sursă http://en.wikipedia.org
Prințul William și proaspăta sa soție, Kate, deveniți ducele și ducesa de Cambridge, au decis să-și amâne luna de miere, după nunta de vineri care a atras un interes enorm nu doar în Marea Britanie, ci și în întreaga lume.
William, care este nepotul Reginei Elisabeta a II-a și al doilea în ordinea succesiunii la tron, se va întoarce la slujba sa de locotenent de aviație chiar de marți.
Cuplul princiar a petrecut weekendul de după nuntă departe de ochii presei, într-un loc ținut secret. Este un semn că William și soția sa au învățat din plin din experiența nefericită a prințului moștenitor Charles și a defunctei sale soții, Diana Spencer – părinții lui William.
Petrecută acum 30 de ani căsătoria s-a sfârșit în divorț după ceva mai mult de 10 ani și a fost în permanență sub lupa presei, ceea ce l-a afectat pe William, poate la fel de mult ca și tragica moarte a mamei sale într-un accident de mașină la Paris în 1997.
Dar tinerii căsătoriți de acum au avantajul cunoașterii acestei experiențe.În plus, Kate are 29 de ani, și, spre deosebire de Diana – care de abia împlinise 20 de ani când s-a căsătorit – îl cunoaște pe actualul ei soț de 10 ani, de când au devenit colegi de facultate la prestigioasa universitate Saint Andrews din Scoția.
Deși provine din clasa de mijloc – tatăl ei are sânge nobiliar, dar mama se trage dintr-o familie de mineri, iar acum au împreună o firmă care furnizează servicii pentru petreceri de copii – Kate pare să fi fost acceptată de familia regală mult mai ușor decât Diana, care se trăgea totuși dintr-o familie nobiliară.
O astfel de căsătorie poate fi benefică casei de Windsor, care domnește în Marea Britanie din 1714. Monarhia a cunoscut numeroase crize în ultimele trei secole, dar a dovedit că știe să se adapteze și să modernizeze ca să poată nu doar supraviețui, dar și rămâne relevantă.
William și Kate s-au descurcat de minune până acum, dar, într-un fel, greul de abia acum începe. Prințul își va relua activitatea de pilot de helicopter de salvare pe o insulă din nordul Țării Galilor, unde se estimează că va mai lucra încă cel puțin doi ani.
Kate, o femeie educată și inteligentă, va trebui să renunțe la orice ambiții de carieră și va trebui să se mulțumească cu implicarea în promovarea acțiunilor de binefacere, în care este implicat de multă vreme și soțul ei.
O altă problemă, nu chiar așa de neglijabilă este aceea a locuinței. La Londra, tânărul cuplu locuiește la Clarence House, o reședință situată la câteva sute de metri de palatul regal Buckingham, pe care o împarte cu Prințul Harry, fratele lui William și alte rude ale Reginei Elisabeta.
Din 2013, ducele și ducesa de Cambridge vor fi finanțați din banii coroanei, adică ai statului, acum Prințul William primind o stipendie din veniturile private ale tatălui său Prințul Charles.
Și fiind vorba de Charles, noul cuplu princiar riscă să-l eclipseze pe prințul moștenitor și pe soția sa, Ducesa de Cornwall. În mod constant, sondajele de opinie îl arată pe William mai popular decât pe tatăl său și prima opțiune pentru a-i succeda la tron Reginei Elisabeta.
Prințul Charles nu a dat niciodată de înțeles că ar fi dispus să renunțe la tron în favoarea fiului său. Oricum, actuala suverană, în vârstă de 85 de ani și într-o stare de sănătate foarte bună, ar putea să mai stea pe tron încă 15 ani, dacă trăiește până la vârsta la care a trăit mama ei. Iar Prințul consort, Philip, tatăl prințului Charles, împlinește anul acesta 90 de ani.
De aceea, atât Charles – prinț moștenitor timp de aproape 60 de ani – cat și fiul său, William, mai au probabil destul de așteptat fiecare până să aceeadă la tron, iar până atunci e posibil ca monarhia britanică să fie supusă unor noi încercări, așa cum s-a întâmplat pe parcursul ultimelor trei secole de regim monarhic constituțional.
