Acasă, în sânul familiei, îl cunoscusem pe Moș Crăciun.
Din fragedă copilărie, Mama îmi cânta colinde. Nu vroiam să dorm după-masa, așa că, pentru a mă convinge, recurgea la un adevărat ritual … Îmi plăcea să o ascult depănând amintiri, povești (care în mod obligatoriu trebuiau să fie adevărate). Vocea ei plăcută și dulce mă învăluia. Îmi cânta tot ceea ce își amintea, de la cântece pentru copii, melodii populare, până la romanțe. Cel mai mult însă, mă atrăgeau colindele, care mă aduceau într-o stare de visare : “Afară ninge liniștit”, “O, ce veste minunată”. Nu avea nicio importanță dacă era vară sau iarnă, eu vroiam să aud aceste cântece tradiționale. Disperată, dezarmată de argumente, Mama mi-a spus la un moment dat “celor care cântă colinde vara, le ies bube pe limbă”. Nemulțumită de răspunsul primit, insistam să îmi arate limba, să mă conving. Cu greu acceptam compromisul.
În scurt timp, am ajuns să cunosc toate colindele pe care le știa Mama. Majoritatea erau vechi, religioase. O singură dată pe an, în dumineca dinaintea Crăciunului, corul Catedralei ortodoxe din Arad, orașul copilăriei mele, prezenta un concert de colinde. Anticipam cu nerăbdare acea zi. În frigul iernii, plecam spre biserică pe jos, cu Mama și sora ei. Eram fericită, aerul rece îmi îngheța respirația, fulgii de zăpadă se topeau însă pe obrajii înfierbântați de emoții. Intrarea în Catedrală mă impresiona; bolți înalte, picturi, icoane, fum și miros de lumânări. Vocea coriștilor, aflați în balconul bisericii, se așternea ca o binecuvântare peste capetele noastre. Închideam ochii, simțeam căldura pătrunzându-mi în suflet, cântam și eu la unison. Ora colindelor trecea întotdeauna prea repede, aș fi vrut să țină o veșnicie. Ne întorceam acasă împăcate, pregătirile pentru sărbătoarea care ne bătea la poartă continuau a doua zi.
În ajunul Crăciunului, dis-de-dimineață, Mama se apuca de frământat cozonacii, pregătea sarmalele și multe alte bunătăți. Îmi amintesc aroma cozonacilor copți, bananele verzi învelite în ziar, așezate pe calorifer, în speranța coacerii timpurii, mirosul portocalelor, bomboanele de pom (“saloanele”), care în anii perioadei Ceaușescu, erau tot mai greu de procurat.
După-masa, eram întotdeauna invitată la sora mamei, unde, spre supriza mea, Moș Crăciun poposise deja, lăsând în urmă cadouri ascunse sub bradul încărcat. Acolo, uitam de tot și de toate, înconjurată fiind de dragostea celor mari, care se bucurau de bucuria mea, trăiau prin mine. După o vreme, reveneam acasă, unde descopeream o altă surpriză…. Moș Crăciun mă aștepta răbdător, așezat pe un scaun, lângă bradul gătit de sărbătoare. Cum reușise Moșul să instaleze bradul, să îl decoreze în doar câteva ore, cât lipsisem eu de acasă? Îmi puneam aceste întrebări dar, nu insistam în aflarea răspunsului. Moș Crăciun cerea o singură favoare de la mine: o poezie, un cântecel. Aveam emoții, dar știam că trebuie să le stăpânesc. Cei mari și dragi mie se arătau întotdeauna mulțumiți de performanța mea, iar în final, știam că voi fi răsplătită cu ceva din sacul Moșului. În casa noastră, Moș Crăciun purta întotdeauna o mantie lungă și roșie, cu manșete albe, barba îi era lungă și albă, ca zăpada. Ochii abia i se zăreau de sub sprâncenele stufoase, gura era străjuită de mustața și barbă, mâinile purtau mănuși albe. Da, știam, simțeam, acesta era Moș Crăciun!
