Mai sunt doar 10 zile până la sesiunea Adunării Generale a ONU şi respectiv a prezentării de către Autoritatea Palestiniană a cererii de declarare a independenţei statului palestinian. Ţinând cont de structura acestui for, rezultatul este previzibil, 140 din cei aproximativ 190 de membri vor vota în favoarea acestei solicitări, în condiţiile în care în Consiliul de Securitate , for decizional, Statele Unite au afirmat că-şi vor opune veto-ul. Aceasta înseamnă că , oficial, nu se va putea vorbi despre un stat cu drepturi depline, entitatea existentă va primi statut de observator în ONU dar va putea participa la o serie de organisme ale acesteia. Va fi, în primul rând o victorie morală a palestinienilor , accentuând izolarea Israelului care capătă contururi tot mai puternice, mai ales în lumina ultimelor evenimente legate de deteriorarea puternică a relaţiilor cu Turcia şi atacul împotriva Ambasadei Israelului de la Cairo.
Este greu de apreciat care dintre aceste două momente este mai grav. Dacă problema relaţiilor cu Turcia are un impact pe termen lung şi se referă la multe aspecte –economice, militare şi diplomatice -, ceea ce s-a întâmplat la Cairo este un simbol al vremii, o ilustrare a stării de spirit din lumea arabă – antiisraelismul care, în pofida “primăverii arabe” (sau poate din cauza ei), nu dă semne de atenuare, deşi la începutul acesteia s-a susţinut că nu conflictul israeliano-palestinian ar sta în centrul revoltelor. Se pare că a fost doar o primă perioadă înşelătoare, ca după aceea, ca să spunem aşa, “lucrurile să revină la normal”, adică tot Israelul să fie ţapul ispăşitor.
Dar să le luăm la rând. Nivelul extrem de scăzut la care au ajuns relaţiile dintre Israel şi Turcia nu a început cu raportul Palmer privind operaţiunea israeliană de stopare a navelor care vroiau să spargă embargoul instituit împotriva fâşiei Gaza , soldată cu victime, majoritatea cetăţeni turci. Ankara a început să aibă o atitudine de respingere a Israelului de la războiul din Gaza , la care s-a adăugat incidentul cu vasul turcesc Mavi Marmara şi cu intervenţia în forţă a unor comandouri israeliene care au reacţionat (exagerat constată raportul Palmer) la atacurile brutale ale celor de pe navă împotriva unor militari neînarmaţi. Dar , am putea merge şi mai departe în trecut. Israelul a avut timp de peste 20 de ani, relaţii excelente cu Turcia, ţară musulmană dar cu conducere laică, o colaborare economică extinsă, inclusiv în domeniul turismului, dar mai ales o colaborare militară , ceea ce a însemnat manevre comune, posibilitatea unor antrenamente ale aviaţiei israeliene în regiuni muntoase din Turcia ( asemănătoare cu cele din Iran, acum aviaţia israeliană a venit în România) şi exporturi masive de arme sofisticate. Venirea la putere a unui regim islamist moderat, dar şi amânarea de către Uniunea Europeană a primirii Turciei i-au determinat pe conducătorii ţării care doreau ca Turcia să devină o putere regională, să-şi schimbe orientarea şi, în pofida apartenenţei la NATO, să se apropie de state din regiune ca Siria şi chiar Iranul. Stagnarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene şi apoi războiul din Gaza împotriva unor coreligionari, au dus la o înăsprire a poziţiei Turciei faţă de Israel. Cerinţa Turciei a fost ca guvernul să ceară scuze pentru ambuscada de pe Mavi Marmara, cerere refuzată de partea israeliană “Cireaşa de pe tort” a constituit-o Raportul Palmer care a considerat legitim embargoul impus de Israel fâşiei Gaza, lucru neacceptat de Ankara., deşi înainte de a-i cunoaşte conţinutul, guvernul turc a declarat că va ţine cont de acest document. Rezultatul: expulzarea ambasadorului Israelului şi a unei părţi din personalul ambasadei, reducerea schimburilor comericale , mai ales în domeniul armamentelor, practic, îngheţarea relaţiilor bilaterale şi pierderea de către Israel a unui important aliat strategic în regiune.
Atacul ambasadei Israelului din Cairo
Ceea ce s-a întâmplat la Cairo este pe de- o parte, un rezultat indirect al deteriorării relaţiilor cu Turcia ( incidentul a avut loc cu puţin timp înaintea vizitei premierului turc Erdogan la Cairo în perspectiva încheierii unor acorduri cu Egiptul, inclusiv în domeniul militar), al lipsei de perspectivă în negocierile de pace israeliano-palestiniene şi al împuşcării de către militarii israelieni a cinci poliţişti egipteni, confundaţi cu teroriştii care au organizat o serie de atentate în Israel. Dar eu cred că motivul principal este atmosfera creată în urma “primăverii arabe”. Este trist să afirmăm acest lucru dar adevărul este că, înlăturând un regim dictatorial care nu permitea nici un fel de manifestări, opinii care contraveneau politicii guvernului de-atunci şi anume, relaţii cu SUA şi pace cu Israelul, o pace rece chiar şi atunci, o parte din egipteni au putut să-şi manifeste adevăratele sentimente faţă de Israel- duşmănia. Ceea ce se întâmplă în Egipt îmi evocă, din păcate, lunile sau primii ani de după revoluţia din România când democraţia a consfinţit libertatea expresiei, drept care au izbucnit manifestări antisemite, înăbuşite până atunci.
Sub presiune americană (forţele de securitate egiptene au intervenit abia după ce Leon Panetta, ministrul american al apărării, a reuşit să-l contacteze pe şeful Consiliului Militar Suprem, Mohamed Hussein Tantawi cu care Netanyahu nu a putut lua legătura), a fost declarată starea de urgenţă şi guvernul egiptean a promis că va respecta toate acordurile internaţionale, inclusiv cele de pace cu Israelul. Problema care se pune, cât va mai rezista Consiliul, cum se vor finaliza alegerile din Egipt şi cum vor evolua relaţiile cu Israelul.
