În Franţa există un număr de tetraplegici (paralizia celor 4 membre – mâinile şi picioarele) de ordinul a 30-40.000, dintre care cca. 1.500 sunt şi în stare de comă.
Unul dintre aceştia este un bărbat de 38 de ani, Vincent Lambert, căsătorit, cu un copil, aflat în această stare după un accident de circulaţie petrecut în 2008, cu un grav traumatism cerebral, internat într-un spital de specialitate la Reims.
Starea lui este ireversibilă având o enormă atrofie cerebrală constată prin CT şi MRI.
Între alte îngrijiri este alimentat şi hidratat pe cale artificială.
Personalul care-l îngrijeşte a observat la un moment dat semne pe care le-a interpretat ca o opoziţie la tratament.
Dr. Eric Kariger, medicul care-l îngrijeşte, decide suprimarea hidratării şi alimentaţiei artificiale; de menţionat că dr. Kariger este un catolic practicant.
Suprimarea alimentaţiei şi a hidratării ar provoca decesul într-un interval de timp, zile sau săptămâni.
Soţia pacientului consimte la această, dar părinţii precum şi fraţii şi surorile se opun. Bolnavul nu poate fi consultat şi nu există un document-testament cu doleanţele lui.
Este sesizat tribunalul care decide reluarea hidratării şi alimentaţiei.
Dr. Kariger întruneşte familia şi un număr de 7 medici, intenţionând să suprime din nou hidratarea şi alimentarea artificială respectând regulile procedurale conform legii Leonetti.
Soţia pacientului sesizează Consiliul de Stat în speranţa aprobării eutanasiei pasive dar acesta hotărăşte să se pronunţe abia după ce o nouă comisie va analiza şi observă pacientul timp de 2 luni.
Acum intervine Academia Naţională de Medicină care neagă dreptul justiţiei de a lua hotărâri în acest domeniu, dreptul acesta avându-l numai medicul şi respectând jurământul lui Hippocrate.
Pentru mine este inacceptabilă invocarea lui Hippocrate şi a jurământului acestuia înainte de a-l completa cu ceea ce Francis Bacon – creatorul noţiunii de eutanasie – a gândit şi recomandat: dacă medicul nu poate vindeca bolnavul şi dacă acesta, din cauza suferinţei fizice, morale sau a umilinţei şi pierderii demnităţii, îşi doreşte moartea, medicul trebuie să-şi arate milă şi compasiunea ajutându-l să moară uşor.
A refuză această, a continuă un tratament inutil ar fi o cruzime şi o trădare a spiritului hippocratic.
Dacă papa Ion-Paul II s-a eutanasiat refuzând internarea în spital la ultimul epizod de complicaţii provocate de boală lui de fond – Parkinson – atunci şi Academia Franceză de Medicină poate accepta principiul raţional şi profund uman al eutanasiei, asociindu-se la numeroasele ţări care au depenalizat eutanasia, care acceptă eutanasia pasivă sau sinuciderea asistată ca: Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveţia (cu cele două asociaţii, Exit şi Dignitas), Austria, Germania, Suedia, statele Oregon, Washington, Vermont şi desigur şi altele în viitor.
@Ramon Neumann
Mi se pare ca ati comis o contradictie, sau un nonsens de logica, sau de expunere. Iata doua fraze din textul Dvs. :
Fraza 1 din text…
«Dacă papa Ion-Paul II s-a eutanasiat refuzând internarea în spital la ultimul epizod de complicaţii provocate de boală lui de fond – Parkinson – atunci şi Academia Franceză de Medicină poate accepta principiul raţional şi profund uman al eutanasiei asociindu-se la numeroasele ţări care au depenalizat eutanasia, care acceptă eutanasia pasivă sau sinuciderea asistată ca: Olanda, Belgia, etc…. »
De unde rezulta ca Academia Franceza de Medicina, NU ESTE DE ACORD cu eutanasia !!!
Fraza 2 din text. …
« Acum intervine Academia Naţională de Medicină care neagă dreptul justiţiei de a lua hotărâri în acest domeniu, DREPTUL ACESTA AVANDU-L NUMAI MEDICUL şi respectând jurământul lui Hippocrate ..»
De unde rezulta ca ..ESTE DE ACORD !!!
Care afirmatie este adevarata ? Este sau nu este de acord?
@Sfart Pincu
Ceea ce numiti „fraza 1 din text” este de fapt fraza 2a din text; daca le-ati fi citit si citat in aceasta ordine, poate ati fi inteles ca ecoul dv. este inutil.
De altfel cine citeste presa generala, nu neaparat cea de specialitate, stie ca Academia franceza de medicina dezaproba eutanasia, iar cazul Vincent Lambert i-a dat prilejul sa-si reafirme pozitia.
Iar la intrebarea de unde rezulta ca este de acord, raspunsul este ca nu am scris asa ceva!
Va rog nu cautati un casus belli ca alta data.
De unde ati scos ca eu caut casus „belea” cu Dvs. ??!!
Ordinea frazelor am schimbat-o intentionat, din motive de rationament „matematic”-sa zicem.
