Pe 13 Septembrie 2011 va avea loc la librăria Cărtureşti lansarea cărţii: Amintiri din Şcoală – Promoţia Spiru 66. Personal regret două lucruri: că munca mea de profesor şi nou şef de catedră la o universitate din California şi distanţa geografică, ce mi se pare a se lungi pe an ce trece, nu îmi vor permite să fiu acolo la acea dată, şi că volumul tratează Promoţia 66 la Spiru şi nu promoţia 65, din care am făcut parte şi eu.
Mihai Vasilescu, unul din cei doi principali editori ai cărţii şi cel care a monitorizat dialogurile din volum (se pricepe, după anii în care a lucrat la BBC şi Europa Liberă) m-a asigurat că sunt şi eu menţionată în carte. Aşadar articolul acesta, deşi se vrea obiectiv, este subiectiv prin apropierea mea de colegii din promoţia cu un an mai mică şi de profesorii de la Spiru.
Patruzeci de foşti colegi din promoţia 66 au scris pentru această carte, deci e un volum cu 40 de autori. În comun cu personajele şi autorii cărţii, i-am avut şi eu profesori: pe Berciu (pe care nu-l uit când a ţipat la noi de i-a sărit un dinte din gură şi s-a dus repede să şi-l ridice băgându-l în buzunarul hainei – culmea e că şi în carte este amintit un episod similar), pe Vărzaru la română, pe minunata şi şugubeaţa Dna Voinea (lor dirigintă, nouă numai profesoară), dar … poate şi ei îşi amintesc când a sărit ea gardul cu noi, ce gard o fi fost? Oricum, un gest special pentru “o profesoară serioasă”. Şi cum eu sunt acelaşi gen de profesoară … serioasă, continui să-mi uimesc colegii şi studenţii cu “năzdrăvăniile mele”. Poate de la Dna Voinea mi se trage?
Clasa XI-a A cu Dna Aurelia Voinea si Dl Cernica
Ioana Diaconescu, pe care o pomeneşte Andrei Plesu în superba lui introducere la carte, mi-a fost colegă … Ea mi-a demonstrat “cât de greu e să deosebeşti două gemene care seamănă leit una cu alta” ca şi severitatea unei directoare care a decis că trebuie să le exmatriculeze, de au trebuit să refacă un an, pentru iniţiativa lor de surori, gata să se ajute una pe alta: aceea care se pricepea la matematică s-a dus la o teză în locul celei care e astăzi scriitoare.
Am regăsit atâţia profesori şi în pozele din carte, printre alţii profesorul de sport (“Baston”)… despre care vorbesc şi ei, cu atât de mult drag. Iar Dna Agarici, care le-a fost unora dintre ei învăţătoare foarte îndrăgită, era rudă cu familia mea şi era mai tot timpul la un ceai sau o masă la noi, în apartamentul nostru din Strada Speranţei. Tanti Lina pentru mine, Dna Agarici pentru ei. M-a emoţionat s-o regăsesc în pozele din carte. Iar Nicki Tanaşoca, premiantul din clasele mai mari, de care îşi aduce aminte Andrei Pleşu, este văr cu mine şi l-am vizitat la fiecare trecere prin Bucureşti. Avem întotdeauna discuţii foarte interesante, căci “tot premiant a rămas”, dar zilele acestea “premiant” în profesia lui de istoric.
Ca să nu elimine total “elementul surpriză”, Mihai mi-a trimis numai fragmente din carte, din care mi-am putut forma însă o imagine. Mi-a şi povestit cum a luat naştere cartea, cum a fost construită sub formă de dialoguri pe baza textelor trimise de colegii – autori. Cu alte cuvinte, cartea arată, în bună parte, ca un talk-show cu oameni invitaţi să discute pe anumite teme, firul discuţiei fiind depănat de un moderator.
Nick Lerescu, Dan Atanasescu şi Sorin Maftei în Bulgaria
Sunt patru mari capitole cu temă: despre profesori (mai toţi au fost şi ai mei), despre cum se distrau şi ce năzbâtii făceau copiii şi adolescenţii de atunci, despre prieteniile din şcoală, prietenii ce au supravieţuit peste ani şi despre “our sporting life”. De asemenea, fiecare autor are propriul capitol, în care povesteşte ce a făcut DUPĂ şcoală, poveşti foarte variate şi interesante.
