Casa Naţională de Sănătate este, după cum se ştie, organizaţia care administrează banii (nu puţini) pe care sunt obligaţi să-i plătească toţi salariaţii şi cea mai mare parte a pensionarilor pentru a avea parte de asistenţă medicală „gratuită”. Ghilimelele sunt necesare pentru a fi evident că, pentru cei 2.500 lei pe care îi plăteşte anual un angajat cu salariu mediu (10,7% din venitul brut), ceea ce primeşte în schimb este, de regulă, extrem de scump. Aceasta este cea care decide câţi bani i se alocă fiecărei unităţi sanitare, ce medicamente sunt gratuite şi care nu, încheie contractele de achiziţii publice – într-un cuvânt, este o instituţie extrem de sensibilă pentru sănătatea noastră. Tocmai de aceea a fost înfiinţată ca instituţie publică autonomă.
Pentru a i se asigura autonomia, prin Legea nr. 95/2006 s-a stabilit să fie condusă de un consiliu de administraţie compus din 17 membri, dintre care şase numiţi de primul-ministru, unul de către preşedintele României, cinci de către federaţiile patronale şi cinci de către confederaţiile sindicale. Preşedintele Casei era numit de către primul-ministru, iar cei doi vicepreşedinţi – de către patronate şi sindicate. Se asigura astfel, cel puţin formal, un echilibru destul de echitabil între „acţionarii” acestei instituţii, căci contribuţia pentru asigurarea de sănătate este plătită jumătate de către angajat şi jumătate de către patron, iar statul contribuie, şi el, la bugetul Casei.
Ei bine, în ultima săptămână a anului trecut (pe 28 decembrie), atunci când lumea avea tot felul de alte preocupări, a fost adoptată fără mare tam-tam Ordonanţa de Urgenţă nr. 133. Nu o căutaţi în ordinea de zi a şedinţei de Guvern, publicată pe site-ul Guvernului, nu o veţi găsi. Prin acest act normativ, consiliul de administraţie este redus la şapte persoane, dintre care patru sunt numite de către primul-ministru, una de către preşedinte, şi câte una de către confederaţiile patronale şi cele sindicale. Preşedintele consiliului este numit tot de către primul-ministru, iar singurul vicepreşedinte este ales, prin vot secret, de către membrii consiliului (adică, dată fiind majoritatea de 4 din 7, de acelaşi prim-ministru).
Cu alte cuvinte, pe şest, instituţia, definită prin legea de organizare (222/2005) drept autonomă, devine practic subordonată Guvernului. Nu mă mai mir că actualul Guvern adoptă ordonanţe de urgenţă cu nemiluita, şi anume în materii care nu sunt deloc urgente. Expunerea de motive prin care se justifică aşa-zisa situaţie de urgenţă e de-a dreptul hilară: „…Întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi a spitalelor, precum şi în asigurarea efectivă a accesului egal al cetăţenilor la îngrijirile sanitare de bază şi creşterea calităţii vieţii, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată…”. Frază de lemn putred, care nu reuşeşte să ascundă încă un pas în procesul acaparării de către Guvern a cât mai multor prerogative publice, contrar principiilor afirmate de descentralizare. Despre principiul transparenţei procesului decizional, obligativitatea consultării prealabile a publicului nici nu mai are rost să vorbim. Nu a avut rost nici când s-a decis numirea de către Guvern a conducătorilor „deconcentratelor”, nici când a fost vorba despre avizul ministrului necesar numirii rectorilor din învăţământul superior.
Ceea ce mă surprinde este lipsa completă de reacţie atât din partea partidelor de opoziţie, cât şi a societăţii civile, îndeosebi a patronatelor şi a sindicatelor, care se văd astfel eliminate din procesul decizional (căci cei doi membri ai consiliului nu vor putea juca decât un rol decorativ). E drept, ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie (deloc întâmplător), dar am pretenţia din partea opoziţiei să lucreze şi în timpul sărbătorilor legale, că tot e „situaţie de urgenţă”. Fără a avea cunoştinţe aprofundate de drept, mi se pare evident că prevederile ordonanţei contravin noţiunii de instituţie autonomă, care, conform practicilor europene, ar trebui să stea la baza organizării Casei de Sănătate.
Articolul a fost preluat cu acordul autorului de pe http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/discreta-lovitura-de-stat-de-la-casa-de-sanatate-212116.html