O ştiu pe pielea mea: orice suportă compatrioţii noştri, numai punerea în discuţie a simbolurilor noastre naţionale nu.
Când e vorba de ele, patriotismul nostru ia foc. Ai o viziune critică despre istoria naţională? – eşti un monstru. Deviezi de la jargonul patriotic? – nu eşti român. Aduci „atingere” eroilor neamului? – trebuie să fii lichidat. Şi aşa mai departe.
Dată fiind vehemenţa cu care e depistată de majoritatea românilor defăimarea ţării şi a valorilor naţionale, ai zice că nu e ţară mai iubită ca România.
De fapt, exact contrariul este adevărat: nu există ţară mai neiubită de cetăţenii ei decât ţara noastră. Prin urmare, aş dori să vă adresez, azi, o întrebare impertinentă: suntem noi cu adevărat un popor de patrioţi?
Răspunsul meu este NU – categoric nu. Iată argumentele. Deşi spunem că ne iubim ţara, de fapt puţin ne pasă de ea. Am văzut la televizor imagini de picnic din zilele de Paşte. O armată de ocupaţie nu ar fi reuşit să împută mai mult frumuseţile patriei noastre, decât au făcut-o compatrioţii noştri, de sărbători.
Dacă îi întrebi, pe oricare dintre ei, dacă îşi iubesc ţara, vor jura că da. Drept urmare, când vor auzi pe cineva spunând că altă ţară este mai frumoasă (pentru că e mai bine îngrijită, pentru că e mai prosperă etc.), vor chema la arme împotriva denigratorului.
Compatrioţii noştri nu suportă să se spună ceva rău despre ţara lor. Asta e frumos. În acelaşi timp, nu au nicio problemă să-i facă rău ţării pe care jură că o adoră. Asta e aberant.
În Bucureşti se află un parc minunat, prin care îmi place să mă plimb. Are lac, forme de relief, copaci şi pomi, arbuşti de toate felurile (inclusiv jnepeni), cărări ce se pierd printre trunchiuri, tufişuri, gazon, răsaduri de flori, garduri vii, lăstăriş, vegetaţie de câmpie, de baltă, de munte şi de deal; are şi aspect de pădure, şi alură de grădină englezească; şi ordine franceză, şi sălbăticie germană; şi intimitate de desiş, şi deschideri de luminiş – pe scurt, este o minune.
Deşi odinioară îngrijit, iar acum sub pază plătită, autorităţile nu au mai trecut prin el de multişor. Multă lume vine în el să se bucure de frumuseţea lui. De toată mâna: nu este un parc exclusiv. Ai zice, în mod logic, că dacă e vizitat de multă lume, mulţi vor fi cei cărora le pasă de el. De unde!
Parcul de care vă vorbesc e sistematic şi continuu devastat de nesimţirea vizitatorilor: malurile sunt sufocate de peturi, iarba e plină de pungi de plastic, ambalajele tuturor produselor imaginabile sunt aruncate peste tot, iar dozele de bere scârţâie sub tălpi precum pietrişul în albiile râurilor de munte.
La asta trebuie adăugate crengile smulse, scoarţele scrijelite, arbuştii smulşi, frunzele jupuite, trunchiurile tinere rupte. Pun pariu că 99% dintre cei care distrug cu nonşalanţă parcul unde vin să se bucure de natură se vor simţi jigniţi dacă dragostea lor de ţară va fi pusă la îndoială.
Şi totuşi, cum poate fi logic admis că un om care pretinde că îşi iubeşte ţara este primul care o distruge în fel şi chip? În ciuda patrioţilor care mişună în ţara noastră peste tot, precum sardinele în bancuri compacte, România arată ca o ţară devastată. Este o ţară devastată.
Spre deosebire însă de alte ţări devastate, care sunt devastate de străini, în timp de conflict, România este o ţară devastată de propriii ei cetăţeni, pe timp de pace. Nu există nicio scuză pentru felul în care ne tratăm ţara. Şi nu este vorba numai de devastarea naturii, deşi aici trebuie spus un cuvânt greu de patrioţii care au despădurit munţii, de patrioţii care au poluat apele, de patrioţii care acum se pregătesc să de clanşeze cianurarea vestigiilor romane de la Roşia Montană.
