In iunie 2011, dupa dezbateri aprige in cercurile conducatoare de la Washington, presedintelel Statelor Unite, Barak Obama, a ordonat inceperea retragerii trupelor americane din Afganistan. Din cei 100.000 de militari americani din Afganistan, 10.000 vor pleca pana la sfarsitul anului curent si alti 23.000 pana la finele anului 2012. Ceeace inseamna ca toti cei 33.000 de soldati aditionali americani trimisi in Afganistan anul trecut se vor retrage in urmatoarele 18 luni. Evacuarea completa a militarilor americani din Afganistan a fost tentativ stabilita pentru 2014.
Traditional, in orice conflict armat in care SUA au fost implicate, ofiterii superiori de la Pentagon au solicitat de la Presedinte si de la Congres cat mai multi soldati, armament din ce in ce mai potent, surse financiare abundente si timp nelimitat „ca sa-si indeplineasca misiunea”. Dar presedintele, liderul suprem al fortelor militare americane, trebuie sa ia in consideratie costurile imense ale razboiului din Afganistan (circa 10 miliarde USD lunar), deteriorarea progresiva a sustinerii populare in SUA pentru continuarea razboiului si situatia precara a fiscalitatii bugetare a Americii (deficit de peste 14.000 de miliarde USD).
Pericolul antebelic emanat din Afganistan pentru America nu era „existential”. De la inceput, „misiunea” NATO in Afganistan a fost „nebuloasa”. Aparent, obiectivele principale ale invaziei militare erau pedepsirea regimului taliban pentru gazduirea teroristilor din Al Qaida, capturarea sau/si uciderea lui Osama ben Laden pentru declaratiile de razboi impotriva SUA si degradarea organizatiei Al Qaida, responsabila pentru atacurile teroriste de la New York si Washington in septembrie 2001.
Multi oficiali, analisti si comentatori americani afirma acum ca decizia fostului presedinte George Bush de a invada si ocupa militar Afganistanul a fost eroare monumentala. Bilantul celui mai indelungat razboi al Americii este dezolant. Pentru SUA, beneficiile potentiale ale invaziei militare din Afganistan, in mare parte iluzorii, nu justifica deteriorarea relatiilor dintre America si lumea musulmana, pierderile de viata afgane, europene si americane, devastarea structurilor sociale afgane si cheltuielile imense ale razboiului. Liderii NATO si agentiile de informatii americane recunosc ca o solutie „militara” nu este posibila. Dupa zece ani de razboi, negocierile intre guvernul de la Kabul, NATO si insurgentii afgani, in derulare, reprezinta singura cale care ar putea rezolva „in mod acceptabil” conflictul. In America, presiunile in favoarea retragerii militarilor din Afganistan au devenit irezistibile. Sondaje de opinie recente au aratat ca 70% din americani sunt convinsi ca razboiul din Afganistan nu merita sa fie continuat. La Washington, o minoritate vocala inca insista ca SUA trebuie sa contitnue razboiul inconclusiv de contrainsurgenta. Acesti oficiali incearca sa sperie publicul ca, daca NATO se retrage din Afganistan „prea devreme”, consecintele vor fi devastante: haos, razboi civil si instabilitate regionala.
Justificarea oficiala a deciziei de a evacua trupele NATO din Afganistan se bazeaza pe recenta assasinare a lui Osama ben Laden si decimarea conducerii organizatiei teroriste Al Qaida, pe ameliorarea sanselor de transfer al responsabilitatii pentru contrainsurgenta catre guvernul afgan si pe imbunatatirea aparenta a securitatii in unele provincii disputate in trecut.
Succesul unui razboi de contrainsurgenta necesita cooperarera eficienta si dedicata a guvernului national cu „asistentii” din strainatate. Guvernul de la Kabul, cumplit de corupt si cu legitimitate limitata, nu controleaza decat partial si limitat teritoriul Afganistanului. In public, ca si in discutii private, Karzai peroreaza veciferos, furibund si acuzator resentimente puternice impotriva „ocupatiei” americane. El blameaza brutalitatea campaniei militare de contrainsurgenta pentru moartea, ranirea si alungarea in refugiu a mii de civili afgani. Agresivitatea angajatilor civili americani responsabili cu probleme de securitate, incursiunile nocturne abuzive ale soldatilor coalitiei in casele afgane si daunele „colaterale” produse de utilizarea excesiva a armelor distrugatoare au infuriat atat populatia cat si guvernul afgan.
Se pare ca Obama a realizat ca oricat de „defavorabila” pare sa fie retragerea trupelor americane din Afganistan, incercarea de a prelungi si poate de a permanetiza prezenta militarilor americani in Afganistan nu poate decat sa agraveze situatia existenta care oricum nu este sustenabila. Idea ca in urma aplanarii razboiului care a durat 10 ani, Statele Unite si Afganistanul vor ramane parteneri, aliati si „prieteni” in viitor si ca guvernul de la Kabul va oferi americanilor utilizarea indefinita a instalatiilor militare existente, a fost discreditata.
