În adolescenţă aşteptam cu înfrigurare sfârşitul de mai, anotimpul absolvenţilor. Oraşul vibra de tinereţe, florile irumpeau din braţele tinerelor îmbujorate (îmbrăcate cu bluze albe şi fuste plisate bleumarin), se împărţeau sonete în care se scriau maxime şi citate cu aluzii discrete, tablourile absolvenţilor se aşezau în vitrinele librăriilor, iar noaptea răsunau serenade pe sub geamurile profesorilor. Banchetele, care încununau această celebrare a maturizării, se ţineau la restaurantele cele mai bune, unde cântau formaţii în vogă şi se încheiau invariabil în zori, la o plimbare cu barca pe lacul din Parcul Mare.
Am impresia că dulcea ameţeală a sfârşitului de mai în care am trecut ( în paşi de vals) de pe culoarele şcolii, în sala fastuoasă de bal de la Hotelul Continental (astăzi pustiu şi deprimant) şi apoi în legănarea bărcii daurite de soarele dimineţii, nu s-a încheiat nici acum, la sfârşit de mai 2011. Poate că nu este decât încăpăţânarea de a nu mă desprinde de Cei mai Frumoşi Ani. Şi nu mi se întâmplă numai mie. Altfel nu am sta aici, în jurul mesei din grădina cafenelei Bulgakov, la nici o săptămână de la cea de a 40-a aniversare a absolvirii liceului (Pe care am pregătit-o temeinic, lună de lună, timp de un an încheiat).
„Joi după masa la ora şase, la coada calului!” e cuvântul de ordine pe care ni-l transmite Romi, la telefon, şi întotdeauna, în spatele statuii lui Matei Corvin, ne adunăm de-un grup care să se aşeze în jurul unei mese de restaurant. Şi azi după amiază am venit pe zăpuşeală, la masa rezervată sub bolta din lemn geluit, ca să facem bilanţul. Iată că se porneşte furtuna şi boabele de grindină sunt numai bune pentru a suplini cuburile de gheaţă din paharele noastre. Ne strângem mai aproape unii de alţii, pentru că marginile băncii se udă în răpăiala ploii. Relu are ochelarii aburiţi de amintirea lui Carmen (care s-a întors deja la Bucureşti). Doru a comandat, ca de obicei: „50 de votcă şi o bere fără alcool, pentru că sunt cu maşina”; Camelia bea apă plată (Cum şi-ar fi păstrat altfel zvelteţea ? Dar pariez că surâsul i-ar fi rămas acelaşi, oricum!) Adina, Claudiu, Zorela şi Delia (ea se va înapoia la Londra peste câteva zile) savurează îngheţata asortată. Eu, de data asta, am înlocuit ceaiul cu socată. (Mai ţineţi minte socata aromată pe care ne-a servit-o un profesor la serenadă? Să fi fost Toni, dirigintele nostru? Sau Directorul Matei, fie-i ţărâna uşoară?). Astăzi absentează zvăpăiata de Liana şi gospodina de Emilia, care în lunile de vară ne invită în pavilionul din curte unde ne înfruptăm cu mititeii prăjiţi de soţul ei, Victor, coleg de clasă prin adopţie.
Mia răsfoieşte dosarul cu socoteli şi pare mulţumită. Nici nu ne putem imagina pe altcineva în postura de organizator al întâlnirilor de liceu ! ( Totuşi, de fiecare dată îi sărim în ajutor şi o încurcăm cu sfaturile.) Piti a adus câteva poze pe care le-am trecut de la unul la altul, comentându-le, cu toate că primisem deja, de la Gigi, linkul la care erau postate zecile de instantanee de la şcoală şi de la banchet. Cu toţii arătăm foarte bine, mai ales fetele. Putem concura cu nevestele de a doua… (sau de-a treia?)! Iar băieţii, după cum se vede şi în imagini, au dansat în draci pe muzica lui Gelu (pe care-l ştim din liceu tot cu pick-upul, magnetofonul, casetofonul şi, mai nou, cu o instalaţie complexă din care se aude tot… Beatles…). Şi profesorii se ţin bine. Încă nu suntem orfani pentru că ne mai trăiesc toţi diriginţii, care au venit şi la banchet şi îşi aminteau surprinzător de bine de noi, ca de o promoţie de excepţie. (Oare nu toate promoţiile sunt aşa?). Poate că ne deosebim doar prin obstinaţia de a ne întâlni din cinci în cinci ani. Totuşi, unii nu mai participaseră de la întâlnirea de 20 de ani. Dar ce bine că au venit acum! Şi sunt neschimbaţi!