Şi un alt lucru important, care mă apropie de această, carte este pasiunea mea pentru era ordinatoarelor şi convingerea mea că au şi un efect ultra-benefic, contribuind la realizări care cu mijloace tradiţionale ar fi fost imposibile. Lucru confirmat mie de mărturisirea lui Mihai cum că proiectul ar fi fost absolut imposibil fără Internet: nu numai fiindcă sunt zeci de autori, dar autorii sunt şi răspândiţi în toată lumea, din Japonia până în America de Nord, trecând prin Nigeria, Israel şi cel puţin şapte ţări europene, pe lângă Romania. S-au schimbat între colegi, într-un an şi jumătate, mii şi mii de mesaje online, cu texte, cu completări şi corecţii la texte, cu obiecţii la modul de alcătuire a cărţii, cu controverse aprinse. Se poate spune realmente că avem aici “un nou tip de carte, cu autori multipli, construită practic pe internet, în mod interactiv” – o carte amuzantă şi emoţionantă. Se poate vorbi de asemenea despre valoarea ei de document, şi nu numai despre şcoala de altădată, căci autorii povestesc şi ce au făcut DUPĂ şcoală.
Ideea unei cărţi a spiriştilor din promoţia ’66 a apărut acum cinci-şase ani, la una din reuniunile foştilor colegi, care se simţeau, ca de obicei, minunat împreună. Dar după aceea proiectul a părut prea greu şi a fost aproape uitat. A fost reînviat acum un an şi jumătate de Nick Lerescu. Toţi colegii par a fi de acord, de altfel, că Nick Lerescu a fost „sufletul întregului proiect”. Nu doar că a contribuit esenţial, alături de Mihai Vasilescu, la concepţia şi alcătuirea volumului, dar Nick a fost cel care, cu o perseverenţă extraordinară, i-a determinat pe colegi… să scrie.
Andrei Pleşu (coleg de clasă cu autorii) i-a făcut cărţii un splendid „cuvânt însoţitor”. Pe coperta spate, volumul are „testimonials” de la Pleşu, Răzvan Teodorescu, Bedros Horasangian, Ioana Diaconescu. Bedros şi Ioana au fost colegii mei, în promoţia Spiru 65!
Cartea a avut un colectiv mai larg de redactori-editori: pe lângă Nick şi Mihai, au făcut parte din colectiv Michaela Niţă, Bruno Gheoghievici, Denis Maftei şi, în final, Violeta Borzea, de la editura Naţional. Concepţia copertei aparţine tot cuiva dintre ei – Michaela Niţă. Iar doamna Borzea, deşi nu e spiristă, i-a ajutat cu mare eficienţă, efectuând toată punerea în pagină şi corectura finală. A făcut-o cu o răbdare îngerească, şi totul, cu o generozitate extraordinară, fiindcă toată munca ei a fost pro bono.
Horia Lempp, Mike Vasilescu, Dna Lucia Atanasescu, Dan Safran, Andrei Pleşu
Cuvântul însoţitor al lui Pleşu, intitulat “Trecute Vieţi de Domni şi de Domniţe” începe cu recunoaşterea că el s-a îndoit la început, când a auzit de acest proiect:
„Cînd vechiul meu prieten Bruno (Gheorghievici) mi-a vorbit despre proiectul acestei cărţi, am găsit o mie de motive să fiu sceptic…..” Răsfoind însă paginile cărţii, Pleşu începe să vadă lucrurile altfel. Mai întâi, spune, a fost mişcat – cum era şi de aşteptat – să-şi reamintească lucruri pe care le uitase. Şi rând pe rând, deapănă şi el amintiri despre profesori, colegii din promoţia lui, dar şi despre cei din clasele mai mari de la Spiru. Şi curând, constată că, fără să-şi dea seama, a căzut şi el într-unul din „păcatele” la care presupunea că poate duce o astfel de carte. Dar dincolo de emotivitatea strict personală a amintirilor, adică dincolo de ceea ce nu putem degusta decât noi între noi, „există cred,” ne spune Andrei Pleşu „două argumente, de natură să legitimeze cartea: mai întîi coeziunea durabilă a eroilor ei care se întâlnesc sau ţin legătura după atâţia ani de la terminarea liceului … În ciuda răspândirii noastre în spaţiu, în ciuda celor 45 de ani care au trecut de la momentul despărţirii noastre, în ciuda unor destine profesionale şi existenţiale de maximă diversitate, am rămas ”în contact”, cu o tenacitate, un entuziasm şi o consecvenţă pe care le socotesc rare, dacă nu unice.”