Este vorba şi de satele, şi de oraşele, şi de străzile, şi de magazinele, şi de mijloacele noastre de transport în comun, şi de instituţiile, şi de viaţa noastră politică. Pe scurt, este vorba de spaţiul nostru public, pe care îl batjocorim cu gunoaiele pe care le deversăm în el, exact la fel cum fac grataragiii cu parcurile şi promenadele noastre.
Televiziunile aruncă gunoaie în spaţiul public, politicienii aruncă gunoaie în spaţiul public, toţi patrioţii cu vorba îşi bat joc ceas de ceas, zi de zi şi în proporţie de masă de patriotismul cu fapta. Patrioţi cu vorba suntem toţi; cu fapta, prea puţini: în orice caz, nu destui. Căci masă critică fac, la noi, numai patrioţii cu vorba, cei care îşi imaginează că devastarea şi murdărirea naturii şi a spaţiului public sunt compatibile cu dragostea de ţară (afişată pur verbal).
Ei dau tonul; ei fac legea; ei ne distrug – cântând imnul, lăcrimând la mici şi bere, căutând să-i extermine pe cei care îndrăznesc să le critice ţara (şi pe ei). Bucureşteni, funcţionari din primării, notabilităţi, miniştri, parlamentari etc., duceţi-vă să vedeţi cum arată Centrul Istoric; cum arată Lipscanii, Şelarii, Gabrovenii. Îngroziţi-vă. Aşa arătăm. Aşa suntem. Aşa avem grijă de noi. Aşa ne iubim unii pe alţii. Atât ne respectăm concetăţenii, istoria, ţara. Numai atât, cât arată Lipscanii. Aceasta este oglinda patriotismului nostru.
Editorialul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro
…Pentru ca, daca a reusit (de-abea, de-abea) trecerea la „leul greu”, nu stiu daca Romania va reusi vreodata sa treca si la „cuvantul greu” – cuvantul care valoreaza cat greutatea sa in fapte; nici mai mult, nici (mai ales) mai putin. Romanul, nu-i asa, „s-a nascut poet”, si limba romana (folosita fie de un instalator care spune ca vine luni, si nu apare nici pana joi, fie de un prim-ministru constructor de sosele, sau de un parlamentar cu masina la scara, la Bucuresti sau la Strasbourg) este, poate, cel mai uimitor(„effarant”, ar spune francezul) camp pentru macro-licenta poetica. Orwell cu al sau „double-talk” e mic copil, aici e vorba de un „zero-mean”, mai degraba.
Minciunii i se adauga, bune fartate, ipocrizia si mimetismul. Numai ieri citeam pe Internet despre una dintre multele case vechi din Bucuresti (in fine, relativ veche, ca la noi), lasata in crunta paragina, pentru a putea deveni (ce devenire!) pericol public, deci demolabila; si scria, mirabile dictu, ca se afla nu numai in „centrul istoric”, dar chiar in „zona pilot” a acestuia.
Si ca se aprobase un milion de lei, sau euro, sau ce-or fi, pentru o iminenta restaurare, acum doi ani; si ca banii (surpriza! stupefactie!) au disparut…
Din păcate românul, socotit printre popoarele civilizate (fără o prea mare acoperire), când vieţuieşte în mizerie, produce mizerie. Cetăţeanul, abandonat „libertinajului” democratic, a pierdut simţul civic sau, mai direct, bunul simţ, deja amputat de o dictatură cultivatoare de subcultură de masă.
Patriotismul de faţadă, culme a ipocriziei, reminiscenţă, printre altele, a muncii silite, aşa zise „voluntare” duminicale, n-a făcut decât să îndepărteze omul de interesele colectivităţii, precipitându-l într-un individualism primar şi ajuns la apogeu în zilele noastre. Situaţie la care se adaugă o pauperizare a majorităţii paralelă cu îmbogăţirea neruşinată a unor lichele capabile de orice nelegiuire.