Să cânţi din nou Gaudeamus igitur (simţind cum îţi vin pe buze toate strofele, deşi te temeai că le-ai uitat), să te reaşezi în bancă şi să sporovăieşti cu vecinul, să priveşti prin geamul clasei petecul de cer de un albastru incredibil, (acelaşi care odinioară te ademenea să chiuleşti) iar când îţi auzi numele (de fată) strigat de diriginte (oare după cât timp se casează cataloagele?) să te ridici în picioare nu pentru a raporta ce ai realizat în viaţă (deşi ai avea cu ce să te mândreşti…sau dimpotrivă?)ci ca să povesteşti, în premieră, o şotie developată spontan sau să încerci să formulezi a „n”-a oară ce a însemnat pentru tine Liceul Emil Racoviţă din Cluj. (Cu iniţialele L.E.R. brodate pe chipie şi pe numerele matricole de pe mânecă… Ce n-aş da să mai îmbrac o dată sarafanul de uniformă… Şi să mă încapă!)
Locul unde ai primit merindele care te-au hrănit de-a lungul vieţii, orice ai fi devenit: profesoară (chiar în acest liceu), medic (chirurg, microbiolog sau legist), inginer (constructor, mecanic sau electronist), economist, arhitect, psiholog, educatoare la grădiniţa de limbă germană, profesor universitar la Cluj sau Bucureşti, jurnalist de vârf în capitală (sau teleast de provincie), agent de vânzări în Germania şi Elveţia ori savant fizician pe ţărmul, de dincoace sau de dincolo, al Atlanticului.
Stropii de ploaie se răresc. Ce bine e să stau pe bancheta de lemn, între Fane şi Adi, povestind lucruri banale sau tăcând, mulţumită să–mi revăd colegii de clasă adunaţi în jurul mesei (privirea senină a lui Şuşu, care stă vizavi, pare să confirme acest sentiment).
Cu ani în urmă, trecând pe o străduţă din vecinătatea şcolii, l-m întâlnit pe Relu care m-a anunţat cu o mină gravă „Extratereştrii sunt printre noi!”. N-am îndrăznit să pun la îndoială vorbele sale (fusese cel mai bun matematician al clasei şi nu mă păcălise niciodată) însă, oricât m-am străduit, nu am reuşit să descopăr indiciile prezenţei locuitorilor de pe alte planete… În afară de a noastră, a colegilor de clasă, care provenim de pe Planeta L.E.R. unde facem escală (măcar odată la cinci ani) pentru a ne reîncărca bateriile. Şi pentru că anii trec şi bateriile slăbesc, e important să le alimentăm periodic, fixând întâlnirea de luna viitoare şi memorând-o în telefoane sau agendele electronice. Deşi suntem încredinţaţi că Romi ne va suna cu câteva zile înainte spunându-ne „Joi după masa la şase, la coada calului!”.
Superbe amintiri !
Multumesc!
Nu-i asa ca, indiferent cu ce ocazie, ori de cate ori ne intoarcem la anii de liceu, la colegii si prietenii de atunci … ne zboara de pe umeri timpul? Ne pastram cu sfintenie dorurile, tresarim la melodiile din trecut, la glume, la parfumul florilor din parc, care, an dupa an, tot atunci ne poarta cu gandul …. si asta indiferent cat de mult ne-a patinat vremea …
E confuzia noastra de timp: sufletul .. nu imbatraneste niciodata …
Foarte frumos, Andrea. Am citit articolul cu multa placere si cu drag….
Mi-a placut articolul tau.
Intr-adevar timpul trece peste noi, prin noi si ne lasa urme ale acestei treceri, dar nu schimba esential nimic din ceea ce am fost si suntem mereu aceeiasi NOI.
Multumesc!
GG
Articolul evocă atmosfera încărcată de bucurie şi nostalgie de la orice întâlnire de liceu. Andrea descrie această ambianţă în mod sugestiv şi relatarea sa este general valabilă; trebuie înlocuite doar numele participanţilor, al şcolii, al locului unde foştii colegi îşi dau întâlnire şi al oraşului.
Frumos, impresionant, felicitări!