La ora actuală, constatarea este că Israelul a pierdut doi aliaţi preţioşi în regiune, importanţi, mai ales că erau state musulmane. Ce s-ar putea face? Sigur, a da sfaturi pentru cineva din afară este uşor, dar există nişte elemente utilizate în relaţiile internaţionale, printre care unul important este compromisul. Deşi în vorbe guvernul Netanyahu şi-a manifestat disponibilitatea pentru “compromisuri dureroase”, în fapte a făcut prea puţin. Israelul nu are voie să-şi piardă aliaţii şi aici cel mai important lucru ar fi reluarea negocierilor israeliano-palestinene, chiar, repet recurgându-se la compromisuri dureroase, printre care, îndrăznesc să spun, recunoaşterea statului palestinian. O astfel de recunoaştere ar spori obligaţiile palestinienilor faţă de comunitatea internaţională, faţă de Israel. De fapt, ideea este susţinută de mulţi analişti politici şi personalităţi din Israel. Acest demers ar atenua posibilitatea unor manifestaţii explozive în teritoriile palestiniene după votul din ONU, ar reduce sentimentele antiisraeliene în regiune şi ar apropia de Israel statele islamiste moderate, inclusiv Turcia. Ar fi o cale bună pentru eliminarea izolării Israelului şi pentru a se apropia de o pace sigură care ar garanta securitatea şi supravieţuirea statului evreu.
Se vorbeste mult despre „lipsa de tact diplomatic” a Israelului in relatia cu Turcia, despre ce efect ar fi avut prezentarea de scuze oficiale din partea Israelului.
Dar se uita agresiunea in sine comisa de catre comandoul turc de pe flotila libertatii, condus de lideri de partide extremiste turce, colegi de idei si idealuri al actualului prim-ministru turc.
Se vorbeste de operatiunea Plumb topit, dar se uita teroarea in care au trait sute de mii de israelieni sub ploaia de rachete din gaza ani fara numar.
Sa ceara oare si Israelul ca palestinienii sa-si ceara scuze ca o conditie de dialog?
Am asista la o piesa de teatru al absurdului, cum asistam azi cu Turcia si Egipt in „monologul surzilor” pe care aceste doua tari il poarta acum cu Israelul.
Problema nu este Israelul si nu a fost niciodata, in sensul ca indiferent de ce ar face statul evreu, reactiile impotriva lui ar fi identice, pentru ca baza acestor reactii este una care izvoraste din cultura intolerantei la arabi si musulmani.
Din epoca imperiului roman, prin lentoarea imperiului osman si pana in ziua de azi doar evreii au construit cu adevarat in Ierusalim, in Israel, iar restul fie au utilizat pana la epuizare, fie s-au pus pe daramat. Asta este cultura oponentiilor nostri de ieri si de azi, iar in fata unei astfel de culturi pe care majoritatea „specialistilor” din Romania sau de aiurea nu o cunosc, scuzele chiar oferite sunt de glumat (sic), nu de notat. Nota se ia doar pe slabiciunea de a le rosti si de a nu dobori la pamant pe cel ce vrea doar sa te ucida si nimic altceva, indiferent de ideologia lui, de uniforma lui sau teritoriu pe care se afla.
Asta e logica pe care se bazeaza apararea Israelului. Inarmare, reactie hotararta si stategie performanta.
Nu va trece mult timp si razboiul va izbucni. Nu il doreste nimeni, dar se asteapta cu seninatate, asa cum astepti o operatie medicala riscanta.
Lumea se pregateste, face provizii, se incurajeaza, se spun povesti miraculoase din vechiile razboaie. O atmosfera putin de neinteles pentru un locuitor european.
Linistea de la Casa Alba si cea a Guvernului Israelian arata ca ceva deosebit se desfasoara.
Peste jumatate de an toate astea vor fi istorie. Cu Turcia si Egiptul potolite, cu o Palestina beligeranta in viitorul razboi, infranta si asezata pe harta prin semnarea tratatului de pace cu Israelul victorios militar, toate se vor pregati pentru inca cativa zeci de ani de pace, de constructie, de prosperitate.
Daca prin asta se tine putin planeta cu sufletul la gura, cred ca scuzele ne vor fi, normal, acceptate.
Draga Asher
Eu cred ca parerea ta este foarte logica si ca ai perfecta dreptate
Insa cu toti arabi nu se poate vorbi de scuze sau cedari ,caci asta inseamna slabicione si asa o interpreteaza ei,
Este un banc celebru de pe vremea lui Hitler
Toti fascisti treceua pe strada si stigau;Jos jidanii:
Un cetatean a inceput sa stige :jos biciclistii:
Atunci fascisrii l-au intrebat :ce ai cu biciclistii?
El a raspuns:
Ce aveti voi cu jidanii?
Nu exista nici o inpaciuire intre state arabe ca Turcia si Egipt,in afara de razboi si iarasi se vor linistii pentru o perioada.
Si arabii din Israel nu vor pace ,ei vor sa le revina lor, tot statul Israel .
Exista 22 de state arabe care pot sa-i primeasca pe fratii lor,insa ei vor ca sa fie in locul Israelului.Asta este marele adevar si nici un antisemit nu vrea sa-l recunoasca.
Meir2235, sa nu uitam ca arabii cu hilonitii se trag de sireturi, ca de restul se tem, pe cand antisemitii procedeaza invers. E o observatie interesanta, nu crezi?
Lectia londoneza.
http://www.youtube.com/watch?v=Utv9rCHlpkM&feature=fvwrel
De ce va temeti si ocoliti actiunile continue a Iran-ului determinat sa distruga Israelul si sa devina cea mai mare putere Islamica din regiune? Coloana a 5-a a garzilor revolutionare shiite infiltrata si actionand cu un succes rasunator in Liban, Syria si Gaza va duce la aceleasi rezultate si in Turcia. Cat despre Egipt, aici le va fi mai greu pentru ca Fratii Musulmani sant Suni si ii urasc pe Shia, asa ca se poate prevedea un continuu frecus militar si terorist pe teritoriul egiptean intre cei doi protagonisti. Israelului ii va fi imposibil sa se tina de o parte. Intrebarea de capatai va fi, daca nu este deja, de partea cui va fi Israelul in aceasta lupta surda, fara nici un viitor pentru aceasta tara care este din ce ince mai mult tarata, impotriva ei, catre teatrul de lupta dintre cele doua mari curente islamice.
