La 23 februarie s-au comemorat 69 de ani de la scufundarea vasului „Struma”.
Vasul Struma
O tragedie cu caracter special în cadrul tragediei uriaşe a Holocaustului. Tragedie mare care include 767 tragedii mici, individuale, ale victimelor. Tragedii mici care trebuie analizate pe baza normelor academice ale unei ştiinţe relativ noi, victimologia. Disciplină psiho-juridică fondată de regretatul jurist Beniamin Mendelssohn (1900-1998), născut şi format la Bucureşti, decedat la Ierusalim. Totdeauna când mă refer la un subiect legat de istoria Holocaustului îmi amintesc de tezele acestui om de ştiinţă, după cum îmi amintesc de o replică din cadrul procesului criminalului nazist Adolf Eichmann. Atunci când istoricul Salo Baron, unul dintre marii istorici evrei din secolul al 20-lea a depus mărturie în faţa Tribunalului, procurorul general al Statului Israel, Ghideon Hausner, l-a întrebat cum explică însăşi ideea de Holocaust şi Holocaustul în sine. Răspunsul profesorului Baron a fost că Holocaustul este oproblemă teologică, iar el, profesorul universitar de istorie de la Columbia University, nu este decât istoric. Ulterior, Horia Sima i-a „răspuns” în scris din exilul lui spaniol-franchist, intr-o broşura intitulată (citez din memorie) „Procesul Eichmann şi conştiinţa universală”: are dreptate domnul profesor Baron: Holocaustul este intr-adevăr o problemă teologică; evreii l-au ucis pe Iisus, iar Dumnezeu i-a pedepsit acum. Interpretare vulgară şi simplistă, pe lângă caracterul ei antisemit şi necorespunzător crezului real al Bisericii Creştine.
Vasul Struma şi unii pasageri ai lui
În continuare, vreau să mă refer la istoria cazului „Struma”, dar numai în câteva rânduri. Istoria acestui caz este deja cunoscută, deşi unele aspecte au rămas încă în nebuloasă. Totuşi, în faza actuală a cercetărilor aceste aspecte nu pot fi elucidate încă. Ceea ce ştim sunt aspecte generale ale cazului. Vasul „Struma” a plecat din Constanţa la 12 decembrie 1941, după câteva amânări. Organizarea ieşirii vasului fusese făcută de Organizaţia Sionistă Revizionistă din România. Iniţial, scopul era emigrarea unui număr de tineri evrei sionişti revizionişti din organizaţia „Bethar” („betharişti”). În cele din urmă însă, majoritatea locurilor pe vapor au fost vândute, preţul unui biletfiind exorbitant. Motivul era de ordin financiar. Pe vas s-au urcat şi un număr de tineri betharişti, dar majoritatea pasagerilor nu erau tineri sionişti revizionişti, ci evrei din clasa medie, mulţi dintre ei intelectuali care nu mai aveau posibilitatea de a-şi practica profesiunile din cauza legislaţiei antisemite promulgată încă de guvernul Goga-Cuza. Unii dintre ei voiau să ajungă în Palestina mandatară cu adevărat, alţii voiau să părăsească România şi să ajungăîn Marea Britanie, în Statele Unite sau în alte ţări. Dorinţa lor era, de fapt, să scape de regimul antisemit din România şi să-şi refacă viaţa, activitatea profesională şi gospodăria în altă parte a lumii. Au fost chiar cazuri de tineri betharişti programaţi să plece cu vasul „Struma”în Palestina (=Eretz Israel)care au venit la Bucureşti din alte oraşe ale României pentru a pleca la Constanţa şi a se îmbarca pe acest vas, dar au fost trimişi acasă, comunicându-li-se că vor fi rechemaţi atunci când va fi cazul. Ceea ce le-a salvat viaţa. Printre ei s-au aflat Iuju Epstein (emigrat în Israel mai târziu, devenit om de afaceri prosper) şi Victor Rusu (ulterior director al publicaţiei „Revista Cultului Mozaic”, emigrat în Israel mai târziu). Cel care a comunicat tinerilor că trebuie să plece acasă era liderul sionist revizionist Lipa Haimovici, unul dintre membrii comitetului care se ocupa cu pregătirile plecării vasului. In acest comitet mai erau membri Eugen Meissner şi Ella Bunescu, o binecunoscută femeie de afaceri din Bucureşti. Găsirea şi procurarea vasului au fost făcute de omul de afaceri Pandelis (cetăţean grec, care învăţase la Londra şi vorbea perfect limba engleză, chiar