Ce are titlul cu continutul acestui art. nu am inteles.Care este impactul de durata?? Vom vedea!!???
Am asistat cu stupoare la spectacolul mediatic cauzat de nunta celor doi. Ma uitam consternat la multimile de curiosi de pe strazile Londrei. Nu pot intelege nici in ruptul capului cum se construieste din nimic aceasta loialitate fata de membri familiei regale. Ce-o alimenteaza? Cum pot masele sa aduleze un om care se afla in pozitia in care se afla fara nici un merit si datorita hazardului?
Intreaga parada televizata a fost obscena, dar si mai obscena este insasi ideea de monarhie. Statul britanic trebuie sa suporte o structura piramidala de paraziti, care nu fac altceva decat sa-si acorde unii altora titluri fara nicio valoare si sa traiasca intr-o opulenta pe care nu se sfiesc sa o faca publica tot timpul.
Argumentele in favoarea monarhiei sunt totdeauna rizibile si indirecte: monarhia aduce bani din turism, monarhia aduce stabilitate etc. Aceiasi bani din turism pot fi adusi la fel de bine de turistii care ar vizita palatele ramase fara locuitori, ca oricum nu se intalnesc cu regina nici in conditiile actuale. Iar stabilitatea nu are nicio legatura cu monarhia; „correlation is not causation”.
Existenta monarhiei de dragul traditiei este un argument ciclic. Nu exista o logica sanatoasa. Monarhia „trebuie” sa existe „pentru ca exista de mult timp”. La urma urmei, e la fel cum babele inrosesc ouale de Paste, fara sa stie de ce. Iar cand sunt intrebate, raspund inevitabil cu „asa s-a pomenit”.
Sunt complet de acord cu comentariul lui Tiberiu Cristea. Are dreptate pe toata linia. Dar, din pacate omenirea trebuie sa mai evolueze mult pana sa ajunga sa rationeze asa.
Cum spunea Bertrand Russell:…monarhia este o relicva a timpurilor trecute care supravietuieste numai din cauza ca se presupune in mod eronat ca nu face rau.
Suntem inca in plin infantilism: ne extaziem in fata unor capete (uneori seci) dar incoronate, sau in fata unor vedete penibile, ne batem la meciuri, dam averi pe obiecte futile in timp ce langa noi mor copiii de foame si chiar, nu de mult, plecam la razboi cu entuziasm (am auzit la radio ca „in Anglia razboiul e considerat un sport”).
Ma intreb chiar daca vom evolua vreodata. Ce parere ai, Tiberiu?
Se pare ca atat domnul Cristea cat si doamna Belis fac confuzie intre monarhia absoluta si cea constitutionala. Pai asemanarea dintre Regatul Unit si Arabia Saudita este aceeasi ca cea dintre un scaun si scaunul electric. Eu va propun sa faceti un exercitiu statistic: comparati in clasamentul anual Freedom House monarhiile constitutionale – Regatul Unit (inclusiv cele 15 state unde regina Elisabeta a II-a este sef de stat), Spania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Danemarca, Japonia, chiar Thailanda, cu republicile in general. Adica daca Coreea de NordN Zimbabwe, Iran, Libia, Coasta de Fildes, Sierra Leone, Belarus, China, Kazahstan, si foarte multe state sunt republici asta inseamna ceva?
Ma mir, doamna Belis, dumneavoastra care traiti intr-un stat care are un regim denumit de criticii sai „monarchie republicaine” sau „regimul loviturii de stat permenente” (F.Mitterrand – 1964 – ceea ce nu l-a impiedicat sa abuzeze de acest regim intre 1981 si 1995 – cand i se spunea „Dieu”) faceti asemenea afirmatii hazardate. Ca sa nu mai spun de practicarea sportului national romanesc – vorbitul dupa ureche – cand va referiti la Anglia si razboi.