Cat despre Obama sau Clinton, America devine din ce ince mai insignificanta in acesta regiune.
Se pare ca pana la urma PLO se va abtine in a cere recunoasterea Palestinei ca stat independent si suveran. Si asta nu numai pentru ca, cum se crede acum, Tony Blair, ca trimis al EU si cu aprobarea Arabiei Saudite l-ar fi convins pe Mahmoud Abbas sa se dea inapoi, ci si pentru ca Jam’a al Islamiya il ameninta direct pe Abbas iar el nu se vrea martir. Jam’a al Islamiya nu vrea ca PLO sa recunoasca implicit si Israelul, ci sa-l distruga.
Referitor la America as putea sa fiu de acord cu tine, dar nu se poate face abstractie ca toata povestea se petrece de-a lungul Mediteranei, asa ca dincolo de povestea orientala in care suntem asezati este si momentul geo-politic al Mediteranei.
Interesant este doar du-te vino al lui Catherine Ashton intre Cairo – ieri si Israel – azi. In rest nimic si asa cred ca va fi pana pe 20, …dupa se pornesc problemele…
Eu am senzatia chiar ca SUA va lasa lumea cu gura cascata si nu isi va exercita dreptul de veto. Si o a doua senzatie este ca azi, la Cairo, la tratatele militare dintre turcia si egipt, palestina da si ea cu batzul, ca parte semnatara in anexe.
Pacat de turci cu asa exaltat in frunte, ca egiptenii macar stiu la ce se baga.
Premierul Tayyip Erdogan a ratat ieri si azi si nu a tinut discursul care trebuia….poate maine, ca nu-i este tarziu!
Iata-l, era scris de mai multa vreme…
http://www.youtube.com/watch?v=QcvjoWOwnn4
Completare
despre cel ce a scris discursul
merita!
http://www.youtube.com/watch?v=HJJ5I8TQY5g
http://www.youtube.com/watch?v=J3Pl-qvA1X8
Partea cea mai interesanta ca dupa tot scenariul prezentat mai sus, acolo, in sondajul vostru voturile pentru palestina cresc. Deci important este doar razboiul?
Nu e votezi si castigi – PROTV.
Este viata si compromisuri dureroase, va amintiti?
Daca mai zic ceva se incepe teoria conspiratiei.Desi nu inteleg, am prognozat ca o sa fie mai rau palestinienilor, daca ne este noua mai rau si vine razboi si totuna, voturile cresc in directia scenariului negativ…!
Te intrebi – pe cine intrebi?
Domnule Asher Yerushalmi, teoria conspirației, paranoia, vă spune ceva această asociere? Ce-ar fi să vă luați ceva mai puțin în serios (și acest sondaj) și să nu mai considerați că dumneavoastră decideți soarta omenirii sau a unei părți a ei.
Nu cred ca e vorba de paranoia, ci de ingrijorarea care a pus stapanire pe foarte multi israelieni. Ei vor suporta consecintele votului din ONU, oricare ar fi el. Sondajul Acum nu are vreo relevanta statistica. El reflecta, eventual, tendinta optiunilor cititorilor revistei.
Andrea Ghita spune ceea ce eu repet de trei ani: un sondaj de presa nu are NICIO relevanta statistica. Acest sondaj nu reprezinta nici macar opinia cititorilor revistei ACUM in ansamblul lor. Va reamintesc sondajul de acum doi ani si jumatate despre autonomia Tinutului Secuiesc. Atunci au votat in favoarea autonomiei ZECI DE MII de oameni, imensa lor majoritate unguri, nu doar din Romania, ci si din Ungaria, Slovacia si din intreaga lume, mobilizati de membri ai UDMR. Majoritatea lor nu numai ca nu citeau revista ACUM, dar nici macar nu vorbeau romaneste. Asa ca a face speculatii pe marginea a cinci sau zece voturi daca cineva prezinta un scenariu tine de domeniul paranoiei.
Asa este domnule P. Clej
Nabil Shaath face lobby la București:
http://www.adevarul.ro/international/Reprezentantul_lui_Abbas_despre_votul_la_ONU_pentru_recunoasterea_Palestinei-_Pozitia_Romaniei_este_ilogica_0_552545120.html
Mă bucur când articolele mele provoacă discuţii, chiar dacă unora nu le place poziţia mea (aşa cum am văzut la notare), dar aş prefera ca opiniile să se lege mai mult de subiectul propriu zis şi nu de aspecte mai puţin importante. Şi aş dori aprecieri obiective, nu invective sau generalizări la adresa uneia sau alteia din părţi. Pentru cei care abordează obiectiv lucrurile, le mulţumesc.
„Israelul e din ce in ce mai izolat in regiune”? Eu credeam ca Siria. Sau poate Egiptul? Cu anarhia si cu zecile de milioane de infometati Egiptul e intr-o stare catastrofala, „alegerile din Sept.” au fost aminate ptr. Noiembrie, si nici atunci nu se vor desfasura. Sau Libanul, care poate oricind re-plonja intr-un nou razboi civil? De Libia ce sa mai zic? E tare la moda sa plasam Israelul in Centrul „Regiunii”, si chiar a Universului, dar eu propun sa ne calmam. Stiu, obsesia cu „problema evreeasca” care a evoluat in obsesia cu „problema Israeliana” e cea mai aducatoare de „rating”, e puore… Hai sa vedem cum salvam milioane de somalezi de la moarte sigura prin infometare!
Israelul nu va fi niciodata singur, doresc sa cred aceasta si va gasi aliante potrivite.
Sa nu va mirati daca peste citva ani Turcia nu va reveni la o pozitie practica si o logica realista.
S-ar putea ca Turcia sa aiba un rol mai complext decit ne inchipuim.
Partea interesanta a interactiunii intre Turcia si gruparile palestiniene ar putea fi iesirea acestora de sub influienta Iranului.
Turcia ar ptuea inlocui Iranul in zona.Aceasta ar putea duce al izolarea Iranului.
Reactia Turciei este cauzata de interese in exploatarea Mediteranei de Est.
urcia se simte nedreptatita avind o zona economica mai mica decit celelate tari din zona.