învăţase şi limba română) şi de adjunctul acestuia, omul de afaceri italian Stefano D’Andrea. Vasulera vechi, din prima jumătate a secolului al 19-lea, care servise transportului de vite şi lână, care purtase numele „Makedonia”, iar acesta îi fusese schimbat în „Struma” după recondiţionare. Trebuie să luăm în considerare că acest fapt nu era probabil intenţionat: majoritatea vaselor de pasageri, ca şi cele destinate transportului de mărfuri erau rechiziţionate, folosite de guvern pentru necesităţile militare sau legate de alte necesităţi ale statului. Este interesantcă unii pasageri au renunţat şi au refuzat să se urce pe acest vas, văzând starea lui. Un exemplu este al criticului de artă Radu Bogdan, atunci – în 1941 – tânăr. Un caz interesant este cel al unui tânăr bucureştean Petrin, ulterior profesor de limba esperanto. Fratele său geamăn fusese deportat în Transnistria, iar părinţii au decis să-icumpere un bilet pentru a pleca cu vasul „Struma”, salvându-l pe această cale. Dar el a murit în Transnistria puţin înainte de urma să se întoarcă la Bucureşti: primirea aprobării repatrierii durase mult timp. Părinţii au decis să-l trimită pe „Struma” pe fratele său, pentru a-l salva cel puţin pe acesta, bineînţeles folosind actele şi biletul fratelui decedat. Dar în ultimul moment, în urma unui vis în care i-a apărut fratele decedat, Petrin a refuzat să plece, cu toatăîmpotrivirea părinţilor. Destinul lui a fost să rămână în viaţă Ulterior a fost persecutat politic fiind esperantist…Regretatul nostru colaborator Adrian Boldan l-a cunoscut, l-a avut profesor. Printre pasagerii care s-au urcat pe vas era un evreu religios, Mendel Marcus, om de afaceri din Bârlad, împreună cu membrii familiei lui. Ela renunţat la puţinul bagaj pe care avea dreptul să şi-l ia pe vapor, luând un sul de Thora (Pentateucul) în locul bagajului. El spera să ajungă în Ţara Sfântă, ţara lui Israel. În perioada în care vasul staţiona în rada portului Istanbul, acest sul de Thora a fost utilizat pentru organizarea de rugăciuni în dimineţile de sâmbătă. Dacă acest om, acest evreu religios şi bărbos, poreclit „Mendală Burt” din cauz bărbii sale lungi, sau „moş Mendel” nu ar fi avut „norocul” să-i aibă chiriaşi pe Nathan şi Erna Rubinstein, iar aceştia să povestească despre el fiului lor, Shimon Rubinstein, devenit istoric israelian, ar fi fost uitat, unul dintre cei 767 pasageri de pe „Struma” şi unul dintre cele 6.000.000 victime ale Holocaustului. Dar astfel, a fost amintit, memorat, gestul lui a intrat în istoria Holocaustului, în istoria vasului „Struma”.
Vasul Struma la Istanbul
Vasul Struma” a fost silit să rămână în rada portului Istanbul până la 23 februarie 1942. Pasagerii de pe vas nu aveau certificate de imigrare în Palestina, aflată sub mandatul britanic. Erau în poziţia de imigranţi ilegali. Deşi situaţia lor devenise disperată, guvernul britanic a refuzat cu îndârjire să le permită intrarea în ţară. Au existat diferite justificări. Nu există informaţii clare, dacă aceste justificări ar fi avut vreo bază reală. Una dintre ele este că pe vass-ar fi aflat şi spioni nazişti, pe care Germania voia să-i infiltreze în Imperiul Britanic. Publicistul şi scriitorul israelian originar din România Touvya Carmely, autorul câtorva cărţi asupra „Strumei”, printre care şi a unui roman (care urmează să apară în curând, în colaborare cu scriitoarea Violeta Ionescu din Galaţi) înclină să accepte această idee, afirmând că pe vas ar fi fost un grup de oameni care nu erau în legătură cu ceilalţi. După părerea lui, ar fi vorbadespre musulmani bosniaci, pronazişti. Din ce cauză musulmani bosniaci? Pentru că aceştia erau circumcişi (ca şi evreii), iar aspectul lor exterior era european, deci nu ar fi dat de bănuit…Nu putem afirma nimic în acest sens, deoarece nu avem dovezi. În perioada în care vasul era blocat la Istanbul, singurul ajutor venea din parteacomunităţii evreieşti din Istanbul. Omul care a reuşit să stabilească această legătura era Simon Brod, liderul comunitar. Dar era greu, având în vedere că, din cauza războiului, în Turcia alimentele erau raţionalizate. De pe vas au coborât 10 pasageri, care aveau vize, deşi expirate. Unul dintre aceşti norocoşi a fost Israel Frank Dinari.