Un copil in odaia prost luminata deseneaza un alt copil si un soare.
Afara copiii se harjonesc in prima zi de martie
pe putinul asfalt din fata blocului
sub copacii cu mii de muguri mijind precum cornitele mieilor
sub cerul jilav.
Copilul pune un fir lung intre soare si mana copilului din desen.
Copilul e bolnav,
copilul din desen trage soarele ca pe un zmeu de hartie fosnitoare ,
iar copiii de afara rad si nu mai cred in zeite, in povestea ce nu-i mai adoarme.
Cu fruntea lipita de geam
copilul deseneaza primavara timpurie
pe sticla aburita,
ceilalti copii nu-l vad.
Pojarul incinereaza visele in odaia de camfor,
desenul lipit de dinapoia lumii pe geam
mult prea departe de inflorirea magnoliei.
(Din volumul in pregatire Biserica dintre blocuri)