Lumea arabă e în fierbere: în Egipt zeci, sute de mii de demonstranți cer demisia președintelui Hosni Mubarak, aflat în funcție de aproape 30 de ani, în Tunisia autocratul președinte Ben Ali a fugit din țară după 23 de ani la conducere ca urmare a masivelor proteste de stradă, în Yemen președintele Ali Saleh, și el la putere de peste 25 de ani, e confruntat cu demonstrații de protest fără precedent.
În Occident protestele din lumea arabă și mai ales cel din Egipt sunt privite cu simpatie de numeroși cetățeni simpli, mai prin intermediul internetului, dar cu îngrijorare de lideri precum Barack Obama, David Cameron, Angela Merkel sau Nicolas Sarkozy, care știu că răsturnarea unui dictator în Orientul Apropiat și Mijlociu nu reprezintă neapărat și o evoluție înspre democrația de tip occidentală – vezi cazul Irakului.
O temă des menționată în Occident în ultimele săptămâni a fost influența rețelelor sociale pe internet, în speță Facebook, în propagarea “revoluției” din Tunisia și a protestelor din Egipt. Ideea e că mobilizarea protestatarilor s-a făcut ca fulgerul datorită internetului, ceea ce în urmă cu numai 20 de ani ar fi fost de neimaginat.
Poate tocmai de aceea o carte precum “The Net Delusion – how not to liberate the world” (Amăgirea Internet – cum să NU eliberezi lumea) de Evghenii Morozov, publicată recent de editura londoneză Allen Lane, pică la țanc.
Cartea reprezintă o găleată de apă rece turnată pe ciber-optimism – complexul de idei potrivit căruia democrația se poate exporta și propaga prin intermediul internetului.
Autorul (27 de ani, de origine din Belarus, actualmente la studii post-universitare la Universitatea Stanford, California) își începe demersul cu exemplul așa-numitei “revoluții Twitter”, din Iran, din 2009. Protestele, urmare a alegerilor prezidențiale, considerate a fi măsluite în favoarea lui Mahmoud Ahmadinejad, au fost făcute cunoscute în toată lumea prin intermediul Twitter, iar unii merg mai departe și spun că ele au fost declanșate prin intermediul acestei rețele sociale.
Nimic mai departe de adevăr, susține Morozov, care relevă faptul că un procent insignifiant al conturilor Twitter în vara lui 2009 erau rezidente în Iran. Rezultatul revoluției Twitter din Iran (a doua cronologic după cea din aprilie 2009 de la Chișinău împotriva regimului Voronin, reamintește autorul) e cunoscut – eșec total și consolidarea teocrației șiite de la Teheran.
Morozov critică optimismul naiv din Occident, încrederea în capacitatea internetului de a răsturna dictaturi. El reamintește celebrul email al funcționarului de la Departamentul de Stat al SUA, Jared Cohen, către Twitter, rugând compania să amâne întreținerea sitului, programată chiar în timpul evenimentelor din Iran, pentru a permite schimbul de informații. Email-ul, divulgat presei, a fost folosit ulterior de autoritățile de la Teheran pentru propaganda anti-americană, exemplificând amestecul Washingtonului în afacerile interne ale Iranului.
Chavez – mare amator de Twitter
Mai mult, autoritățile iraniene au folosit internetul pentru a identifica opozanții regimului, pe care i-a “luat ca din oală”. Morozov critică și iluzia occidentală că internetul subminează în mod invariabil autocrațiile. Nu numai în Iran, dar și în Rusia, China, Venezuela, Belarus, Birmania sau chiar în Coreea de Nord acest lucru s-a dovedit fals. Autocrațiile au experte în folosirea internetului, nu doar prin cenzură, care uneori se dovedește contraproductivă, dar și ca mijloc de propagandă. Președintele Hugo Chavez e un mare adept al Twitter, iar autoritățile chineze folosesc internauți plătiți pentru influențarea dezbaterilor de pe forumuri. Uneori, autoritățile din state precum China, Rusia sau Iran apar chiar mai moderate decât utilizatori individuali, pentru care ultra-naționalismul, șovinismul, rasismul și în general incitarea la ură sunt moneda curentă.
Un alt pericol sesizat de Morozov este cel al dublei măsuri, folosite cu perspicacitate de autocrații. Cum poate Occidentul să militeze pentru libertatea internetului, când agenții de securitate din vest folosesc mijloace de cenuzră și supraveghere în numele luptei împotriva teroriștilor, a pedofiliei sau a fraudei?
De altfel, autorul arată că libertatea pe internet este benefică nu doar persoanelor și organizațiilor care au intenții legitime dar și unor rețele teroriste și mafiote.