Cand am absolvit cursurile Liceului National din Iasi, unde am urmat clasele I-XII, am avut senzatia c-am pus capat unuia dintre cele mai frumoase capitole din viata. Apoi am constatat ca a fost nu unul dintre, ci cu adevarat CEL MAI frumos din toate! Cel putin pana acum…
Traind intr-un centru universitar, colegii (unii de la gradinita, altii din clasa I iar o parte dintr-a Va, cu totii pana intr-a XIIa) nu s-au imprastiat in tara, asa incat legaturile au ramas stranse si in anii studentiei. Desi am plecat din Romania de peste 20 de ani, legaturile cu prietenii de pe bancile scolii au ramas atat de apropiate, incat continui sa ajung la Iasi numai de dragul lor, nemaiavand deloc familie acolo.
Paragraful de mai sus are rolul de a sublinia cata placere mi-au facut amintirile tale, draga Andrea! Am gasit atat de multa similaritate in idei si simtiri! Daca voi ati avut „la coada calului”, noi am avut „la trenulet”,in Piata Unirii,unde ne intalneam ca sa ne vedem si sa stam de vorba. Pe vremea aceea nu intram on line pe chat, nu trimiteam instant messages si nici nu sunam pe skype. Efectiv ieseam din casa si ne intalneam face to face. Probabil de aceea avem amintiri minunate! Regret ca baietii mei nici nu inteleg despre ce vorbesc, cand reusesc sa-i scot pentru un moment de pe facebook. Dar fiecare generatie cu placerile si nostalgiile ei. Fara dubiu, noi le-am avut pe ale noastre. Ferice de noi!
Juli draga
Esti inegalabila in aprecieri si comentarii. Televiziunea ti-a dat aripi in plus, la talentul tau nativ desigur. Ne-ai crenelat pt 1 zi, dar de fapt pt o etapa mare a vietii totusi. E colosal sa poti sa vezi cu ochi adolescentini inca, realitatea de azi. Bravo deci!
Ce a trecut nu se mai intoarce si cred ca nici nu mai are la cine/ unde, ca nimeni nu mai e cel de la LER -ul de odinioara, decit in amintiri/ visari poate. Unii au ajuns si altii se tin la pas cumva macar. Viata e viata si ades e cam cusuta cu ata mai colorata, ( daca vrei rosie de Schnurr desigur).
Ce bine este sa mai ai colegi si sa ai asa cui spune ” un salut din vechea Troie” iaɍ. Pacat de cei care nu mai pot fi printre noi.
E bine de citit si ca suntem si venim curati la suflet, sa ne mai revedem si sa ne conformam asa traditiei , amintirilor si categoric apelului dragut lansat de Romi pt ” JOIA tineretului „, eternul nostru bun organizator desigur. Restul e poveste, amintire, urzeala , amagire,aranjament… si din cind in cind desigur si traire in realitatea zilelor de azi doar .
Am vazut numai acuma mesajul acesta si de aceea fac asa tirziu aceste remarci. Zic ca e bine si asa , ca doar JOI 17 dec. 2015, ne vom revedea, citi vom putea evident veni, tot la ” Coada calului” , de unde ne vom carabani grupati colegi sper, pe la ceva birt local, unde ne vom face si urarile cuvenite, de Craciun + An nou 2016, an care este de fapt cel de al 45-lea de la absolvirea noastra deja.
Sarbatori cum vi le doriti fiecare si un 2016 implinit.
La multi ani!
Liana (daca considerati, zvapaita inca)
@Liana
Sînt Gabriela!
Foarte interesant, dragã Liana, cã eu acum, în timp ce ajunsesem la ultimile rînduri, ale Amintirilor Andreei, acelasi lucru gîndeam:
-nostalgie, vremuri care rãmîn treze, ca si cum le-am fi trãit ieri, bucuria revederilor, satisfsctia cã încã arãtãm tineri, si cã. . . -interesant-. . , nu ne-am schimbat. . .
Mã alãtur si eu aici, prin cuvîntul „noi” , cãci în timpul lecturãrii amintirilor intuiam, cã poate sîntem de aceeasi generatie, si mã gîndeam, sã mã alãtur vouã, cu cîteva cuvinte; cãci „drept îi” tot -vorba ardeleanului-, în toate simtirile relatate aici, cu privire la cele mai frumoase vremuri trãite -pentru noi toti-, vremea Liceului.