Într-un caz, ajutorul a venit din partea consulului japonez, deşi Japonia era aliata Germaniei naziste. Consulul s-a dovedit a fi OM de Omenie într-o vreme de neomenie. Un caz special a fost cel al Medeei Salmovici. Însărcinată, a avut complicaţii de la sarcină şi i s-a permis să coboare de pe vas, pentru a fi internată în spitalul israelit din Istanbul. Dar soţului ei, Nezu, nu i s-a permis să-şi însoţească soţia la spital. El s-a numărat printre cele 767 de victime…Tot istoricul Shimon Rubinstein, rudă cu această familie, povesteşte că problema ei a fost un conflict familial, o căsătorieneaprobată de mama-soacră, care căuta o fată „de familie bună”, o adevărată partidă pentru fiul ei. Soluţia tinerei perechi, care se gândeau la viitor, a fost plecarea. Dar aceasta s-a transformat într-o tragedie. Ulterior, Medeea Salmovici a scris o scrisoare verişoarei ei, rugând-o pe această să-i spună mamei-soacre că toate blestemele ei s-au împlinit…
Tragedia, aşa cum a fost: fapte şi ipoteze
Memorial Struma in Holon
Guvernul britanic a promis că va permite coborârea de pe vas a copiilor sub 14 ani. Dar anunţul a venit prea târziu. Unii istorici au afirmat că această întârziere era intenţionată: de fapt, nici aceşti copii nu erau doriţi. Ministrul britanic al coloniilor lordul Moyne, ar fi afirmat că dacă le va permite pasagerilor de pe „Struma” să
intre în Palestina, vor urma numeroşi alţi imigranţi ilegali. Deci, toţi trebuie să înveţe lecţia. Dar cu ce preţ? Cel care se opunea cel mai dur intrării pasagerilor de pe „Struma” în Palestina era Harold McMichael, guvernatorul britanic al ei. Acţiuni de protest, printre care memorii şi demonstraţii făcute în oraşele Palestinei mandatare, nu au ajutat. Justificarea era că acceptarea imigranţilor ilegali ar fi însemnat nerespectarea Cărţii Albe britanice, care limita imigrareaevreiască în Palestina, lucru care ar fi trezit reacţii dure în rândul populaţiei arabe. Chiar şi eventuala posibilitate a aducerii minorilor includea ideea aducerii lor cu trenul, prin Anatolia şi Siria. După scufundarea vasului, tineri evrei din Palestina au cerut pedeapsa cu moartea pentru Harold McMichael, difuzând afişe în care era menţionatcă acest individ este asasin si trebuie pedepsit cu moartea. A existat încă o teză susţinută de unii istorici, conform căreiaarmatorul Pandelis ar fi decis ca vasul să se „defecteze” pe drum, la Istanbul, pentru a se aranja debarcarea pasagerilor. Altă afirmaţie ar fi fost, că Pandelis decisese – de comun acord cu membrii comitetului – ca vasul să ajungă în apropiere de coastele Palestinei şi să simuleze un naufragiu, ceea ce ar fi silit autorităţile britanice săsalveze pe naufragiaţi. Nu deţinem nici o informaţie în acest sens, după cum nu deţinem vreo informaţie sigură asupra prezenţei unor agenţi nazişti pe vas. Presupunerile, bazate pe zvonuri, rămân problematice şi neverificabile. Istoria nu poate fi scrisă „după ureche”…După cum rămâne un mister, din ce cauză reprezentanţii Agenţiei Evreieşti nu au folosit certificatele de imigrare de rezervă, pentru a le da pasagerilor de pe „Struma”. Se gândeau oare că majoritatea erau oameni la o anumită vârstă şi intenţionau să plece mai departe în loc să rămână în Palestina? Erau oare activişti din mişcarea sionistă socialistă, care nu voiau să susţină o acţiune a organizaţiei sioniste revizioniste (care le-ar fi redus din prestigiu şi le-ar fi slăbit puterea) şi preferau mai puţini tineri betharişti în Palestina? Sau preferau să păstreze certificatele de imigrare pentru refugiaţi evrei din Polonia, despre care se ştia că erau într-osituaţie tragică? Sau nu erau preferaţi evreii din România (lucru care ni se pare deosebit de