In urma cu peste un an am publicat articolul “Patru ani de singurătate – Gilad Shalit” http://www.acum.tv/articol/14802/ in care imi exprimam opinia ca soldatul detinut de Hammas nu trebuie eliberat in schimbul a 1000 de teroristi palestinieni, aflati in temnitele israeliene. Intre timp s-au petrecut evenimente dramatice in Orientul Mijlociu, modificind harta politica, creind o situatie haotica, cu evolutie imprevizibila. Guvernul israelian se trezeste in fata unor perpetue examene, care vor necesita decizii curajoase, pline de riscuri.
Pe 11 octombrie, in Egipt, s-a semnat un acord intre Israel si miscarea terorista Hammas. In schimbul lui Gilad Shalit vor fi eliberati 1027 de teroristi, dintre care 27 de femei; in prima faza, 450 de detinuti palestinieni, desemnati de Hammas, dupa doua luni, alti 550, alesi de Israel. 96 se vor inapoia la domiciliul lor din Cisiordania (West Bank), 14 in Ierusalimul de Est si 6 arabi cu cetatenie israeliana, condamnati pentru complicitate la acte teroriste, vor reveni la casele lor. 163 de fosti locuitori din Cisiordania vor fi expulzati in Gaza, iar 40 de teroristi care locuiau pe teritoriul condus de Autoritatea Palestiniana (West Bank) vor fi exilati in alte tari. 131 de locuitori din Gaza se vor intoarce si ei acasa. Dintre cele 27 de femei, 2 (Ahlam Tamimi si Amana Mona – vinovate de grave crime) vor trebui sa isi gaseasca refugiul in alte tari arabe.
Acceptind acest schimb de prizonieri, administratia Netanyahu a incalcat linia rosie pe care ea insasi si-o impusese, nedorind sa elibereze teroristi cu miinile insingerate, multi dintre ei condamnati la inchisoare pe viata, in urma asasinarii a numerosi civili israelieni.
Ce l-a determinat pe Netanyahu sa isi modifice pozitia si sa accepte conditii care, in urma cu peste un an, le considera inadmisibile? De ce acelasi Netanyahu, care pe 1 iulie 2010 a infruntat presiunea populatiei, spunind un NU hotarit pretentiilor lui Kahled Mashaal, conducatorul politic al organizatiei Hammas, renunta la principii pe care le considera de neclintit? De ce miscarea terorista Hammas accepta unele compromisuri, renuntind la o pozitie intransigenta, consimtind ca unii detinuti sa ramina in inchisorile din Israel?
Presiuni si rezistente
De-a lungul anilor, atit guvernul Olmert, cit si administratia Netanyahu, au purtat tratative cu Mahmud Abbas, presedintele Autoritatii Palestiniene, considerindu-l reprezentant unic, nerecunoscind Hammasul ca interlocutor (desi a cistigat in alegeri), deoarece a preluat cu forta puterea in Gaza si a atacat in mod repetat asezarile civile din sud, lansind mii de rachete asupra populatiei – deznodamintul fiind operatiunea Plumb Turnat.
Chiar daca Mahmud Abbas (Abu Mazen) nu a dovedit suficienta capacitate de decizie, sub presiunile presedintelui USA, Obama, si a guvernelor tarilor occidentale, negocierile pareau sa continue, dar schiopatau, atit din cauza continuarii constructiilor in teritoriile ocupate si in Ierusalimul de Est, promovata de guvernul israelian de centru dreapta, cit si datorita refuzurilor Autoritatii Palestiniene, care pretindea intoarcerea la granitele din 1967.
Relatiile dintre USA si Israel se deteriorasera in mod simtitor, Obama vedea in Netanyahu principalul vinovat al inghetarii tratativelor. Acuzatiile aduse Israelului s-au intensificat, dar Netanyahu, vazindu-si coalitia guvernamentala amenintata, a hotarit sa nu cedeze presiunilor americane, apelind totodata la Partidul Republican si la sustinatorii Israelului din Partidul Democrat, pentru a se opune pozitiei lui Obama. Marea dezamagire a presedintelui american a venit, insa, din partea lui Mahmud Abbas, care s-a adresat Consiliului de Securitate ONU, cerind recunoasterea unilaterala a unui stat palestinian independent, cu granitele din 1967. Obama a anuntat ca USA vor depune veto in Consiliul de Securitate, deoarece aceasta anuleaza posibilitatea tratativelor. Dupa Adunarea Generala ONU, a luat nastere o noua initiativa a Quartetului, in sprijinul unor negocieri intre Israel si Autoritatea Palestiniana, cu etape definite cronologic.