Dar faptul ca Academia Franceza este de acord cu eutanasia rezulta din conditia expresa pusa de aceasta instanta, si anume: „…dar numai daca doctorul este de acord”!! (sau cum ati exprimat Dvs. aceasta idee: „dreptul acesta avându-l numai medicul”)!
Ceeace contrazice titlul articolulu Dvs., pe care dealtfel il apreciez pentru initierea unei teme extrem, extrem de importante pentru oameniii, sa zicem, de varsta mea…
Da, de fapt şi eu cred că fraza din articol
se poate interpreta în sensul că, după Academia de Medicină, doar medicul (nu şi justiţia) este cel care trebuie să decidă în probleme de euthanasie, cu implicaţia că medicul ar putea s-o şi aprobe/aplice.
Însă această interpretare este în contradicţie cu titlul („Academia … se opune eutanasiei”) şi cu alte părţi din articol.
În afară de aceasta, referirea la Hippocrate trebuie să sugereze refuzul eutanasiei. De aceea şi contestă autorul, în paragraful care urmează, legitimitatea referirii la Hippocrate: „Pentru mine este inacceptabilă invocarea lui Hippocrate şi a jurământului acestuia înainte de a-l completa cu ceea ce Francis Bacon…”.
În altă ordine de idei. Încetarea hidratării şi alimentaţiei înseamnă ca persoana (?) să fie lăsată să moară de foame, care este o moarte lungă şi, cel puţin pentru persoane încă conştiente, o moarte foarte grea – dacă îmi amintesc descriile foametei din Ucraina din 1939 sau acelei din Leningrad din toamna-iarna lui 1941.
Deci poate că intenţia umanistă care stă la baza aceste forme de eutanasie este anihilată de metodă, şi atunci mai umană ar fi o injecţie; sunt conştient că asta ar însemna eutanasie activă.
Privitor la ţările care acceptă eutanasie sau sinuciderea asistată, despre Austria, că ar accepta, n-am găsit referinţe. Privitor la Germania, ştiu că nemţii vin în Elveţia pentru sinucidere asistată, deoarece aceasta este o eutanasie activă, care este strict interzisă în Germania.
Opinia mea personală este că o persoană majoră şi responsabilă trebuie să fie stăpână pe viaţa sa, ceea ce implică dreptul necondiţionat la sinucidere, eventual asistată (care nu înseamnă ca un medic să poată fi obligat s-o practice; similar cu avorturile).
Legislaţia elveţiană federală nu interzice sinuciderea asistată, dar în practică aceasta este permisă doar în cazuri de suferinţe grave ale pacientului. Opinia mea este mai largă decât asta. În orice caz, în ciuda numeroaselor presiuni, guvernul refuză intenţionat să legifereze mai în detaliu, lăsând lucrurile să fie decise de justiţie post factum de la caz la caz.
Cele două organizaţii elveţiene menţionate de dr. Neumann anunţă automat procuratura – după sinucidere -, care deschide o anchetă.
Mai trebuie menţionat că serviciile acestor organizaţii nu sunt gratuite (iar plata se încasează în avans 😉 ). Asta face ca serviciul acesta să nu fie accesibil oricui, şi nu m-ar mira ca promotorii egalităţii să ceară un referendum „pentru o moarte accesibilă tuturor” 🙂
Înainte de a decide o eutanasie pasivă sau activă, şi înainte de a stabili cine are dreptul să decidă această acţiune, ar trebui experimentat prin comă indusă, sau alte metode de investigare, care sunt percepţiile unui om în stare de comă (dacă există percepţii în primul rând, care sunt dacă sunt, şi deasemenea, pentru cazul unei eutanasii pasive, care este percepţia comatosului asupra trecerii timpului, pentru a evita o suferinţă suplimentară).
Poate exista şi îndoiala că nu toate comele se manifestă uniform, este posibilă existenţa mai multor tipuri de comă. Oricum,cred că decizia de eutanasiere este total subiectivă, dacă este decisă din „exteriorul” subiectului. Liberul arbitru aparţine numai de persoana în cauza, conştientă sau în comă.
Dupa parerea mea, primul pas in aceasta chestiune (care nu are o solutie net lipsita de dezavantaje si riscuri) ar eliminarea componentelor ideologice si religioase ca instrumente de evaluare ale ei. E cunoscut de exemplu ca unele religii neaga dreptul individului de a alege moartea si ca unele guvernari isi adapteaza legislatiile dupa aceste religii.
Iarasi, principiile lui Hipocrate, chiar daca au rezistat incercarii timpului, ar putea fi si ele revizuite sau prevazute cu exceptii, pentru ca ele intra tot la ideologii.
Liberul arbitru apartine persoanei in cauza. Asta ar trebui sa primeze. In locul liberului arbitru sînt substituite insa alte principii cum ar fi „dreptul la viata”, trecindu-se cu vederea ca pina si un astfel de principiu puternic poate avea un altul de rang superior. Atunci cind calitatea vietii se inrautateste, optiunea personala pentru „dreptul la viata” nu mai are aceeasi greutate.
Se fac de asemenea extrapolari cu alte principii cum ar fi tabuul uciderii, trecindu-se si in cazul acesta cu vederea subsidiarul ca uciderea este un tabu in cazul cind ea contravine vointei celui expus.
