caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu – „Istoria benzii desenate româneşti 1891-2010”

de (23-1-2011)


Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu – „Istoria benzii desenate româneşti 1891-2010”
Editura Vellant, 2010
ISBN 978-973-1984-64-3
268 pagini

În toamna anului 2010, a fost lansată „Istoria benzii desenate româneşti 1891-2010” la Salonul European de Bandă Desenată organizat în spaţiul expoziţional de la Teatrul Naţional – Galeriile MNAC– etajele ¾ . Autorii acestui volum sunt Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu.

„O lume şi o istorie în două dimensiuni (şi o infinitate de nuanţe)” ne precizează în prefaţa albumului ex-ministru istoricul Adrian Cioroianu, discret admirator al genului care ne mărturiseşte că „banda desenată românească a trecut şi prin perioade cu mult mai grele decât cea prezentă. A depăşit şi vicisitudini mai mari. Această criză economică va trece, cu siguranţă. Actuala criză morală (şi de identitate) care ne afectează ca români cred că va trece şi ea, cu victimele de rigoare. Dar banda desenată românească va reuşi să treacă peste. Pe hârtie şi/sau pe pixeli – nu contează – ea va dăinui. Ea va rămâne acolo, unde a fost întotdeauna, de la primul contur sau erou care a aprins fantezia copilului din noi: acolo în inima şi în mintea noastră”.

Autorii sunt scriitori, desenatori, animatori şi bedefili în acelaşi timp, Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu.
Prezent prin anii ’86 prin cenaclurile literare sf craiovene, scriitorul Dodo Niţă este cunoscut pentru articolele sale publicate de-a lungul timpului despre BD,. Putem enumera o serie de volume apărute sub semnătura sa: „Istoria Benzii Desenate Româneşti” (editura SFVA, Craiova, 1992),”Dicţionarul Benzii Desenate din România” (editura Aius, Craiova, 1996 şi respectiv MJM, Craiova 2005), „Europa Benzilor Desenate” (editura Polmedia, Bucureşti, 2001), „Tintin en Roumanie” (editura MJM Craiova, 2003 şi 2007), „Vârsta de aur a benzii desenate româneşti” (editura MJM Craiova, 2004), „Livia Rusz – o monografie” (editura MJM Craiova, 2009), „Puiu Manu – o monografie” (editura MJM Craiova, 2010). A colaborat la „BD Guide 2005 – Encyclopedie de la Bande Desinnee internationale” (editura Omnibus, Paris, 2004) capitolul dedicat BD-ului din România.
Pentru contribuţia sa majoră la „promovarea francofoniei în România prin intermediul benzilor desenate”, Dodo Niţă a fost decorat de către statul francez cu titlul de Cavaler al Ordinului „Les Palmes Académiques” în 2001 şi cu titlul de Cavaler al Ordinului „Leopold al II-lea” (Belgia) în 2006.

Graficianul Alexandru Ciubotariu a absolvit Academia de Arte „George Enescu” din Iaşi cu o diplomă dedicată istoriei benzii desenate mondiale. De la grafica de revistă şi de carte până la timbre şi benzi desenate, fiind premiat la saloanele de gen naţionale şi internaţionale, Alexandru Ciubotariu a realizat până acum şase cărţi de benzi desenate şi un album street art („Pisica pătrată”, editura Vallant 2009).

Prima revistă numită „Amicul copiilor” apare la 1 aprilie 1891 la editura Socec din Bucureşti „sub preşedinţia lui B.P.Haşdeu şi avându-i directori pe Zamfir C. Arbure şi Ştefan Basarabeanu. Toţi trei erau prieteni şi veneau din Basarabia”. Influenţa acestui gen vine de altfel, prin filiera austriacă şi mai puţin, prin cea francofonă, cum s-ar crede.

O istorie extrem de interesantă, avand ca protagonişti reviste (Amicul Copiilor, Revista Copiilor, Universul Copiilor, Scânteia Pionierului, Arici Pogonici, Luminiţa, Licurici, Pionir, Jobarat, Cutezătorii, Şoimii Patriei etc.), almanahuri (Almanahul Copiilor, Almanahul Anticipaţia, Almanahul Cutezătorii etc), cărţi şi albume a peste 150 de autori (textieri şi desenatori) care au încântat prin creaţiile lor mai multe generaţii, mulţi cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi: Constantin Jiquidi (1865-1899), Aurel Jiquidi (1896-1962), Ed Arno, Gusti, Nicolae Batzaria (1874-1952), Marin Iorda (Marin Iordache, 1901-1972, autorul lui „Haplea”), Maria Iorda, Aurel Petrescu (1897-1948), Nell Cobar (1915-1993), Neagu Rădulescu, Pascal Rădulescu, Al. Clenciu, Matty (Matei Aslan, 1924-1995), Marga Ştefănescu, Puiu Manu (Vasile Baciu, 1928 – ), Livia Rusz (1930- , stabilită în Ungaria), Nic. Nicolaescu, Etta Zukerman (1919- , stabilită în Franţa, cu o carieră artistică impresionantă sub numele Lise Marin) Burschi Gruder (1928-2010), Sandu Florea (1946, stabilit în USA), Albin Ştefănescu, Vintilă Mihăescu, Pompiliu Dumitrescu, Dumitru Negrea, Ion Popescu-Gopo (1923-1989) Felicia Avram (Andrassy), Deak Ferenc, Eugen Taru (1913-1991), Valentin Tănase ş.a.

Structurată în trei mari capitole: „Vârsta de Aur (1891-1947)”, „Socialism şi BD (1948-1989)” şi respectiv, „Banda desenată contemporană (1990-2010)”, această retrospectivă asupra artei BD, reuşeşte să analizeze istoric şi estetic, un subiect până acum insuficient abordat de către istoricii de artă, creatori sau fani.
Realizată cu pasiune, acurateţe şi obiectivitate, „Istoria benzii desenate româneşti 1891-2010” reprezintă un sistem artistic de referinţă care a reuşit să se impună de-a lungul timpului, în cea de-a noua Artă, ca formă imuabilă de cunoaştere a omului.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cocalarul și vinul sfințit (Povestire de Bruno Stefan)

Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios.

Închide
18.118.193.20