Le propun celor anti-monarhie constitutionala sa reflecteze la urmatoarea situatie de istorie contra-factuala? Ce s-ar fi intamplat daca in 1947 – prin absurd – monarhia nu ar fi fost inlaturata de slugile lui Stalin si Romania ar fi putut avea o evolutie normala? Cine este ilegitim in Romania? Monarhia sau republica. Ce-ar fi sa nu mai vehiculati clisee preluate parca de la invatamantul ideologic marxist-leninist?
de ce ,,noua soţie“, mai exista una veche?
Clementina, s-ar putea sa ai dreptate. Aici „noua sotie” inseamna „persoana cu care s-a casatorit recent”.
Nu ştiu de ce săriţi aşa în capul d-lui Clej? Până la urmă şi el recunoaşte că Charles şi William mai au de aştepatat şi, în acest timp, monarhia va fi supusă unor noi încercări… Ce fel de încercări? Păi, încercările la care sunt supuse toate monarhiile de către societăţile normale, cu oamenii normali. Oamenii sunt făcuţi să se simtă liberi şi nu acceptă să fie conduşi decât de către cei care dovedesc că merită să-i conducă. Până şi în sistemele monarhice din vechime, rege era ales cel care arunca lancea cel mai departe sau trăgea cu arcul cel mai la fix. Acestea erau pe atunci dovezile de nobleţe şi destoinicie. Pe de altă parte dinastiile, fie că sunt comuniste, fie că sunt religioase, fie că sunt monarhice, sfârşesc prin a fi răsturnate. Vezi încercarea lui Ceauşescu de a-şi conserva puterea în familie, vezi autarhiile din Orient, scuturate de un zefir de libertate, vezi ce au păţit ayatolahii orientali. Şi, de când există telefonia mobilă, google, yahoo, facebook, twitter etc. libertatea circulă cu viteza unui click. Greu mai poate fi stăvilită. Asta nu înseamnă că preşedinţii sunt mai breji decât regii. Ei pot obţine puterea prin manipulare şi, după ce au obţinut-o, pot dovedi că sunt nişte oameni slabi, mediocri sau nişte tirani (ca şi regii). Avantajul (şi dezavantajul) este că ei sunt instalaţi la putere în ideea că vor fi schimbaţi. Aşa şi trebuie. Cred că nimeni nu vrea să aibă un primar pe viaţă, un şef de poliţie, de judeţ sau de regiune pe viaţă. Nu ştiu dacă aţi observat că şi zeii sunt detronaţi. Au fost Ra, Marduk, Zeus, Zalmoxes etc. şi s-a ales praful de ei. Şi nici Dumnezeu nu se simte prea bine. Ce să mai zicem de Isus sau de Mahomed, care s-au vrut un fel de prelungire a lui Dumnezeu pe Pământ. Doar Budha se simte mai confortabil, pentru că, mi se pare, este o zeitate dintre cele mai puţin agresive. Revenind la conducătorii pământeni. În spirit liberal, nu putem vorbi despre ei decât în termeni de avantaj sau dezavantaj. Care variantă ne avantajează? Care nu?
Legtimitate? Ce înseamnă legitimitate în termeni istorici? Fiecare dintre dinastiile monarhice existente s-a insinuat la putere prin manevre politice sau acte de forţă: luptă, război, crimă. Scrie în cartea de istorie, o ştia foarte bine şi Shakespeare. Foarte frumoasă monarhia din România. Dar, la urma urmei, şi ea a fost adusă în ţară prin lovitura de stat împotriva domnitorului Cuza. Nimic nou sub soare. Aşa că, ne alegem sistemele şi conducătorii care ne asigură mai multă stabilitate, siguranţă şi confort. Desigur, îi alegem prin reprezentanţii noştri. În articolul d-lui Clej, cred că se poate citi acest lucru, printre rânduri. E drept că în comentariul său, d-l Clej optează (vehement) pentru stabilitatea oferită de monarhia constituţională. Nici nu e de mirare. La o anumită vârstă, de obicei, îţi ies din cap toate revoluţiile şi optezi pentru continuitate şi stabilitate. Spun asta fără maliţiozitate.
@Mariana Belis: putem doar sa speram ca intr-o zi omenirea va scapa de acest flagel, printre altele.