Medicii care ar trebui sa aplice actul de eutanasiere sunt si ei pusi intr-o postura grea, dar acesta poate fi mai mult un aspect tehnic decit un argument contra.
Oricum, e la mintea cocosului ca practica admisa a „uciderii prin deshidratare si infometare” pe linga ca pastreaza identic actul uciderii mai include si un element inuman, acela al expunerii unui semen la o suferinta de pe urma careia insa nu cistiga nimic, scopul nefiind salvarea vietii (singurul scop pentru care ar merita osteneala din partea celui in cauza).
Pe de alta parte, ponderea care se da riscului „greselilor judicare” in sensul de a oferi pacientului o eutanasiere pe care el nu o poate refuza mi se pare exagerata. Aceste cazuri exista in prezent in practica medicala. Ma gindesc la exemplul unui pacient suedez, Jimi Fritze, care a suferit un accident vascular grav. Intins pe pat si total lucid a putut sa asiste la discutiile medicilor care l-au declarat condamnat la moarte si discutau cu rudele prelevarea organelor. Pe linga ca s-a nimerit sa fie un malpraxis (pacientul si-a revenit ulterior cu ajutorul altor medici), asta ne arata ca cu legislatiile existente nu exista niciun obstacol ca sistemul medical sa aplice procedura intreruperii pasive a vietii IMPOTRIVA vointei pacientului si in conditiile cele mai dezavantajoase pentru acestea (fara eutanasiere).
Genul acesta de „evenimente” trebuie sa fie destul de frecvent dar sunt maturate sub „presul” unor practici acceptate si care, departe de a fi optime, intimplator nu contravin unor legi.
Punind pe „taraba” toate aceste posibilitati ca pe un meniu alimentar, eliminind cit se poate ingredientele „ideologice” straine de subiect, poate ca chestiunea nu mai este atit de „imposibila”. Este vorba de a livra un bine alegind dintre mai multe rele si riscuri pe cel mai mic. Cine spune ca trebuie sa fie perfect in situatia insa cind s-a facut totul ca sa se apropie de o solutie cit mai apropiata de interesul si vointa pacientului?
P.S. Ma tem ca in Suedia eutanasierea activa nu e legala. Au fost si procese pe cazuri cu personal medical sau rude care au ajutat muribunzi la dorinta acestora sau nu (copil nou nascut). Autoritatile, in cazul copilului nou nascut, au reactionat dur impotriva medicului.
@Alex.Leibovici
ANM – Academia nationala de medicina – a trimis in 22/04/14 Consiliului de Stat un amplu raspuns la situatia lui Vincent Lambert la sezisarea acesteia. Va trimit numai fragmentul care raspunde la una din observatiile dv.
„ANM este constienta ca in cele din urma, respectand legea, numai medicul, respectand drepturile bolnavului ,dupa o consultatie cu colegi, trage concluzia daca este daca este o continuare nerationala a unui tratament menit sa mentina in viata pacientul.”
„ANM admite ca in eventualitatea deciziei de oprirea vietii unui pacient in stare de ECM – stare de constiinta minimala – sau EVC – stare vegetativa crinica – va fi aplicata o sedare… pana la ultimele momente… (art.38 codul de deontologie medicala).
Observati ca se vorbeseste de oprirea vietii, nu eutanasie! Daca este o ipocrizie si o inconsecventa, este alt aspect al problemei.
Materialul trimis mai inainte [privat/A.L.] se refera la Austria, care consimte la o forma sau alta de eutanasie.
DIGNITAS este o asociatie non profit, isi acopera numai cheltuelile.
@Sfartz Pincu
Afirmati ca este o problema importanta ptr. dv (din cauza varstei). In trecut m-ati acuzat – intre altele – de mistificarea adevarului Biblic; daca credeti in acest adevar atunci eutanasia va este interzisa, dar aveti un prilej nou de casus belli (cu mine, nu cu Dzeu).
Ecoul adresat dlui A. Leibovici se refera si la obiectiile dv. Iar un om in coma nu mai are liber arbitru.
@dr.r.neumann
Din citatul dv. înţeleg că, strict vorbind, ANM nu este contra oricărei forme de intervenţie a medicului care să aibă ca rezultat decesul pacientului.
Legislaţia Austriacă – da, mulţumesc pentru informaţie.
> DIGNITAS este o asociatie non profit, isi acopera numai cheltuelile.
Ceea ce este normal. Adversarii ei au însă grija ca, făcându-i procese, cheltuielile să fie ridicate : cotizaţii anuale de 200 de franci, plus 6.000 de franci (circa 5.000 euro) în caz de sinucidere asistată. Dar aceste sume sunt accesibile majorităţii elveţienilor, iar în cazuri justificate se poate obţine dispensă. Excedentele sunt investite în prevenirea tentativelor de sinucidere şi în diminuarea numărului sinuciderilor.
@Sfartz Pincu
Cred că subiectul comelor este destul de clar dpdv ştiinţific – specialiştilor, desigur. Şi sunt convins că cei interesaţi pot găsi informaţiile respective fără mare dificultate.