Miine incep lucrari de prospectiuni in zona Ciprului iar statul Israel se simte obligati sa asigure securitatea firmelor care lucreaza in aceea zona.
Astfel Israel colaboreaza cu Grecia si Cipru in asigurarea stailitatii in zona.
Mari proecte de transport de gaz sunt gata sa inceapa cu nod de transport Cipru.
Un succes al proectelor poate atrage si alte tari in colaborare economica.
Prin aceasta Israelul va deveni mai legbat de Europa si invers si se va pune problema avansarii realtiilor economice.
Intre timp palestinienii vor cu orice pret sa arate ca ei sant mai dihai, mai ales ca atat Turcia cat mai ales Egiptul ii incurajeaza sa faca acest pas. Si asta nu prin Consiliul de Securitate ci chiar in timpul Adunarii Generale Anuale a ONU.
Numai ca aceasta actiune este – daca va avea loc – o nerespectare crasa a Acordurilor de la Oslo care stipuleaza clar ca „… nici o parte nu va initia sau face vre-un pas care sa duca la schimbarea statutului Teritoriului Palestinian la vest de Iordan sau a Fasiei Gaza inainte de finalizarea negocierilor dintre cele doua parti semnatare ale Acordului”. Aceasta posibila actiune probabil ca va duce la o ruptura greu de cusut la loc intre Israel si palestinieni.
Mai mult ca sigur, Israel va rupe relatiile de colaborare cu Autoritatea Palestiniana in cazul in care Abbas va inainta Secretarului General cererea de proclamare a teritoriului palestinian ca stat independent si suveran.
Acest act al Autoritatii Palestinieine va face ca acordurile semnate anterior de cele doua parti sa devina nule si neavenite. Mai mult, probabil ca Israelul va anexa coloniile evreiesti din Iudea si Samaria si le va declara ca fiind parte din statul Israel, de oare ce o declaratie unilaterala de suveranitate este o violare flagranta a Intelegerilor Israelo-Palestinieine din 1995 (partea a doua a Acordului de la Oslo).
In plus, Israelul nu va mai fi constrans la colaborarea politica, militara, de ordine si securitate decat pentru cetatenii sai ceea ce mai mult ca sigur va duce la anexarea a noi fasii teritoriale ca spatiu tampon intre cele doua parti.
In acelasi timp se prevede o noua Intifada lansata de militantii Hamas sau Jihad Al Islam care se va lasa cu alte sute de morti si raniti de ambele parti si distrugeri greu de imaginat. Santem siguri ca Israelul va folosi tot ce are la indemana sa-si pazeasca cetatenii fie ei iudei, crestini, sau mahomedani de teroristii islamului militant, hotarat sa-i omoare pe musulmanii si crestinii israelieni ca si colaboratori/tradatori pentru ca au cetatenia Israeliana, iar pe ceilalti israelieni fie ei evrei sau de alta natiune conlocuitoare sa-i arunce in mare.
Spuneti ca Israelul este din ce in ce mai izolat in regiune. Dar nici nu a fost altfel de cand exista, decat cu mici pauze intre razboaie. Asa-zisa pace cu Egiptul a fost intotdeauna rece si de multe ori manjita cu sange israelian. Pacea cu Regatul Hasemit a fost mai mult o intelegere intre beduinii minoritari si palestinieinii care traiesc la est de fluviul sfant, mai ales ca asa au putut sa scape de palestinienii-la-vest-de-Iordan, lasand Israelul sa se manance cu ei in teritoriile Judea si Samaria.
Europa s-a cam saturat de problemele Orientului Apropiat si Mijlociu, mai ales ca musulmanii europeni isi scot capul la suprafata din ce in ce mai des si se organizeaza in vederea instituirii califatului European. SUA este la pamant din punct de vedere economic sa ca nu se prea vede la orizont flota a VII americana patruland in apele internationale ale Mediteranei intre Cipru si ISRAEL.
Se vor descurca israelienii singuri? Pai daca n-au incotro? Ca altfel marea ii asteapta. Va fi o adevarata lupta pentru existenta statului Israel, singurul stat membru al ONU careaia i s-a jurat pieirea de catre alt stat membru al organizatiei.
Stimata Doamna Galambos,
Mai intai, cer scuze atat Dumneavoastra, cat si colegilor din redactie pentru o defectiune de computer; rog sa nu luati in consideratie fraza aparuta ca un comentariu din greseala.
Revenind la subiect, trebuie sa va spun ca uneori analisti politici fac referiri si propun solutii pentru situatia din Orientul Mijlociu fara a cunoste situatia din regiune in mod direct. De aceea, pot aparea probleme in acest sens. Diferenta de mentalitate fata de Europa, aspectele locale specifice sunt cele care pot determina unele probleme greu solutionabile, sau practic de nesolutionat. Imi amintesc despre o legenda care a circulat in presa israeliana ceva mai demult. La malul unei ape, care intrerupea continuarea drumului, era un castor, care se pregatea sa treaca apa innot. Un scorpion se apropie de castor si il ruga sa-l treaca si pe el, promitandu-i ca nu numai ca nu-l va intepa, dar ii va face si servicii. Dupa multe insistente, castorul se lasa induplecat: argumentul scorpionului era ca daca il va intepa pe castor, acesta se va inneca si va muri, iar el, scorpionul, nu numai ca nu va ajunge la malul celalalt, dar se va inneca si va muri si el. Au pornit la drum, dar in timp ce castorul innota, aproape de tarmul celalalt, scorpionul l-a intepat si castorul i-a spus ca acum vor muri amandoi. La intrebarea de ce a facut acest lucru, in loc sa se bucure amandoi de viata, scorpionul i-a raspuns ca ei se afla in Orientul Mijlociu. Propun tuturor sa reflecteze asupra acestei povestiri, ca o fabula asupra gandirii din Orientul Mijlociu.
