La zile bune după aşa-zisele dezvăluiri ale Wikileaks cu privire la atmosfera dâmboviţeană, mă alătur şi eu celor cincizeci de mii de analişti care au întors această vâjâială mediatică pe toate părţile, cu un comentariu.
Dacă îşi pune cineva problema autenticităţii relatărilor diplomaţilor americani, să nu aibă nici un dubiu: elementul principal care mă face să cred că sunt autentice este modul în care ei şi-au redactat telegramele respective pe baza informaţiilor obţinute direct de la interlocutorii lor români, în principal politicieni. Aceştia din urmă s-au întrecut unii pe alţii în slugărnicie şi în delaţiune, închinându-se „la poartea Washington-ului” în timpul întâlnirilor pe care le-au avut cu diplomaţii respectivi şi în care concomitent nu au uitat să se autoridice în slăvi şi să-şi cotonogească colegii, de multe ori, cei mai apropiaţi. Un obicei foarte specific bravilor politicieni români.
Doina Saiciuc, reporter la Washington pentru Radio România Internaţional mă întreba zilele trecute ce cred despre faptul că cetăţenii pot intra acum în bucătăria unor asemenea evenimente. Ei bine, că au acces la ele, prin intermediul Wikileaks, nu mi se pare ceva prea util – i-am răspuns, şi de fapt am mai şi scris despre asta în ACUM. Nu aşa se face ordine în societate, aruncând pe piaţă mizerii şi scandaluri care arată mai degrabă a cascadorii decât a dorinţă de a face cu adevărat lumină în tot felul de situaţii mai tenebroase. Nu sunt singurul care a remarcat că relatările diplomaţilor americani nu conţin nimic cu adevărat interesant cum ar fi informaţii despre contracte acordate preferenţial, trafic de influenţă, încălcări flagrante ale legii. Numai cine nu a lucrat în comunitatea diplomatică nu ştie cât de des se produc exagerări şi interpretări personale care sunt luate drept bune de către public şi ajung să creeze fenomene care, de altfel, nu ar exista, dacă nu ar fi luate în serios. Rolul diplomaţilor este să raporteze, dar la nivelul ministerelor de externe există alte servicii care coroborează materialele furnizate de ei pentru a obţine date cu adevărat utile. A prezenta sau a interpreta aceste păreri subiective ale diplomaţilor ca şi adevăruri ultimative este o mare greşeală. Bineînţeles, publicul este mare amator de cancanuri şi aşa ajunge să se scrie istoria: reţinem tot felul de fapte care deformează realitatea, doar pentru motivul că, fiind distincte de celelalte, sunt mai uşor de reţinut.
Dar ce reprezintă cuvântul „punctofilie” din titlul scurtului meu comentariu, propus în această săptămână ca temă de reflecţie (şi, dacă n-ar fi atât de tristă, poate şi de amuzament)? Simplu, este vorba despre apetenţa incredibilă a politicienilor români de a câştiga „puncte” – cum spuneam, prin slugărnicie şi delaţiune. Ei îşi închipuie că micile sau marile lor secrete de tipul „ea a spus, el a spus”, transmise confidenţial „Înaltei porţi a Washingtonului” le vor asigura, într-o bună zi, vreo înaltă vizită în capitala americană.
Nu zic că nu vor vizita vreodată Washingtonul şi nu vor fi primiţi de cine ştie ce persoane aflate un pic cam pe lângă fluxul principal al evenimentelor, dar ca să contezi în lumea occidentală nu este necesar nici să fii umil şi nici turnător.
Cum articolul remarca corect aflam mai mult despre caracterul oamenilor pe care-i votam si nu despre cum anume au gresit, exact ce ar trebui sa stim atunci cind mergem la vot. Ca la orice lucru nou lumea sare speriata, dar transparenta a-nceput sa lucreze in ambele sensuri.
Si aceste informatii pot fi folosite in scopuri bune sau rele asa cum si informatiile privind cit cistigam, ce cumparam, cu cine sintem prieteni, ce si cu cine vorbim paote fi folosita in scopuri bune sau rele.
Se face cumva „ordine in societate” altfel, exista o alternativa reala?
Domnule Satmareanu, va multumesc pentru comentariu. Problema pe care mi-o pun nu este de a se face ordine in societate – aceasta se intampla de la sine prin auto-organizarea materiei cu toate turbulentele inerente (intre care se numara si „scurgerea de informatii de pe canale diplomatice”). Problema este pretentia pe care o au cei care favorizeaza aceste scurgeri prin modalitatea respectiva, si anume ca ajuta la democratizare, la circulatia informatiei. O sa ajute la fel de mult cum a ajutat „Septembrie 11” la o viata mai buna si pentru lumea vestica si pentru terorism.