Al doilea argument, după Pleşu, este legat de Galeria de profesori pe care cartea o invocă şi care „spune ceva despre un model pedagogic uitat, dacă nu chiar desconsiderat de sistemul de învăţămînt contemporan. Am avut norocul să avem profesori de nivel universitar. Nu simpli funcţionari şcolari, ci personalităţi profilate excepţional, naturi puternice, caractere exemplare […] întreaga echipă a dascălilor noştri avea iradierea unei solide autorităţi, a unei vocaţii academice impunătoare. Suntem ceea ce suntem datorită lor, datorită consistenţei lor intelectuale, dar şi a tactului şi talentului lor pedagogic.” Îmi place şi mie, ca şi lui Andrei Pleşu, să cred că noi spiriştii am fost foarte norocoşi în această privinţă, dar se pare că nu suntem singurii. În aprilie, la o serată culturală despre Gheorghe I. Bratianu (conferenţiar Ion Teodoraşcu) organizată de Societatea Viitorul Român la Los Angeles, m-am întâlnit cu un domn care aflând că mama mea, Ana Păunescu, a fost profesoară de engleză la Liceul Şincai, a fost deosebit de emoţionat şi mi-a spus ce extraordinari au fost profesorii lor, de nivel universitar, foarte mulţi formaţi sub vechiul regim. Părerea lui era ca Şincai-ul fiind mai departe de centru, acesta ar fi fost motivul. Dar uite că nu, după cum putem noi spiriştii constata. Poate e vorba de profesorii de liceu ai tot Bucureştiului de atunci!
În încheierea cuvântului însoţitor, Andrei Pleşu spune: „Vreau să cred că generaţiile mai tinere vor găsi, în această carte, numeroase prilejuri de reflecţie ziditoare. Că li se oferă mărturia unei anumite concepţii despre şcoală, de care merită să ia notă, nu neapărat pentru a o reinstaura, căci asta nu mai este posibil, ci pentru a înţelege mai bine generaţia părinţilor şi a bunicilor lor, pentru a regăsi, fie şi aproximativ, gustul unei anumite tradiţii, pentru a afla ce au cîştigat, dar şi ce au pierdut născîndu-se mai tîrziu.”
Sunt sigură că vieţile şi drumurile noastre, ale spiriştilor, deşi divergente, ilustrează fenomenul acela „aproape paranormal”, cum zicea Pleşu, al prieteniei ce nu se stinge niciodată; şi că ne amintesc de „îngerul” ce veghează deasupra Liceului nostru Spiru Haret, care ne păzeşte şi pe voi şi pe noi. Vă doresc succes în viaţă şi succes cu cartea. Sunteţi 40 autori, vor fi cel puţin 41 de cititori, căci şi eu mă voi număra printre ei. Dar de fapt, sunt sigură că se va găsi multă lume, din mai multe promoţii, gata să vă citească, fiindcă foarte mulţi au împărţit cu noi aceeaşi perioadă ca liceeni (numai numele fiind diferite, anii absolvirii şi oraşul). Şi poate cei ce nu au trăit anii aceia, vor avea şi ei curiozitatea să afle cum au fost părinţii şi bunicii lor, ce năzdrăvănii au făcut şi cum le-au fost profesorii. Deci, după mine, prin veridicitatea şi naturaleţea ei, cartea se ridică de la nivelul unei povestiri de grup, la una de valoare universală.