In privinta relatiei Israelului cu Turcia, imi amintesc de o fraza atribuita lui Nicolae Balcescu in romanul „Un om intre oameni” de Camil Petrescu: „Turcii nu pot taia decat capetele care se apleaca”. Din acest motiv, cred ca nu exista nici o justificare ca Israelul sa-si ceara scuze fata de Turcia; dimpotriva, acest lucru ar putea avea consecinte mult mai grave pentru Israel. Propun sa intelegeti ca problema nu este cea aparenta, a unei republici turcesti laice. Efortul lui Mustafa Kemal Pasa (Ataturk) de a realiza un stat turc modern au reusit numai in parte. In timpul vietii lui, regimul a fost dictatorial. Apoi, dupa moartea lui, a urmat un cult al personalitatii sale, fiind interzisa chiar si simpla criticare a lui, a memoriei lui. Dar islamismul a renascut treptat, ajungandu-se la un prim-ministru islamist, Erdogan. Tendinta Turciei este de a se apropia de lumea islamica. Este adevarat ca desprinderea ei de lantul islamului a insemnat europenizare si modernizare. Dar aceste fenomene au avut loc sub presiunea unei dictaturi. In prezent, o mare parte a turcilor, mai mult de jumatate (pe baza statisticilor) sunt musulmani credinciosi, care prefera un regim islamic. Propun sa facem comparatia cu Iranul. Situatia Iranului era diferita in perioada Sahului, pana in anul 1977. Chiar si in privinta atitudinii fata de Israel. Iranul era aliatul Americii, era apropiat de Israel, cu care avea relatii diplomatice, comerciale, culturale, turistice, chiar si militare. Atunci insa a avut loc „revolutia islamica” si Iranul a devenit homeinist. Deci, prin tautologie, islamul ramane islam, mentalitatea islamica din Orientul Mijlociu ramane aceeasi si reapare cu prima ocazie. Apropo, in Talmud – deci inaintea secolului al 6-lea – apare o mentiune ca „persanul este un om modest”. In anul 1977, discutand cu un cercetator al istoriei Iranului, acesta mi-a spus ca iranianul contemporan a ramas la fel ca si atunci: modest, in sens de fanatic musulman, pe care nu-l intereseaza progresul civilizatiei, ci sa traiasca in conformitate cu normele islamului, traditionale, unele chiar din perioada preislamica, asa cum le intelege el. Modul de tratare a femeii in aceasta tara aminteste de modul in care era mentionat ca era tratata in Cartea Esterei, deci in urma cu peste 2000 de ani. Aceasta cu toate incercarile modernizatoare al sahului Mohamed Reza Pahlavi Aryamer. Discrepanta intre oamenii laici, modernizati, progresisti si cei care vor sa traisca si sa gandeasca in conformitate cu mentalitatea musulmana este uriasa, desi ambele grupuri traiesc in aceaasi tara.
In privinta tarilor arabe, raman totusi la parerea ca democratia este, oricum, mult mai buna decat dictatura. Indiferent de interesele cuiva. Dar orice revolutie a fost urmata de perioade grele, de tranzitie, de razboaie civile, represiune interna, criza economica, foamete, reaparitia unor ideologii extremiste (problema este ca aceste ideologii sa nu ajunga la putere!), dictatura devenita executorul testamentar al revolutiei. Dar totodata cred ca a compara situatia din Egipt cu cea din Romania imediat dupa revolutia din 1989 in privinta renasterii antisemitismului este exagerata, datorita diferentelor istorice, psihologice, mentale, religioase. Dupa cum cred ca o pace impusa, mentinuta numai de forta armelor si de teroare politica si politieneasca nu este viabila ci dimpotriva, este la fel de periculoasa ca o situatie de razboi rece in timpul unui armistitiu temporar.
In privinta izolarii Israelului pe plan international, acest lucru este adevarat. Dar Israelul a fost izolat intotdeauna. Motivul? Conflictul nu este teritorial, ci ideologic si religios. Lumea araba – si in general cea musulmana – nu accepta o prezenta non-musulmana pe teritoriul pe care il vede ca fiind al ei si numai al ei. Tendinta islamului este de a se extinde, de a cuceri, de a supune. Asemenea aspecte, care au existat si in evul mediu (sa ne amintim de „conversatia” intre Mircea cel Batran si sultanul Baiazid, asa cum si-o imaginase si o prezentase Mihail Eminescu in „Scrisoarea a treia”, oricat ar fi de imaginara) exista si astazi. Uneori logica lipseste, cedeaza locul sentimentalismului; argumentele logice sunt inlocuite de argumente psiho-logice (sa ne amintim de poezia „Elzorab”, de George Cosbuc). Dar sa punem problema si altfel, ca si in cazul evreului care a vrut sa treaca la crestinism (rog prietenii si cititorii crestini sa ma scuze pentru aceasta comparatie!). Preotul i-a spus ca, pentru a fi un bun crestin, el trebuie sa creada ca Maria l-a nascut pe Isus, dar a ramas fecioara; ca Isus a avut doua paini si a hranit si saturat cu ele multimile; ca Isus a murit si apoi a inviat. Dupa vreo luna, evreu i-a spus preotului ca este pe drumul cel bun, crede, desi numai pe jumatate: crede ca Maria l-a nascut pe Isus, dar nu crede ca ea a ramas fecioara dupa aceea; crede ca Isus a avut doua paini odata, dar nu crede ca a hranit si a saturat cu ele multimile; crede ca Isus a murit, dar nu crede ca a inviat. Asa si cu situatia actuala. Cred ca liderul palestinian Mahmud Abbas vrea sa obtina recunoasterea unui stat palestinian, dar nu cred ca este de acord sa recunoasca Israelul ca stat al poporului evreu si sa-i lase sa traiasca in pace si liniste pe locuitorii evrei din regiunile Iudeea si Samaria, precum si din Ierusalim, presupunand ca ei ar accepta sa fie cetateni ai unui stat palestinian; cred ca acelasi Mahmud Abbas vrea sa primeasca ajutor financiar american, dar nu cred ca vrea sa accepte o influenta americana si europeana in statul lui viitor; cred ca acelasi Mahmud Abbas vrea sa faca impresia ca doreste sa duca tratative de pace, da nu cred ca doreste sa le duca cu adevarat, deoarece tratative inseamna si compromisuri, pe care el nu este dispus sa le faca; cred ca acelasi Mahmud Abbas recunoaste ca a exagerat atunci cand a minimalizat Holocaustul in teza lui de doctorat sustinuta la Universitatea Prieteniei Popoarelor „Patrice Lumumba” din Moscova, dar nu cred ca gandeste si recunoaste acest lucru cu adevarat, din tot sufletul; cred ca actualii lideri egipteni vor bani americani, dar nu cred ca marea masa a egiptenilor vrea sa mentina pacea cu Israelul; cred ca premierul turc Erdogan vrea sa mentina impresia ca Turcia este un stat european modern, membru in NATO, dar nu cred ca dorinta lui nu ar fi apropierea de lumea musulmana extremista coreligionara si cu mentalitate asemenatoare si ca nu ar avea chiar unele visuri de refacere Imperiului Otoman (apropo, imi amintesc figura sotiei sale, imbracata in vesmant traditional musulman, ca o cadana, o adevarat sotie de vizir care parca viseaza sa devina sultan).