Dar mã gîndeam, cã a trecut vreme. . , de cînd a fost postat articolul. . . Si iatã cã, ajung la ultimul comentariu, al Lianei.
Comentariul îmi întãreste supozitia, cu privire la faptul cã sîntem fosti liceeni ai acelorasi ani (dif de doar 4ani), iar data la care a fost postat, cu doar cîteva zile în urmã, îmi vine în întîmpinare. . .
Deci, îndrãznesc sã cred, cã poate vor mai fi gãsite, si aceste rînduri ale noastre.
Cãci de asemeni, cele citite mi-au readus si mie în amintire acei ani, cu aceeasi nostalgie si bucurie.
Cu o singurã diferentã, cã eu nu mi-am mai vãzut colegii, de 40 de ani; nici mãcar întîmplãtor.
. . .Si acesta este un motiv, pentru care am luat parte aici, la aceste amintiri ale Adreei Ghitã.
-Eu am absolvit liceul în Bucuresti, fiind Bucuresteancã.
Dupã ce am citit, si am „visat” o datã cu Andreea, consimtind, la bucuria „de a nu ne fi schimbat”, de a arãta bine, zvelti si încã tineri. . . , mi-au cãzut ochii pe text. . , mai constient. . . si, remarc. . , cã totusi ceva s-a schimbat, între timp. .
S-a schimbat ceva, ce pare a fi neobservat -a trece neobservat-, dar ceva(!) , care totusi. . . ne-a schimbat, si a schimbat chiar si Lumea si chiar Gîndirea ei. . .
fatã de vremurile în care noi, liceeni frumosi, visãtori -cã tot Universul ne apartine-. . , si încrezãtori în viatã si în frumusetea ei. . . ne urmam cãrãrile vieti, fãcînd Poezie.
Da. . ! S-a schimbat ceva esential , care tine de fiinta noastrã, a tuturor , si totusi nimeni nu observã. . .
S-a schimbat Limba Noastrã! :
-Limba în care scriem.
-Limba în care ni se scrie.
-Limba în care ne exprimãm.
Limbã care nu mai este aceeasi. . : Curatã, Corectã si Clarã , prin care versurile erau curat exprimate , precum semtimentele. . .
Cãci schimbarea -schisma Limbii-, nu s-a fåcut pentru progres. . , ci în regres, fiind radiatã din istorie, exact perioada frumoaselor noastre amintiri si visãri, într-un grai superior si suav. . , trezindu-ne îndãrãt cu un veac, într-o vreme în care, forma în care se scria, era o formã arhaicã, îmcã necorectatã de imperfectiunile si infiltrãrile de influente stråine, în scriere -din necunoastere de cauzã, adicã de Grai-, si de care se „împiedicau” toti cãrturarii nostrii.
Limba studiatã de noi si în care am studiat si am scris, noi, în care am citit cele mai frumoase si interesamte lucruri -care ne-au cultivat si ne-au desteptat, visînd sã pãtrundem Universul, prin acestea.
Este Limba Noastrã, cultivatã, întineritã si „primenitã” , Limba generatiei generatiei noastre -de-a pururi tînãrã, cum o credesm noi.
Dar Limba Noastrã, acum este o „schimonositã, îmbãtrînitã cu o sutã de ani. . ; sãrmanã si schiloadã de sedilele ei zvelte, „diacriticele” , pe care oricum, nu i le mai cunoaste nimeni , cu atît mai mult, cu cît pe plan mondial, nici o tastatura globalizatã si „spînã” -adicã chealã-, nu-si bate capul cu problema „rãpirii” sprîncenelor si genelor, frumoasei fecioare, a plaiurilor Mioritice; acum, si-asa o mumã, de peste o sutã de ani, transformînd-o neîntrerupt, precum în picturile lui Picasso, în „scurgerea timpului”, in mlãdieri schimonosite, numai în Ea însãsi. . , nicidecum.
Da, deci aceasta este schimbarea. . , la fatã: riduri, lipsuri, Sprîncene* si Gene* dispãrute, gurã cãzutã. . .