problematic, deşi este susţinut de un istoric)? Sau erau dispute şi „concurenţă” între diferiţi lideri ai unor organizaţii evreieşti (ceea ce de asemenea ni se pare neplauzibil în acest caz, deşi a existat în alte cazuri)? Oricum, ştim că Organizaţia Originarilor din România (Hitachduth OIey Romanya) a căutat să facă tot posibilul pentru a obţine aceste certificate, dar fără rezultat. În zorii zilei de 23 februarie 1942, vasul „Struma” a fost tras de un remorcher turcesc în largul mării. O torpilă a atacat vasul, care a fost distrus şi scufundat. Ulterior s-a aflat că această torpilă a fost lansata de submarinul sovietic SC-213. Rămâne un semn de întrebare. A fost o torpilă lansată din greşeală, rătăcită, după cum susţine o parte a istoriografiei, sau torpila respectivă a fost lansată în mod intenţionat? Unii istorici consideră că torpila a fost lansată intenţionat, afirmând că probabil că Marea Britanie ar fi cerut Uniunii Sovietice, aliata ei în război, să facă „munca murdară”. Informaţii nu există ci numai presupuneri. Probabil că nu a avut loc nici un acord scris, iar actul criminal nici nu ar fi fost făcut la nivelul unui acord interguvernamental, ci prin înţelegere între ofiţeri, desigur la dispoziţia guvernului britanic şi cu acordul tacit al guvernului sovietic. Istoriografia sovietică afirmă totuşi căar fi fost vorba despre o torpilă rătăcită. Dar faptul că vasul a fost tras în larg, departe de ţărm, precum şi unele aluzii din mărturia singurului supravieţuitor, David Stoljar, precum şi faptul că iniţial acest supravieţuitor a fost ţinut în arest după ce s-a salvat prin înot, ca şi faptul că nu au fost trimise ambarcaţiuni de salvare, ne face să ne întrebăm dacă varianta trimiterii intenţionate a torpilei nu ar fi poate adevărată. Bineînţeles, fără să decidem, din lipsă de documente, refuzând a scrie istoria „după ureche”.
Epava vasului
În anul 2000, o echipă turcă de scafandri a încercat să găsească epava vasului. Iniţiator a fost Greg Buxton, englez, nepotul a doi dintre pasagerii victime. Tatăl acestuia era student la Londra în anul 1941, iar părinţii lui, Grigore şi Zlota Liza Bucşpan din Bucureşti, voiau să ajungă la fiul lor. Dar echipa turcă de scafandri nu a reuşit să găsească epava. Mai târziu, în luna noiembrie 2008, o echipă de scafandri olandezo-germano-română a reuşit să găsească epava vasului în adâncul Mării Negre.
Istoriografia şi memoria tragediei
Tragedia vasului „Struma” a atras atenţia ziariştilor, publiciştilor, istoricilor şi scriitorilor. O primă lucrare asupra ei, „Meghilath Struma” a fost publicată în limba ebraică la Tel Aviv în anul 1942, puţin timp după tragedie, de către ziaristul Leib Kupferstein, originar din România. Monumentul victimelor a fost ridicat în cimitirul evreiesc din Şoseaua Giurgiului de la Bucureşti, din iniţiativa industriaşului Max Ludovic, ai cărui doi fii au fost printre victime. Ulterior, în România comunistă nu au fost publicate lucrări speciale asupra cazului vasului „Struma”. O lucrare interesantă, sub formă de roman istoric, a fost publicată de scriitorul Maria Arsene (=Arthur Leibovici), în anul 1972, la Bucureşti. În Israel au fost publicate câteva lucrări, de Josephie Feinstein şi David Şafran (în limba română), Shimon Rubinstein (în limbile ebraică, română şi engleză), Efraim Ofir (în limbile ebraică şi engleză), Simion Săveanu (în limba engleză şi în limba română), Touvya Carmely (în limbile română şi engleză, printre lucrări fiind un roman istoric care urmează să reapară într-o formă îmbunătăţită în colaborare cu scriitoarea Violeta Ionescu din Galaţi). În România, după anul 1990 au apărut de asemenea câteva lucrări, de Mihai Stoian şi de Şerban Gheorghiu. În alte ţări au apărut lucrări de Michel Solomon (în Canada, în limbile franceză şi engleză, un roman istoric; autorul s-a aflat la Ierusalim, lucrând la postul de radio BBC în timpul celui de al doilea război mondial; ulterior a revenit în România, a fost arestat