Editorialul domnului Patapievici are meritul unui manifest disperat şi legitim de conştientizare a unei populaţii dezorientate, un apel la resursele de hărnicie ale unui popor laborios pierdute în faţa noianului de injustiţii copleşitoare de care se loveşte zilnic.
Domnule Steph, inteleg ce spuneti, si cred ca articulati ganduri pe care multi le impartasesc.
Cu toate acestea, am o problema cu aceasta analiza. Vedeti, potrivit ei, tot ceea ce se intampla poporului roman este “la diateza pasiva” (astfel, il vedeti “abandonat”; “dezorientat”; cu bunul simt “amputat”; îndepărtat de interesele colectivităţii; precipitat într-un individualism primar). Aceste faradelegi au fost comise, in trecut, de o crunta dictatură, iar acum sunt perpetuate de niste “lichele capabile de orice nelegiuire”.
El, poporul, este insa de felul sau, “civilizat” (desi o afirmati “fără o prea mare acoperire”); „laborios”; si beneficiind de “resurse de hărnicie”. El nu asteapta (imi spun eu, citind ecoul Dv.) decat un apel la “constientizare”, eventual de la o tribuna opusa „libertinajului” democratic.
Stiti de ce imi amintesc toate astea? – De “blandul si rabdatorul”, aka “harnicul si talentatul” popor roman de pe vremea lui Nea Nicu, supus de atatea ori cruzimii invadatorilor si nesatului paturilor asupritoare (et j’en passe et des meilleures); un popor in cautarea unui tatuc, care sa-l izbaveasca de acele “injustiţii copleşitoare de care se loveşte zilnic”.
La care eu as intreba: “Da’ cand cresteti mari, Domnilor?”
Domnuule Adelmann-Elias,
Predispoziţia la pasivitate a românului a devenit – aşa cum reiese din expresia dv.,”diateză pasivă”, şi cum atât de explicit e relatată de domnul Patapievici – patologică.
Românul trebuie să-şi iasă complet din fire, să ajungă la limitele suportabilului, pentru a schiţa o palidă reacţie de revoltă. Înţelegând prin aceasta, mai înainte de toate, o auto-responsabilizare de ordin civic, o disciplinare a cugetului, o identificare cu transformările actuale atât de imperative .
Moştenirea supuşeniei atârnă greu pe „cocoaşa” unui popor fatalist, obişnuit să aştepte totul de la mila Domnului sau, mai bine zis, de la mila domnilor ce-i gerează existenţa.
Singurele supape de securitate se rezumă la vulgarităţi şi obscenităţi unele mai surprinzătoare ca altele, prilejuite de aşa numita libertate de expresie extinsă la o scară de nebănuit.
Dacă nici imnul patriei nu îngăduie trezirea, va imaginaţi câte generaţii vor fi necesare în vederea mult aşteptatelor schimbări.
Cu toate astea, „mon petit doigt” îmi spune că o „diateză activă” nu este imposibilă dar, bineînţeles, pe termen mult mai lung.
Cred ca va inselati. HRP surprinde just obiceiurile si neconcordanta dintre declaratii si fapte. Ar trebui ca un specialist in psihologia maselor sa vada ce se intimpla in realitate.
Dar in rest, romanii nu-s deloc pasivi. Sunt foarte activi si …creativi. Numai ca ei lupta doar pentru binele personal. Pe care-l obtin prin mita, lingusirea sefilor si alte metode de acest tip. In totala contradictie cu legea si normele vietii moderne.
Romanii sunt un popor organizat intr-o Mafie primitiva, originara. Platesc (bani si altele) si sunt supusi sefilor mafioti. (Fostele clanuri, transformate in boierii si acum -dupa ’45 pina azi- in boierii de functii.)
De aici dorinta lor maladiva de a fi condusi de un sef. (Capul tuturor capilor.) In fapt, ei traiesc (inca) in Evul Mediu. De asta ii recepteaza pe arabi ca prieteni. (Si Al-Qaeda.) Cred ca si alte popoare din Europa de Est sunt in aceeasi situatie.
Ramificatiile sistemului merg pina in familie si paralizeaza orice incercare de emancipare. Si se bazeaza larg pe forta colectivitatii in oprimarea individului (colegi de servici, vecini, rude). Comunistii au inteles foarte bine mecanismul si l-au dezvoltat.
