caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Divertisment



 

Am un vis

de (5-10-2014)

Seara

Sînt un idealist. Umanist. Iubesc oamenii. Îmi plac cînd sînt în grupuri mari, ca indivizi mă deranjează. Grupul e important, individul… mai mult se văicăreşte. Oameni slabi! Dar societatea, rasa umană, naţiunea… asta da! Merită!

Sînt capabil şi puternic. Inteligent şi instruit, ştiu cum să ajut. Eu ştiu din experienţă ce le trebuie. Am timp. Nu mă dau bătut niciodată.

Am un vis. O viziune…

În tîrguleţul nostru Strada Mare e ciudată.

Trotuarul Drept, cum i se zice… ei, aia da! Clădiri îngrijite, dispensare, restaurante lacto-vegetariene curate, vile duplex. Straturi de flori. Pe aici îşi duc veacul acei puţini care au ştiut ce vor.

Pe Trotuarul Stîng, cum i se zice,… mizerie. Gropi în asfalt, parcă nu ar fi tot aceeaşi primărie.

Dughene nenorocite, promiscuitate. O viermuială de terchea-berchea, pierde-vară stă postată cît e ziua de lungă. Bătrîne fără dinţi, tinere fără idealuri, boite, lustruite, pe care de abia le mai acoperă nişte cîrpe minuscule. Suferinţă. Jale.

Am un vis, o viziune. Cobor din casă (stau cu chirie, momentan şi eu tot pe Partea Stîngă, că n-au vrut să-mi dea – invidie!) să stau de vorbă.

– Mamaie, nu e asa că-i jale?

– Jale? Ja-aale! Nu vezi!?

– Şi?

– Păi da, zic şi eu.

– De mîine?

– De mîine? Și de acum de-ar fi după mine.

– Atunci pe mîine!

Ziua întîia

– Hai mamaie… uşurel! Te ţin de brat!

– Dau ăştia peste noi! Nu vezi ca nu opreşte niciunu’. Semafoarele le-au stricat cînd a fost reparaţia.

– Te ţii de mine, mamaie. Mama voastră… Stop! Hooo!

– Are lumea maşini, maică. N-au bani da’ au maşini! Și din alea de le freacă-n degete tot timpul.

– Ai văzut!? Partea Dreaptă, de cînd n-ai mai fost?

– Ei, … maică. Eram şi eu cînd am fost…

– Uite, stai aici. Pune-ţi boarfele deoparte. Chelner! Brînză cu smîntînă şi apă plată. Hai, ai venit?

***

Am trudit toată ziua. Cîti să fi fost, nenorociţi… Zece? Patruzeci? Prea puţini! Pe Trotuarul Stîng e viermuiala dracului. Au venit toţi beţivii de la lucru, elevii de la scoală, gospodine, prostituate, cască gură. Stau degeaba şi nu ştiu nici ei de ce. E ciorchine. Distrug, murdăresc, împiedică echipele.

Credeam că va merge mai repede.

Ziua a doua

– Alo, moşule, bade… bădie! Camarade!

– ?

– Te faci că n-auzi?! Ce?! Profesor de filosofie? Fără dinţi în gura. Puţi a urină. Hai, ia-mă odată de braţ, uite cîţi aşteaptă! Simte-te!

– Mmm. Mîhîî…

– Ceee!? Vino ‘napoi că vorbim şi altfel! Mama voastră!

Unii chiar nu merită. Poate ca-ar fi bine să-i las pe cei mai slabi. Lasă bolînzii să dispară natural, să ne ocupăm de elementele sănătoase, de cei de merită.

Bestiile astea care se uita chiorîş… trag de ele ca de o vacă de jumătate de tonă.

Iau un prînz frugal, că mai e mult de lucru.

A trecut jumătatea zilei. Ce-am produs? Doua profesoare, cinci filatoare-croitorese, o stomatologă (Wow!). Pensionari 7.

Cîţiva liceeni au trecut de bună-voie. Doi erau cu ochii după gagicuţe de pe Partea Dreaptă. Cam 20 cu totul.

Oroare! Au venit părinţii din schimbul doi şi mi-au luat înapoi vreo zece din ei în suturi.

„Unde-i duceţi, oameni buni, inconştienţilor!? Avem nevoie aici, pe Partea Dreaptă!”.

Sînt puternic. Pot să fac bine. Știu să fac bine.

S-au înmulţit cei care se uita chiorîş, bagă bete-n roate, complotează, sabotează, clevetesc. Vor tot acolo. Bestiile, bolnavii. Stau lipiţi. La murdărie, covor de flegme, filme de doi bani, pîine cu hormoni. Le place viata asta de nenorociţi ce sînt.

Mai încolo, la Cinema Mondial (ce nume de batjocură!) stau agăţaţi. Împiedică circulaţia, echipele. Să fie vreo treizeci-patruzeci. Mai încolo, la zarzavagiu, la băcănie, la chioşcul de ziare infecte, încă cu zecile. Număr cu uşurinţă peste trei sute. Nu se mai duc la culcare.

* * *

Pe Partea Dreaptă e linişte. Au închis. Lumea de încredere s-a dus la culcare. A stins luminile. Poate fac copii. Că ăştia ceilalţi, care au ajuns să mă arate cu degetul, se înmulţesc de-a valma.

Am mai pierdut o zi. Dar ce contează. Pînă la urmă va fi tot ca mine. Dar nu-i uşor…

Nu o să am linişte pînă nu-i trec pe toţi pe Partea Cealaltă, acolo unde trebuie să ajungă. Îi ajut, o să-i învăţ cum să facă. Dacă va trebui, le fac vînt peste stradă cu mîna mea.

Sînt puternic. Am empatie – cu cine merită.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.90.12.112