Deci întrebarea cine decide se poate pune deja, mai ales că marea majoritate de cereri de eutanasie/sinucidere asistată nu vine de la cazurile de comă.
@ Dr. Ramon Neumann
Din nou, contrazic afirmaţiile vizând „certitudinea”, în special atunci când este vorba de creerul uman.
Dacă unele zone ale creerului pot induce o izo-linie pe encefalogramă, acest lucru nu trebuie considerat total definitoriu pentru faptul încetării „întregii” activităţi cerebrale !
Este mai raţional să fim circumspecţi oridecâteori este vorba de activitaea cerebrală activă, pasivă, aparent inexistentă în anumite circumstanţe. Un argument în acest sens este faptul că ne-am lovit de multe situaţii şi manifestări în care nu se găseşte un răspuns ştiinţific la tehnologia de funcţionare a creerului.
Decizii, în sensul subiectului articolului, se vor putea lua NUMAI când neuro-medicina va spune:
„acum ştim totul despre creer şi funcţionarea sa” !!
@Sfartz Pincu
S-ar cuveni sa fiti mai modest si sa nu dati sentinte intr-un domeniu in care nu aveti studiile necesare si nici nu este profesiunea dv.
Moartea cerebrala, care se manifesta printr-o linie izoelectrica pe electroencefalograma, este definitia juridica a mortii si deci se pot preleva organe pentru transplantare (daca exista consimtamantul familiei sau decedatul a prevazut aceasta intr-un document) si alte procedee daca este necesar.
Exista un document ONU in acest sens
@ Dr. Ramon Neumann
De mult nu mai cred în superioritaea celor care dacă au studii superioare într-o specialitate, îşi închipuie că sunt şi posesorii unei inteligente superioare!!
Este aşa cum se spune în matemateca: „o condiţie necesară, dar nu şi suficientă”!
La subiect: „Linia izoelectrică nu înseamnă că neuronii corticali sunt morţi, ci că pot fi doar silenţioşi. Cercetările sunt continuate în laboratorul din Montreal mai exact în laboratorul de neuro-fiziologie condus de profesorul braşovean Florin Amzica, cel mai mare specialist în neurofiziologia comei din lume. Alături de un alt specialist, Daniel Kroeger, care în prezent studiază la Harvard, profesorul de la Montreal a studiat pe animale în comă fenomenul relatat” (http://www.ziardecluj.ro/exclusiv-un-clujean-descoperit-o-nouă-stare-creierului)
Prin aprecierile gratuite pe care le faceţi, mă obligaţi să va reamintesc, că oamenii foarte inteligenţi – sunt enciclopedisti în mai multe domenii, cei inteligenţi sunt profesori care-i pot învaţă şi pe alţii, iar cei mai slabi de înger sunt profesioniştii îngustī. Nu eu am dat aceste calificări!!
Si nu Va face cinste sa eliminati apriori dintr-o discutie pe cineva care este de alta specialitae decat a Dvs., specialitate „in ce? „, ramasa fara raspuns pana azi. Specialitatea cuiva – nu este ce scrie intr-o diploma, ci o certitudine despre – „ce poate el sa faca!!!” Asqcultati-l pe Andrei Plesu, cand il intreaba pe Antonescu: Ce stii sa faci, Domnule? un scaun, o lucrare de istorie, ce??
PS. Afirmatia Dvs.
„S-ar cuveni sa fiti mai modest si sa nu dati sentinte intr-un domeniu in care nu aveti studiile necesare si nici nu este profesiunea dv.”
ar putea fi usor contrazisa de specialistii de clasa mondiala de la Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iasi, cu care voi colabora la realizarea unei inimi artificiale.
Ei considera ca ma pricep. Ati gresit adresa!
@Sfartz Pincu
Lucrarile stiintifice se publica in revistele de specialitate, nu in ziarele de informatie generala ca Ziar de Cluj. Totalitatea tarilor avansate si ONU considera moartea cerebrala exprimata prin absenta unei activitati electrice pe EEG (electroencefalograma) ca dovada juridica a mortii si prelevarile de organe ptr. transplante au loc numai dupa aceasta dovada ;acestea sunt fapte concrete, nu vorbe vorbe goale si laudarosenii, http://www.bag.admin.ch versus http://www.ziardecluj.ro
Cred totuşi că puteţi face distincţia dintre „se consideră”, „se acceptă”, „unanim acceptat”, etc., adică situaţii convenţional acceptate, şi „a fi”, „în realitate” !!
Eu prefer să admit „convenţionalul”, dar să mă îndoiesc de „certitudini”. Alţii schimbă „certitudinile” după cum bate vântu.
Eutanasierea este un drept al individului, statul ar trebui sa intrebe periodic fiecare cetatean ce doreste in caz de ajunge leguma ireversibila.
Cultele sa aibe ciocul mic, pana nu ne demonstreaza clar ca au legaturi cu alienii mai mult decat noi, chiar ele sustin asta. Daca tot se baga in comitelele de etica, etic si moral ar fi sa ne arate si nou ceva din puterea lor supranaturala, ca doar in asta isi bazeaza autoritatea.