Propunerea Quartetului a fost acceptata de Israel, dar respinsa de Mahmud Abbas, care considera ca opinia publica mondiala il va sustine neconditionat in doleantele sale. Dar ceea ce se anunta ca un tsunami politic, pare, in momentul de fata, a fi un act fara rezultate practice si se intoarce, ca un bumerang, impotriva lui Abbas insusi. In prealabil, atit Olmert cit si Netanyahu refuzasera pretentiile Hammas-ului, unul dintre considerente fiind dorinta de a-i sustine lui Abbas calitatea de conducator. Israelul nu voia ca Mashaal sau Ismail Hania sa obtina un succes semnificativ in ochii palestinienilor, dovedind ca terorismul este rasplatit. Noua conjunctura si intimpinarea la ONU, au determinat guvernul sa il desconsidere pe Mahmud Abbas, fara a lua in seama imaginea sa in ochii celor pe care ar trebui sa ii reprezinte. Guvernul de la Ierusalim a cedat in mare masura, chiar in punctele pe care le considera cheie (eliberarea de detinuti arabi israelieni sau locuitori ai Ierusalimului de Est) in negocierile facilitate de mediatorul german Gerhard Conrad.
Schimbari de directie
Khaled Mashaal
Dar si alte considerente l-au determinat pe Netanyahu sa isi revizuiasca pozitia. Relatiile cu Turcia si Egiptul s-au deteriorat grav in ultima vreme. Tensiunile cu Turcia par, momentan, de nerezolvat, Erdogan declansind o campanie internationala impotriva Israelului, in urma incidentului Mavi Marmara. Caderea lui Mubarak pericliteaza acordul de pace cu Cairo. Ostilitatea populatiei egiptene fata de Israel a crescut exponential, mai ales dupa atacul terorist palestinian de pe soseaua 12 (drumul spre Eilat), cind au fost ucisi 8 cetateni israelieni de catre locuitori din Sinai. In schimbul de focuri cu armata israeliana au murit si trei graniceri egipteni. Furia locuitorilor din Cairo a culminat cu arderea Ambasadei israeliene.
In paienjenisul din Orientul Mijlociu, conducerea militara egipteana, infuriata atit de Hammas cit si de Israel, frustrata de ascensiunea Iranului si a Turciei in zona, s-a implicat in mod decisiv in tratativele pentru eliberarea lui Gilad Shalit, in dorinta de a-si mari prestigiul. Pentru Israel, acordul de pace cu Egiptul, semnat in 1977, este de importanta vitala. Relatiile dintre cele doua state fiind instabile, Netanyahu s-a vazut nevoit sa faca un sacrificiu pentru a conferi onoare Egiptului, incercind sa contrabalanseze tentaculele iraniene si incetarea colaborarii cu Turcia.
Un alt argument covarsitor a fost schimbarea atitudinii serviciilor de securitate israeliene. Daca, dintotdeauna, armata israeliana a acceptat orice pret pentru eliberarea lui Gilad Shalit, considerind ca statul trebuie sa isi asume responsabilitatea fata de fiecare soldat, Mossadul, (condus de Meir Dagan) si Serviciul de Securitate Intern (Yuval Diskin), responsabil pe teritoriile ocupate, s-au opus pretentiilor enuntate de Hammas. Dar, de curind, cei doi si-au parasit functia, iar noii conducatori, in special Yoram Cohen, s-au declarat favorabili schimbului de prizonieri. Asadar Netanyahu s-a bucurat de sustinerea celor insarcinati cu apararea Israelului, desi statisticile arata ca 60% dintre teroristii eliberati in trecut (1985 – afacerea Djibril si 2004 – afacerea Tannenbaum) au recidivat.
Negocierile secrete au inceput inca din luna iulie, iar in septembrie au devenit intensive, mediatorul Conrad a revenit in regiune, iar generalul Tantawi s-a ambitionat sa aiba rolul decisiv pentru a-si spori prestigiul si influenta asupra miscarii Hammas (aliata Fratilor Musulmani din Egipt care ar putea sa se impuna in viitoarele alegeri).
Alt punct care cred ca a influentat decizia lui Netanyahu ar fi framintarile sociale din Israel, clasa de mijloc si patura paupera pretinzind modificarea scalei de valori, deoarece privatizarea accelerata si centralizarea puterii economice in mina citorva familii – asa-zisul “capitalism porcesc” – au dus la discrepante cumplite si la nesiguranta zilei de miine. In aceste conditii, Netanyahu s-a vazut nevoit sa numeasca o comisie externa condusa de profesorul Trachtenberg, care l-a silit pe primul ministru israelian, prin concluziile sale, sa accepte masuri total contrare conceptiilor sale liberale.