Moș Gerilă
Aveam patru ani când am început să merg la grădiniță, în anii 70. Mare mi-a fost uimirea când auzisem acolo, pentru prima dată, de Moș Gerilă.
Am venit acasă și mi-am potopit părinții cu întrebări. Cine era acest Moș? Din câte înțelesesem eu, părea un frate al lui Moș Crăciun. Dar, de ce Gerilă? Știam că “ger” însemna un frig foarte mare. Mi se citise Povestea lui Harap-Alb, prin care am făcut cunoștință cu Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă. Să fie vorba despre același Gerilă? Dacă da, de ce Moș Gerilă? Cine era, totuși? Și mai uimită am fost când ni s-a spus că Moș Gerilă este cel care aduce bradul, dar nu în ajunul Crăciunului, ci înainte de sosirea Anului Nou. Eram derutată, nu înțelegeam ce nevoie era de acest personaj, când noi îl aveam dintotdeauna pe bunul și blândul Moș Crăciun.
Am participat la serbarea de iarnă, la grădiniță, așteptând întîlnirea cu Moș Gerilă, care a sosit îmbrăcat într-o mantie asemănătoare cu cea a lui Moș Crăciun, doar că nu era roșie, ci vișinie. Barba nu era albă, ci sură, iar bradul nu avea ornamente sub formă de îngerași. Când a venit momentul să recit poezia în fața lui Moș Gerilă, i-am privit chipul de aproape: trăsăturile îi erau aspre, nu schița nici un zâmbet, iar barba părea făcută din sfoară… Am venit acasă dezamăgită, iar concluzia pe care am tras-o atunci, în mintea mea de copil a fost “Moș Gerilă nu este adevărat. Nu există! L-am văzut, are barba din sfoară!”
Anii au trecut, Moș Gerilă m-a urmărit cu prezența lui falsă de-a lungul copilăriei, dar eu am fost întodeauna indiferentă la tot ceea ce îl privea.
Eram fericită acasă, în sânul familiei, unde aveam colindele pe care le învățasem de la Mama iar Moș Crăciun mă iubea și an de an, în ciuda greutăților care au urmat, nu lipsea niciodată de la masa noastră, în seara de Ajun.
When it comes to Santa, there is no compromise…he exists forever in our hearts if we wish him to. Cris, your story really painted a picture for me and I know many others out there. Thanks for the memories!
La inima mi a mers Cristi!!! am trait aceeasi copilarie…
Am retrait absolut fiecare fraza pe care ai scris-o. Ce timpuri frumoase !
Cei 50 de ani de campanie de des-crestinare nu au reusit sa ni-l fure pe Mos Craciun din Romania insa aici pe continentul Nord American vor reusi cu siguranta; majoritatea urarilor sunt “Sarbatori fericite” si din ce in ce mai putin “Craciun fericit”, Craciunul se va transforma nu in multi ani intr-o sarbatoare a tuturor religiilor.
Cristina, articolul tau m-a topit :-))
La varsta aceea, cand vinea si Mos Craciun si Mos Gerila, prea putin conta daca se numea Craciun sau Gerila. Contau foarte mult cadourile care veneau de la gradinita, scoala, serviciul parintilor sau de acasa. Plasele era intodeauna pline cu dulciuri, fructe sau carti. Atunci primeau daruri toti copiii salariatilor. Acum oare cati salariati au mai ramas? Acum multi copiii ar asteapta chiar si pe Mos Gerila. Din pacate, la prea multi, nu mai vine nici un Mos…cel putin in Romania dupa 20 de ani!
Ehe, ce vremuri… Unde sunteti voi, Dej si Ceausescu? Toate pacatele v-au fost iertate, veniti inapoi, noi vrem comunism!
Mos Gerila corespunde ca nume lui Ded Maroz, care alaturi de Snegurocika (să-i spunem Omătuţa) împarte daruri de Crăciun copiilor din spaţiul rusesc. E bland si darnic, are o tolba plina cu cadouri si dulciuri, diferind de Mos Craciun doar prin faptul ca nu vine pe horn si „circula” in perioada Craciunului Ortodox dupa Rit Oriental. Cred ca e minunat sa coexiste ambii mosi, sa aduca multe cadouri si bucurie in sufletele celor mici si mari.