In ceea ce priveste brutalitatea conjugala, este dubla. Si femeile sunt extrem de agresive. Si fizic si psihic. Pentru ca s-a declansat o acerba lupta pentru suprematie in familie. Si ea, intretinuta sistematic. (Nu uitati ca atunci cind un „mare” lider al unui partid national a fost acuzat, acesta a ripostat ca femeile din partidul lui, il vor bate pe impricinat (cu gentile) si-l vor umple de rujuri(?!!!) Amintiti-va ca Ceausescu se lauda ca Romania -si comunismul- este mai democrat decit Occidentul, pentru ca femeile sunt mai emancipate aici. Cit de emancipate erau…)
Intre timp, s-a mai adaugat o „emancipare”. Cainii vagabonzi, asa numitii „maidanezi”. In timp ce peste tot in lume (cu exceptia Indiei, parca) sunt adunati si dati in grija personala unui iubitor de animale, eventual eutanasiati (cei grav bolnavi, prea batrini, agresivi) la noi nu e voie sa se atinga cineva de ei. Se inmultesc nestingheriti pe spatiul public, transmitind boli si muscind zilnic zeci de romani. Uneori, cei muscati mai si mor. (Un diplomat japonez, o fetita la Constanta, un alt copilas de 5 ani la Craiova -rom-, un batrin la Bucuresti, o batrina la Iasi, etc.) Dar niciodata cainii nu sunt de vina ci…victimele!!!!! Iar in comentariile revistelor electronice, cei mai romani dintre romani se lauda cu „dragostea” lor fata de animale si doresc moartea (prin caini sau prin mina lor) tuturor celor care se opun prezentei maidanezilor pe spatiul public. Mai ales romilor, pe care cainii ii ataca fara provocare. Evident, ei sunt mai democrati si umani decit toate celelalte popoare… Pentru ca nu accepta eutanasierea animalelor bolnave sau agresive. Dar voteaza pentru reintroducerea pedepsei capitale(?!!!) in cazul oamenilor………..
In fapt, eu cred ca poporul este supus sefilor sai si nu are curajul sa-i infrunte. (Nici nu poate, la drept vorbind, atita timp cit toata puterea -economica,politica, adm., represiva- este in mina lor.) Acestia reprezinta -ca si in comunism- o casta unita ce administreaza puterea. Mimeaza supunerea fata de Occident, asa cum au mimat-o fata de Moscova. Dar in realitate, fac ce-i taie capul pe ei. In caz de pericol, dau semnalul:”Dusman national”, „Tara in primejdie”. Iar masele executa ordinul cifrat, pentru ca de asta depinde situatia lor.
Avem o democratie foarte originala… Asa a fost gindita, asa a fost edificata. (Se apara „dreptul la proprietate”, nu proprietatea, imunitatea celor alesi indiferent de infractiune, actiunea Justitiei doar cu acordul Parlamentului in unele cazuri…-inainte, Justitia nu actiona decit cu acordul Partidului in cazul activistilor de rang inalt; s-a schimbat ceva?- si multe altele.)
Felicitari pentru articol!
In aceeasi masura, bruta domestica sustine ca-si iubeste sotia pe care o loveste.
Cred ca este unul din mai multele aspecte in care ne-am pierdut in totalitate logica.
Da. Dar eu tot nu inteleg fenomenul asta de ticalosire extrema, prin care acesti “ei” care provin totusi din “noi” ajung sa se intoarca atat de inversunat impotriva “noastra”.
In afara de Romania, eu, unul, am trait in Israel, USA, si UK, si pot sa spun ca, desi exista peste tot chestia cu “muma” si “ciuma”, opozitia asta nu ajunge, ca in Romania, sa paralizeze pana si cele mai infime rotitze ale mecanismului social.
Nu pot uita cum, pe cand eram resident la un spital din Tel-Aviv, o sora m-a abordat, foarte serios, intrebandu-ma ce obicei este acela pe care tocmai il traise “in persoana”, cand un pacient originar din Romania, nici mai mult, nici mai putin decat…a bagat mana in buzunarul ei.