Compromis dramatic
Gilad Shalit
Simtind ca isi pierde simpatia in sinul electoratului, incoltit simultan de partidele din coalitie, premierul israelian s-a straduit sa inregistreze macar un succes. Dezorientat de creditul international scazut si de protestele interne, Netanyahu, sprijinit de ministrul apararii Ehud Barak (care, la rindul lui, risca sa dispara din peisajul politic), a decis sa profite de oportunitatea eliberarii lui Gilad Shalit, chiar cu un pret enorm, pentru a-si spori popularitatea. Dar primul ministru a vrut sa salveze si imaginea sa de luptator acerb impotriva terorismului, neconsimtind la eliberarea unor cumpliti criminali, precum Ibrahim Hamed, Abdallah Barguti, Abbas Syed si Marwan Barguti (seful bratului militar Tanzim al miscarii Fatah) – condamnati de la 4 la 67 de pedepse cu inchisoarea pe viata.
De ce a renuntat Hammas la unele dintre pretentiile sale initiale (acceptind si expulzarea multor detinuti)? Situatia din Siria, unde regimul lui Bashar Assad este amenintat cu prabusirea, iar armata siriana asasineaza in masa demonstrantii, pune sub semnul intrebarii capacitatea lui Khaled Mashaal de a continua sa conduca miscarea Hammas, mentinindu-si sediul la Damasc. In caz ca Assad va cadea, s-ar putea ca Mashaal sa fie obligat sa paraseasca in pripa Damascul, regele Iordaniei nu accepta sa il gazduiasca in Aman, iar singura alternativa posibila pare a fi Egiptul. In plus, au aparut discordii in interiorul miscarii Hammas, deoarece conducerea din Gaza solicita grabirea schimbului de prizonieri, in ciuda intransigentei celor din Damasc, care se bucurau de confort, in timp ce locuitorii Gazei asteptau nerabdatori eliberarea detinutilor. Asadar si pozitia Hammas-ului a devenit mai elastica. Ocazia parea limitata in timp; ambele parti au acceptat un acord diferit de cel pe care si-l propusesera initial. Incercarea lui Abbas de a-l obtine pe Gilad Shalit si de a-l ceda Israelului in schimbul ridicarii blocajului militar asupra Gazei s-a lovit de refuzul total al conducerii Hammas, care considera ca acest gest ar fi fost echivalent cu o infrangere.
Daca lucrurile se vor desfasura conform planului, marti 18 octombrie 2011, Gilad Shalit va ajunge in Israel, prin Egipt. Fara indoiala, detentiunea indelungata (cinci ani si jumatate) si-a lasat amprenta psihologica asupra lui Gilad, care va putea fi evaluata doar in timp. Se pare ca din punct de vedere fizic, soldatul israelian e sanatos, dar nu s-a permis nici macar o vizita a Crucii Rosii Internationale.
In urma cu o saptamina, Netanyahu l-a chemat pe Noam Shalit, tatal lui Gilad, care facea greva sederii intr-un cort in fata resedintei primului ministru, pentru a-i comunica acordul stabilit prin medierea egipteana. “Eu iti aduc fiul acasa” i-a spus premierul lui Noam Shalit. Aceasta fraza trufasa este revoltatoare. Primul ministru israelian a dovedit in repetate rinduri ca personajul sau preferat este el insusi. Discursurile sale sint presarate cu numeroase “eu”. In aceeasi noapte, deci dupa semnarea acordului cu initiale, premierul israelian a convocat guvernul, pentru a vota ceea ce era deja prestabilit. Cu 26 de voturi pentru si 3 contra, aceasta sedinta-farsa a pus capat suferintelor familiei Shalit. Majoritatea populatiei Israelului este favorabila acestui deznodamint, desi tuturor le este clar ca palestinienii criminali eliberati vor planui noi atentate teroriste. Circumstantele internationale, framintarile destabilizante din zona, au intarit dorinta israelienilor de a-l revedea pe Gilad Shalit intorcindu-se acasa. Si, desi Khaled Mashaal a anuntat ca se vor incerca noi rapiri de soldati, cu toate ca israelienii realizeaza riscurile eliberarii teroristilor, opinia publica nu voia ca Gilad sa impartaseasca destinul lui Ron Arad, pilotul israelian disparut in Liban, probabil mort, dupa ani de tergiversare a tratativelor.
