Intotdeauna am avut o problema cu inceputul, mai ales cand a fost vorba de scris. Cred ca aceeasi problema s-a pus si in Tunisia, Egipt, si probabil alte tari in care va incepe asa numita revolutie; cum incepem?
De fire, sunt o persoana caruia ii place sa fie informat, mai de tot ce se intampla pe lumea asta. Daca un subiect imi trezeste interesul, evident ca ma documentez si mai mult.
La prima vedere, uitandu-ma la stiri saptamanile trecute, am remarcat, sa-i spunem, aceasta rascoala a lumii arabe impotriva puterii. Initial, sincer, si fara nici o insulta, ce s-a intamplat in Tunisia, nu mi-a trezit interesul, si sincer nu m-am gandit ca s-ar putea transforma in ceva mai mare si in alte tari. Este perfect normal ca oamenii sa se ridice impotriva sistemului, sa isi exprime dorinta asupra schimbarii, si mai ales sa nu fie de acord cu ceea ce face conducerea.
Dupa cum spuneam ce s-a intamplat in Tunisia, nu prea m-a interesat. Dar la cateva zile dupa ce Ben Ali fugise din tara, am aflat cu stupoare ca Interpolul a emis un mandat de arestare pe numele acestuia. Mirarea mea a fost mare, intrucat inainte de tot ce se intamplase in Tunisia, parca Interpolul traia pe alta planeta. Cum de acest mandat de arestare a fost emis doar dupa ce acesta a fugit din tara? Probabil nu ma pricep eu la procedurile Interpolului, dar mi s-a parut putin absurd. De ce acest mandat nu a fost emis inainte de toata situatia din Tunisia? Sau pana atunci probabil Interpolul nu cunostea exact situatia din Tunisia.
Trecand la situatia din Egipt, sunt de parere ca Mubarak este un om prea incapatanat sa isi dea demisia, si mai ales sa fuga din tara. In toiul “revolutiei” din Egipt, mi-au sarit ochii pe un status pe Facebook, care spunea: “Mubarak a amenintat ca isi va da foc in fata parlamentului, in cazul in care nu se va schimba poporul”. Deci pentru Mubarak este mai simplu sa schimbi 80 de milioane de oameni, decat sa renunti la postul care il ocupi, deja mai bine de 30 de ani. Pe cat de simpla pare situatia la prima vedere, aceasta este mai complicata in realitate. Egiptul este cel mai important aliat al SUA in Orientul Mijlociu, dupa Israel. Este una dintre primele tari care a semnat pacea cu Israelul, iar oricat de mult si-ar dori poporul Egiptean sa se intample o schimbare, este greu de crezut ca se va intampla asa usor. Sunt 99% sigur, ca oricine va veni la putere in Egipt, va rupe orice relatie cu Israelul, ceea ce automat va crea o instabilitate in zona (nu ca nu ar exista deja). Daca ne gandim si la posibilitatea venirii extremistilor la putere in Egipt, vorbim de un al treilea front pentru Israel (primul fiind situatia Palestiniana, iar al doilea in Sudul Libanului/Hezbollah). Asadar, este in interesul SUA si al Israelului, ca aliatul dansilor de nadejde (Mubarak), sa ramana la putere, cel putin pe moment. Asta pana cand vor gasi pe altcineva sa-l inlocuiasca.
Situatia din Egipt, pentru multi, si mai ales egiptenilor de pe strada, a devenit intr-o oarecare masura plictisitoare, ba chiar ridicola. Am vazut zeci de fotografii din Cairo, in care oamenii tineau lozinci si pancarte cu texte ironice. „Mubarak pleaca deja, ca ma doare mana”. Chiar unul dintre afise era de-a dreptul amuzant: „Mubarak, sunt casatorit de 28 de zile, si ma asteapta sotia acasa de 20 de zile.”.
La un moment dat, era vorba ca se vor organiza proteste si in Iordania, dar regele Abdallah a luat initiativa de a demite guvernul in totalitate. Ceea ce se pare ca a „amanat” putin aceste proteste. In orice caz, cel putin pe moment, nu cred ca in Iordania va fi pericol ca oamenii sa ii ceara regelui sa paraseasca tara, si in nici un caz nu cred ca Iordania va deveni republica.
Mergand putin mai la Sud Vest, in Gaza s-au anuntat deja demonstratii pe 11 Februarie, care se intituleaza “Revolutia Demnitatii”. Nu am reusit sa aflu cine o/le organizeaza, sau de la ce partid provin, cert este ca la momentul scrierii articolului erau deja aproximativ 4,500 de fani pe Facebook, numarul crescand constant. Situatia demonstratiilor din Gaza este intr-o oarecare masura conectata la documentele scoase de AlJazeera acum cateva saptamani. Iar in momentul de fata Palestina, sau Cisiordania si Gaza incep sa semene din ce in ce mai mult cu 2 state complet diferite. Inca in Cisiordania nu am auzit sa se organizeze vreo demonstratie, dar probabil o sa fie si acolo in curand. Iar aici, cu tot respectul meu catre tarile arabe, am impresia ca intervine si spiritul de turma; “daca aia au facut, noi de ce sa nu facem?”. Problema este ca o mare parte din acesti oameni care ies la demonstratii, si vor sa inceapa o revolutie, nu se gandesc si la repercusiuni. Ma intreb totusi, in cazul in care “revolutia” din Egipt esueaza, si Mubarak ramane la putere, ce se va intampla cu oamenii care au inceput aceasta revolutie? Serviciile de securitate sunt la alerta maxima, si sunt sigur ca si informatorii se vor bucura de niste bonusuri frumoase in cazul in care aduc informatii. Dar totusi ce se va intampla daca revolutia esueaza? Pana in momentul de fata din, sa le spunem, 2 revolutii, una a fost cu succes (regimul a fost inlaturat), iar la a doua inca nu putem sa ne pronuntam, incat inca nu s-a terminat. Dar ma gandesc eu, oare aceste demonstratii din celelalte tari arabe, ce scop au? Tot revolutie? Sau doar o simpla manifestatie, care va fi inteleasa de conducere drept o amenintare?
In concluzie, voi fi putin precaut in a spune ca au inceput revolutiile in Orientul Mijlociu. Totodata, aceste revolutii sunt perfect normale, si asa cum se intampla “la ei”, s-a intamplat si la noi si mai mult ca sigur se vor intampla si la altii; ieri Egipt, azi Serbia, maine cine stie. Problema nu este ca se intampla sau ca s-a intamplat, problema cea mai importanta este ce se va intampla dupa aceste revolutii. Daca va fi “aceeasi Marie, dar cu alta palarie” nu se va rezolva nimic, si va fi pacat de oamenii care si-au pierdut vietile in aceste revolutii. Ceea ce este si mai dureros este ca in decurs de putin mai mult de 20 zile, reflectoarele au fost asupra Tunisiei, Egiptului, acum Yemen, Serbia si am impresia ca s-a trecut mult prea repede cu vederea asupra situatiei reala din tara respectiva.
Ca o nota finala, vreau ca cititorii sa inteleaga ca nu sustin un anumit sistem, sau o anumita inclinare politica. Am fost, sunt si voi fi de partea oricarui popor care doreste schimbare, tehnologizare, si mai ales pace, oricat de greu ar fi aceasta de obtinut.
Alexandru Barbu este pseudonimul unui tânăr româno-palestinian care a studiat în România, iar acum trăiește în Occident.