Exista unii pacienti care in ultima faza au dureri ingorzitoare si sunt lucizi, ce drept are societatea care sta la o bericica la terasa sa ii spuna sa suporte durerea pana la capat, fara nici un folos ?
Drept a grăit demnul purtător al numelui apostolului Marcu!
Clerul nu e prost. Şi-au ales o profesie, invidiată în special de speculanţi, şi anume una în care nici un sistem de control şi de inspecţie nu se aplică! Prioritaea spirituală pe care o reclamă clerul, şi din care de fapt nu ştiu nimic.
Iar prostimea stă cu gura căscată şi ascultă, şi se conformează şi suferă inutil, pentrucă clerul ameninţă că nu va avea loc nici măcar în cimitir dacă îşi va scurta suferinţa prin eutanasiere.
Dacă au aşa mare grijă de liniştea sufletească a oiţelor lor rătăcite, bine ar fi ca tocmai ei să fie cei care să decidă eutanasierea, dar numai dacă ar putea fi conectaţi la un aparat, care trebuie inventat, şi care aparat să-l facă să simtă aceiaşi suferinţă, la aceiaşi intensitate, cu a oiţei pe care o păstoreşte!
si adolf hitler a aprobat eutanasia,si vedem ce a iesit.Eutanasia este o crima.Ea nu poate fi o asazisa ,,alegere,, pentru un pacient care nu poate gandi rational,aflat in coma.
@Puscasu Vlad
> Eutanasia este o crima
Cuvântul are mai multe sensuri. Ce înţelegeţi dv. prin „eutanasie”? Dar sinuciderea asistată („assisted, aided suicide”) aţi găsi-o acceptabilă?
Puteţi consulta aici un mic dicţionar de termeni relevanţi.
E manipulare de limbaj stimate domn, ca e eutanasie, sinucidere asistata, tot una este. E ca si avortul denumit „intrerupere de sarcina”. Nu e nici o intrerupere, este o crima facuta de medic, respectiv taierea capului embrionului uman, respectiv copilului, fatului, uciderea lui cu ajutorul chiuretei.
Eutanasie, adica uciderea unui om, ca e bolnav, ca e batran, ca e copil cu handicap. Asta a facut Hitler! Sper ca nu doriti sa ne intoarcem acolo. Stim cati evrei inocenti au fost eutanasiati, sterilizati ca niste animale,d e acest monstru numit Hitler. Stim de asemenea ca Belgia si Elvetia au legalizat eutanasia recent, eu cred ca ne jucam cu viata, ne credem Dumnezei, la fel cu fertilizarea in vitro, cream in laborator fiinte umane, iar embrionii care nu au iesit genetic bine, sunt distrusi ca niste caini, ucisi in laborator si aruncati la gunoi ca o masea stricata. E o crima cu premeditare, viata incepe la conceptia divina, si se termina cand da tot divinitatea. Nu ne putem juca cu viata, ca ne bata Dumnezeu Elohim!
„tot una este”
Ba nu e deloc tot una.
Primul beneficiar al sinuciderii asistate a fost chiar zeul pe care-l pomeniti, probabil ca nu stia inca ca o sa fiti impotriva cind s-a sinucis pe cruce.
„Ne credem Dumnezei” ar trebui sa pomeneasca si asta si milioanele de oameni „batute” (omoorite) in biblie, probabil tot din „iubire”, si de cele 15-20% de avorturi spontane ce apar natural. Probabil tot o „pedepsire”, ca sa nu recunoasti ca zeul pe care-l venerati e si sinucigas si criminal.
Traiti intr-o lume fictiva si nu vedeti ca oamenii fac avorturi chiar daca sint ilegale si se sinucid chiar daca sinuciderea asistata nu e o optiune.
In marile orasele americane „supradoza” este principala cauza de moarte iar numarul deceselor creste odata cu virsta, fiind cea mai mare in rindul octogenarilor.
Lozincile nu tin de cald dar probabil va fac sa va simtiti mai bine.
@Puscasu Vlad
Despre subiectul propriu-zis aţi scris doar atât:
> E manipulare de limbaj stimate domn, ca e eutanasie, sinucidere asistata, tot una este
> Eutanasie, adica uciderea unui om, ca e bolnav, ca e batran, ca e copil cu handicap.
Restul sunt diatribe colaterale – Hitler, evrei eutanasiaţi, etc – nu sunt argumente raţionale şi deci nu mă impresionează.
Iar dacă nu ştiţi să faceţi distincţie între sinucidere şi ucidere de către terţi, atunci n-avem ce discuta.
Tot aşa, dacă credeţi că viaţa noastră nu ne aparţine nouă, că nu avem dreptul să fim stăpâni pe ea şi că ea aparţine unui dumnezeu ai cărui sclavi deci suntem, atunci, iarăşi, n-avem ce discuta.
Apoi, dacă vreţi să vă lansaţi în discuţii dificile şi delicate ca cele privind viaţa şi moartea, aţi face bine să aveţi un minim de informaţii prealabile. V-am dat un link către nişte definiţii pentru „eutanasie”, etc., văd că n-aţi citit. Aţi fi aflat, în particular, ca în Elveţia eutanasia (luarea vieţii de către terţi, chiar cu permisiunea persoanei) este strict interzisă, contrar afirmaţiei dv.