Imperative si initiative
De la articolul pe care l-am publicat in 4 iulie 2010, in care ma opuneam conditiilor care se profilau in cadrul schimbului de prizonieri, s-a modificat in mare masura harta politica in Orientul Mijlociu, ceea ce ma face sa am astazi o pozitie diferita fata de rezultatul negocierilor. Pericolul inarmarii atomice a Iranului, amenintarea Hizballah din nord si a Hammas-ului din sud, impreuna cu tensiunea crescinda dintre Turcia si Israel, necesitau o decizie rapida in favoarea eliberarii lui Gilad Shalit. Desi pretul este foarte ridicat, cred ca, in cazul unui conflict militar, armata israeliana trebuie sa aiba mai multa libertate de actiune, nefiind conditionata de destinul unui soldat capturat si intemnitat de atitia ani.
Adevarat, Gilad Shalit a fost trimis sa isi apere patria, stiind ca intimpina riscul de a muri, sau de a fi luat prizonier. Dar eliberarea sa devenise un imperativ, mai ales din cauza incapacitatii serviciilor secrete de a descoperi locul unde era ascuns in Gaza. Astfel, orice operatie militara pentru salvarea lui era foarte primejdioasa sau imposibila. Guvernul israelian a acceptat un compromis dureros. Consider ca batalia negocierilor a fost cistigata de Hammas. In viitor, pretentia Israelului catre tarile occidentale de a nu dialoga cu o miscare terorista ar putea fi contraargumentata de faptul ca insusi statul evreu a negociat cu o organizatie criminala. Simultan, Autoritatea Palestiniana pierde teren si legitimitate. Dar, dupa incheierea schimbului de prizonieri, guvernul israelian trebuie sa vina urgent cu un plan care sa duca la noi tratative in vederea demararii unui proces de pace. In conditiile actuale, cu o coalitie guvernamentala dificila, cu un prim ministru reactiv si un partener de dialog delegitimizat de Hammas, aceasta perspectiva mi se pare, totusi, putin probabila. Cred, insa, in necesitatea realizarii unor acorduri partiale, chiar daca intelegerile precedente (inclusiv Oslo) nu au fost respectate de palestinieni.
Ostilitatea de care se izbeste Israelul pe plan international, framintarile interne, conjunctura sociala complexa si carenta de lideri cu viziune, au creat o stare confuza, care ar necesita schimbari conceptuale, restructurind scala de valori. S-ar putea ca, presat din interior, dar si de tarile occidentale, Netanyahu va fi nevoit sa remanieze guvernul, sa alcatuiasca o alta coalitie, sau chiar sa ajunga, in scurt timp, la alegeri anticipate.
Este greu să scrii despre balanţa – viaţa liberă a unui tînăr, plătită cu libertatea a 1000 de terorişti, balanţa fericirii unei familii, faţă de sute de familii ce-şi comemorează morţii (victime ale teroriştilor eliberaţi) şi a altor cîteva sute de oameni ce vor purta sechelele terorismului toată viaţa.
Viaţa în libertate este primordială disputelor etice şi morale.
Preţul? Este preţul unui conflict ale cărui începuturi se încurcă în negurile istoriei acestor locuri.
Poate că a venit deja timpul să schimbăm ceva în modul de cum privim conflictul milenar. Poate că a venit deja timpul să abordăm conflictul din unghiuri umane.
Dacă vom privi în continuare rezolvarea conflictului prin prisma religiilor, prin prisma teritoriilor, a drepturilor istorice, vom uda în continuare acest PĂMÂNT al FĂGĂDUINŢEI cu sînge, semănînd restrişte.
Dar…fara (niste) teritorii, unde sa ne facem tara? Promettre c’est noble, mais tenir c’est…a bit messy, maybe?
Foarte bun articol. Cred ca exprioma cum nu se poate mai bine realitatea situatiei si a sentimentelor celor mai diverse ce dimn[ ast[yi societatea israeliana. Speram ca totul se va desfasura conform planurilor (este noaptea de luni spre marti). Si perspectivele lui Vlad privind viitorul putem fi de acord. Asta este realitatea in care traim si se pare ca va trebui s-o acceptam.
Bravo Vlad!!
Nu ai vazut esentialul. Pe vremea lui Ceausescu se zicea „noi crestem viermi de matase”, adica evrei pentru a primi rascumparari pentru fiecare evreu care imigra. Ce ai fi vrut sa se intimple pina la declararea oficiala a Satului Palestenian, sa crestem o pepieniera de teroristi patati u singele noastru pe miini, sa-i hramim. sa le dam conditii de viata mai bune ca a unor cetateni din Israel, pina cind, nu exista pedeapsa cu moartea. Se vede clar cit ne pretuim cetatenii. Cu ce e profet autorul. Dmagogul Bibi e arhicunoscut ca-i place sa fure scena, asta e adevarat,articolul e contrtafacut, lipseste sclipirea.