Ex.: „Fîntînã” este acum „fantana” , „Mînã” a devenit „mana”, ca si „Mînãstire” care acum e „manastire”, pîinea -cea de toate zilele , primim „paine” (precum orasul german. . )
În fine, de aici , si pînã la -scuze „pana la”- . . . „fan” -în lic de „suporter”. . , suporter care Nu E nicidecum admirator de artã sau meloman de muzicã clasicã
Sau. . : nici o , nici una , nici unul , care aratã 2 pãrti gramaticale 1. negarea „nici” + „una; o ; unul”, care este Numeral. Aceste 2 Pãrti gramaticale sînt nemiscibile!
Exceptia este acceptatã, doar la ” A fist odatã ca niciodatã” -formula de început a Basmelor, unde exprimatã este doar, o perioadã de timp n e d e f i t ã , formulã în care nu este borba de un Numeral+Articol.
Atît contine exceptia de la Regulã, formula de început a Basmelor.
În rest, se scrie: „nici una” , „nici o” , „nici un. . . exemplu mai bun”!
*eu scriu pe tastaturã germanã, android, dar, cu profundã fericire si multumire pentru mine, îl posedã pe
” î „; „tz” , „sch” , îmi lipsesc si mie , aici si acum.
Oare, cei ce o acceptã. . , au mai rãmas aceiasi?!?. . .
-mã refer la tinerete si bãtrînete. . . De a accepta bãtrînetea, cãci noi , cei vesnic tineri, avem o vorbã:
„Sîntem tineri, dupã cum ne simtim si dupã cît sîntem de treji si zvelti, la minte!”
. . .dar Limba Noastrã. . , cum s-o simti ea, îmbãtrînitã, asa, dintr-o datã -ca dupã un grav accident-, ciuntitã în continuare de toti. . . si îmbrîncitã de colo colo, ca o cîtpã de sters pe jos. . .
. . .Si ce Frumoasã era, Limba Noastrã!. . .!
. . de Pasãre mãiastrã. . .
. . .
Dragii mei, colegi de generatie, Domniile Voastre, cum vedeti. . . Limba Noastrã? ACUM?
Foarte mult m-as bucura, sã vã întîlnesc aici, sã-mi destãinuiti pãrerile domniilor voastre, cu privire la acest fenomen. . . NEnatural. . .
Pînã atunci,
aflati în prag de Sãrbãtori,
doresc sincer, tuturor
„La multi ani!” , Sãnãtate si noroc de Pace si Bucurii!
Cu prietenie colegialã -de Generatie,
Gabriela
@Liana & co
P.S.
Dragii mei,
nu pot sã nu revin, cu o specificare, necesarã, la mesajul meu.
*M-am ferit sã nu parã ca o lectie de gramaticã si nu am spus lucrurilor pe nume, asa cum trebuia; totusi aceastã specificare, este necesarã.
Cãci cuvintele:
„odatã’ , „niciodatã” , „nicicînd” , „nicidecum” , „nicigînd” , reprezintã fiecare UN Adverb ; de loc, de timp sau de mod.
Deci, „adverb” fiind UN cuvînt, in sintaxa gramaticalã, atunci si acestea se scriu ca UNSINGURCUVÎNT.
Dar, niciodatã(!), nu se va confunda „niciodatã”, cu
„-nici o datã, nu a fost ascultat Cristian, la gramaticã, în aceastã lunã!”
Unde , fãrã discutie,
negatia”nici” + numeralul „o” + adverb de mod(!) „datã(dat, a da, ascultare) , sînt trei pårti gramaticale distincte, în trei cuvinte, cu demonstratia:
Întrebare: „-Cum(?) a fost situatia lui C. la gramaticã, în aceastã lunã?”
Rãspuns: „-datã(!) find situata, cã nu i s-dat(!) ascultare, C. nu poate fi notat.
Deci, MODUL în care s-a petrecut situatia scolarã, a elevului, în cadrul orei de Gramaticã, pr timpul în cauzã, nu poate fi calificat , dat(!) fiind cã „nici mãcar 1 datã”, nu a fost ascultat . Nici „o datã”!
Acest exemplu, se referã la o situatie de MOD, si nu de timp!
Si mai ales,
„nicidecum”, altfel scris, decît în 1+1+1= 3 cuvinte.
***Cãci, „nici1” este un nonsens, precum niciun sau nicio –
ineptii în care se scriu azi, ziarele -pe toate mediile de transport-, precum si Corespondentele oficiale ale Romîniei, pînã la CÃRTI, pentru poporul Romîn.
Ca sã nu mai vorbim de CONFUZIA acestor cuvinte, propagatã de ziaristii si producãtorii de Carte , pentru „cultura”. . . Tuturor. .