@Petru Clej: m-ati jignit acuzandu-ma ca nu sunt in stare sa fac diferenta intre tiranie si monarhie constitutionala. Am specificat foarte clar in primul comentariu ca, in opinia mea, familia regala britanica nu face mai nimic toata ziua. Eram, asadar, perfect constient de rolul lor simbolic.
Opozitia mea fata de monarhie decurge din caracterul dinastic al acesteia si din mandatul viager al monarhilor. Nici vorba de competitie, de consultare populara directa sau indirecta, ori de mandat limitat – masuri menite sa ateste competenta sau sa penalizeze lipsa acesteia.
In legatura cu argumentul statistic, v-am raspuns deja in comentariul initial: correlation is not causation. Motivele din cauza carora acele state sunt relativ stabile pot fi total straine de monarhie. Daca acele state au in majoritate monarhia constitutionala ca forma de guvernamant, nu rezulta ca aceasta este cauza stabilitatii.
Daca tot ati numit Thailanda, dati-mi voie sa amintesc criza anilor 2008-2010, ce a avut loc in aceasta tara. Criza s-a incheiat cu o represiune violenta din partea statului, indreptata impotriva propriilor cetateni. Evident, nu vreau sa insinuez ca monarhia thailandeza ar fi avut vreo legatura cu asta; vreau doar sa arat ca existenta unei monarhii constitutionale la putere este irelevanta sau conteaza foarte putin cand vine vorba de stabilitate socio-politica.
Ceea ce ma face sa ma intreb: daca monarhia constitutionala nu e garantul stabilitatii si nici al instabilitatii, la ce e buna? Putere juridica n-are, executiva nici atat, de legiferare nici vorba. Diplomatie? Politica externa? Nici atat.
Ce ramane? Pai, raman paradele desantate pe strazi la diversele evenimente importante din viata familiei regale, stilul fastuos de viata, intretinut de impozitele supusilor si o intreaga birocratie de ordine si titluri care ar face orice expert in heraldica sa isi puna mainile in cap. Si toate astea, pentru ce?
Domnule Clej, nu are sens sa ne intrebam „ce-ar fi fost daca?”. La fel de bine ma pot intreba si eu „ce-ar fi fost regimul comunist ar fi fost unul cu fata umana?” – si tot n-as ajunge nicaieri. Ce s-a intamplat, s-a intamplat si trebuie sa invatam din asta. Nu are importanta cine era la putere cand au venit comunistii, ar fi fost inlaturat oricum, presedinte sau rege.
In Romania este legitima, pana una-alta, republica. Avem doua constitutii republicane (1991, 2003) care au trecut intr-un fel sau altul de votul popular. Britanicii au, in loc de constitutie, o increngatura vasta de legi si decizii judecatoresti, ce poate fi modificata dupa bunul plac, oricand, de catre parlament.
O seara excelenta.
Domnule Tiberiu Cristea, cu riscul de a vă jigni din nou, vă spun că și dumneavoastră ca și doamna Beliș practicați sportul național românesc: nu cunoașteți aproape nimic despre monarhia constituțională britanică, da’ ca orice român vă dați cu părerea. Mai studiați (ca să putem discuta relevant), după cum bine ar fi să studiați istoria Thailandei ceva mai în spate de 2008. Vă mai rog ceva: nu mai folosiți expresii din limba de lemn de tip „O seara excelenta”, care sună vorba unui clasic în viață, ca dracu’.
Domnul Mircioane ca de obicei nu pricepe nimic din ceea ce scriu. Nu optez pentru niciun fel de stabilitate: corectez vorbitul după ureche. Nu sunt nici pro nici anti-monarhist. Citiți articolul Farmecul discret al Regelui Mihai http://www.acum.tv/articol/2185/ unde scriu: Nu este, așa cum spuneam, nici o pledoarie pentru reinstaurarea monarhiei, care este, după opinia mea, o dezbatere închisă în România.
În încheiere vă rog să abandonați această inițiativă arogantă de a interpreta articolele mele, când dumneavoastră sunteți incapabil să scrieți un articol clar. N-o mai faceți pe deșteptul, că n-aveți niciun temei.
