Pentru mine cel mai impresionant moment al serviciului divin de la sinagogă este cel în care un bărbat chemat să citească din Tora îşi încheie pasajul desemnat şi, înainte de a se aşeza la locul său, strânge mâinile coreligionarilor din preajmă, primind surâzător vorbele lor bune. De curând, fiind prezentă la liturghia din biserica armeano-catolică de la Gherla, am observat că, într-un anumit moment al ceremoniei, şi credincioşii catolici dau mâna cu cei care şed în vecinătatea lor.
În copilărie ieşeam adesea la plimbare cu bunicul meu adoptiv, un bătrân chipeş cu ţinuta elegantă. Când ne întâlneam cu o cunoştinţă, saluta ridicându-şi pălăria cu un gest amplu, iar dacă ne opream să schimbăm câteva cuvinte, dădea mâna cu persoana respectivă, strângând-o energic.
Felicitările, dar şi condoleanţele, sunt însoţite de strângeri de mână, supărarea aducând după sine refuzul de a mai da mâna.
Strângerea de mână este un semn de încredere. Un unchi bătrân îmi povestea că pe vremuri, încheierea unei afaceri era pecetluită cu o strângere de mână, care-i conferea o credibilitate egală cu cea contractului scris.
Strângerea de mână este o verigă care transmite energie dinspre cel puternic către cel mai slab, încredere şi speranţă dinspre cel nevolnic către cel de la care nădăjduieşte susţinere, stabilind o relaţie de egalitate între cei care fac cunoştinţă sau se împrietenesc.
Cine nu-şi aminteşte de cea dintâi plimbare romantică, mână în mână, când palmele şi degetele înlănţuite captează şi transmit fluxul vibraţiilor, mult mai puternic şi mai elocvent decât cuvintele!
De o vreme încoace primesc o mulţime de cereri de prietenie pe Internet şi, deşi le cern cu sita deasă a raţiunii, pot să contabilizez un număr destul de mare de prieteni (Friends), în timp ce am parte de tot mai puţine strângeri de mână.
Proliferarea cunoştinţelor şi prieteniilor virtuale restrânge dureros prieteniile din spaţiul real. E mult mai comod să stai în faţa computerului cronofag, să trimiţi mesaje şi fotografii în cele patru zări, să pălăvrăgeşti în faţa videocamerei cu un chip bidimensional şi, mai ales, să poţi termina cu un click o „prietenie” şi antama o alta, prin alt click
Puţine prietenii virtuale rezistă la proba Întâlnirii de gradul III, deşi adesea creează aparenţa unei potriviri perfecte.
Am început să lucrez cu computerul încă din anii facultăţii. Pentru lucrarea de diplomă am utilizat un program stufos de determinări cristalografice pentru difracţia de raze X, scris în Fortran şi rulat pe un calculator din epoca dinozaurilor. Am lucrat mult până când am scos primele listinguri cu hărţile cristalografice ale unor site moleculare. Am luat zece la examenul de diploma, însă un savant din comisie a remarcat că fenomenul fizic e cel important, programul de calculator (din a cărui descifrare îmi făcusem un titlu de glorie) fiind doar instrumentul de care ne folosim pentru a-l analiza.
Între timp computerele au evoluat enorm, devenind indispensabile. Ne umplu timpul, ne lărgesc orizontul şi, nu în ultimă instanţă, ne alungă singurătatea. Purtăm cu noi laptopul şi Ipadul, suntem conectaţi la Internet prin telefonul mobil. Gestionăm online o mulţime de chestiuni administrative şi facem tranzacţii bancare cu semnătura electronică… Degetele noastre sunt tot mai antrenate să tasteze şi tot mai stângace, în a strânge mâna altui om.
Articolul pune o intrebare legitima: sunt afectate relatiile interumane de mijloacele de comunicare moderne?
Voi incerca un raspuns, fara pretentia de a fi singurul raspuns posibil.
Ce se intampla de fapt in comunicarea dintre oameni , atunci cand doi oameni stau fata in fata si discuta unul cu celalat? Corpul fizic este atunci ca un fel de interfata care traduce comunicarea sufleteasca dintre ei in cuvinte, mimica si gesturi.
Cand cei doi comunica de la distanta-prin intermediul retelei electronice- pe de o parte este facilitata comunicarea de la distante mari, din orice colt al lumii; pe de alta parte intre ei mai intervine o alta interfata, de data aceasta artificiala: computerele legate intr-o retea globala. Ceea ce intermediaza intre ei aceasta a doua interfata sunt doar cuvinte, idei scrise pe ecranul monitorului. La comunicarea de tip instant messenger sau email, nu mai avem ajutorul dat de perceptia fizica a interlocutorului (prin strangerea mainii).
Tot ce putem face este sa incercam sa deslusim continutul ideatic al mesajului primit.
In concluzie: relatiile interumane sunt afectate de mijloacele de comunicare moderne, dar acesta este pretul progresului tehnologic.
Draga Andrea,
Intr-adevar, o strangere de mana nu poate fi inlocuita cu nimic „imaterial”.
Avem multe regrete privind lenta sau chiar rapida disparitie a unor cutume dobandite si apreciate de noi, asistam – uimiti, revoltati, resemnati, etc.- la schimbari pe care nu le-am fi dorit. De fapt, se prea poate ca progresul in unele domenii sa aduca un regres in multe altele.
Privind speta analizata de tine, e clar ca nu se poate pune in balanta strangerea de mana cu comunicarea prin mediul virtual. Nu se poate concepe o relatie ori-ori intre acestea, trebuie sa acceptam si pierderile aduse de progresul tehnic, tehnologic, stiintific si sa cautam un „modus vivendi” cu acestea incercand sa gasim cai de umanizare a utilizarii acestora.
Viata moderna,plina de tehnologie dar si de stres ,ne rezerva atat de putina prietenie ,care incet se transforma intr-o prietenie virtuala.In fata acestor prieteni virtuali nu poti simti caldura umana,empatia unei adevarate prietenii,de care are nevoie Fiinta Umana.Este recunoscuta chiar si terapia prin atingere,sunt si demonstratii in public prin care voluntarii acestei terapii,imbratiseaza trecatorii pe strada,de fapt baza acestei terapii este atingerea umana=Empatie.