In urma cu ceva timp intr-una dintre campaniile promotionale in asociatie cu o firma de branzeturi din statul Vermont am lucrat sub indrumarea lui Romeo Bilodeau, reprezentant in marketing si in prelucrarea produselor lactate.
La varsta de 74 de ani, Romeo strabate America ca un stralucit coordonator de marketing, dar si ca un fidel propavaduitor al produselor firmei Cabot, infiintata in urma cu un secol.
Branzeturile sunt rezultatul a unor munci cooperative a peste 15 ferme din cateva state de pe coasta estica a SUA. Cascavalul, untul si iaurtul sunt produse artizanale.
Sunt printre putinele produse obtinute prin eliminarea lactozei, a glutenului, printr-un tip de branza injectat cu Omega 3 provenit din alge.
Profitul rezultat in urma vanzarii produselor se imparte cu toti fermierii membri ai societatii comerciale.
Romeo vorbeste clientilor in supermarket-rile din SUA despre efectele benefice ale vitaminelor si ale laptelui. Cu un simt al umorului rar intalnit, generos in distributia nu numai a materialelor publicitare ( tricouri, insigne, pixuri,etc) , ci si in depanarea impresiilor sale de viata, in acordarea de sfaturi utile legate de dieta, de viata noul meu mentor cucereste cum numai actorul de mare talent ce se pune deplin in fiinta personajului intruchipat.
Sapte decenii din existenta unui om inseamna pentru unii trecere anosta, pentru Romeo insa viata reprezinta o carte deschisa plina de capitole palpitante, nuclee generatoare scenariului tenacitatii, muncii si onestitatii.
La prima vedere m-au cucerit rabadarea, bucuria de a trai,intentia de a intreprinde ceva, de a nu depune armele in ciuda varstei.
El ar putea beneficia de o pensie indestulata si sa citeasca ziarul in fiecare dimineata sub aburii unei cafele. Aminteste de generatia pierduta a bunicilor si a parintilor tarani ce de decenii au infruntat razboaie, rigori politice, foamete si si-au muncit pamantul pana in ultimele zile ale vietii lor.
Romeo s-a nascut in inzapezita provincie franceza Quebec intr-un catun izolat de civilizatie: lampa cu petrol, apa de la fantana etc. Subzistenta familie cu multi copii si bunici era asigurata de produsele lactate rezultate din ferma de vaci si de un salariu mizer al tatalui dus departe de casa lucrand in exploatarea miniera ce i-a si grabit sfarsitul prematur, provocat de un cancer pulmonar.
De mic a deprins producerea untului, transarea carnii, dar si negustoria.
In fiecare zi de sambata se deplasa cu caruta trasa de cai la targ cu unt, lapte si branza.
Duminica era rezervata bisericii, situate la ceva distanta de casa.
Imi vorbeste cu umezi in lacrimi de lumea natala, de fratii disparuti, de mama sa ramasa vaduva de tanara, de bunici.
Duminica seara era dedicata ambiantei familiale si bucuriei. Una dintre surorile sale canta la o pianina veche, desi nu urmase cursuri de muzica. Talentul pentru muzica avea sa suplineasca radioul, televizorul.
Dupa cel de al doilea razboi o mama vaduva si tanara a decis sa plece din Canada franceza. Familia s-a stabilit in Vermont, pe vremea aceea cu o populatie de 9000 de locuitori, dintre care multi fermieri. Numarul animalelor depasea cifra de 30000 capete.
Mama si-a gasit un loc de munca intr-o fabrica, restul familiei si-a continuat munca la ferma.
Adolescentul Romeo s-a inrolat in randul fortelor armate americane. Datorita armatei a mers la scoala, a vizitat locuri noi in SUA si in lume.
Dupa ani de serviciu in fortele aeriene Romeo a revenit in locurile unde mama sa avea sa infiinteze o ferma in statul Vermont.
La randul lui a devenit sot si tata. A transmis copiilor dragostea fata de munca la ferma cu toate greutatile si cu satisfactiile acesteia.
Dupa lasarea la vatra a mai continuat sa participe la diferitele activitati militare ca voluntar rezervist, a lucrat ca macelar, ca vanzator de asigurari si ca specialist in prelucrarea laptelui sa.
Fiii lui sunt crescatori de vite, proprietari de pamant si paduri.
Sarbatoarea cea mare ramane si acum intalnirea familiala la fiecare sfarsit de saptamana cu festinul specific traditiilor franco-canadiene, in memoria stramosilor, in cantec si voie buna. Romeo mai canta ca pe vremea cand era acompaniat la pianina de catre sora sa – trecuta in nefiinta de tanara cu multi ani in urma.
Astazi amintirea familiei este sarbatorita nu numai prin rememorari nostalgice, prin lacrimi, ci si prin implicarea in cadrul comunitatii. Voluntariatul nu reprezinta doar o poveste populisto-demagogica pusa in slujba vreunui politician fariseu. Romeo canta in corul bisericii de peste patru decenii, Nu refuza nicicand sa cante la serviciile nuptiale, la cele funerare.
Optimismul molipsitor, dorinta de a ajuta vecinii, prietenii il caracterizeaza, si nu cred ca trebuie sa fii american, francez ori roman pentru a fi erou anonim, cetatean onorabil, in speta, om.
La aproape saptezeci de ani mai marii companiei Cabot l-au intalnit pe baricadele muncii la ferma. Cuceriti de harnicia si de cunostintele sale in domeniu i-au propus un post de reprezentant in vanzari si in marketing, munca acceptata fara ezitare de catre Romeo.
Imi spune cu modestie ca trei ori pe zi incepand dis-de-dimineata, la ora doua se ocupa de mulsul a 300 de vaci. (Precizez ca mulsul laptelui este facilitat de avantajele tehnologiei versus vremurile de odinioara)
De cativa ani de cand Romeo e pe drumuri, isi relateaza episoadele vietii sale, impartaseste un model de viata dedicata muncii, familiei, dar constientizeaza cumparatorii asupra alimentatiei sanatoase, asupra produselor pe care le prezinta nu ca pe o lectie invatata pe dinafara.
A pune pe piata un produs bun si sanatos e si o lupta impotriva corporatiilor mamut ce isi permit sa cumpere un stand de cativa metri intr-un supermarket, pe cand o firma artizanala se inghesuie intr-un colt modest de cativa centimetri.
Ori Romeo imi spune intr-o franceza impecabila, limba pe care nu o uita si nu vrea sa o uite, ca munca inseamna secretul unei sanatati depline in corelatie cu activitatea fizica.
In fiecare dimineata este prezent in sala de gimnastica ori pe strada la jogging.
Imi vorbeste de binefacerile uleiului din ficat de cod (o lingurita) in amestec cu un pahar de suc de portocale.
In vizitele sale de rutina pe la medici este mereu amendat mai in gluma, mai in serios:
“ Romeo, daca toti pacientii ar fi ca tine, noi am muri de foame !”
Romeo m-a invitat la ferma sa la un pahar de lapte si la o partida de vanatoare, cu permisiunea sa scriu, sa filmez si sa transmit cititorului roman nu numai realizarile, dar si retetele succesului.