Si, daca este vorba de compromisuri teritoriale, cred ca Turcia este prima care ar trebui sa le faca, intrucat detine teritorii curde si armene, ocupate imediat dupa primul razboi mondial si a caror ocupatie nu este recunoscuta. Mai mult, daca este vorba ca un stat sa-si ceara scuze, acesta este Turcia: ea trebuie sa-si ia reponsabilitatea genocidului armenilor, comis cu sange rece in timpul primului razboi mondial, dupa pregatiri facute inca in anii 80 ai secolului al 19-lea, deorece armenii erau concurentii turcilor in partile rasaritene ale imperiului. Apropo, planul de exterminare era si impotriva grecilor din Peninsula Balcanica, precum si a altor populatii crestine, inclusiv romanii macedoneni, de asemenea concurente in comert; din fericire, primul razboi balcanic i-a anulat acest plan. Si, apropo, ar fi de dorit si cercetarea situatiei crestinilor din Istanbul, al caror numar scade treptat, astazi ajungand la circa 5000 de persoane, desi patriarhul Constantinopolului continua sa activeze in oras. Precum si, ar fi cazul cercetarii situatiei crestinilor din tarile arabe, populatie care a emigrat masiv in ultimele decenii in Europa, America de Nord, America de Sud.
Desigur ca sunt necesare tratative in privinta Orientului Mijlociu. Dar ele vor reusi numai dupa o schimbare de mentalitate, de gandire, de comportare. Poate se va ajunge si la o unitate araba. Poate se va ajunge la o democratie adevarata. Poate chiar la un stat binational evreo-arab in Palestina-Israel. Dar deocamdata este greu, mult prea greu. Iar ideile oferite de analisti politici din afara, ca si incercari de a impune pacea sau schimbari politice si economice din afara, pe baza unor modele straine, nu au dat rezultate bune si sigure, permanente pana acum, ci s-au dovedit practic utopice. Nici nu cred ca vor putea da rezultate bune fara o schimbare psiho-mentala. Domeniu care trebuie cunoscut perfect de toti analistii politici interesati de aceasta tema. Ca si istoria, literatura, cultura, religiile, limbile din regiune pentru a se putea realiza un studiu serios si eventual chiar si o propunere interesanta (fara a promite ca va fi si aplicabila).
Sper ca nimeni nu s-a suparat pentru interventia mea. Va rog sa luati in consideratie ca locuiesc la Ierusalim, oras pe care il iubesc si pe care il vreau unit, prosper, frumos, pentru binele tuturor locuitorilor sai, indiferent de nationalitate si religie.
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici
Domnule Herscovici, sigur ca aveti dreptate in ceea ce priveste viziunea musulmana despre lume, am scris si eu intr-un articol despre diferenta ierarhiilor de valori intre cele doua lumi, numai ca, nu cred ca avem timp sa asteptam pana cand isi schimba conceptiile. Trebuie gasita o cale, un modus vivendi cu aceste state care sa fie in favoarea Israelului si a securitatii ei. Cred ca acest lucru este cel mai important. Nu cred ca actualul status quo poate fi mentinut prea mult. Vedeti la ce presiuni sunt supuse si Statele Unite, cum incearca sa convinga si alte state sa voteze in Consiliul de Securitate impotriva declararii independentei statului palestinian, ca sa nu fie ele singure cu veto-ul, dandu-si seama de consecintele pe plan international. Asa ca, nu putem avea certitudinea pana cand va sprijini pe deplin America Israelul. Este nevoie de o intelegere, de o solutie ( nu mai am curajul sa spun compromisuri durerose), de care sa beneficieze ambele parti si care sa garanteze supravietuirea statului evreu.
Draga Eva,
D-voastra va simtiti presata de timp („nu avem timp pina musulmanii isi schimba conceptiile”), si nu credeti ca „actualul status quo poate fi mentinut prea mult”. Dreptul d-voastra democratic de a emite aceste pareri. Ele prezinta o logica indiscutabila, dar gresita in opinia multora (inclusiv a mea). Caci, daca ne imaginam ca datorita presiunii timpului (+ demografie, etc.) solutia ar fi sa scoatem din pamint din iarba verde un „modus vivendi” care sa fie acceptabil arabilor, gresim profund. Dupa 2000 de ani de Diaspora, evreii s-au intors treptat in patria istorica pe parcursul ultimilor aprox. 130 de ani (in Ierusalem si Tzfat a existat o prezenta evreeasca quasi-permanenta de milenii). Tot ce se intimpla intre arabi si evrei pe parcursul a 130 de ani, dar mai ales de la re-creearea statului Israel in 1948, demonstreaza ca arabii considera Israelul si prezenta evreeasca in „Palestina” ca pe un corp strain, care trebuie e-li-mi-nat! Ptr. a-si atinge acest scop (sfint din punctul lor de vedere), arabii s-au inarmat cu RABDARE. Nu le-a reusit proiectul cu eliminarea Israelului pe parcursul ultimei sute de ani? Arabii nu se grabesc, au timp inca O SUTA-DOUA cel putin. Intre timp, ei observa cu zimbetul pe buze cum parte din evrei (atit in Israel cit si in Diaspora) isi pierde rabdarea, vrea solutii INSTANT (stil Peace Now), se identifica cu „cauza araba”. „Evreii se maninca intre ei si ne prezinta pe tava Palestina” este scenariul cel mai favorizat de arabi. Cu forta militara / terorism / boicot economic e ceva mai greu sa termine cu „entitatea sionista”.
