ACUM.TV

Zilele trecute am primit prin e-mail un video postat pe Youtube în care fostul disident sovietic Vladimir Bukovski asemuia Uniune  Europeană cu fosta URSS. Tot respectul pentru Bukovski, care a suferit un tratament cumplit  timp de 12 ani în instituții psihiatrice, dar comparația este absurdă, iar echivalarea “corectitudinii politice” cu Gulagul este extrem de forțată. Nu este locul aici să mă apuc să combat ideile simpliste expuse de Bukovski în acest filmuleț de cinci minute.

Dar conținutul acestui video, tradus de o manieră rudimentară, pare să fie în consonanță cu opiniile unei părți, probabil nu nesemnificative, a românilor. Pe măsură ce precaritatea situației economice a României se prelungește, vânătoarea de responsabili și, de ce nu,  de țapi ispășitori se intensifică.

Și în fruntea acestei liste, care cuprinde, pe lângă politicienii locali, FMI-ul, Banca Mondială, evreii, franc-masoneria, papistașii, se află aproape întotdeauna Uniunea Europeană.

A crescut preţul benzinei? E de vină UE. Nu se mai găsesc produse românești pe piață? E de vină UE. Nu mai e voie să tai porcul în curte? E de vină UE. S-au introdus documente biometrice, cu “cipul Diavolului – 666”? E de vină UE. Și așa mai departe.

Uniunea Europeană, a cărei membră România a devenit de la 1 ianuarie 2007, este percepută ca o entitate separată de statele membre, de parcă nu ar fi formată din ele, un fel de cabală invizibilă care nu are nimic mai bun de făcut decât să conspire împotriva României și a poporului român.

Desigur că aderarea României a adus numeroase dezavantaje. Piața unică europeană, care presupune libertatea de mișcare a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului, a expus țara la o concurență cu care nu a fost obișnuită niciodată în istoria ei.

Mulți români își simt identitatea națională amenințată, nu prin dictat de la Moscova, ca în anii 1945 – 1958 (circa), ci prin directive de la Bruxelles.

Prin aderare, România a purces la cea mai mare cedare benevolă de suveranitate din istoria ei. Cetățeanul simplu ar putea spune: n-am știut ce mă așteaptă, atunci când eram în favoarea aderării, după cum mă întrebau sondajele de opinie.

La care eu am să răspund că nu am nicio simpatie pentru cetățeanul euro-entuziast de dinainte de 2007, devenit eurosceptic sau chiar eurofob după acea dată. De ce? Pentru că așa cum acest cetățean (generic) ar vrea să muncească precum în socialism și să traiască precum în capitalism, tot așa el s-a așteptat ca aderarea la UE să însemne doar avantaje, în esență “să ne dea”, să ne protejeze de ursul de la răsărit, iar noi să ne prefacem că zicem ca ei și facem ca noi, ca în România unde e valabilă regula de aur “las’că merge și așa”.

Vrem doar avantaje, nu și dezavantaje

Și inițial a fost avantajos. Puteai să mergi oriunde în celalalte 26 de țări membre doar cu cartea de identitate, chiar să muncești legal în unele dintre ele (și la negru în celelalte) și să trimiți bani acasă.

Ulterior însă cetățeanul și-a dat seama că a face parte din Uniunea Europeană implică și obligații și banii mult așteptați de la Bruxelles n-au venit, deoarece nici statul și nici cetățenii nu au avansat, din neștiință sau din rea credință (corupție) proiectele necesare pentru ca UE “să ne dea”.

A devenit o modă să spui că UE este condusă de o birocrație coruptă și ruptă de realitate. Te întrebi însă dacă aici nu e vorba de râde ciob de oală spartă, din moment ce în România nivelul corupției este printre cele mai ridicate din UE. Uneori te întrebi dacă românii n-ar duce-o mai bine dacă ar fi conduși direct de la Bruxelles (întrebare care s-ar putea pune și pentru greci, irlandezi și alte câteva popoare care trec prin dezastre financiare).

Președintele Traian Băsescu se declară ofensat (și ca el mulți alți români) de faptul că Franța, Germania și alte țări din UE nu acceptă includerea României în spațiul Schengen de mișcare liberă datorită lipsei de securizare a frontierei cu Republica Moldova și Ucraina. Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a dat de înțeles chiar că legea prin care s-a facilitat dobândirea cetățeniei române de către cei din Republica Moldova ar fi o cauză a neadmiterii României în Schengen.

Înainte de 2007 românii au ales doar politicieni care erau pro-europeni, inclusiv PRM-ul lui Vadim Tudor, care nu s-a opus niciodată aderării României la UE. Euroscepticismul, ca să nu mai spun de eurofobie, era la acea dată la nivelul cel mai redus din Europa.

Românii, în frunte cu politicienii lor, trebuie să înțeleagă că atunci când intri într-un club (chiar fără să îndeplinești condițiile, așa cum s-a întâmplat cu România în 2007) trebuie să-i respecți regulile și să admiți că nu ai numai drepturi ci și obligații.

Toate acestea erau cunoscute dinainte de 2007, așa încât acum lamentațiile și înjurăturile la adresa UE sunt tardive.

Acest articol a fost publicat duminică, 30 ianuarie 2011 la rubrica Polemica.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.