Si eu am terminat la Spiru in ’53. Am aceiasi fotografie de grup, facuta pe scarile de la intrarea in liceu.Sunt doua lucruri care le-ar diferentia: 1.eram numai baieti(i se spunea Liceul de Baieti no.9)si 2. pe zidul din stanga trona o mare lozinca a lui Lenin „Scoala in afara de politica este o minciuna si o ipocrizie”. Din pacate eu, generatia mea, am „beneficiat”din plin de modul cum a fost aplicata aceasta lozinca.A trebuit sa invatam dupa istoria rescrisa de Roller, am invatat o literatura romana ciuntita, cu autori exceptionali stersi, cu intregi productii literare sterse, cu apologia luptei de clasa. De fapt eu am facut primele clase de liceu la Lazar, dar acesta a fost desfiintat ca liceu de baieti, iar noi am fost mutati la Spiru- impreuna cu profesorii nostri. Mi-l aduc aminte pe Fierascu (autor al unui manual de Romana de Hanes si Fierascu).Ne spunea:copii, numai imi scrieti in teza despre lupta de clasa atunci cand tratati un subiect. Sunt obligat sa va dau nota mare, dar voi va pervertiti sufletul”. Pe Fierascu l-am avut ca profesor la Lazar, dar a fost dat afara din invatamant.La Spiru i-am avut ca profesori la Romana pe Botez, la Istorie pe doamna Teodorescu,la Matematica pe Popp(a devenit cadru universitar), la Fizica pe Pavlu, la Chimie pe doamna Serbanescu,la Naturale pe Voiculescu (autor al unei anatomii a omului in anii’80),la Franceza pe Jean Climer(autor al unei minunate carti despre verbele din limba franceza),la Sport pe Kruli si pe Anton Ionescu.Imi aduc aminte ca dupa o teza la istorie prin ’51-’52, m-a chemat doamna Teodorescu si m-a intrebat de unde am citit ceea ce scrisesem in plus. I-am raspuns ca din istoria lui Giurescu. Mi-a spus repede ca este o carte interzisa, ca pot sa-mi bag parintii la inchisoare si ca cel mai bun lucru ar fi sa ma duc acasa si sa ard cartea. M-am dus acasa, am invelit cartea in celofan si am ascuns-o sub o scandura in podul casei.Cand s-a reeditat cartea in anii ’76-’77 si m-am dus sa o recuperez, se prefacuse toata in praf. Cei mai obiditi profesori ai mei au fost la Romana si la Istorie. Ei au fost obligati sa ne schimonoseasca si literatura (Lazar de la Rusca, Vanatoare de lupi, Drum fara pulbere,etc) si istoria (din care au disparut domnitorii si s-au studiat doar rascoalele si revoltele, fiindca nu-i asa massele fac istoria!).Grele timpuri pentru ei,groaznice inceputuri pentru noi.
fabuloasa istorisire… am o slabiciune aparte pentru genul acesta de a „marturisi” istoria… placutu-mi-a foarte, multumesc!
Ma bucur ca ati urmat un liceu bun si c va revedeti. Nu fac parte dintre cei care au fost la Spiru Haret, dar fac parte dintre cei care se inclina in fata nuelui Spiru Haret. De aceea va rog ca pe 13 septembrie 2011 sau 12 septembrie s mergeti pe strada Gral Gh.Manu (din bdul Gh.Lascar sa vedeti ce se intimpla cu casa memoriala Spiru Haret. Este acum proprietatea unei firme, care a invitat sa locuiasc acolo vreo 20 de romi.In locul casei Primaria si ministerul Culturii ai aprobat construirea in locul casei in care a locuit Spiru Haret un bloc! E ilegal. Intai, casa, din care au disparut mobilele, crtile,manusrisele,este,totusi muzeu.Apoi se afla gard in gard cu un alt imobil, declarat monument national. Conform legii nu se poate construi la o distanta mai mica de 100 de metri de acest monument (fostul liceu de coregrafie) ceea ce ar apara si Casa Haret. Dar primaria a semnat aprobarea de constructie. Mergeti sa fumoase si va doresc multe de acum incolo.Dar casa in care a trait omul piru Haret? Ce facem cu ea? O calam in picioare pentru niste arginti??
