Pregătirile pentru nunta dintre Prințul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic și logodnica sa, Kate Middleton, sunt aproape de final. La ceremonii sunt invitate circa 1900 de persoane. Atât printre cei prezenți cât și printre cei absenți sunt nume celebre.
Acest eveniment a fost calificat de palatul regal drept “semi-statal”. Ca atare, influența Reginei Elisabeta a II-a fost foarte vizibilă în alcătuirea listei de invitați.
Din punct de vedere constituțional, monarhul acționează în chestiuni de stat la sfatul miniștrilor săi, și în special al prim-ministrului zilei. Aici însă, regina a avut o marjă de manevră pe care și-a folosit-o din plin.
De pildă, a invitat numai doi dintre cei patru foști prim miniștri în viață, Margaret Thatcher și John Major, nu și pe Tony Blair și Gordon Brown. Explicația data de palat a fost că primii doi – întâmplător membri ai Partidului Conservator – sunt și Cavaleri ai Ordinului Jartierei . Înființat în 1348, acesta este cel mai înalt ordin nobiliar unde numirile sunt la discreția suveranului. Margaret Thatcher, în vârstă de 85 de ani, a declinat invitația pe motive de sănătate.
Adevărul este însă că pe durata celor 10 ani ai aflării sale la putere, Tony Blair, Laburist ca și Gordon Brown, a avut relații destul de reci cu Palatul Buckingham. Criticii neinvitării celor doi foști premieri Laburiști invocă însă precedentul nunții prințului moștenitor Charles cu Diana Spencer – părinții lui William – în 1981, când toți foștii premieri în viață au fost invitați, fie că erau, fie că nu erau membri ai Ordinului Jartierei.
La loc de frunte vor figura ca invitați demnitari din țările Commonwealthului – foste colonii britanice – printre care și cele 15 state unde Regina Elisabeta este în continuare șef al statului, de exemplu Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica sau Bermude. Printre invitați se va număra și Julia Gillard, premierul Australiei, o republicană convinsă, născută acum 50 de ani în Țara Galilor și emigrată de mic copil la Antipozi.
Aceste țări vor trebui să-și dea aprobarea în vederea modificării constituționale dorite de guvernul britanic, care dorește să abroge prevederea primogeniturii masculine la succesiunea monarhică.
Vor fi prezenți membri a 40 de familii regale, printre care și Regele Mihai și Prințesa Margareta. De altfel, fostul suveran al României a fost prezent în 1947 la nunta verișoarei sale, pe atunci Prințesa Elisabeta, cu Prințul Filip, cu doar o lună înainte de a fi silit să abdice de pe tron de regimul comunist instalat de tancurile sovietice.
Prințul moștenitor al Bahrainului și regele Cambodgiei au declinat invitațiile din cauza situației politice din țările lor.
Printre invitați se numără și principalii lideri politici – premierul David Cameron, vice-premierul Nick Clegg și liderul opoziției, David Milliband, precum și diplomați acreditați la Londra, cu excepția reprezentanților ambasadei Libiei, cărora le-a fost retrasă invitația.
William și Kate au invitat și ei prieteni, printre care celebrități precum cântărețul Elton John și cuplul David și Victoria Beckham. Elton John era un prieten apropiat al Dianei – mama lui William – iar David Beckham a devenit un apropiat al prințului pe când cei doi făceau parte din echipa care a susținut candidatura nereușită a Angliei la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2018.
Va fi prezent și căpitanul echipei de rugby a Angliei, Mike Tindall, care este logodnicul Zarei Phillips, verișoara primară a lui William. În schimb, căpitanul echipei de rugby a Irlandei, Brian O’Driscoll, a declinat invitația, explicând că nu-și poate părăsi colegii de echipă de la Leinster în ajunul semifinalei Cupei Europei, pe care o dispută a doua zi după nuntă împotriva echipei franceze Toulouse.