În viteza în care se desfăşoară evenimentele în diferitele colţuri ale lumii, acordăm prioritate celor mai recente şi riscăm să dăm uitării cele vechi deşi ele există în continuare. Şi rămân la fel de importante, ba mai mult, apar o serie de indicii care ar trebui să ne oblige să le acordăm atenţie. Japonia şi Libia sunt acum pe prim plan, urmate de Siria, Yemen, Bahrein. Dar Egiptul?
L-am cam trecut pe planul doi şi l-am fi lăsat acolo dacă zilele trecute o sută de mii de egipteni nu s-ar fi adunat în faimoasă de-acum piaţă Tahrir pentru a protesta din nou.
Nemulţumiţi de lentoarea în care regimul militar de tranziţie trece la înfăptuirea promisiunilor, protestatarii au cerut judecarea familiei Mubarak şi a altor demnitari consideraţi corupţi şi schimbarea promisă a guvernatorilor regionali. Deoarece demonstranţii nu au vrut să părăsească piaţa după expirarea perioadei de autorizare, a avut loc o intervenţie brutală a forţelor de ordine, soldată se pare cu un mort, sute de răniţi. Demonstranţii au ridicat baricade, s-au confruntat cu militarii, au fost făcute arestări. Dacă în ianuarie, opozanţii antiMubarak i-au salutat pe militari, acum ei au fost huiduiţi. Lucru mai îngrijorător, aproximativ 1000 dintre demonstranţi au ajuns în faţa Ambasadei Israelului din Cairo şi au protestat împotriva bombardamentelor forţelor israeliene în Gaza, de fapt o reacţie la zecile de tiruri pe care Hamas le lansează din nou asupra teritoriului israelian. Printre demonstranţi- numeroşi membrii ai Frăţiei Musulmane.
O poliţie a “modestiei”
Şi aici poate ar trebui să ne oprim puţin. Ar fi o naivitate să se creadă, aşa cum a vrut să convingă opinia publică din Egipt şi din străinătate, că Frăţia Musulmană se va “topi” printre diferitele grupări de opozanţi. Politica dusă de gruparea extremistă cu tradiţii din anii 20 ai secolului trecut, este insiduoasă. Cine a urmărit mai cu atenţie paşii făcuţi de la revoluţie încoace , măsurile luate de Frăţie, îşi dă seama că este vorba de un avans lent dar sigur. Iar în condiţiile în care ceea ce s-a întâmplat în Egipt va intra în categoria revoluţiilor neterminate, a promisiunilor de reforme democratice neîmplinite, ea va depăşi cu mult cele 30 la sută de popularitate cu care a fost acreditată la începutul revoluţiei egiptene când s-a manifestat foarte precaut.
Acum Frăţia Musulmană iese mult mai mult în evidenţă. Şi-a declarat intenţia de a forma un partid politic care va participa la alegeri, şi-a prezentat, chiar dacă nu un program politic coerent, dar mai multe principii, printre care respectarea cu mai mare stricteţe a articolului doi din Constituţia egipteană care consfinţeşte Sharia, legea islamică, şi-a manifestat opoziţia faţă de prezenţa nemusulmanilor în structurile de putere egiptene ( din cauza protestelor, şi-a “îndulcit” poziţia, limitându-se la a nu permite acestora să candideze pentru preşedinţia ţării). Cea mai recentă propunere a sa este crearea unei forţe de poliţie islamice, Hisbah, care să impună o comportare modestă în locurile publice, asemănătoare celei existente în societăţile islamice medievale sau, la ora actuală, în Arabia Saudită sau în Iran. Mulţi egipteni liberali consideră propunerea ca un semn al întăririi islamiştilor pe cale de a deveni o forţă dominantă în Egipt. Din păcate, nu numai fundamentaliştii islamici susţin necesitatea ca Islamul să joace un rol mai mare în Egipt.
Într-un editorial publicat în The New York Times, la 1 aprilie, Marele Muftiu Ali Gomaa, cea mai importantă personalitate religioasă a ţării, a afirmat că lumea va trebui să se aştepte ca în Egipt islamul să fie predominant. Egiptul este o ţară profound religioasă şi este inevitabil ca acesta să–şi aibă locul în sistemul politic, dar fără să fie folosit în mod abuziv pentru scopuri politice, a susţinut Marele Muftiu.. Analişti politici ai fenomenului tulburărilor din regiune au avertizat de la început asupra pericolului deturnării revoltelor în favoarea extremismului religios. Caracterul fragil al democraţiei egiptene sau din alte ţări din zonă, inexistenţa unor forţe politice liberale organizate, cu scopuri bine definite legate de respectarea drepturilor civle şi ale omului, deschid calea cuceririi facile de teren a islamismului, mai mult sau mai puţin radical. Fenomenul trebuie urmărit cu mare atenţie şi, în măsura posibilităţilor, contracarat, deşi, sincer, nu ştiu cum.
În 2030 Israelul ar putea deveni un stat religios
Radicalismul religios nu este doar o trăsătură a islamismului, îl regăsim la toate cultele şi atracţia sa este puternică. 
Într-un foarte recent studiu, intitulat “Israel 2010-2030, pe calea spre un stat religios”, elaborat de Universitatea din Haifa, se arată că până în 2030 majoritatea populaţiei Israelului va fi religioasă, cu consecinţe deosebit de grave pentru societatea israeliană. Raportul realizat de prof. Amon Softer, şeful catedrei Reuven Chalkin de Geostrategie a Universităţii, mai afirmă că, până în 2030, numărul haredimilor (ultrareligioşii) va ajunge la un million. Toate acestea vor avea consecinţe grave asupra situaţiei economice, a evoluţiei forţei de muncă, a orientării politice a Israelului prin creşterea influenţei partidelor religioase, (o poziţie mai inflexibilă în negocierile de pace, lipsa compromisului teritorial), vor duce la o sărăcire a populaţiei şi la o povară mai mare pentru contribuabili (Se ştie că haredimii sunt întreţinuţi de stat, respectiv de.populaţie). Educaţia se va baza pe învățăturile Torei, tribunalele vor acţiona potrivit legilor religioase iudaice iar cea mai mare parte a mediei se va transforma. Aceste schimbări ar putea determina plecarea din Israel a evreilor laici şi la degradarea calităţii vieţii, se arată în studiu. Soluţia la această tendinţă, se subliniază în raport, ar fi investiţii guvernamentale mai mari şi o mai mare implicare în predarea în sistemul educaţional a valorilor democratice.