Draga Ileana Costea,
Am citit cu emotie cele scrise de tine pentru ca si eu sunt o absolventa a liceului SPiru Haret, in anul 1970. Liceul devenise la vremea aceea liceu de fete, din pacate, eu eram a doua promotie exclusiva de fete care absolvea liceul. Recunosc in pozele expuse pe profesorii mei de matematica, Cernica, era un profesor exceptional, si asta nu numai pt ca eu am studiat matematica 🙂 dar independent de acesta. In plus nu o pot uita pe d-na Lucica Athanasescu profesoara mea de romana, o figura cu totul speciala si pe care am insotit-o prin scrisori si legaturi personale pana aproape de moartea sa. D-na Voinea, cea mai buna profesoara de engleza a scolii nu ne-a fost data noua si eram destul de necajiti din aceasta cauza, am avut-o pe ici pe colo inlocuitoare la orele de englezam dar nu mi-am inchipuit-o ca fiind asa o sholtica. Si imi pare rau ca astazi cred ca aqr fi faorte greu ca sa incerc un asemenea proiect la care m-am gandit nu odata, organizat pentru promotia 1970 a liceului, desi sutn in legatua cu profesori de atunci. Iti doresc multa sanatate si pt ca voi fi la 13 sept la Bucuresti, poate voi incerca sa ma strecor si eu printre absolventii de atunci.
Poate se gaseste cineva sa scrie si depre promotia 1964.Asi fi f.curioasa sa stiu ce s-a mai intamplat cu copiii(!)de atunci.Imi pare rau ca nu am de unde sa fac rost de carte,desi nu cunosc pe nimeni din promotia 66.Sora mea a terminat Spiru in 1970.Felicitari oricum pt.proiectul realizat.
Sonia (fosta Dulgheru)
Sonia,
ne-am cunoscut in Bucuresti, intr-o anumita perioada de viata, inceputul anilor ’70.
M-asi bucura sa-mi scrii pe privat, nr. tau de telefon.
Paula din / in Haifa
Paula din Haifa,ti-am scris,dar probabil ca nu am nimerit e-mailul.Tu ai adresa mea,scrie-mi tu pe privat.
Pentru Sonia ( neavind adresa ta), e-mail meu este :
paula_ia@hotmail.com
Paula din / in Haifa
Și eu am terminat liceul Spiru Haret in 64;aș vrea sa o revad pe Sonia, dar nu-i știu adresa de mail
Astazi, 15 septembrie, la telejurnal de la ora 20.00, TVR1 a difuzat un reportaj despre lansarea cartii despre Promotia 1966 de la Liceul Spiru Haret din Bucuresti. Probabil se va prelua si la TVR International
Pt.Mona(Mihaela Toma)
Ti-am trimis emailul meu dar vad ca nu-mi raspunzi.
Scrie-mi si-ti v-oi raspunde.
Sonia
Iti amintesteti de anii de liceu?
Cum pot 40 de romani sa fie de acord in ziua de azi?
Ti-au placut anii de liceu? Aminteste-ti de ei cu nostalgie
Tii minte cand erai elev?
Ce-ti amintesti de liceu? Dar de profesori?
Iti amintesti anii de Liceu? Dar profesorii?
Ai fost elev la Liceul Spiru Haret in Bucuresti?
Ai fost indragostit in liceu?
Ti-a placut “Cismigiu & Comp.? Atunci, o sa-ti placa si acest volum
Eu sunt din promotia 1965 si am avut pe multi dintre profesorii mentionati in articolul lui Nunus Paunescu. Unul din comentariile la articol, e despre Dna.Teodorescu, zisa si Tzuchi, care a fost directoarea liceului pe toata perioda cit am fost elev la Spiru Haret, adica 1954-1965.
Ea era o adevarata slujitoare a regimului comunist si imi amintesc cum a intrat in panica cind pionierii au votat pe un alt elev decit cel recomandat de autoritati.
Bineinteles, nu conta ce copil e votat de alti copii, totul fiind un exercitiu pt. viitorii adulti, care trebuiau sa invete ca in comunism votezi cu cine ti se spune, nu cu cine vrei.