Dany
Nu dacă anonimul „Dany1” cunoaște ce înseamnă în limba română „contrafăcut”. Cert este, domnule sau doamnă care vă ascundeți sub aliasul Dany1, că este dreptul dumneavoastră să nu fiți de acord cu ce scrie Vlad, dar nu trebuie să vă vărsați năduful pe el. Dacă aveți argumente, prezentați-le în mod civilizat. Din păcate, sunteți un naționalist microbist israelian și nu vă interesează o dezbatere lipsită de patimă.
De a prezenta raspunsurile care nu sint pe linia „partidului”, ascunse de un anuntz… „parerile nu sint deloc interesante!!!”…
Domnul Vlad are talent la scris… dar, interesant cum si-a ales ilustratia…
In afara de fotografiile cu Shalit mai apar :
D-nul Halled Mashall: priveste spre viitor, Apare ca un conducator, „om” cinstit ideologic, poate chiar intelectual…
Dedesubtul lui apare D-nul Bibi ca un certaretz , furios ambitios …
Interesant ca persoane care sustin ca „intelegerea” trebuia savirsita cu ani in urma au aruncat mai putine acuzatii lui Ulmart care nu la intors pe Ghilad decit pt. Netaniahu care a eliberat si eliberat…
Traiasca Partidul si metodele Sale !!! si nu uitati sa folosoto „opaciti” pt. publicare.
Se pare Vlad, că iar i-ai isterizat pe microbiștii naționaliști israelieni, care, precum persoana care se ascunde cu lașitate (cum altfel?) sub anonimat, nu găsesc altceva decât să se lege de fotografiile de ilustrare a articolului.
Am impresia ca acesti „microbisti” nu citesc presa israeliana si nu vad TV, sau nu inteleg nimic din ceea ce am scris eu in articol. Presupun ca il voiau pe Shalit acasa, dar pretul nu erau dispusi sa-l plateasca. Si atunci isi varsa naduful pe articol, de parca eu sint de vina ca s-a tratat cu teroristi. Data viitoare voi cauta o poza cu Bibi in care sa semene cu Alain Delon, iar Mashaal sa fiue caricaturizat ca in Porunca Vremii.Ma voi stradui…
Suna ca si cum in Israel se joaca fotbal cu vietiile oamenilor, vai de cei care glumesc pe chestea asta folosind un autor specializat probabil in doctorii pentru naivi. Daca editorii au nevoie de trafic ar trebui cel putin sa nu se bage in discutie. Nu au de fel pulsul celor care se pricep la ceva, cred ca doar statisticile ii excita.Mai stim si noi e ce sa conduci o lista si sa transformi sau sa moderezi textele,,
denisa miron
În numele cui vorbiți, Denisa Miron, când spuneți „Mai stim si noi e ce sa conduci o lista si sa transformi sau sa moderezi textele”? Nu credeți că vă dați prea multă importanță?
La fel ca d-l Solomon, si eu cred ca acest „schimb de prisonieri” este o greseala…Inteleg bucuria parintilor lui Gilad Shalit care isi revad fiul dupa 5 ani (si eu am avut copii in armata), dar inteleg si durerea parintilor copilului de 16 ani momit si ucis la Ramalah de terorista Amona Mona (care acum isi sarbatoreste triumful eliberarii in Turcia). Sunt ingrijorat de reactia care o vor avea tinerii care ii vad pe asasinii parintilor si fratilor lor eliberati. Si mai ingrijorat sunt de promisiunile conducatorilor Hamas ca „lupta va continua”. Vor reincepe valurile de atentate?
Nu sunt un suporter al lui Netanyahu insa nu cred ca Netanyahu este „oaia neagra” in toata aceasta afacere…Netanyahu ar fi putut da acelasi raspuns ca si Olmert in 2009 si nu ar fi riscat prea mult… Miscarea sociala de care vorbiti si-a pierdut suflul din cauza lipsei unor conducatori politici si nu cred ca-l poate afecta. Nu schimbi un regim prin lozinci goale gen „Poporul vrea dreptate sociala!”. O revolutie are nevoie de un program si de o conducere (mai tineti minte 1989?).
