ACUM.TV

În articolele pe care le-am publicat în “Acum” nu am abordat  niciodată în mod direct problema antisemitismului din România. Aici părerile sunt împărţite; de la abordarea, pe care eu o consider extremistă,  că ar fi o situaţie similară cu cea din anii 30 ai secolului trecut când hitlerismul în Germania a ajuns la putere, iar în România ideologia legionară era în floare şi până la cea care minimalizează fenomenul. Realitatea este mult mai complexă, nu vreau şi nu sunt în stare să fac o analiză exhaustivă; fapt este că  există manifestări antisemite – nu pe plan oficial, ci în rândul unor intelectuali (din păcate unii dintre ei cadre universitare) – care se concretizează de multe ori prin negaţionism, apar publicaţii legionare şi se încearcă relansarea şi „umanizarea” mişcării, uitându-se că asasinatul era un principiu de  bază, utilizat nu numai împotriva evreilor ci şi a adversarilor politici. Sunt invitate  la talk show-uri de la posurile de televiziune persoane care încearcă să explice ideile legionare, se publică, ba sunt şi premiate, studii necritice despre intelectuali cu simpatii legionare, pe tarabe se găsesc publicaţii şi cărţi antisemite de la „Mein Kampf” (la începutul anilor 90, acum n-am prea văzut) la „Protocoalele înţelepţilor Sionului” sau diferite lucrări privind „conspiraţia iudeo-masonică” sau” guvernul mondial condus de evrei”. În ce măsură se şi vând, nu stiu, probabil că da, altfel nu s-ar publica. Mai există un antisemitism insiduos moştenit de la părinţi, din familie, din cercul de prieteni, mai ales la generaţia tânără, preluat de obicei necritic. Dar nu întotdeauna…  Dimpotrivă. De fapt, acest aspect m-a făcut să scriu rândurile de faţă.

Aşa cum am mai amintit într-un articol, m-am decis să mă înscriu la masterat, la „Cultura şi civilizaţia ebraică” din cadrul Facultării de Litere a Universităţii Bucureşti. Am făcut acest pas când am aflat  despre cursurile care se ţin. Mi s-au părut deosebit de interesante  şi recunosc că după prima săptămână, spre bucuria mea, faptele s-au confirmat. Într-adevăr, sunt chiar incitante şi cred că , deşi am citit mult în acest domeniu, o să aflu multe lucruri noi.

Codex Sinaiticus

Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Grupa noastră care reprezintă anul I este compusă din 16 persoane. Eu sunt singura evreică (De unde tineri evrei în România?). Doi dintre cursanţi au terminat teologia şi li s-a părut firesc să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre iudaism. Sunt invidoasă în ceea ce-i priveşte deoarece cunosc de-acum limba ebraică. O cursantă a ajuns întâmplător aici, prin repartiţie. Restul?

În prima zi de curs, nevenind profesorul, am hotărât să mergem la o terasă până la începerea următoarelor ore.. După ce ne-am aşezat şi am comandat – limonadă şi ceai – unul dintre colegi a spus: „Acum că suntem cu toţii, hai să povestească fiecare de ce a ales acest masterat”. Vă daţi seama că am fost extrem de curioasă. Răspunsurile şi explicaţiile lor m-au făcut să cred că lumea nu este chiar atât de rea. Motivul principal al lor a fost antisemitismul, respectiv faptul că nu au acceptat ideea  aşa cum li s-a prezentat şi vroiau să ştie care este adevărul, de fapt cine sunt aceşti evrei şi ce vor. Nu au fost de acord să preia nişte idei în mod necritic, să învinovăţească o categorie de oameni fără nici o bază. Cel care a iniţiat această discuţie, un tânăr absolvent de filozofie care-şi dădea un doctorat cu o temă legată de discursul public, a vorbit despre faptul  că de multe ori, în discurul public a întâlnit acuzaţii la adresa evreilor ca grup, a întâlnit sintagma „conspiraţie iudeo-bolşevică” sau „iudeo- masonică”, şi-a dat seama că este o contradicţie de termeni şi s-a întrebat de ce se singularizează o categorie, un singur grup când există încă alte zeci sau sute cărora li s-ar putea pune în cârcă relele lumii. Unei  alte cursante, absolventă de sociologie, i-a căzut în mână „Mein Kampf”, cu acuzaţiile împotriva evreilor. De-aici curiozitatea de a afla adevărul. Frecventează de ani de zile Centrul comunitar evreiesc, s-a înscris la cursul de ebraică, are prieteni israelieni…O tânără care a absolvit literele la Sibiu a spus că a vrut să fugă de antisemtismul de la Universitate. (Pentru noi evreii, sunt cunoscute articolele negaţioniste  ale profesorului Lupude la Sibiu. Deşi s-a făcut o plângere împotriva lui, Procuratura a decis neurmărire penală). O altă tânără, absolventă  de Ştiinţe Politice, a avut lucrarea de licenţă legată de unele aspecte ale Holocaustului, altul –  absolvent de drept – era interesat de religie, texte biblice, filosofia iudaică…Concluzia: sunt tineri  cu mintea deschisă, care gândesc cu capul lor,  care vor să ştie şi nu acceptă prejudecăţile. Nu ştiu în ce măsură vor deveni chiar filosemiţi… Probabil că, pe parcurs, vor descoperi şi lucruri proaste despre evrei ca despre orice alt popor, dar vor căuta să fie obiectivi, iar şcoala, acest program de masterat care le oferă întreaga bogăţie a culturii şi civlizaţiei iudaice, laice şi religioase (există un curs extrem de interesant despre profeţii  biblici), le va fi de un real ajutor. Şi, după cum am aflat, ei nu constituie o excepţie, acest interes şi această să spunem abordare pozitivă, s-au manifestat şi la alţi ani de studii. De aceea mi-am întitulat articolul  “Mai există speranţă”. Mai există speranţă pentru o generaţie care să  dorească o relaţie civlizată, de prietenie cu celălalt ,chiar dacă acel celălalt este altfel decât ea.

Acest articol a fost publicat duminică, 9 octombrie 2011 la rubrica Ei vor face o diferenta.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.