I-am spus sa cerceteze buzunarul in chestiune, si cand a facut asta, a gasit o bancnota mototolita. Domnule, fatuca asta de 20 de ani m-a impresionat atunci cum nu se poate spune, caci, fara fitze sau ipocrizie, a fost STU-PE-FIA-TA de toata chestia. Deci femeia nu pricepea. S-a suparat. Si, da, i-a dat omului banii inapoi, cu sila, si a cerut sa fie transferata la alt pacient.
Sa nu uit. Chestia cu Estul Europei. Nu stiu, dar eu am un prieten anestezist la Poznan, care (atentie! a nu se generaliza, dar nici a nu se considera o exceptie formidabila) mi-a spus (si il cred) ca el castiga 2000 de Euro pe luna, fara a lua spaga (nu iau, Domnule! Nu-mi trebuie!), doar prin originalul expedient de a munci pe rupte.
Ii cer lui „dorin berinei” sa preinte probe in sprijinul acuzatiilor grave aduse in ecoul precedent. Daca nu le va prezenta in termen de 24 de ore, ecoul va fi considerat calomnios si va fi sters.
Nu cred ca e normal sa preluati un articol la care autorul insusi nu poate raspunde. Sunt convins ca nici autorului nu-i convine situatia. Si asta o faceti sistematic si cu alte articole, unele traduse, unde autorii nici nu au habar, iar daca au habar nici macar nu se implica in discutie!
dorin berinei
Atata ai vorbit despre gunoaie…
De ce nu te oferi voluntar sa le cureti?
De ce spui ca este plin de mizerie cand si tu traiesti in acelasi loc?
De ce nu te-ai gandit sa aduni un grup de voluntari si o data pe saptamana sa mergeti in tot orasul sa il curatati?
De ce toata lumea condamna pe altii? te-ai gandit ca poate vantu a adus pungile alea in apa? te-ai gandit ca poate furtuna a rupt creanga din copac si a cazut in apa? IAR TU CE FACI? condamni pe altu ca a rupt creanga si a aruncat-o in apa..
Ce om normal si-ar pierde vremea sa rupa o creanga si sa o arunce in apa?
Ca veni vorba de.. „toti isi apara tara..” : eu nu o apar ca is oameni ca tine in ea. Oamenii formeaza tara, nu muntii, apele si gunoaiele de pe jos…
1. Am de gand sa ma mut din tara
2. Incearca sa iti cumperi un apartament (daca nu esti judecator, daca nu ai firma ta, daca pur si simplu esti un om de rand). Am spus apartament, nu casa… Ce sa mai zic de o casa?
3. Cat de mult te ajuta statu sa iti faci o firma?
4. Cat de mult te ajuta statu sa nu dai faliment? Trebuie sa vina UE sa ne ajute?
Fiecare trage la el. Astia sunt cei care au fost alesi.
Sunt mult mai multe chestii care pot fii spuse dar ma gandesc ca se subinteleg toate..
Sfatul meu: mergi pe dincolo sa vezi cum e, lucreaza 5 luni si hai inapoi in romania si spune-mi ce ritm de viata este acolo si ce ritm e aici.
era o vorba.. „Romanii sunt buni in toate”=e o vrajeala. Cei mai buni dintre romani sunt mai buni decat cei mai buni dintre cei de dincolo. De ce? Media oamenilor destepti de dincolo e mai mare ca si la noi doar ca cei care sunt destepti la noi sunt mai destepti ca cei mai destepti de la ei. Cu asta suntem mai buni… si la coruptie bineinteles…
Oricata legitimitate ar avea enunturile din ecoul precedent, ele o pierd de indata ce un neica-nimeni se adreseaza in modul acesta grosolan si sub acoperirea lasa a anonimatului unuia dintre intelectualii de frunte ai Romaniei.
El este formator de opinie, nu.e treaba lui sa curete gunoaie, el incearca sa schimbe mentalitatea milioanelor de mocofani care fac mizerie.
Oameni, incetati sa va mai ascundeti sub anonimat. Nu spuneti nimic subversiv. Semnati cu propriul nume, va fi un prim pas de eliberare personala din imbacseala si frustrarea in care traiti.