Faptul ca excelenta carte a lui Constantin C. Giurescu era considerata literatura interzisa, si se folosea in schimb cartea lui Roller, care era un impostor, ne poate ajuta sa intelegem frustrarea simtita de profesorii nostri, educati inainte de razboi, cum era Dl. Berciu, fortati sa ne predea propaganda comunista.
Imi amintesc ca pe linga functia de directoare, Tzuchi Teodorescu preda „Constitutia”, si ne spunea cum la noi posta este inviolabila prin lege.
Intr-o adevarata demonstratie de schizofrenie comunista, aceeasi Dna. Teodorescu a participat la sedinta de partid cind a fost dat afara profesorul Robert Cantar, caruia securitatea ii interceptase o scrisoare critica la adresa regimului.
Incetul cu incetul, vechii profesori au fost sau dati afara, sau au iesit la pensie si au fost inlocuiti de multe ori cu persoane cu „dosarul bun”, cum era profesoara de geografie Dna. Chiritza, care ne-a predat ca unul din produsele de export ale Canadei, ar fi fost bumbacul. Am comentat ca trebuie sa fie interesant sa privesti ursii polari plimbindu-se prin plantatia de bumbac, si am fost bineinteles dat afara din clasa.
Sunt placut impresionata de condeiul talentat al prezentarii Promotiei 66.
Draga Ileana Costea, ai stiut sa ne starnesti curiozitatea si dorinta de a citi aceasta carte, dar si de a rememora propriile nazdravanii liceale.
Sunt sigura ca este un succes editorial.
Sunt de felicitat initiatorii acestui proiect.
Ar fi minunat daca aceste aduceri aminte ar deveni „contagioase” si pentru alte generatii!
Trebuie sa spun ca sint profund impresionata, ca fosta eleva a liceului Spiru Haret, promotia 1966, ca asa de multi dintre fostii mei colegi au in continuare asa de bun contact, se intilnesc si au reusit chiar sa scrie o carte de amintiri. Cartea de amintiri pe care ati scris-o nu am citit-o, dar sper s-o primesc curind.
Cu fostii mei colegi de facultate am reusit sa ma intilnesc aproape anual, dar de multe ori m-am gindit cu nostalgie la anii de elev la Spiru Haret.
Unde si cind v-a fi o noua intilnire? Mi-ar face mare placere ca sa intru in contact cu unii dintre fostii mei colegi, sa vin la o astfel de intilnire….
@Erwin
Nu am invatat la Spiry Haret. De altfel eram mult prea batran ca sa fiu prelucrat si lamurit. L-am avut pe Cantar la liceul evreiesc Cultura prin anii de groaza 43-44. Era un om foarte destept si ne-a invatat sa GANDIM. Bineinteles aceasta calitate nu era necesara sau era mai curand primejdioasa intr’un regim de incuiati in care ati invatat voi.
Fosti elevi a lui Cantar nu l-au uitat.
Am sa regret tot restul vietii ca n-am gasit la timp alte citeva poze pentru a fi luate in consideratie la intocmirea cartii ( va dati seama ca sint unul din promotia ’66).
Am fost mindri unii de altii, in special cei din clasa a XI-a A, de fapt cartea, cam in proportie de 90%, e rodul eforturilor noastre insa prin asta nu vreau sa minimalizez contributia altor citiva colegi din clasele paralele.
Intilnirile din 5 in 5 ani? La fel, sint organizate de „a XI-a A, ca sa nu mai spun ca 4 dintre noi din ” rindul de la geam” locuind in NY-NJ area, ne intilnim aproape lunar. Vara care a trecut ne-au vizitat alti 2 europeni tot din „rindul de la geam”, au mai venit si 2 canadieni si a avut loc o mini-reuniune; puteti gasi detalii/ poze pe site-ul Spiru 2000!
Daca mai exista colegi de an din promotia ’66 care si-ar dori cartea noastra, va rog sa ma contactati la adresa nlerescu123@yahoo.com. Vom vedea cum sa facem sa va parvina.
nml
Si eu fac parte dintre fostii elevi ai promotiei ’66, clasa mult indragitului Ionescu Anton, Baston poreclit cu drag.(Va mai amintiti de”Celula” de „Fanfon” ?) Am pierdut legatura cu fostii colegi si tare mi-ar fi drag sa aflu vesti despre ei.