Fereastră bârfitoare la Oraviţa (1)
În această toamnă, am trecut prin oraşul Oraviţa, având la dispoziţie doar vreo două ore, ca să fac o plimbare pe străzile prăfuite. De la început mi-au atras atenţia câteva ferestre, care au canaturile construite în afară, astfel încât o privire curioasă poate cerceta strada pe toată lungimea.
Nu ştiu dacă sunt unice în lume, dar, în altă parte nu am mai văzut astfel de ferestre, numite „bârfitoare”. Ele sunt făcute în aşa fel, încât oamenii din casă pot privi în susul şi în josul străzii, fără să deschidă fereastra. Au un farmec special aceste „bârfitoare” şi am fotografiat câteva zeci, doar pe strada principală. Îmi pare rău că, în scurta mea vizită prin oraş nu am surprins şi vreo bătrânică la geam, deoarece „bârfitoarele” sunt făcute în special pentru ele. Bătrânicile din Oraviţa au, astfel, posibilitatea să-şi satisfacă curiozitatea. Chiar dacă plouă sau este vreme rece, pot privi de-a lungul străzii, să vadă cine mai vine, cine pleacă, fără să lase frigul să pătrundă în casă.
Oraviţa este un orăşel patriarhal din sud-vestul României, cu aproximativ 13.000 de locuitori. În perioada interbelică, începând cu anul 1926, a fost capitala judeţului Caraş şi mai păstrează ceva din mândria prăfuită a unei foste capitale de judeţ. Acum, la Oraviţa minele s-au închis şi singura activitate economică remarcabilă este cea de prelucrare a lemnului. Oraşul este îmbătrânit şi apare extrem de liniştit, aproape pustiu. Totuşi, Oraviţa este recunoscută în zonă ca o localitate cu intensă activitate culturală. Există la Oraviţa cenacluri de poezie, reviste culturale, o grupare de pictori şi un „Club al intelectualilor”, care organizează dezbateri, editează cărţi.
Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa - interior
De altfel, la Oraviţa există cel mai vechi teatru de pe teritoriul actual al României, construit în anii 1816 – 1817, după proiectul arhitectului macedo-român Ion Niuni. Este prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lămpi de acetilenă. Interioarele, o copie fidelă a fostului Burgtheater din Viena, au fost decorate după proiectele arhitectului vienez Ieronimus Platzger. Ornamentele sunt în stil rococo, în culorile roşu şi auriu. La inaugurarea teatrului, în 8 octombrie, 1817, a participat împăratul Francisc I şi împărăteasa Augusta Carollina. Cu această ocazie „Clubul diletanţilor” din Oraviţa, a prezentat spectacolul „Gelozia umilită”, de Franiul von Wisenturm. După aproape 200 de ani, teatrul şi-a păstrat forma iniţială, are 150 de locuri şi o acustică deosebită, care permite ca orice reprezentaţie să se desfăşoare fără instalaţii de amplificare.
Mihai Eminescu a fost la Oraviţa, în anul 1868, cu trupa de teatru a lui Mihai Pascaly, unde poetul era sufleor. În amintirea acelui moment, teatrul poartă numele de Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”.
Teatrul Vechi M. Eminescu din Oraviţa - cupola
În „Cartea de aur a teatrului” sunt semnate nume importante ale culturii româneşti, dintre care amintim pe Matei Millo, Zaharia Bârsan, compozitorul George Enescu, cântăreaţa Maria Tănase, Mişu Fotino, Traian Grozăvescu, regizorul Ion Cojar etc.
Este foarte probabil că toţi aceştia, asemenea oricărui trecător prin Oraviţa, au remarcat „bârfitoarele”, care veghează şi astăzi străzile unui oraş odată înfloritor, acum liniştit şi melancolic.
Asemenea ferestre sunt in cartierul Fanar din Constantinopol. Poate se mai patreaza si in Nucuresti (daca)..SUnt de influenta turceasca, oricum…
Oricum, bine pprentat teatrul oravitean.
Kibitz Fenster se gasesc si in Banatul Sarbesc si în general în Vojvodina. Sunt tipice pt localităţi unde au locuit etnici germani. De exemplu în Vârşeţ unde 45% din populaţie era de origine germană se găsesc aceste ferestre. Cred că denumirea vine de la Kiebitz (nagâţ) deci Chibiţ. Nu toţi germanii foloseau acest tip de ferestre. De exemplu în Timişoara unde etnicii germani erau majoritari în urmă cu mai bine de o sută de ani nu se găsesc astfel de ferestre, poate accidental şi nici în alte multe localităţi.