Morozov combate analogia între războiul rece și actuala luptă ce se dă în spațiul virtual: comparațiile între Zidul Berlinului și “Marele zid de foc al Chinei” pe internet sunt în opinia sa complet false. O revoluție poate avea success numai în măsura în care sunt întrunite condițiile politice, economice și sociale. Ea poate fi facilitată de comunicarea virtuală, spune autorul, dar nu determinată de aceasta.
Și atunci, ce-i de făcut? Autorul nu dă prea multe soluții, decât în măsura în care recomandă politicienilor occidentali să nu mai viseze la soluții ieftine de diseminare a democrației prin internet. Asta nu înseamnă renunțarea la internet ca instrument al diplomației publice, dar, spune Morozov, trebuie renunțat la adaptarea startegiei politice în funcție de soluțiile tehnologice – așa numitul internet-centrism sau ciber-utopism.
În definitiv, Morozov face un apel la realism, reamintindu-ne că anumite conflicte sunt foarte greu, dacă nu imposibil de rezolvat , iar folosirea internetului ca unealtă poate avea efecte contrare celor scontate. Dacă adaug și sitlul alert și numeroasele butade folosite de autor, nu pot decât să vă recomand cu căldură lectura acestei cărți.
Excellent. Pe mine mai convins sa comand cartea. Technologia schimba ceva dar e greu de prevazut ce (cum a spus deja celebrul Yogi Berra in cu totul alt context „Prediction is hard, especially of the future”).
Asta imi aduce aminte de una dintre primele mele intalniri cu Netul… Langa aveam un prieten ce imi spunea – iti inchipui? la asa trafic, chestia asta, e imposibil de cenzurat..!
Azi stiu ca e posibil sa fie cenzurata. Dar, tot asa, stiu ca e greu de oprit, de explicat lipsa internetului….asa ca pana la urma devine obligatoriu.
Pe alta parte, in real existenta, nu exista Revolutii de Catifea, adica aici. Doar oamenii din strada se numara. Chiar de Internet adusi fiind.
Pentru autor- de ce nu crezi in retelele sociale ca in computerele de 38 ko de acum ceva ani? 15, cel mult…
🙂
Nu sînt de acord decît parţial şi cu domnul Morozov şi cu domnul Clej. Primului ii lipseşte experienta pentru a-şi ascuţi discernămîntul, al doilea are prea multă de prea mult timp. Si cu toate acestea adevărul nu trebuie căutat la mijloc, căci acolo sigur nu este.
Reţelele electronice, aplicaţii ca SMS, Twitter, Facebook şi – încălecate pe ele – reţelele sociale sînt instrumente care facilitează expresia, canalizarea şi organizarea simţirii, raţiunii şi înclinării individuale într-un fluviu de proto-conştienta sociala. Toate aceste mijloace sînt exact ce spune cuvîntul: mijloace, ustensile, pîrghii (multiplicante). Ele nu înlocuiesc şi nici nu au fost vreun moment gîndite să înlocuiască voinţa de mase care – bazată pe o conştiinţa colectivă rezultînd din suma experientelor individuale – transformă nemulţumiri, suferinţe sau, pur şi simplu, viziuni individuale şi obsesive în acţiune. Laptopul sau telefonul mobil conectat oferă şansa inedită de a transforma mult mai rapid acţiuni la început dezorganizate în acţiuni coordinate.
Asta este totul. Numai cine aşteaptă, din neştiinţa, mai mult a fost şi va fi deziluzionat.
Cîteva observaţii în plus: stimate domnule Clej, nu exista comunicare virtuala. Ori se comunica, ori nu se comunica, indiferent de mediul folosit. O strategie politica, şi mai ales una cu caracter revoluţionar, care nu se adaptează la soluţiile tehnologice este o strategie strigoi (zombie): o mai răsufla, şi totuşi este moarta. Arthur Koestler a explicat mai clar decît orice alt erudit din secolul XX acum 71 de ani de ce…
Este o greşeala sa se susţină că şi serviciile de securitate în vest folosesc mijloace de cenzură şi împiedică în acest fel libera comunicare. Asta pur şi simplu este total neadevărat (sau un înţeles semantic greşit al noţiunii de cenzură).
Bine înţeles folosesc şi autocraţiile din plin mijloacele electronice de comunicare, şi în plus le şi întorc de multe ori contra celor care cred că avantajul acestor mijloace este de partea maselor anonime sau/şi amorfe. Cine nu a socotit cu asta îşi merită soarta …
Ce era de demonstrat? Că în acelaşi timp nu există o revoluţie „Twitter”, dar există o „Twitter” revoluţie. Twitter nu face revoluţii, Twitter este un părtaş revoluţionar în dinamica comunicării sociale.