Mos Craciun,Craciunita lui si toti spiridusii,Rudolf-renul din fruntea saniei, chiar si comunistul Mos Gerila sunt personaje de basm.In toate povestile sunt fiinte bune si rele… Aparitia si contopirea lor cu naivitatea copilariei este urmata pe parcursul anilor de o calatorie in spiritul profund al acestei sarbatori, din care personajele de poveste se dau la o parte, iar cortina se ridica …Depinde doar de noi sa nu lasam scena goala.
….In Cismigiu s-a creat o scena a staulului in care s-a nascut Isus. O fetita, privind personajele intreaba: ” Mama,sunt impaiati ?”….
In anii copilariei mele, imi placea sa merg cu Mama la biserica catolica, unde era prezentata scena staulului in care s-a nascut Isus.
Cum se face oare că Ded Moroz (a.k.a Moș Gerilă) l-a înlocuit pe Moș Crăciun chiar după ocuparea, pardon, eliberarea României de către glorioasa Armată Roșie în august 1944, pentru a-i ceda din nou locul după 22 decembrie 1989?
E frumoasa si impresionanta povestea copilei din Arad… Imi aduce aminte de multe momente asemanatoare petrecute cu mult inainte ca dansa sa se fi nascut. Apucasem sa fiu mult prea convins de Mos Craciun si Mos Niculae, varul sau primar, ca sa mai accept prezenta celui numit Mos Gerila… Citind si parca ascultand cantecele, urmarind descrierea atmosferei din casa parinteasca sau de la catedrala in care colindele ocupau un loc misterios si atat de important si in care glasul mamei este evocat cu atata sensibilitate, ma trezesc amintindu-mi o iarna in care mama a venit acasa cu bratele incarcate de pachete. Plangand mi-a spus, eu sunt Mos Nicolae si am adus si lucruri pentru Mos Craciun sa i le trimitem „acolo” sa nu moara de frig… Tata era „detinut” din motive politice irationale, ca multi altii din generatia lui. Mos Craciun al meu era inchis. Avean 12 ani, intelesesem de mult si stiam cine e Mos Craciun dar imi parea ca se naruie toata copilaria mea. Am strans-o in brate pe mama si am inceput sa plang imbratisat de… Mos Niculae.
Multumesc Cristina pentru aceasta tulburatoare trezire la propria mea copilarie. La multi ani !
Sunt impresionante amintirile povestite asa cum gandea fetita care se confrunta cu unele lucruri
greu de inteles pentru o „eleva”de la gradinita.Ce rost a avut „rusificarea”acestui personaj de poveste care incanta copii de veacuri…
Imi amintesc ce bucurie a fost cand au rasunat colinzile la TVR dupa ani de interdictii.
M-am nascut si am crescut cu Mos Gerila pana la doisprezece ani. Pana la acea varsta pentru mine Mos Craciun nici nu a existat.
Timpuri si amintiri diferite…….
Da,amintirile sunt diferite la fiecare dintre noi.Eu l-am cunoscut pe Mikulas(Mos Nicolae),dar numai prin cadourile din pantofi in 6 decembrie dimineata,de vazut nu l-am vazut niciodata.
De Craciun la noi venea Ingerasul si aducea pomul si cadourile,tot atunci cand nu eram”pe faza”.
Asta,pana la varsta de vreo 5-6 ani,cand fratele meu mai mare mi-a aratat pomul ascuns dupa un dulap de ingerasul de mama,in camera unde nu aveam voie sa intram.
Am amintire si cu Mos Craciun(asa cum i se spune romaneste).A trecut si pe la noi de la vecinii nostrii romani,unde venea de obicei,ne-a facut o surpriza,dar pana la urma s-a dat de gol cu vocea.Era bunicul.
Cu Mos gerila m-am intalnit mai tarziu la scoala,dar fara impresii deosebite.