şi după o lungă perioadă de arest politic „pentru spionaj” a fost eliberat şi a reuşit să plece în Canada); Hans Rohwer (în Germania, în limba germană; autorul încearcă să stabilească o legătură între tragedia vasului „Struma” şi tragedia vasului „Mefkure”, din 1944, dar credem că legătura este extrem de slabă; la tragedia vasului „Mefkure” ne-am referit într-un articol precedent); Frantz Douglas şi Bernard Wasserstein (ambii în Marea Britanie; în limba engleză); G. I. Vaneev (URSS, 1978, în limba rusă); Iordan Ivanov (în Bulgaria, în limba bulgară); Cetin Yetkin (în Turcia, în limba turcă). Menţionăm că în Israel au fost ridicate două monumente în memoria victimelor, unul în zona centrală a oraşului Holon (monument în nişa căruia a fost introdusă lista pasagerilor victime), altul la Ashdod, pe malul mării, în memoria victimelor de pe vasele „Struma” şi „Mefkure”. Trebuie să menţionăm şi filmul realizat de regizorul Radu Gabrea, asupra tragediei vasului „Struma”. De câţiva ani funcţionează şi un muzeu al tragediei „Struma”, la Beer Sheva, în cadrul unei sinagogi a originarilor din România. Comemorări anuale au loc şi la sinagoga „Beith Yakov, Yosef, Harav Zwy Gutman” din Tel Aviv, organizator fiind rabinul sinagogii, domnul Efraim Gutman.
Deoarece data ebraică a scufundării vasului este 7 Adar, considerată ca zi de naştere şi zi de deces a lui Moshe (profetul Moise din Biblia Ebraică), cele două evenimente sunt comemorate împreună în tradiţia iudaică: doar şi Moshe a vrut să ajungă în Eretz Israel, dar nu a putut, ci a văzut ţara pe drum spre ea, de pe Muntele Nebo…Tragedia vasului „Struma” a rămas în istorie ca o mărturie a durerii şi a nepăsării faţă de semeni. Poate totuşi va rămâne şi ca un exemplu al suferinţei, al necesităţii ajutorării victimelor…
Un articol complet, asa cum ne-a obisnuit Lucian. Felicitari!
Cu mai multi ani in urma am cunoscut o doamna din Orastie care obtinuse bilete pe Struma (prin multe interventii si bani dati la intermediari) dar cu putin timp inainte de imbarcare a aflat ca era insarcinata si a decis sa mai ramana o vreme in Romania. Asa au scapat de moarte ea, sotul ei si viitoarea lor fiica. Cumparasera proprietati in Palestina si nadajduiau ca dupa razboi o vor duce mai bine acolo. N-au apucat sa plece la vreme si, in perioada vanatorii de sionisti, intr-o noapte, au ars toate documentele de cumparare care puteau fi comprimitatoare.
Aș adăuga faptul că în anul 2001 am luat legătura cu David Stoliar (cu care mai corespondez din când în când) și l-am invitat să participe la un documentar BBC realizat de colega mea de atunci, Anca Toader. Vorbește românește bine, acum are 88 de ani și trăiește în statul Oregon, din SUA.
Felicitari, Lucian! Exceptionala relatare despre destinul navei „Struma”! Am citit multe versiuni in legatura cu acest dramatic eveniment, am cercetat eu insami imprejurarile in care s-a produs, pentru ca am vrut sa inteleg cum s-a putut intampla ca nimeni, dar absolut nimeni de pe acest pamant sa nu-i mai vrea pe acesti oameni. Au fost tractati cu forta in larg si lasati in voia valurilor, fara motor, fara apa, fara alimente, pe gerul cumplit al iernii anului 1942 si fara nicio speranta, Lasati pur si simplu sa moara. Torpila ruseasca a „rezolvat”cazul. Nu exista scuze, oricine le-ar formula acum, pentru aceasta rusine a speciei umane – fie ea chiar in vreme de razboi.
In privinta contributiei mele la romanul domnului Touvia Carmely, ea se refera doar la unele aranjamente de fraza sau ortografice pentru o persoana plecata din Romania de 60 de ani, dar a carei sensibilitate si talent urias de scriitor m-au impresionat. Sper din tot sufletul sa-i fiu de folos si cartea sa fie acceptata de o editura din Romania care sa i-o publice pe spezele ei, fiindca acest om talentat si foarte bine informat este totusi un pensionar cu venituri limitate. Subiectul merita toata atentia, tratarea lui este de exceptie,asa ca va avea cu siguranta succes.