La fel nu cred in varianta ca Netanyahu vrea sa intareasca Hamas-ul ca sa-l pedepseasca pe Abbas. Nu pare prea logic cand cu 2 saptamani inainte il inviti pe acelasi Abbas la negocieri…
Dupa mine, oaia neagra este mass-media. Mass-media a organizat aceasta campanie si a reusit sa o finalizeze. A angajat actori, ziaristi si comentatori care au creat un fel de psihoza colectiva. In ultima saptamana aceasta campanie a deveni atat de evidenta incat am inceput sa retraiesc „epoca Ceausescu”. Numai despre Shalit se vorbea la televiziune si in toate ziarele…Se fac si acum adevarate pelerinaje in jurul casei familiei Shalit care a devenit un obiectiv mai bine pazit decat resedinta presedintelui Israelului.
Sunt sigur ca atunci cand o sa descoperim cine a finantat aceasta campanie mass-media va veti da seama ca ati gresit in aprecierea d-voastra, d-le Solomon.
D-le Clej va rog, as prefera sa nu interveniti in aceasta discutie. Multumesc!
Si inca o precizare… Cred ca autorul articolului se inseala ca vor fi alegeri anticipate curand. Partidele aflate in coalitie cu Netanyahu urmeaza sa piarda voturi la viitoarele alegeri, asa ca nu vor parasi guvernul. Kadima a lui Tzipi Livni e in cadere libera asa ca vor cauta sa intarzie alegerile. Singurii care vor avea de castigat in alegeri anticipate vor fi Netanyahu si noul Partid al Muncii condus de Shelly Yachimovich (o experta in mass-media?).
De asemeni nu cred intr-o remaniera guvernamentala. Cine iese si cine intra la guvernare? Atata timp cat Tzipi Livni conduce Kadima, ea nu va face guvern impreuna cu Netanyahu. Alte partide sunt prea mici ca sa aiba vreo influenta.
Atata timp cat nu izbucneste un nou razboi nu prevad alegeri inainte de sfarsitul cadentei actuale (in 2013)
Domnule Rufu, dacă doriți să aveți o discuție privată cu Vlad Solomon, vă rog să-i trimiteți emailuri pe adresa personală. Remarc de asemenea că Vlad se exprimă într-un limbaj accesibil tuturor cititorilior revistei ACUM, oriunde s-ar afla, pe când dumneavoastră vorbiți ca pentru israelieni.
Petru, nu are rost sa trimiti pe nimeni sa ma contacteze pe privat, eu mi-am spus punctul de vedere, in mod argumentat, unii dintre „comentatori” traiesc in alta lume, nu urmaresc evenimentele din Israel, au ramas, inca, la capitolul mentalitate, in Romania de odinioara, Desigur, mass-media din Israel e vinovata. Ca exista si spune lucrurilor pe nume.
Vlad, de unde acest provincialism al unor originari din România?
L-au asimilat, conservat si perpetuat, in decursul anilor, pe ruta Falticeni- Bucuresti-Haifa, sau asemanatoare. Poate voi scrie un articol despre personajele care se bat in piept ca patrioti israelieni, ii considera pe toti romanii antisemiti ( si ii injura peste tot), dar ling pe unde pot in Romania, in cautare de onoruri si cinta lacrimind- Ioonel-Ioneluleeee, la un pahar de Murfatlar dublat cu sifon, asa -zisul spritz….
Ai uitat de mititei, Vlad, și gudurat pe lângă mai marii zilei (http://www.acum.tv/articol/9878/)…
O poveste nostima despre persoana din poza linkului adus de tine. Am scris un articol in memoria lui Tuvia Iuster, sculptorul care a murit la Ein-Hod. Doamna din poza a fost vexata, mi-a spus ca nu i-a placut articolul meu.- Perfect, i-am spus, ce anume ti s-a parut prost scris? Pai nu ai amintit de mine!-mi-a reprosat.-Cum asa, dar tu traiesti! Dar am fost prietena cu Tuvia, nu meritam sa-mi amintesti numele?
Cam asta e situatia, tovarasi. Am intrebat-o daca orice mijloc e „kasher” pt publicitate, daca atit de mult conteaza pt ea sa i se aminteasca numele, iar si iar ( o introdusesem, in prealabil in doua emisiuni la RRI, ca se tot arata prin preajma, cind transmiteam in direct). Mi-a raspuns- DA, DA, DA, de trei ori.
Cam asta e marfa… Dupa aia m-a insultat in public si a incercat sa ma flateze pe privat.Cica sa se „impace”. Mai tirziu, intr-un articol pe care l-a publicat in Observatorul Cultural, al sau destins sot a „omis” sa aminteasca comunicarea mea si a lui Radu Stern la Conferinta de la Ierusalim, pe tema avangardei, ba chiar au iesit amindoi din sala.