Vă mai fac atent la faptul că nu aţi reacţionat încă la această solicitare.
I-aş da dreptate D-lui Puşcaşu pentru afirmaţia Sa cu „cine dā, acela să ia”, fie că e vorba de Dumnezeu sau de Natură. Încă nu sunt definite, şi definibile, condiţiile în care se constituie dreptul unei persoane de a hotărî eutanasierea.
Criteriile medicale sunt la fel de subiective şi nesigure ca şi deciziile juridice. De ce, când şi cum se poate lua în considerare decizia unui om pentru a solicita eutranasierea? Dar dacă se înşeală, sau nu este capabil să fie obiectiv, din diverse cauze, şi ele la rândul lor de natură medicală sau pur psihiatrică ?
Care este instanţa care poate decide absolut sigur că este cazul…? Înseşi iluzia unei vieţi după moarte, iluzie promovată cu sârguinţă şi interes de anumite culte religioase, constituie un catalizator pentru decizia în spiritul „liberului arbitru”, de a solicita eutanasierea. Câtă certitudine se poate acorda acestei iluzii?
Mie mi se pare mai corect, în situaţia când se cere, sau se decide de alte persoane decât cel în cauzā o eutanasiere, să se procedeze la o comă provocată pentru o perioada suficient de lungă, fie pentru o moarte naturală, fie pentru o refacere a condiţiilor pentru luarea unei decizii, pentru a doua oară. Adică să se acorde a două şansă!
@ Puscasu Vlad
in anii 1885-6, dupa ce Pasteur a creat vaccinul antirabic (turbare), un grup de tarani din Rusia muscati de un lup turbat au fost trimisi la Paris; muscaturile fiind probabil profunde si apropiate de unul din organele sistemului nervos (creer sau maduva spinarii), calatoria fiind lunga, s-a depasit perioada de incubatie, aparand semnele si simptomele bolii. Suferintele bolnavului sunt indescriptibile iar boala este incurabila; vaccinul, ca orice vaccin previne boala, nu o vindeca.
Nefericitii tarani au fost eutanasiati (prin injectarea unor doze letale de morfina).
Aceasta a fost o crima dle Puscasu?
Cum se numeste arderea pe rug sau decapitarea unui eretic sau necredincios, cum se numeste lapidarea unei fete sau femei care nu a „respectat onoarea familie” sau uciderea celui care lucreaza in zi de sambata?
Eutanasia nu se impune ci este ceruta de bolnavul incurabil (sau a prevazut-o intr-un document) si care sufera fizic, psihic si in demnitate, sau se aplica, dupa un consiliu medical si cu aprobarea familiei celor aflati in coma ireversibila de ani de zile.
O mama are un copil bolnav de o boala congenitala si incurabila. Face tratamente pentru a fi din nou insarcinata eventual insamantare artificiala; daca nu poate duce sarcina la termen sau tratamentul copilului bolnav nu poate fi temporizat si i se provoaca avort cu scopul de a folosi celule souche (adica nediferentiate si capabile de a se metamorfoza in celule oricarui organ) aceasta este o crima?
Documentati-va si cititi si cartea fondatoare a religiei dv., oricare ar fi ea.
Pe marginea comentariului d-lui Pincu
Nu as interveni, dat fiind gradul destul de inalt de specializare cit si caracterul multidisciplinar al subiectului. O fac pentru ca ma consider potential „client” atit indirect cit si direct al acestei proceduri. Asta ma face sa incalc principiul la care se face deseori apel, de a nu te amesteca in ceeace nu te pricepi.
Spun „indirect” pentru ca am asistat la suferinta unei persoane apropiate in ultima ei saptamina de viata (cancer la colon). Persona in cauza era acasa (in România – 2001) iar eu a trebuit sa indeplinesc functiile de asistent medical si sa trag concluzii.
Esti pus in fata unei situatii concrete in care o fiinta umana este umilita in ultimul grad si expusa suferintei. Atunci vezi lucrurile altfel. Chestiunea cu „are dreptul sa ia si sa dea” apare ca apa de ploaie. Vine un moment cind muribundul (mai ales daca are ghinionul sa fie lucid) nu se mai sinchiseste nici de vorbe mari si nici nici nu se mai sinchiseste de „dragalasenia” celor apropiati care il incojoara. Mesajul din partea lui este „faceti ceva”.
Persoana de care povestesc chiar voia sa traiasca, dar intimplarea ei poate fi interesanta oricum.
Ce s-a intimplat in continuare?
Nu exista niciun tratament paleativ, mai putin morfina, pe care am alergat sa procur in timp record.
Persoana nu se mai putea nici hrani nici nu putea sa bea lichide. S-a deshidratat inainte (sau in paralel) cu procesul de metastazare. Ulterior m-am gindit ca administrarea de lichide si alimentarea prin perfuzii ar fi mentinut-o poate intr-o stare mai demna, nu pentru prelungirea vietii ci pentru ameliorarea clipelor ramase.