Domnule Clej, nu m-am recomandat a fi vreun fin cunoscator al monarhiei britanice. A fi un adversar al monarhiei, de oricare fel ar fi aceasta, este un lucru de bun simt, la fel cum e de bun simt sa fim anticomunisti si antifascisti. Nu e nevoie sa fi studiat in amanunt istoria Insulelor Britanice ca sa emit judecati despre caracterul monarhiei in general, tot asa cum nu e nevoie sa fiu jucator profesionist de fotbal ca sa pot aprecia evolutia unei echipe pe parcursul unui meci.
Va rog sa intelegeti ca eu nu am ceva cu conducatorii, monarhi sau nu. Acestia se pot dovedi oameni competenti si populari, la fel cum pot sa ne arate si reversul medaliei. Dar daca riscurile sunt relativ acelasi – oricand poate fi ales un Iliescu, ori un Carol al II-lea poate accede la tron – de ce sa ne mai obosim cu cei ce domnesc pe viata, ce sunt incarcati de titluri inutile si carora trebuie sa le intretinem intreaga sleahta, pana la a saptea spita? Nu e mai simplu cu mandate limitate la numar si durata? Va rog sa-mi oferiti un contra-argument pragmatic.
P.S. Urarea era sincera.
Domnule Cristea, e greu de purtat cu dumneavoastră o discuție, cât timp plasați monarhia constituțională pe același plan cu fascismul și comunismul și considerați acest lucru de bun simț. Eu vă propun să citiți acest articol din cotidianul republican The Guardian http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2011/apr/28/democracy-wills-kate-president-blair, poate vă mai vindecați de acest teribilism provenit dintr-o superficială alfabetizare politică.
Am citit articolul si constat ca autorul respira aceleasi argumente rasuflate. E invocat turismul – se putea altfel? – dupa care se face o apologie a familei regale: „hai ca pana la urma nu sunt asa de rai”, „ce-are lumea cu ei?! sunt bancheri care au mai multi bani si influenta decat familia regala” si alte argumente de tipul „raul cel mai mic”. Imi aduc inevitabil aminte de acuzele lansate la adresa diverselor ONG-uri care se ocupa, de exemplu, cu strangerea cainilor de pe strazi: „dar copiii mor de foame in Africa!”
Opozitia mea fata de monarhie tine de principiu. Este absolut irelevant cat de sangeroase sunt unele republici si la fel de irelevant cat de stabile sunt unele monarhii. Monarhia dinastica e un vestigiu, un concept retrograd bazat pe privilegii nemeritate, un concept profund anti-democratic. O tara nu poate fi mostenita, pentru ca nu apartine cuiva anume, ci cetatenilor sai. Pana si autorul articolului citat imi da dreptate:
„By the sheer accident of birth, William will then be the head of state of whatever is left of today’s United Kingdom. Would that be all right? My answer is: in theory, no; in practice, probably yes.”
Se pot naste monarhi facuti pentru a conduce un stat, la fel cum se pot naste si scelerati. De aceea prefer un Chirac corupt unei intregi famiglii al carei singur scop este sa huzureasca ereditar.
Domnule Clej, nu ati venit cu nici un argument veritabil in favoarea monarhiei. Daca sunt insuficient „alfabetizat” cand vine vorba de politica, ceea ce admit ca poate fi cazul, va implor sa contrageti doua-trei argumente solide in favoarea monarhiei, in cateva propozitii. Poate ma veti lumina si pe mine.
Domnule Cristea, continuati sa va comportati de o maniera teribilista, provenita din gradul extrem de scazut de alfabetizare politica de care dati dovada. Si pe deasupra, dupa ce ca sunteti un neica nimeni care confunda monarhia constitutionala cu cea absoluta – confuzie preluata parca din instrumentarul propagandei comuniste – si o pune pe acelasi plan cu fascismul si comunismul, minimalizati articolul, extrem de pertinent al eminentului politolog Timothy Garton Ash. Pentru dumneavoastra practica politica este irelevanta, ceea ce insa nu va impiedica sa preferati pe un Jacques Chirac corupt, creatia sistemului republicii a cincea franceze – „monarhia republicana” sau „regimul loviturii de stat permanente”, pe langa care monarhia absoluta a lui Ludovic al XIV-lea paleste.