Inca o data felicitari, Lucian,pentru acribia istorica si amanuntele inedite legate de pasagerii Strumei. S-au intamplat acolo niste coincidente care m-au dus cu gandul la tragedia navei Mogosoaia, naufragiata in septembrie 1989 langa Galati,cand in cateva minute peste 200 de oameni au ajuns fara nicio sansa in fundul Dunarii. Sigur, conditiile erau altele, insa si atunci nava era ticsita, si atunci unii n-au mai urcat la bord fiindca n-au mai gasit bilet, si atunci cativa s-au salvat absolut intamplator (un copil de 4 ani, tinandu-se strans de un bidon gol, a fost scos la suprafata din interiorul spart al navei scufundate).
Cine stie, poate ca pe pasagerii Strumei, pe care nu-i mai iubeau oamenii, i-a iubit Dumnezeu si a gasit aceasta modalitate de a-i lua la El. „Raul negru” (Struma) s-a topit in Marea Neagra.Trebuie sa avem incredere in rugaciunile lui “Mendală Burt”, fiindca n-au fost in zadar…
Multumesc pentru aprecierile lui Andrea Ghita si Violeta Ionescu, prima colega la revista ACUM, iar a doua o veche si buna prietena, fosta colega de scoala. Persoane pentru care am multe aprecieri laudative.
Intr-adevar, exista unele asemanari cu scufundarea navei ‘Mogosoaia”. Cel putin, in privinta reactiei victimelor. Suferinta, disperarea, neputinta in fata mortii violente, a innecului sunt aceleasi oriunde si oricand. Am avut acest sentimant recent, cand am citit o carte asupra tragediei „Mogosoaia”, bazata pe cercetari si articole de presa, multe facute tot de scritoarea si ziarista Violeta Ionescu. Chiar daca Holocaustul este ceva special, diferit, pozitia evreilor nascuti sa fie victime, respectiv victime din nastere – tragedia, memoria durerii, tragedia individuala este aceeasi. Astept si eu noul roman asupra „Strumei” de Touvya Carmely, stilizat si pregatit de tipar de Violeta Ionescu. Sper si eu ca se va gasi o editura dispusa sa publice aceasta carte. Interesant ca unul dintre autorii mentionati de mine in articol, Simion Saveanu, si-a intitulat cartea in mod sugestiv „Salvati onoarea civilizatiei!”.
Andrea, multumesc pentru informatia pe care o dai asupra familiei din Orastie care nu s-au urcat pe vasul „Struma”. Nu cunosteam acest caz. Deci, inca trei persoane care au avut norocul de a trai, alese de Dumnezeu pentru a trai. In privinta documentelor arse, pierdute, asupra proprietatilor lor din Israel, cred ca li se poate face recomandarea sa consulte un avocat israelian, care ar putea face si cercetarile necesar, eventual.
Ma bucur ca Petru il cunoaste pe domnul David Stoljar. I-am auzit marturia orala, inregistrata si filmata acum cativa ani. Acest om a devenit simbol in presa scrisa, radio, televiziune. Ii urez multa sanatate si toate cele bune, ca si tuturor.
Medeea Salmovici, nascuta Marcovici, a fost verisoara primara a mamei,tatal ei, Jean Marcovici , fiind fratele cel mare al bunicii mele, Ana Marcovici.
Vladic Weintraub s-a inrudit cu Medeea prin mama ei.
Stimata Doamna Silvia Solomon,
Va multumesc pentru informatiile transmise, care sunt interesante. Inteleg ca sunteti ruda cu prietenul meu, istoricul Shimon Rubinstein, de la care am primit informatiile asupra Medeei Salmovici (cu care era ruda prin mama lui) si care a publicat un articol asupra acestui caz. Va transmit multe urari bune.
Va rog sa nu va suparati dar in 2008 nu a fost gasita epava in sine, ci doar un submarim rusesc, care, din datele noastre, a scufundat Struma si ar putea avea la bord Jurnalul in care se gasesc coordonatele atacului asupra vasului Struma.
In rest un articol foarte bun.
Multumesc.
Stimate Domnule Calinescu,
Multumesc pentru informatie, este important de stiut. Eu m-am bazat pe o informatie publicata in Internet, dar probabil ca aceasta informatie nu este exacta.