Personaje de Caragiale, sint multi ca ei…
Mie imi plac mai mult articolele scrise de Dl Solomon din inima (inclusiv cel despre vizita presedintelui Basescu in Israel). Imi displac articolele in care domnia sa face un rezumat al presei israeliene (mai precis a unei parti a presei israeliene) si il prezinta ca o axioma.
De cealalta parte a presei israeliene se recunoaste ca succesul „operatiunii Gilad Schalit” este datorat campaniei unei agentii publicitare (Shalmor Avnon Amihai).Va pot da si un citat al lui Yair Geller(unul dintre magnatii israelieni cu influenta in mass-media):”… ce noroc ca rapirea lui Schalit s-a intamplat intr-un timp cand mass-media este prima putere in stat…Mass-media nu a lasat guvernului posibilitatea de a ramane inactiv…”.
Mass-media are multe pete pe constiinta… Eu o consider vinovata de moartea a peste 1000 de romani in decembrie 1989. Si chiar cu riscul de a fi etichetat drept provincial sunt ingrijorat atunci cand vad semne ca lucrurile tind sa se repete si pe alte meleaguri. Psihoza Gilad Schalit a inceput sa se manifeste aici si la meciurile de fotbal (vezi meciul Macabi Haifa – Steaua Bucuresti 5-0 )unde 15-20.000 de oameni scandeaza „Gilad Schalit acasa” la fel cum scandam noi utc-istii pe stadionul 23 August „Ceausescu – PCR” sau mai tirziu oamenii de bine „Iliescu apare-soarele rasare”. Si , din pacate, pe aceste meleaguri s-ar putea sa fie mai mult de 1000 de victime…
Petru, QED. Uite cum Relu Rufu crede ca, daca el prefera una, eu o sa ma execut. Iar lumea lui asociativa se reduce la Ro a lui Ceausescu. Bineinteles, nu uita sa vire rezultatul meciului din Haifa- adica tot „noi” am fost mai buni ca romanii.
Dar nu are nici macar bunul simt sa accepte ca articolul meu e mai mult decit un rezumat al presei israeliene, desi nu ar fi nimic rau in asta, pt ca cititorii mei sint si din NY si Paris, nu numai din Mitzpe Hila. Deci trebuie si informati.
Relu Rufu judeca Mass-media ca si cum, in Israel, ar fi Scinteia sau Porunca vremii. Doar informatiile sale, tot din mass-media acuzata o are, decit daca o fi un agent secret al conspiratiei iudeo-massone din Haifa.
RR, ai ocazia sa citesti acelasi articol al meu, preluat de Jurnalul Saptaminii din Israel, de aceeasi mass-media hulita.
Adevarat, e anul Caragiale. Dar RR se poate regasi si in Kishon, suficient sa vada filmul Salah Shabati.
Nu cred ca Vlad vrea sa plateasca nicste polite unor fosti amici crezindu-se, poate jurnalist.E foarte tragic ca foloseste aceasta tribuna onorabila defaimind tot ce lui i se pare atac personal. Cred si sper ca aceste comentarii voit agresive cu subintelesuri sa fie sterse! Ghiveciul pe care ni-l propune autorul nu are nimic cu jurnalismul revistei.
rodica gratz
Nu, Dl. Solomon, am fost la meci ca suporter al echipei Steaua, si inca mai am amaraciunea infrangerii in suflet. In copilarie am participat ca voluntar la constructia stadionului din Ghencea, si echipa mi-a ramas in suflet de cand am participat la euforia colectiva produsa de Duckadam in ’86. Colegii si prietenii mei continua sa imi trimita mesaje de „compasiune”…
Si ati gresit, nu locuiesc in Haifa. De asemenea sunt prea tanar sa fi citit „Porunca Vremii” desi am cateva amintiri despre acest ziar din scrierile lui Mihail Sebastian si Marin Preda. „Scinteia” nu am citit-o niciodata, avea prea multe poze cu Ceausescu, insa o utilizam ca hirtie igienica (de, binefacerile „epocii de aur”).
Intr-adevar, am citit despre influenta mass-mediei in „afacera Schalit” in presa israeliana tot asa cum Dl. Solomon traduce in articolul sau din Nahum Barnea, Yossi Sarid sau Gideon Levy. Eu am scuza ca nu ma consider ziarist.
Nu stiam ca exista „Jurnalul Saptamanii” din Israel, multumesc pentru informatie. Seamana cu „Saptamina” lui Eugen Barbu?