Dumneavoastra va legati de principiul ereditar si faceti abstractie de esenta – ca monarhia constitutionala este un sistem democratic. Va asigur ca daca in Romania ar functiona macar 10 la suta din democratia din Marea Britanie, ar fi deja un progres. Si va asigur ca britanicul de rand, care uraste teoria chibritului, are un grad de alfabetizare si bun simt politic mult peste media romanului de rand. In continuare va recomand sa va familiarizati cu sistemul constitutional britanic deoarece vorbiti dupa ureche, repetand platitudini parca preluate din arsenalul agitprop bolsevic.
Trecant peste insultele gratuite, tot nu reusiti sa emiteti vreun argument pertinent. Ca om care traieste in Regat, eram curios ce aveti de spus.
Ce sa mai zic? Am primit acuze ca sunt comunist de la fundamentalistii religiosi in fata carora sustineam ateismul. Felul in care reactionati e oarecum similar. Ceea ce imi intareste teza conform careia atasamentul fata de monarhie nu e bazat pe o logica rationala. Poate unora, pur si simplu, le plac printii si printesele.
Iar daca Timothy Garton Ash e un ilustru jurnalist, nu inseamna ca argumentele sale din acel articol sunt solide.
Ma opresc aici, pentru ca mi-au ajuns insultele si chiar si in ciuda lor vreau sa raman in minte cu imaginea jurnalistului Petru Clej, pe care l-am respectat enorm cat a lucrat la BBC Romanian. Nu poate exista o dezbatere rationala, atata timp cat cat refuzati discutia si recurgeti la atacuri ad hominem.
Domnule Cristea, nu sunt nici atacuri la persoana, nici insulte, ci constatari. Dumneavoastra va construiti argumentele plecand de la o axioma falsa – aceea ca monarhia CONSTITUTIONALA nu este democratica, mai mult o comparati cu fascismul si cu comunismul. De aceea, nu am de ce sa aduc contra-argumente si sa-mi pierd timpul de poamana combatand ceva ce este putred din temelie. De altfel, dati dovada si de lipsa de onestitate intelectuala, evitand folosirea termenului monarhie constitutionala.
Mai observ si faptul ca vorba englezului, you lost the plot, cand vorbiti despre fundsamentalisti islamici, printi si printese. Aveti din nou lipsa de onestitate intelectuala de a amesteca lucrurile: eu nu pledez impotriva sau in favoarea republicii sau monarhiei, ci am afirmat ca monarhia constitutionala este un sistem democratic, iar dumneavoastra, incapabil sa contra-argumentati, recurgeti la clisee ale propagandei marxist-leniniste.
In sfarsit, abandonati va rog tiradele despre mine si BBC. Nu ma impresioneaza si n-au nicio legatura cu discutia noastra. Documentati-va mai intai si apoi faceti enunturi categorice, deoarece altfel riscati sa cadeti in ridicol, ca atunci cand puneti monarhia constitutionala alaturi de comunism si fascism sau faceti afirmatii aberante ca aceea ca parlamentul britanic poate schimba sistemul constitutional dupa bunul sau plac.
Eu cred ca nu trebuie sa ne suparam pe cei care au opinii diferite caci adevarul reiese din discutie. Deaceea as dori ca cei care gasesc ca regalitatea e o institutie utila si viabila, sa-mi raspunda la urmatoarele intrebari:
1. Cum e mai bine sa fie ales un conducator: dupa ce a dat dovada de ceva calitati sau inca de la nastere, dupa nume?
2. Cat e bine sa dureze pozitia de conducator? Un timp limitat sau toata viata, indiferent de ce erori ar face?
3. Conducatorul trebuie sa aiba misiuni precise sau e lasat sa faca ce vrea cu timpul lui?
4. Conducatorul trebuie evaluat din cand in cand sau este intangibil si ne criticabil?
Se poate replica la aceste intrebari ca un rege este un conducator de tip special care nu trebuie evaluat cu asemenea criterii. El este un „simbol” care serveste ca liant al poporului respectiv (precum drapelul sau imnul tarii).
