii şi oarecare glorie. E adevărat că pentru mulţi dintre copiii Europei nu era vorba de înavuţire, ci numai de bunăstare, dar s-a dovedit că era o bunăstare situată peste posibilităţile pe care societatea le putea oferi.
Criza de idealuri, este şi ea justificată prin faptul că majoritatea copiilor Europei au renunţat la orice ideal, în favoarea dorinţei de înavuţire. Cu alte cuvinte îmbogăţirea a devenit singurul ideal. Viaţa a retezat, însă, acum, această posibilitate de a te îmbogăţi, de exemplu, printr-un simplu credit cu buletinul, astfel că cetăţenii sunt descurajaţi, chiar disperaţi, firmele sunt în faliment, iar băncile nu mai au cui să ofere împrumuturi, pierzând, astfel, principala sursă de îmbogăţire.
De fapt, acest fenomen se poate extrapola la întreaga lume occidentală. Ce face Lumea Occidentală în această situaţie? Aşteaptă un Guru care să-i arate calea. Un nou Mesia, care să repornească pofta cetăţenilor de a crea, de a consuma, pofta băncilor de a împrumuta. Unul sau mai mulţi.
Desigur, nici această aşteptare nu este nouă. Să ne aducem aminte că au existat vremuri în care lumea credea mai mult în calităţile unor oameni, decât în bani. Dacă, de exemplu, se descoperea că un tânăr sărac, fiu de pescar sau de plugar, o tânără săracă, slujnică la bucătărie, erau, de fapt, un prinţ sau o prinţesă, aceştia deveneau automat un pol de coagulare a energiilor. Oamenii îi întâmpinau cu bucurie, îi proclamau împăraţi, împărătese, regi şi prinţese şi li se supuneau, acceptând noile directive, noua ordine propusă de aceşti lideri, care le creau sentimentul că sunt învestiţi cu priceperea, cu harul de a-i conduce spre o lume mai bună. Poveştile lui Petre Ispirescu sunt pline de astfel de întâmplări.
Mai de mult, mai mult decât monarhii providenţiali erau aşteptaţi profeţii. Aceştia aveau capacitatea de a asigura mai mult decât o viaţă decentă sau bunăstare, ei ştiau drumul către viaţa veşnică. Să ne întoarcem, oare, la acele vremuri?
Ar fi bine, să nu nu uităm, totuşi, că acei profeţi sau monarhi adunau lumea în jurul lor, arătându-le cine le este duşmanul. De fapt, duşmanul trebuia inventat, dacă nu exista unul la îndemână. Pe atunci, lumea era mult mai mare şi duşmanul era mai uşor de găsit. Duşmanul era celălalt, cel diferit de tine.
Acum, există din nou condiţiile ca să apară astfel de lideri, care să ne arate cine este duşmanul împotriva căruia trebuie să ne mobilizăm. Este duşmanul care poate fi acuzat că ne-a adus în stare de sărăcie şi dezorientare. Dacă nu există un astfel de duşman concret, el trebuie inventat de urgenţă. Tare mi-e teamă, că, din lipsă de imaginaţie, pentru Europa un astfel de duşman ar putea fi ţiganii, iar pentru Lumea Occidentală ar putea fi scoşi, iarăşi, la bătaie evreii. Hmm, e posibil, dar, puţin probabil. Atunci, să se mizeze, din nou, pe tradiţionalele cruciade, desigur, în variantă modernă?
Un lucru este cert, balaurul roşu, cu care concura Occidentul în lupta pentru supremaţie, în lupta pentru cucerirea spaţiului cosmic, a pierit. Occidentul este în căutarea unui nou balaur. Dacă nu ne pică unul din cer, suntem pierduţi, pentru că balaurul se va naşte din noi.