Magazin de bauturi in Boonsboro, MD
Septembrie ingana cu ultimele zile de vara precum raurile se pierd in mare. E aproape imposibil sa refaci amestecul de culori varatice cu cele de toamna, lumina difuza in amurg ori in zori.
Nespusul, inexprimabilul ne coplesesc si ne retin parca prinsi de solul greoi si impiedica zborul, visul.
Profit de ceva timp liber, o mini vacanta in Maryland, o provincie a Americii , confluenta a sudului cu nordul, a capitalei Washington DC cu Virginia, cu Virginia de Vest.
Imi propun o incursiune la nord de Maryland. Colinele , padurile salbatice, soselele serpuitoare se confrunta cu un spatiu ondulatoriu gigantesc, mai putin blagian decat cel transilvan.
Localitatile americane sudice se grupeaza in jurul unei artere principale, fara prea multe stradele laterale. Casele construite din material ieftin- lemn, placi conglomerate, inghesuite in forme geometrice simple, ieftine, fara garduri, fara o linie arhitectonica elaborata. Par niste cutii construite intr-o maniera naiva de primii pionieri asezati pe aceste locuri. In urma cu doua trei secole imgrantii si-au construit singuri casele, in lipsa mesterilor calificati, ai adevaratilor constructori. Multe reclame, oferte in jurul benzinariilor a catorva magazine alimentare aglomereaza, obosesc privirile.
Lanuri de proumb
La cateva zeci de kilometri de autostrada, Unchiesu’, acesta e pseudonimul sub care un bucovinean stabilit printre “rednecks” duce o viata de fermier gospodar, inconjurat de lanuri de porumb si ne bucura mereu cu ospitalitatea lumii povestirilor sadoveniene. Si-a adus seminte de urzici, de leustean, cativa nuci din Romania, se ocupa cu stuparitul, vinde miere proaspata sa.
Tineri, noi veniti in zona ii trec pragul, ii dau binete si mai mult decat atat vor sa cunoasca, sa deprinda retetele de carnati, slanina, mancaruri traditionale romanesti, se lasa captivati de tonul blajin, de tuica de Maryland, distilata in garaj.
Unchiesul a lucrat ca medic veterinar in Romania. Ii e dor de vecini, de nuntile din Bcovina si de obcinele prietene, de graiul bucovinean.
Singur printre piersici si alte fructe
“Florine, toate acestea se petrec doar in vis ori in cartile voastre. In realitate Romania s- a pierdut. Multi au plecat din tara, in deceniile postbelice viata s-a inrautatit, nu mai avem tarani, nu mai avem pamant. Poate revenire regelui imediat dupa ’89 ar fi insemnat ceva.”
Ma despart de Unchiesu’ si ii promit ca voi reveni pentru a merge impreuna la pescuit. Las in urma colinele implinite in porumb, plantatii de mazare si tutun, durerea noastra se reduce la instrainarea celor ce raman fara parinti, si de la oras, nu mai au unde merge la tara, nu mai au unde trage.
Trec pe autostrada impersonala din care vezi insemnele de circulatie, pancarte si reclame. Septembrie ca o tranzitie lenta in decolorarea lenta a verdului, e semnul imbatranirii.
Ma bucur de un popas la marginea soselei, o cantina mobile, un cuptor-remorca cu gratar si cu afumatoare. Cativa tineri vand sandvisuri cu carne afumata si data pe gratar, taiata marunt si amestecata cu sos BBQ , porumb fiert si mere in sos caramel.
Nuc emigrat din Romania
La cativa pasi o ferma de fructe nu te lasa sa nu gusti ori sa nu cumperi piersici, mere ori pepeni de cel putin 8- 10kg la preturi de nimic.
Seara coboara mai repede din amvonul celest. Ajung acasa si nu e acasa.
Imi revin privirile triste ale unchiesului si ii dau dreptate ca nici noi, cei de aici, nici cei din tara am Romania.
Se adanceste muzica lui Verdi, in versurile ce au ridicat salile operelor, dar si speranta celor fara de tara, fara de popas de lunga durata:
“Va, pensiero, sull’ali dorate,
va, ti posa sui clivi, sui colli,
ore olezzano tepide e molli
l’aure dolci del suolo natal pierdut!
Del Giordano le rive saluta
di Sione le torri atterrate…
Oh, mia patria si bella e perduta
Oh, remembranza si cara e fatal!
Arpa d’or dei fatidici vati,
perchè muta del salice pendi?”
Cuptor, afumatoare si gratar pe roti
Saptamana trecuta pe drumul ce leaga Iasiul de Cluj – via Gura Humorului – Pasul Tihuta – mi-am clatit ochii cu cerul albastru (imprumutat de Voronet – unde am poposit pentru un ceas de reculegere si uimire), cu merii incarcati de poame, cu viile imbrobonate de struguri, cu belsugul de cartofi rotofei indesati in saci, cu case cu pridvoare inflorite si gospodari trebaluind in ograda, cu miresme aromitoare de toamna inceputa. Vazabd toate acestea mi-am zis ca acolo e un colt de rai, tihnit si perpetuu. E drept ca am intalnit si autobuze etajate, ruland pe ruta Suceava – Roma – Sicilia, cu truditorii inghesuiti in ele…Dar si case falnice cu masini occidentale parcate in fata portii. Cred ca Bucovina din visele Unchesului nu a disparut, s-a transformat putin, dar e tot minunata.