De acord,dar intr’o lume in care s-a proclamat ca „Tous les hommes naissent libres et égaux…” statutul regalitatii ridica unele probleme. Ce egalitate cu regele? Presedinte de stat poti ajunge chiar daca te-ai nascut negru si sarac, rege…niciodata.
Intr’o lume in care tot omul munceste si se zbate ca sa supravietuiasca, un rege „se donne seulement la peine de naître” – cum zicea Figaro- pe urma totul decurge de la sine.
Dar in ciuda acestor argumente, cred ca omenirea va mai avea mult timp nevoie de simboluri si de spectacole frumoase ca o nunta regala.
Doamnă Beliș am să vă răspund la întrebări atunci când veți lămuri această elucubrație: am auzit la radio ca “in Anglia razboiul e considerat un sport”
Iata un headline din Sunday Mirror:
„War is sport, sport is war”
By Alex Balk | March 21, 2011
„You can get a clue as to how we see war by how newspapers are selling themselves through their front pages. The news stands are covered with more explosions than human faces; the bombs are the story, and the message. One cloverleaf-shaped explosion in particular so beautifully conveys the story that it’s on five front pages today. The bombs are the stars.”
Din fericire Steven Baxter a criticat puternic imaginea asta.
Doamna Belis, mai intai ziceti ca ati auzit la radio ca „in Anglia razboiul e considerat un sport”, dupa care veniti cun citat dintr-un tabloid duminical, adaugand apoi ca un anume Stephen Baxter a criticat „din fericire” imaginea prezentata de opinia unui (singur) editorialist. Vorba bancului, aveti o opinie dar nu sunteti de acord cu ea. In orice caz, tot nu stiu de unde ati scos elucubratia de mai sus. Inca stept o explicatie.
Eu n-am citit articolul din tabloid dar auzind pe jurnalistul de la radio citandu-l l-am cautat pe Google si l-am gasit impreuna cu critica lui Baxter. Puteti sa va convingeti personal.
Desigur este o opinie izolata dar m-a intrigat suficient ca sa o retin.
Nu este insa subiectul principal al discutiei noastre. As fi incantata daca mi-ati raspunde la cele trei puncte.
Chiar daca nu suntem de aceeas parere sper sa ramanem in relatii bune 🙂
Doamnă Belis, superficialitatea dumneavoastră este absolut stupefiantă. Dacă dumneavoastră de la un citat izolat ajungeți la concluzia că în Anglia „războiul e privit ca un sport”, atunci nu știu de ce ar trebui să-mi irosesc timpul discutând degeaba cu dumneavoastră. De aceea vă pun o întrebare test extrem de pertinentă: considerați monarhia constituțională un sistem democratic?
articole pe tema asta (UK, US, şi Australia- conceptul comun culturilor anglo-saxone, se pare că e de origine greco-romană)
Athletics has a long association with warfare. The running, jumping and throwing events that we know as athletics were often seen as training for combat in ancient Greece. Plato, who around 380 BC set up a school aiming to combine intellectual and physical excellence, was enthusiastic about sport as preparation for war. This feeling has continued into modern times. Arther Wellesley, the Duke of Wellington said that „the Battle of Waterloo was won on the playing fields of Eton”. George Orwell, said that sport was „war minus the shooting”.
http://www.infobritain.co.uk/History_Of_Athletics.htm
The concept is purely pagan. For the ancient Greeks, athletics were utterly central to the notion of the good life, and it’s no coincidence that the Greek word for athletic competition was the same as the word for battle. While the game of American football (i.e. land acquisition through force) may be the most obvious example, all organized sports are a form of symbolic combat. Sports aren’t sex, in short. They are war. They are stylized combat—either as a training ground for real warfare or a psychological substitute for it.
http://www.theatlantic.com/entertainment/archive/2011/02/sports-arent-sex-theyre-war/70707/
What it means to be Australian is no easy thing to define. But clearly two strong factors in our national identity are sport and war…
http://www.awm.gov.au/exhibitions/sportandwar/
Persoana care se ascunde cu lașitate sub aliasul „Ovidiu” (deși i s-a cerut să-și dezvăluie identitatea) este foarte adeptă la a găsi cele mai obscure linkuri de pe internet pentru a posta niște lucruri care n-au nici în clin nici în mânecă cu articolul propus. Așa e când n-ai nimic interesant de spus.