In situatia pe care o povestesc, sistemul medical românesc a „asistat” in mod virtual moartea acestei persoane. Deci totul a decurs legal, moral si corect religios. Ca fapt divers, desi persoana nu agrea procedurile religioase (impartasanie, etc.) dupa ce nu si-a mai putut exprima in mod coerent vointa i s-a facut si un pustiu de bine sa i se aduca un preot.
D-l Pincu face o observatie corecta „Criteriile medicale sunt la fel de subiective şi nesigure ca şi deciziile juridice.”
Comentariul meu este ca afirmatia este valabila in mod sigur in mult mai multe situatii medicale care nu au de-a face cu moartea. Poate chiar 10-20% din deciziile medicale sunt nesigure si subiective.
Dar de aici nu s-a tras niciodata concluzia ca procedurile medicale sa fie oprite. Dimpotriva, s-a lasat stiinta medicala sa-si aplice procedurile si paralel sa continue cercetarea pentru a scadea gradul de inexactitate a tratamentului. O metoda imperfecta poate fi mai buna decit nimic.
Apoi, in discutia de fata, exista o serie de aspecte tehnice, dar care trebuie privite ca fiind de importanta secundara. Ma gindesc la definitia si gradul de implicare. Adica daca este „asistat”, „provocat”, „tolerat”, etc. lucruri care conteaza mai putin.
Cred, si probabil multi altii simt acelasi lucru, ca avem nevoie ca indivizi de certitudinea ca ne putem controla existenta atit cit se poate, chiar in situatii defavorabile, de a le planifica si pe acestea atit cit ne sta in putinta. Daca nu ar fi asa, nimeni nu si-ar mai scrie testamente si pune deoparte bani albi pentru zile negre. Ar lasa totul pe seama unei instante superioare. Avem nevoie de putinta de a controla.
Exista o nevoie care este aproape unanim recunoscuta si acceptata, chiar de catre cei care contesta considerarea satistfacerii ei. Pornind de la ea – si nu de principiul satisfacerii unor convingeri, ideologii, etc. generale, se poate construi o solutie (perfectibila) in limitele capacitatilor actuale ale ratiunii si cunostintelor multidisciplinare. Un punct important este tocmai pentru complexitatea problemei, este sa fie filtrate orice fel de criterii straine de ea. E speranta mea, cel putin.
> “cine dā, acela să ia”, fie că e vorba de Dumnezeu sau de Natură.
Sa nu uitam ca Dumnezeu sau Natura, ne-au dat ceva in plus in afara de viata: constiinta. Prin aceasta, si prin izgonirea din Rai, ne-a data voie sa ne luam soarta in propriile mîini, oricît de incomoda ar fi ideea pentru unii dintre noi.
@ George Petrineanu
Provocatoare analizaDomniei Voastre, Stimate Domnule George! Dintr-un aspect aţi scos la iveală 3 probleme independente legate de tema în discuţie.
1. „Domnul a dat ,Domnul a luat!”(sau Natura) este un aspect, ca din filosofia economică a lui Marx, adică se traduce cumva prin legea conservării, în toate aspectele ei, aici este vorba doar de cât a dat, atâta să ia înapoi.
2. Conştiinţa şi liberul arbitru se pare că sunt echivalentul valorii adăogate la viaţă de fiecare individ care a primit-o. Şi deci, după Domnia Voastră, individul are dreptul să dispună de acest profit.
Rezultă că El (Dumnezeu) sau Ea (Natura) ne-a dat pe lângă viaţă şi ceva în plus, anume conştiinţa şi un şut în fund – prin izgonirea din Rai.
Domnia Voastră opinează pentru dreptul individului de a dispune cum vrea de aceste plusuri! Eu sustin că aceste plusuri nu sunt ale noastre ci aparţin, cu drept de proprietate exclusivă, tot Lui, sau Ei.
3. Presupunând că avem voie să dispunem de acea plusvaloare, pe care am adăogat-o fiecare la ce ni s-a dat iniţial, ar rezulta dreptul individului de a dispune, el şi numai el, de dreptul de eutanasie.
Cred că am găsit acum elementul care lipsea din analizele confraţilor care participa la dezbaterea acestui subiect, şi anume: „Nimeni, absolut Nimeni, nu are dreptul să hotărască pentru fiecare din noi, nici Academia Franceză, nici medicii, nici clericii, nici familia, şi în final nici Dumnezeu sau Natura!!”
Adică mai pe scurt: fiecare cu mâna lui…
Şi dacă nu poate mişca mâna, măcar să confirme prin clipire din ochi, şi dacă nu poate clipi… atunci trebuie lăsat pe seama lui Dumnezeu, sau a Naturii.
@Sfartz Pincu
„Eu sustin că aceste plusuri nu sunt ale noastre ci aparţin, cu drept de proprietate exclusivă, tot Lui, sau Ei.”
Care „Lui”, d-le Sfartz ? Aveti vreo dovada ca exista, ba chiar ca are drepturi de propietate ? Suntem „sclavii lui Allah” ? In plus, „dreptul de propietate” nu e ceva ca si culoarea verde a ierbii sau salinitatea apei de mare, nu e ceva fizic demonstrabil ca exista. Dreptul de propietate exista ca doar ca realitate sociala, exista doar in masura in care e recunoscut ca „existent” de ceilalti, de societate. La fel ca si casatoria (sot-sotie), de exemplu. E o conventie sociala.