Concluzia mea (si a multor altora): daca evreii (mai ales cei care au ales sa traiasca in Eretz Israel, dar nu numai) NU se vor inarma cu Rabdare, care sa includa (daca-i cazul) capacitatea de a sta cu sira spinarii dreapta impotriva Intregii Lumi (inclusiv sa faca fata presiunilor oricarui presedinte al USA), apoi mai bine sa ne facem bagajele. Incotro plecam? Cam greu de raspuns.
Felicitari istoricului Lucian Herscovici, care reuseste intr-o maniera transanta sa prezinte in adincime si in profunzime cauza Sederii Evreilor in Eretz Israel. El o face folosind a argumentatie greu de clintit, punind faptele si evolutiile intr-o lumina si context istorice de natura sa-i puna pe ginduri atit pe evrei cit si pe cei care se identifica cu ei.
L-as ruga pe Lucian sa ne prezinte / explice cum s-a facut ca pe parcursul a 400 de ani de stapinire Otomana a „Palestinei”, turcii nu s-au dumirit ca exista o natiune „palestiniana” cu drept de auto-determinare (STAT INDEPENDENT), si cum de nu le-a trecut prin minte stramosilor lui Erdogan sa acorde Independenta supusilor arabi din „Palestina”…
Doamna Galambos, ceea ce propuneti Dumneavoastra este o solutie temporara primejdioasa atat pentru Israel, cat si pentru intreaga lume de cultura europeana, inclusiv pentru Statele Unite. O solutie in asemenea forma inseamna capitulare neconditionata si chiar daca aparent va avea un rezultat asa-zis „pozitiv” temporar, in viitor va avea consecinte deosebit de grave. Va fi o victorie pentru lumea islamista, care va intelege ca a descoperit calea de a infrange atat Israelul, cat si America si Europa. Si, bineinteles, va continua. Solutii in care mentalitatea nu era schimbata au existat in trecut. Exemplele sunt Iranul, Turcia, Egiptul. Atunci cand tendinta islamista si-a putut permite sa revina, a revenit cu o amploare deosebita. Este o realitate: fara o schimbare a mentalitatii situatia revine dupa o perioada de timp la ceea ce a fost, ba chiar mai grava decat era. Am dat numai cateva exemple din istoria contemporana, dar pot da asemenea exemple si din istoria altor secole si altor regiuni, in care au avut loc contacte si ciocniri intre civilizatia iudeo-crestina si civilizatia musulmana. O asemenea solutie nu inseamna decat intarirea lumii islamice, dupa principiul tergiversarii si a solutiei temporare, cu gandul la viitor. Ceea ce a citat Yasser Arafat odata, poate din greseala, scapandu-i cateva cuvinte intr-un discurs tinut la moscheea din Johannesburg (era probabil obosit si nici nu s-a gandit ca in moschee se afla si alti oameni, in afara de credinciosii musulmani, unii dintre ei cu adevarat modernizati, cu o mentalitate diferita, cuvintele sale fiind transmise in afara moscheii): cazul acordului facut de profetul Mahommed cu locuitorii din Qureishi: acestia au cedat, au acceptat „solutia”, iar dupa un timp, atunci cand musulmanii au simtit ca sunt puternici, i-au atacat din nou si i-au invins, distrugandu-i (ceea ce nu putusera sa faca anterior, avand nevoie de o amanare). Va propun sa cititi Coranul, precum si comentariile diferitilor teologi musulmani, atat moderati, cat si islamisti (ultimii dovedindu-se mai influenti decat primii). Pe langa faptul ca traditia iudaica include Ierusalimul. Ca si faptul ca vietile a circa 500.000 pana la un milion de evrei care locuiesc in regiunile Iudeea si Samaria, precum si in Ierusalim valoreaza ceva, oricum mai mult decat interesele americane. Si, de asemenea, va rog sa intelegeti ca Israelul face politica sa si nu politica americana. De asemenea, va propun sa urmariti faptul ca exista multe zeci de milioane de crestini evanghelisti in America, sustinatori ai Israelului, care pot influenta asupra administratiei americane. Precum si – va propun de asemenea – sa cititi comentariile unui analist politic american care intelege situatia, poate mai bine decat altii, Glenn Beck. El a si venit in Israel luna trecuta si a organizat cateva mitinguri care s-au bucurat de succes. In privinta solutiei pe care o propuneti sau o doriti, pot sa-mi permit a va spune ca uneori…graba strica treaba, fiind necesar – deocamdata – a continua status-quo-ul existent, pana cand se vor ivi conditii care sa permita schimbarea lui cu adevarat. Nu vreau o noua „Gaza” in regiunile Iudeea si Samaria – si cu atat mai putin la Ierusalim, oras care trebuie sa ramana unit. Pentru toti locuitorii lui, indiferent de religie, care vor sa traiasca impreuna, o comunitate etnico-religioasa alaturi de celelalte, in liniste si pace, fara amenintarea bombelor si rachetelor, precum si datorita importantei lui ca oras trimilanar pentru istoria si cultura omenirii, a civilizatiei europene iudeo-crestina.
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici
Draga Doamna Galambos,
Aproape ca nu mai am nimic de adaugat la cele scrise de domnii Herscovici si Epstein cu care sant intru totul de acord. As vrea numai sa luati aminte ca daca Israelul depinde din punct de vedere al echipamentului miltar mai mult sau mai putin de SUA, politica sa este dictata de Sionism, adica de insasi existenta sa ca stat pe teritoriul pe care il ocupa si pentru care este recunoscut pe plan mondial. Evrei ca mine si ca altii vin si pleaca, se nasc si mor, dar statul a fost infiintat acolo si va continua sa existe numai acolo, pe fasia de pamant marginita de marea Mediterana si raul Iordan. Ca va fi sau nu un stat evreisc nu incape indoiala. Ca va fi un stat in care religia mozaica va ramane cultul suprem ramane de vazut. Mai mult de cat atat, Israelul va ramane un stat deschis toturor prietenilor dar inchis, ostil si necrutator cu dusmanii sai de ieri, de acum sau de mai tarziu.
