ACUM.TV

Richard Goldstone

Recentul articol al judecatorului Richard Goldstone, publicat in Washington Post, vineri, 1.4.2011 http://www.washingtonpost.com/opinions/reconsidering-the-goldstone-report-on-israel-and-war-crimes/2011/04/01/AFg111JC_story.html?hpid=z3, a stirnit numeroase comentarii in mass-media israeliana si internationala.

Pentru cititorii care nu isi amintesc detaliile, Richard Goldstone a condus o comisie de ancheta asupra operatiei Plumb Turnat, conflict militar din urma cu peste doi ani (27.12.2008-18.1.2009), intre armata israeliana si gruparea Hamas, declansat in urma lansarilor de rachete din Gaza, asupra asezarilor civile din sudul Israelului.

Consiliul Pentru Drepturile Omului al Organizatiei Natiunilor Unite a decis instituirea unei comisii care sa investigheze faptele, dar guvernul israelian a refuzat sa colaboreze cu  Goldstone, deoarece ONU, prin acest consiliu, condamna in permanenta Israelul, manifestind o pozitie net pro-palestiniana, sustinind implicit hegemonia gruparii Hamas in Gaza si repetatele lansari de rachete si obuze, asupra localitatilor israeliene.

Raportul Goldstone, dat publicitatii in septembrie 2009, acuza Israelul de crime de razboi, minimaliza actiunile teroriste perpetuate de Hamas, timp de sapte ani, si a avut grave consecinte asupra perceptiei conflictului din zona. Practic Israelul a devenit tinta ostilitatilor internationale, iar reactiile sale militare si politice erau conditionate psihologic de concluziile acestui raport, acceptat fara rezerve de Consiliul Pentru Drepturile Omului, cu sediul la Geneva. Politicieni si ofiteri in rezerva israelieni riscau (in virtutea unor legi absurde, promulgate in unele state europene) trimiterea in judecata, pentru crime de razboi, daca aterizau pe teritoriul acelor tari. Pentru a sublinia ridicolul acestui consiliu, amintesc ca unul dintre membri era, pina de curind, Libia lui Gaddafi.

Remuscari sau aspiratia spre adevar?

Dupa aproape doi ani, judecatorul Goldstone scrie un articol in Washington Post, in care rastoarna, in mare masura, concluziile propriei comisii, se foloseste de argumentele unui comitet de experti independenti, condusa de judecatoarea americana Mary McGowan Davis, si afirma ca „daca ar fi stiut atunci ceea ce stie acum, Raportul Goldstone ar fi fost diferit”. Mai mult chiar, Goldstone sustine fara rezerve dreptul Israelului de a-si apara cetatenii, il lauda pentru propriile cercetari si normele adoptate, in timp ce Hamas nu a condus nici o investigatie asupra actiunilor sale criminale. Se auto-declara naiv, pentru ca se astepta la o „simetrie” de acest gen, totodata infiereaza Consiliul Pentru Drepturile Omului (acelasi consiliu care l-a numit in fruntea comisiei de ancheta!) pentru atitudinea sa repetata anti-israeliana.

Citind si recitind articolul din Washington Post, ma intreb ce nu stia Goldstone atunci cind a alcatuit celebrul sau raport, care se intinde pe 575 de pagini. Daca era la curent cu tendinta continua a Consiliului de a condamna Israelul, de ce a acceptat sa fie in fruntea comisiei? Adevarat, Israelul i-a contestat autoritatea de a cerceta actiunile sale militare, eventualele greseli, circumstantele in care si-au pierdut viata, ca in orice razboi, civilii din Gaza. Dar intreaga lume stia ca Hamas foloseste locuitorii Gazei ca scut uman, sacrificindu-i in mod deliberat, pentru a atrage simpatia opiniei publice. In plus, ultimele dezvaluiri ale Gabrielei Shalev, fost ambasador al Israelului la ONU, indica faptul ca armata israeliana a furnizat comisiei, pe cai diferite, detalii relevante, care nu au fost insa luate in consideratie, asa cum rezulta din continutul raportului.

Hamas este o organizatie terorista, recunoscuta ca atare de comunitatea occidentala. Nu reprezinta un guvern ales in mod democratic, se afla, acum doi ani (ca si azi, de altfel), in conflict cu Autoritatea Palestiniana, nu recunostea legitimitatea lui Mahmud Abbas, avea ca scop distrugerea statului evreu, constituia bratul lung al Iranului, care ii furniza rachete si munitii, transportate pe cale navala si prin tunele subterane. De curind a fost capturata o nava, care, sub drapel liberian, trebuia sa aduca in Alexandria, din Iran, via Siria si Turcia, rachete cu raza lunga de actiune si aparataj electronic care periclitau chiar si zona adiacenta Tel-Avivului. Nu a fost prima nava care trafica armament cu destinatia Gaza, iar Goldstone nu traia pe Marte si cunostea aceste aspecte, precum si interesele strategice si particularitatile conflictului din Orientul Mijlociu.

Se pune intrebarea, ce l-a determinat pe judecatorul Goldstone sa scrie, acum, acest articol, in Washington Post, ziar cu mare influenta in mass-media internationala, dar care nu substituie un raport oficial, sub egida ONU. Nu cunosc motivul si sper ca autorul sa furnizeze un raspuns satisfacator, in ulterioare interviuri. Anulindu-si propriile concluzii, Goldstone isi face un „mea culpa” tardiv, daunele au fost imense, raportul a fost insotit de numeroase interviuri in care isi sustinea fara nici o umbra de regret fiecare concluzie. Intoarcerea cu 180 de grade din articol apare si mai ciudata, cind Goldstone aminteste de asasinarea familiei Fogel din Itamar, de parca acesta ar fi fost singurul act terorist pus la cale de Hamas, inainte sau dupa retragerea din Gaza.