Chestia cu conspiratia iudeo-masonica e de prost gust si nu gust nici gluma cu Salah Shabati.
Oricum eu raman la parerea mea ca nu faceti o completa trecere in revista a opiniilor din Israel referitor la „afacerea Schalit”
Reaua credință a lui microbistului naționalist israelian Relu Rufu – calomniator de profesie – se dovedește din nou: „Nu stiam ca exista “Jurnalul Saptamanii” din Israel, multumesc pentru informatie. Seamana cu “Saptamina” lui Eugen Barbu?”, este din aceeași categorie ca:
Relu Rufu
2011/05/07 la 05:51
Domnule Clej, o sa va iert ca bunicii dvoastra poate mi-au ucis bunicii in Transnistria, insa nu o sa va permit niciodata sa finantati (din orica tara membra a Uniunii Europene) pe cei care vor sa-mi ucida copiii!
Doamnă Rodica Gratz, mai degrabă dumneavoastră atacați persoana lui Vlad Solomon, neavând ce comenta la modul inteligent despre articolul lui Vlad. Așa încât, lăsați-o mai moale cu ștersul comentariilor, acesta nu este Arutz Sheva. Ca și, dacă cumva le aveți, cu pretențiile de jurnalism sau cu aprecierea jurnalismului lui Vlad.
Când o să învățați, nestimați atacatori la persoană ai lui Vlad, să enumerați în mod civilizat obiecțiile pe care le aveți la articolele sale (paragraf, rând), cu argumente, atunci veți avea dreptul la respect. Cât timp vă rezumați la atacuri la persoană sau propagandă naționalistă israeliană (la fel de nocivă ca propaganda naționalistă românească), nu veți beneficia de respect. Respectați și veți fi respectați.
PS Reamintesc un citat din actualul finanțator al clubului preferat al lui Relu Rufu. „Copos este mai jidan decât jidanii”, dixit „Jiji” Becali (George Copos este președintele clubului Rapid). Fie și pentru această atitudine, am avut o mare satisfacție când Maccabi Haifa a dat o lecție echipei Steaua, 5-0, care a terminat meciul cu 9 jucători pe teren.
Un articol interesant publicat pe aceasta tema in Haaretz sub semnatura lui Bradley Burston: „Bravo for these people, these Israelis” poate fi citit la
http://www.haaretz.com/blogs/a-special-place-in-hell/bravo-for-these-people-these-israelis-1.390654
Domnule Grunberg, vă atrag atenția că indicând astfel de linkuri riscați să stârniți furia microbiștilor naționaliști israelieni, care deja l-au luat ca țintă pe Vlad Solomon.
Doamna rodica gratz, cine seamana vint, culege furtuna. As putea sa aflu la ce fosti amici va referiti? De unde stiti Dvs cine imi sint amicii, noi doi nu ne cunoastem. iar polite nu am de platit, incerc sa nu intru in overdraft, dimpotriva, am multi datornici, daca nu ati stiut asta, o aflati acum. Aveti ceva de spus relativ la articol, sau doar vreti sa bagati zizanie? Care e criteriul Dvs cind incercati sa sugerati ca nu as fi jurnalist? Oricum, pt Dvs nu sint Vlad, ca nu ne-am tras de sireturi.
D-le Rufu,
O sa folosesc o expresie invatata de la Petru Clej, sapati in continuare intr-o groapa… Un articol nu trebuie sa fie o carte de bucate, sau o enciclopedie pentru popor. Nu am pretins ca am epuizat toate considerentele si nici nu as putea sa o fac, deja articolul meu are peste 2000 de cuvinte, daca continuam riscam ca Dvs si altii de acelasi calibru sa nu ma citeasca. Dar apreciez ca stiti pe cine am „tradus”. D-le Rufu, regret sa va instiintez ca nu am citit articolele lui Sarid si Levi pe tema. Pe Barnea l-am citit, in alt context. Probabil insa ca avem lucruri in comun, macar opinii argumentate. Poate insa va amititi de bancul din Romania, doi evrei, trei pareri… mai erau si altele… observ ca argumentele Dvs sint foarte mioritice, inclusiv tendinta de a da note oamenilor ( si dgs psihiatrice-vezi psihoza), in fct de AXIOME pe care Dvs le decretati. Mersi pt reactie, acum realizez ca scriu aceste articole pt oameni ca Dvs, insuficient informati, sau care vorbesc dupa ureche.
Discuția dintre Vlad Solomon și Relu Rufu nu poate ajunge la nicio concluzie, datorită diferenței evidente de orizont a celor doi.