Dar „niciuna!” si „niciunul” sînt SUBSTSNTIVE adverbiale,
asa cum, în „Frumoasa din pãdurea aformitã”, cuvîntul „frumoasa”, este Substsntiv adjectival -are rol de substsntiv, dar este un adjectiv.
Identic se procedeazã în cazul unui adverb, atunci cînd este folosit în frazã, ca substantiv. Ex:
Nici una, nici douã, nici nouã. . , ci toate au venit, sã ia parte la competitie.
In fine!
Ex: „niciuna nu a rãmas în urmã, la competitie.” , este o afirmatie care descrie MODUL cum s-au prezentat ele, la competitie.
Unde cuvîntul „niciuna” , este aici „Substantiv adverbial de mod”: este, cel în cauzã „Substantivul” , care aratã un Mod. în care are loc actiunea.
La fel, „odatã” este Adverb de mod, diferit de „o datã” , „de douã ori” , „de trei ori”, . . . „de n ori” .
Ex:
– „ia o datã, din nuci, si gata, ajunge!” -adicã, o singurã datã, si atît!”;
dar, „ia odata din ele, si pleacã! Du-te la scoalã, cã-ntîrzii.”-adverb de mod „odatã”, care rãspunde la întrebarea „cum?” >”odatã”!
**diferentiere, de care deasemeni, trebuie sã se tinã seama!
Dacã nu as vedea, cã au trecut 20 de ani. . . si nu numai cã nimeni nu s-a opus, nu a protestat si nu s-au luat mãsuri, så nu se ajungã la o asemenea anvergurã -la care se alãturã deturnarea tipografiilor si aparitia de tipografii de „familie” unde toate formele de *Imperfectiune* se produc si se aruncã pe piatã, pentru a sufoca si sugruma un popor, de „Limbã Romînã”-. . , nu as fi intetvenit aici, cu aceastã mare durere, pe care eu o simt, odatã(!) cu „Limba Romînã”. . .
. . . . . .
Datã fiind situatia, cã s-a acceptat, ca în România, sã fie permisã mutilatea Limbii Poporului Român -peste niapte!-, cã au duspãrut cãrtike de vsliare si a spãrut o periculiasa macukaturã falsã, dujmanã si de neghiobi, cã în absolut toate Publicatiile si toate Documentele -de la Ministere si Ministrii, Educatie si Învãtãmînt, Scoli(!!!), etc. ,etc. , absolut totul-, se IMPUNE, a se folosi cea mai monstruasã mutilare a Limbii unui Popor, o Limbã care fusesr repusã în conformitate cu Graiul ei, în Logicã nealteratã, modernã si în totalitate pãstrãtoare a valorilor milenare, pe care le-a pãstrat un Popor întreg, cu sfintenie si Stiintã de Valoare si de Sine, în Graiul sãu!
. . .si cã în aceastã situatie, de 20 de ani în coace, se tipãresc munti de cãrti cu limbã falsã, cã internetul cu poblicatiile online rãspîndesc aceastã stare de situatie. . ,
Eu am considerat necesar, aici, acum, sã fac apel la domniile voastre, cei care ati scris si ati citit aici Articolul scris de doamna Andrea Ghitã, cei din generatia care a primit si profitat de o educatie corectã cu o Limbã Românã curatã si de cea mai de luat în seamã dovadã, de Logicã.
O asemenea NErînduialã -situatie iesitã din „rîndul lumii” Logice-, impusã unui Întreg Popor, pentru ca generatii sã fie distruse. . . si împinse ca vitele spre agramare, cu-ale sale „drepturi”. . .de ajunge sã cersesti . . Copii domniilir voastre, care precum bine stiti, ce carte s-a fãcut în România, puteti trece acestea cu vederea. . ?!. .?!
Iertatã sã-mi fie interventia, acum!
Sîntem Foarte Valorosi! Pare a exista ceva în lume, care tine cont de aceastã trãsãturã de caracter. . . Desigur,
nedreaptã alegere de arme. . .
Numai Bine!
Gsbriela Munteanu
@an moderatoren, um Verständnis
bitte um Verständnis, hiermit, um mich nicht aufmeksam machen, auf welchen Seite ich mich hier, befinde. Ich weiß es! Dar toti sîntem Romîni!
Ganz herzlichen Dank!