Reactiile din Israel

In Israel, ecourile au fost imediate si au dat nastere la noi polemici. Premierul Nethanyahu a declarat ca Raportul Goldstone trebuie aruncat in cosul de gunoi al istoriei, solicitind anularea lui. Fostul prim ministru Olmert (care a condus actiunea Plumb Turnat) a afirmat ca articolul reprezinta „prea putin si prea tirziu”; alti politicieni si-au exprimat regretul ca Israelul nu a colaborat cu Goldstone, pentru a minimaliza daunele, dar majoritatea justifica decizia guvernului israelian, avind in vedere ostilitatea de care se loveste Israelul in cadrul ONU si transformarea Consiliului Pentru Drepturile Omului intr-o institutie care se ocupa in mod obsesiv de Israel (neglijind abuzurile sau desconsiderarea totala a drepturilor umane, pe alte meleaguri ale mapamondului). Desi Statul Evreu este singura tara din zona care se conduce dupa principii democratice si adopta un cod moral civil si militar occidental, este in permanenta condamnat, iar legitimitatea sa e subminata de deciziile ONU unilaterale, in functie de interese economice, in spiritul ipocriziei politice, care dirijeaza relatiile internationale.

O reactie interesanta a fost cea a lui Alan Dershowitz, profesor universitar american si jurist de talie internationala (adversar al lui Goldstone, pe care l-a criticat cu fiecare ocazie pentru raportul intocmit), care cere ca judecatorul sud-african sa fie acceptat ca un evreu pocait, care si-a recunoscut vina. In plus, Dershowitz afirma ca acest articol ar anula orice incercare de ancheta internationala indreptata contra Israelului, care nu trebuie sa se gaseasca in permananta defensiva, in fata acuzatiilor.

Palidele incercari ale propagandei israeliene de a arata opiniei publice internationale adevarata fata a Hamas-ului, traficul de arme, victimele actiunilor teroriste, nu au dat rezultatul dorit, intr-o perioada de schimbari haotice in lumea araba, incarcata de evenimente care se succed cu viteza luminii. Cutremurele, inundatiile, reactoarele nucleare care pericliteaza populatia, revolutiile, instabilitatea economica mondiala, nu creaza un cadru propice unui campanii de mobilizare in favoarea Israelului. Cu atit mai mult cu cit presedintele Obama se manifesta apatic, sau chiar ostil, fata de aliatul uitat, iar tot mai multe tari recunosc Palestina ca stat independent, in granitele (neclare istoric) din 1967, cu capitala la Ierusalim.

Mai bine mai tirziu decit niciodata

Probabil ca, in septembrie, daca nu vor avea loc schimbari dramatice, ONU va recunoaste in mod oficial formarea Statului Palestinian, obligind Israelul sa se supuna acestei decizii si sa se retraga de pe toate teritoriile ocupate. Doar o initiativa de tratative intre Israel si Autoritatea Palestiniana ar putea opri acest scenariu si indirjirea lui Obama de a ramine in istorie macar cu un succes concret, care sa justifice absurdul si nemeritatul premiu Nobel pentru pace. Dar Nethanyahu tinde sa creada ca Israelul trebuie sa astepte, sa urmareasca evolutia din Egipt, eventualele schimbari din Siria si Iordania, care, pina acum, tind sa sublinieze fragilitatea acordurilor de pace semnate in urma cu peste 30 de ani. Nici Mahmud Abbas nu pare a fi dornic de negocieri, considerind ca timpul actioneaza in favoarea sa, chiar daca Hamas si-a sporit influenta si arsenalul militar.

In acest context, oare conteaza articolul lui Goldstone, din Washington Post? Eu cred ca da, dar nu trebuie sa ramina singurul element. Guvernul israelian, alaturi de tarile occidentale, trebuie sa preseze pe toate caile la ONU si sa-l convinga pe Goldstone sa actioneze in continuare, sa se prezinte in fata Consiliului Pentru Drepturile Omului, la Geneva, solicitind, el insusi, anularea raportului. Daca a avut curajul sa renunte la propriul Ego intr-un articol, daca noile sale afirmatii au devenit deja publice, ele au nevoie de o oficializare, chiar cu riscul de a infrunta opiniile altor membri ai comisiei.

Concluziile raportului Goldstone sint eronate, afirma insusi seful comisiei. Poate ca nu depinde astazi de el, dar cuvintul sau are, totusi, greutate, macar in reevaluarea unor aspecte care au dus la o condamnare nejustificata. Nici un pretext procedural nu poate sustine un act oficial international carential si fals, sub egida unei institutii care se vrea respectata.  Consiliul Pentru Drepturile Omului ar trebui sa se intruneasca si, in lumina marturisirii lui Goldstone si a concluziilor anchetei independente israeliene, sa delegitimeze un raport plin de minciuni si injustitii. Altfel, ipocrizia si mistificarile vor continua, drepturile omului vor ramine o iluzie, iar dublul standard si interesele vor deveni norme universal acceptate.

Acest articol a fost publicat duminică, 3 aprilie 2011 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.