@Ion Ionescu
Nu trebuie să-mi atribuiţi mie un „El”!
Recunosc dreptul ambelor grupe de oameni, fie ei credincioşi, fie ei evoluţionişti, să-şi aleagă fiecare ce-i convine!
Pentru cei ce cred într-un „El” (nu neapărat „El” provine de la Eliahu!), totul este proprietatea lui, ei susţin că „Domnul a dat, Domnul a luat”, pentru ceilalţi totul este de la Natură, adică de la „Ea”.
Personal, am preferat întotdeauna să fiu proprietataea „Ei”, acceptând toate consecinţele care decurg din asta !
Coincidenta sau actualitatea problemei?
Duminica 8 iunie in parlamentul israelian se aproba un proect de lege prevazand, la cererea bolnavului incurabil cu suferinte mari si o supravietuire (probabila) de mai putin de 6 luni, dreptul de a primi o prescriptie (reteta) pentru un medicament letal.
Miercuri 11 iunie in statul canadian Quebec se propune acordarea unui ajutor medical pentru a muri bolnavului care cere aceasta din cauza suferintelor mari, boala fiind incurabila.
Miercuri 8 iunie, Franta, deschiderea procesului intentat de catre stat dr. Bonnemaison care a euthanasiat, fara autorizatia familiilor si fara a cere opinia altor medici 7 bolnavi incurabili, cu mari suferinte si o moarte apropiata.
O singura familie s-a constituit parte civila: sotia unuia dintre bolnavi, ea insasi bolnava cancer, intentioneaza sa pledeze in favoarea medicului.
Presedintele Hollande a pomis o imbunatatire a legii Leonetti.
Rabinul sef al Tel Avivului a declarat ca medicul nu are autorizatia sa omoare – sublinierea mea: un bolnav incurabil, cu dureri mari si umilit de dependenta in cele mai intime necesitati fiziologice.
Sper sa se gaseasca macar un deputat din parlament care sa intrebe cine are autorizatia sa-i ucida pe cei desemnati de Tora:
– pe cel ce se inchina la alti Dzei
– pe cel care lucreaza sambata
– homosexualul
– femeia care comite un adulter
– mireasa care n-a fost virgina?
Lista nu este completa. Uciderea acestora este mai justificata decat eutanasierea unui muribund?
Despre credinţa în Dumnezeu, destul de interesant (în franceză) : https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=3ifK_Fed5uA
„dreptul de a primi o prescriptie (reteta) pentru un medicament letal.”
Daca-i „letal” atunci cum de e „medicament” ? De ce boli te vindeca ? De viata ?
Ce se intampla cu cei care se auto-eutanasiaza fara reteta (folosind metode clasice ca saritul de la etaj, cianura, sau tablete Parabellum cu diametrul de 9 mm) ? Devin pasibili de pedeapsa ? (post-mortem sau daca esueaza).
@Ion Ionescu
Nu trebue sa fie cineva medic, farmacist sau infirmier pentru a sti ca orice medicament, chiar si un banal antinevralgic, poate fi letal daca este administrat intr-o anumita cantitate (doza) si sinucigasii stiu aceasta (spre deosebire de nestiutori).
Nu stiu daca sunteti credincios sau nu, dar chiar si ateii stiu ca religiile monoteiste cel putin, dezaproba si eutanasia si sinuciderea, si cei ce au recurs la ele sunt „pedepsiti” post mortem neacordandu-le slujba religioasa.
Nu stiu care este „statutul” celor care aleg harakiri, dar presupun ca sunt onorati, spre deosebire de cei care au ales cianura (care nu face parte din”clasica”dealtfel ca si harakiri)
Din nefericire societatea nu este nici informata nici pregatita pentru eutanasiere legala, unii dintre cetateni vor ajunge sa aiba boli incurabile iar in faza terminala vor avea dureri ingrozitoare pe care le vor suferi pentru ca au avut ghinionul sa traiasca intr-o epoca in care societatea nu este suficient de matura.
In general persoanele credincioase macar ca sunt rationale in viata de zi cu zi, cand vine vorba despre anumite dogme se comporta irational.
Biserica catolica pare ca se comporta sever cu cetatenii, unii chii si atei dar cand vine vorba de pedofilie sau violari de calugarite in africa de catre preoti, brusc devine intelegatoare.
Este cunoscut faptul ca Ioan Paul II a primit note secrete despre religiosi catolici care se opuneau dictaturii argentiniene, si care erau drogati si aruncati din avion in ocean de catre politia politica argentiniana si niciodata Papa nu a scos un sunet impotriva regimului, ba chiar a avut relatii cordiale.
Deci, se pot sacrifica preoti care luptau pt. dreptate din ratiuni de politica de stat, dar, nu poate un om suferind sa moara cu o luma mai devreme ca sa nu sufere inutil.
In mod normal viata unui cetatean este problema lui, nu a statului, cu atat mai putin al unui cult.