Guvernele europene din NATO, incantate de decizia lui Obama de a reduce prezenta americana in Afganistan, s-au grabit sa anunte cu satisfactie ca si ele planuiesc sa-si retraga contigentele militare respective in urmatorii 2-3 ani. In 2001, aliatii europeni din NATO au participat la invazia Afganistanului fara entuziasm, numai ca sa-si demonstreze solidaritatea cu Statele Unite. Multi dintre aliati, avand capabilitate logistica si militara neglijabila, au contribuit numai marginal la eforturile combative ale aliantei.
Militarii americani continua sa aibe probleme extrem de dificile cu logistica aprovizionarii trupelor NATO din Afganistan. Tara este cumplit de „inaccesibila”. Neavand iesire la mare, nu are facilitati portuare care sa permita ancorarea vaselor de transport. Deci aprovizionarea trebuie sa treaca prin statele vecine. Pana in 2006, 90% din aprovizionarea militarilor NATO se facea tranzitand prin Pakistan. Armament, munitii si accesorii erau aduse pe vapoare la portul pakistanez Karaci si transportate cu camioane prin defileuri in regiunile muntoase, prin desert si prin provinciile tribale „neadministrate” pana in Afganistan.
Din cauza uciderii lui ben Laden in Paksitan, a bombardamentelor necontenite a regiunilor tribale cu avioane fara pilot si a activitatilor secrete ale agentilor CIA in Pakistan, relatiile dintre Islamabad si Washington au devenit tensionate. S-ar putea ca Pakistanul, care oricum sprijina „discret” insurgentii talibani, sa interzica tranzitul materialelor americane destinate pentru militarii NATO din Afganistan. Ceeace ar forta contractorii civili americani, responsabili cu aprovizionarea, sa utilizeze alte rute mult mai neconvenabile, mai riscante si mai costisitoare. De exemplu, de la porturile Tarilor Baltice, cu trenul, prin Rusia si Asia Centrala. Sau de la Marea Neagra, cu camioanele prin Caucaz, cu vaporul peste Marea Caspica si iarasi cu camioanele prin Asia Centrala. Sau din Germania, cu camioanele prin Europa Est-Centrala, Turcia, Caucaz, cu vapoarele peste Marea Caspica si, din nou, prin Asia Centrala. Transportul aerian, este mult mai costisitor si necesita survolarea multor state.
Rutele „nordice” prin Asia Centrala au restrictii majore. Numai alimente, apa si materiale de constructie sunt permise prin Kazahstan, Uzbekistan, Kargastan si Tadjikistan. Armament, munitii si materiale de razboi sunt interzise. Deasemenea, tranzitul prin Asia Centrala poate avea numai sens unic. Nimic nu poate fi transportat pe aceasta ruta in sens invers, din Afganistan in afara. America este criticata de organizatiile care promoveaza drepturile umane pentru colaborarea indeaproape cu dictatori represivi din Asia Centrala.
Statele din vecinatate, precum Pakistan, Iran, India, Rusia si China, avand interese politice, economice si de securitate importante in Afganistan, manevreaza febril ca sa-si asigure influenta dupa retragerea trupelor NATO. Negocierile pentru pacificarea Afganistanului fara participarea directa a Pakistanului si Iranului nu pot asigura stabilitate in regiune.
Ordonand inceperea retragerii trupelor americane din Afganistan, presdintele american Barak Obama incearca, precaut, sa dezangajeze Statele Unite dintr-un razboi neinspirat, lung si costisitor. Infrangerea totala a insurgentilor si creerea unui stat democrat in Afganistan nu sunt realizabile. Obama s-a convins ca o „victorie” sau un „rezultat mai favorabil” nu devin mai probabile prin prelungirea conflictului. Pentagonul spera ca un contigent redus de militari americani sa ramana indefinit in Afganistan ca sa sprijine guvernul de la Kabul si armata „nationala” instruita de NATO si ca sa previna revenirea la putere a talibanilor. Exista totusi posibilitatea ca, dupa evacuarea trupelor NATO, insurgentii sa descinda din munti si sa invadeze din Pakistan, sa pactizeze cu guvernantii de la Kabul sau, impreuna cu localnicii simpatizanti, sa preia puterea, asa cum s-a intamplat in trecut.
Obama a amanat evacuarea completa a militarilor americani, initial programata pentru 2012, pana la finele anului 2014, poate ca situatia sa nu se deteriorizeze abrupt si sa nu-i afecteze sansele de a fi reales anul viitor. Publicul american intelege ca Obama, dace va fi reales ca presedinte, va pune capat celor doua razboaie initiate de predecesorul sau de la Casa Alba in Irak si Afganistan.