Cu stima
Mihai-Robert Soran (Schwartz)
European News Agency
Domnule Soran, cred că n-ați remarcat că era vorba de o recenzie, așa că dacă aveți ceva de reproșat, faceți-o direct pe adresa lui Evghenii Morozov. E drept că Morozov n-are experiență de komsomolist sau uasecerist ca alții, dar bine ar fi dacă mai mulți oameni pe această planetă ar gândi ca el. Vă recomand să citiți cartea și după aceea să dați sentințe fără drept de apel.
Dle Clej ,buna ziua.
L-am apreciat mereu pe Dl Solomon ca pe un realist observator a ceace se intampla in lume.V-as ruga daca poate face o prezentare a ceace se intampla in Nordul Africii.Mai sant si altzi dictatori, dar reactzii ca in Egipt ,parca nu sant.Citesc ca armata Egipteana i-ar fi sugerat ca nu ar vrea sa fie „umilit” ca Ceausescu.
Cu stima,Nick.
Domnule „Nicky al lui Vicky” (bine ar fi sa va devoalati identitatea ca nu e nicio nenorocire),
Vlad Solomon poate sa scrie despre impactul agitatiei din lumea araba asupra Israelului. Avem insa pregatit pentru luni 7 februarie o analiza pe aceasta tema semnata de un tanar romano-palestinian care traieste in Occident.
Optimismul consumatorilor de stiri din occident este rezultatul infantilismului cu care inteleg lumea, au o idee simplista despre alte zone. Milioane de indivizi simpatizanti ai ideilor de stanga cred ca lumea de la sine ar trai in pace, dar USA si guvernele conservatoare provoaca razboaie. Poti auzi zeci de ori la stiri, ca acesti dictatori laici sunt „aliatii USA”, nespecificand ca alternativa ar fi fost partide islamiste radicale. Dupa orice eveniment nefericit pe glob auzi voci care se autoinvinovatesc, „oare de ce am vizitat aceste tari ca turisti fericiti fara se ne preocupam ca acolo este o dictatura” sau „daca occidentul nu ar sustine acesti dictatori ar cadea de la sine” „in Irak au adus democratia pt. ca aveau petrol, in egipt nu intervin pt. ca nu au petrol” de parca nu s-au vazut destule cazuri cand nu cad de la sine: Lukashenko, Fidel Castro,Khomeini etc.
Caz practi – urmarind relatarile si comentariile, mai mult sau mai putin inspirate, din presa suedeza (care nu contin mentiunile despre Iliescu si mineri)…
In Egipt, dupa o perioada de euforie cand armata a fraternizat cu demonstrantii anti Mubarak, incep manevrele a la Iliescu, care ar putea manca o paine buna de pe urma consultantei.
Mubarak trage de timp promitand ca nu mai candideaza, ca sa aibe ragaz sa manipuleze pregatirea alegerilor. Probabil mizand si pe epuizarea opozitiei din strada, care mai devreme sau mai tarziu se va risipi. Intre timp poate, sau deja, va ajunge si la intelegere cu armata din nou.
,,Minerii”, oficial sustinatorii lui M, conform gurilor rele securitatea in civil (s-au gasit legitimatii asupra unora) au inceput sa faca curatenie in piata. Azi noapte s-a tras in manifestanti printre care erau si femei cu copii, fara ca armata sa intervina. S-a creat bresa si premisele declararii demonstrantilor drept golani. Televiziunea de stat ii indeamna pe demonstranti la liniste.
Globalizarea a adus nou indrumare de-a gata standardizate pentru tragerea pe dreapta atat a dictatorilor dar si a revolutiilor insele. In 90 Iliescu se plangea ca nu exista metode de trecere de la dictatura (comunista) la democratie. Acuma exista, cel putin cele de trecere la democratie originala.
@ Domnul Clej – in graba:
1. Orice recenzie lasa sa transpire si parerea recenzentului. Altfel rezultatul e bun numai de lada de gunoi, caci este inutil, un „digest” care nu ajuta la apetit sau digestie
2. Cartea am citit-o inaintea Dv., printre altele pentru ca:
– Morozov a bursier al Fundatiei care apartine unui unchi al meu
– unchiul meu m-a rugat sa-i spun parerea mea
– fac sin când in când seminare/workshops despe technologii si retele sociale pt. Deutsche Telekom, al carui centru de cercetare la Stanford i-am ajutat sa puna pe picioare.
3. Morozov cunoaste punctele in care consider ca el este ori gresit ori unilateral
O seara placuta
Robert
Domnule Soran, știți care e problema dumneavoastră: că aveți o părere excepțională despre dumneavoastră și toate comentariile se învârt în jurul acestei păreri. În afară de lăudăroșenie și grandomanie n-am reținut nimic din acest comentariu.