Cel mai mare interes pe moment pentru Israel este sa-i convinga pe musulmanii moderati sau nereligiosi sa devine o forta de temut pentru islamisti, pentru ca ei sant sau vor fi primii care sa sufere daca islamismul militant se va intinde si asupra lor. Pana nu demult, musulmanii nereligiosi sau moderati, emigrati din Egipt, Liban, Siria si Maghreb se ascundeau de imamii si islamistii militanti. Dar se pare ca si ei incep sa inteleaga ca ascundandu-se de teroristi nu vor reusi sa supravietuiasca. Eu cred, desi asta suna mai degraba ca o dorinta, ca si ei vor incepe sa se organizeze si sa se apere de extremisti pentru ca la urma urmelor ei sant sau vor fi primii care vor suferi consecintele ne-alinierii la extremismul religios musulman. Noi evreii ii vom primi cu aceasi prietenie cu care ii primim pe crestini, asa cum am mai facut-o de multe sute de ani.
Un acord rapid in regiune e in interesul Israelului. Nu e o favoare pe care ar trebui sa o faca Israelul palestinienilor, sau americanilor.Din pacate, nu sint optimist, desi consider ca, dupa evenimentele de la ONU, Israelul a iesit mult mai intarit decit se parea, iar manevra cu introducerea Republicanilor in ecuatie a fost geniala – am senzatia ca i-a apartinut lui Lieberman. Ma preocupa mai putin izolarea USA in lume, Obama si-a facut-o cu mina lui. Trebuie actionat acum cit se poate de repede cu un PROGRAM clar al lui Nethaniahu, sper ca il are in sertar, altfel se perpetueaza o stare inacceptabila. Discursul lui Abbas la ONU a fost mult sub ceea ce ma asteptam si presarat de minciuni, iar al lui Bibi mult mai reusit, dar prea lung si imprastiat. Israelul este izolat, asta e un fapt, depinde insa de multe interese care sint deasupra unui simplu acord pe hirtie. Poate voi scrie un articol pt editia de luni. Lucian, vad ca scrii comentarii kilometrice, nu puteai sa-ti expui ideile intr-un articol de sine statator?
Citeodata ma gindesc ca politicienii ar trebui sa fie inlocuiti cu persoane din publicitate de mass-media(advertising media).
Daca cei care lucreaza in publicitate nu vin cu idei noi, sunt dati afara din companie.
In politica este exact invers…cu cit spui mai multe banalitati cu atit este mai bine.
L-am ascultat pe Netanyahu la ONU spunind: “Negotiations are the only way to achieve Palestinian-Israeli peace” WOW! Ce profunda este acesta declaratie! Este pentru prima data cind o auzim! Ceeace ar fi trebuit sa spuna ar fi fost : “Mr Abbas, Daca esti serios si vrei pace , trebuie sa negociezi direct cu Israelul. Hai sa ne intilnim pe data xx/xx/2011 la ora yy AM/PM, sunt liber si te astept cu nerabdare”. Sigur ca acest lucru suna „simplictic”, dar se poate gasi un adavar in acest lucru.
Multi din media ar spune ca asta este o gluma, a shtick, dar adevarul este ca nimeni nu pune punctual pe “i”. Toti se invirtesc, se sucesc, spun banalitati, fac discursuri lungi care adoarme publicul.
Populatia care-i voteaza pe politicieni, ar trebui sa-i avertizeze, ca ne este pina peste cap cu discursurile lungi, fara idei noi si proaspete, care sa deschida usi si sa aduca pace.
Suficient cu discursuri plictisitoare si daca nu incetati, va vom da afara din pozitia voastra si vom angaja o persoana experta in advertising media. Most of the time, they produce results, unlike our politicians.
conflictul israelo-palestinian este in primul rand teritorial si numai in al 2lea rand religios;sa revii dupa un 2000 de ani de absenta in tara din care ai fost exptruulzat sau ai parasit-o de buna voe(4/5din evrei traiau in diaspora inca in perioada romana-vezi o istorie a evreilor de j eisenberg)este ceva fara precedent in istorie;nu intamlator inca la primele congrese sioniste s-a pus problema stabilirii in uganda sau patagonia,deoarece palestina nu ramasese „o tara fara popor pentru un popor fara tara”;nu intamplator martin buber s-a pronuntat ptr.otara cu 2 popoare iar ehad ha am pleda numai ptr.un centru spiritual-cultural;statu quo nu poate continua,solutia este granitele din’67 inclusiv divizarea ierusalimului;conform dreptului international colonizarile sunt ilegale si nu se poate ignora onu deoarece prin el a renascut israelul;dl dr l z herscovici ne indeamna sa citim coranul;de acord,dar intai sa citim tora;in ea sta scris intre altele ca dzeu ne-a dat o tara pe care n-am construit-o noi si ca am exterminat(azi se spune genocid)cele 7 popoare din canaan si catara noastra se intinde dela nil pana la eufrat;vezi deut.6/10-11;deut.7/16;si cu toate acestea beghin a retrocedat sinaiul;acum putem citi si coranulunde se scrie(surata 9 verset 29)sa se faca razboi evreilor si crestinilor pana vor fi invinsi,umiliti siobligati sa plateasca o taxa sau surata 5 verset 51 sa nu te imprietenesti cu evreii si crestinii;deci explicatia atitudinii lui erdogan si aspectul religios alconflictului nostru cu musulmanii;numai abolirea torei si coranuluisau divortul dintre stat si religie ar putea rezolva intr-adevar problema;deacea,din pacate pesimismul este justificat
Draga Dna,Galambos
Eu nu vreau sa fac comentarii asupra articolului dvs,
Vreau sa va spun ca dansul intre doua persoane se face cu acordul lor.
Fara acordul lor nu exista dans.
Arabii nu vor sa danseze cu noi si ca atare nu exista nici intelegere si nici pace.
Cat timp Evreii pot sa se apere este bine,cind nu vor mai putea ,va fii un mare dezastru pentru noi si pentru pacea intregii lumi
Cu mult respect
meir2235
Domnule Meir, mi-a placut figura de stil cu dansul. Aveti dreptate, dar poate se gaseste un mijloc prin care sa convingem pe celalalt sa danseze cu noi. Aveti dreptate si cu dezastrul, este o imagine destul de pesimista dar eeala. Eva Galambos