scuze D-le Clej, dar dvs aţi insitat pe subiectul ăsta, adică i-aţi cerut doamnei Beliş să lămurească afirmaţia că în „Anglia razboiul e considerat un sport”– am crezut că vă interesează
..”cele mai obscure linkuri”..
mai puţin obscure : Herbet Spencer, John Hobson
http://files.libertyfund.org/pll/quotes/262.html
Persoana care se ascunde cu lasitate si obstinatie sub aliasul „Ovidiu” (desi I s-a solicitat de mai multe ori sa iasa de sub anonimat) nu pare sa inteleaga ca ne aflam in anul 2011 si ca a cauta citate care poate erau valabile acum 70 sau 100 de ani, pe vremea imperiului britanic nu mai au nicio relevanta azi. A spune ca „in Anglia razbooiul este privit ca un sport” este la fel de adevarat ca a spune ca germanii sunt militaristi.
Clej-„ne aflam in anul 2011 si ca a cauta citate care poate erau valabile acum 70 sau 100 de ani, pe vremea imperiului britanic nu mai au nicio relevanta azi.”
după cum s-a văzut la ceremonia căsătoriei regale, destule lucruri (cultura profundă) nu se schimbă chiar în 1000 de ani, ce să mai zicem de 70-
cazul Germaniei e unul particular, după două războaie (mondiale) pierdute catastrofal a existat un efort deliberat, institutionalizat, de a schimba cultura. Acum e o tara uber-pacifista intradevar.
Da, o monarhie constitutionala poate fi,bineinteles,democratica. Problema este insa daca democratia implica monarhie constitutionala (evident, nu) si in acest caz, ce nevoie mai avem de monarhie.
Mi-ar face placere sa discut pe tema asta -si bineinteles si pe alte teme – dar pastrand calmul si eleganta unor discutii prietenesti. Cum se pare ca e dificil, prefer sa renunt, chiar daca eram curioasa sa aflu raspunsul la cele patru intrebari puse mai sus.
Cu cele mai bune ganduri,
Mariana
Observati constorsiunile logice si sofismele la care recurg atat doamna Belis cat si lasul anonim „Ovidiu”: deci monarhie constitutionala „poate” fi democratica (de ce nu este, nu aflam), dar democratia nu are nevoie de monarhie constitutionala?! Nu conteaza, asa cum am mai spus ca monarhiile constitutionale din ziua de azi au o democratie mult mai functionala decat marea majoritate a republicilor de tip Rusia, Belarus, China, Coreea de Nord, Zimbabwe, Libia, Venezuela, etc.
Cat despre „Ovidiu” de data asta bate toate recordurile de acrobatii logice. Potrivit acestui las anonim colectionar de citate scoase din context sau pe care nu le intelege (dar e de bon ton sa le etaleze) daca in familia britanica regala au loc nunti ca acum 1000 de ani, atunci e musai ca si razboiul sa fie un sport la englezi (nu stiu cand a fost vreodata si daca a fost o fi fost numai la ebglezi si cine decide acum daca mai e sau nu). In schimb, nemtii nu mai sunt militaristi, dar asta e o exceptie. De ce, iar e un mister.
Pai oameni buni, scuzati-ma asta e nivel de discutii de bodega. Mai bine lipsa, zau asa.
Adversarii monarhiei care au postat aici cu convingere şi cu vervă sunt în postura celor care vând blana ursului din pădure. N-au trăit într-un regim monarhic, dar îşi dau cu părerea despre cum trăiesc alţii. Se uită în grădina vecinului şi spun cu năduf despre stugurii pe care nu i-au gustat niciodată: „Strugurii lui sunt mari, dar sunt acri de-ţi fac gura pungă”. De aici interogaţia retorică a Marianei Beliş:”… ce nevoie mai avem de monarhie?” Cu alte cuvinte: „Ce-am avut şi ce-am pierduct” sau „De ce-ar trebui să am ceea ce nu am pentru că nu pot să am? Mai bine lipsă!”