Sâmbătă 11 decembrie la 16:49 s-a auzit o explozie în centrul Stockholmului pe Drottninggatan, strada pietonala supraaglomerata de trecătorii care își făceau cumpărăturile de Crăciun. Întâmplator am fost prin preajma înainte cu câteva zeci de minute dar eram deja acasă când presa anunța primul atentat sinucigaș din istoria Suediei.
Într-o săptămână vestea a făcut înconjurul lumii asa ca nu găsesc de cuviință sa repet detalii bine-cunoscute.
Pe scurt
Autorul atentatului a fost Taimour Abdulwahab, un tânăr suedez originar din Irak. Din fericire, dacă se poate spune asa, el a fost singura victima a atentatului. Nici explozia mașinii lui și nici cea a explozivului pe care îl purta nu a făcut alte victime.
Taimour era originar dintr-un mic oraș suedez, Tranås. Era cunoscut ca un om cumsecade, avea familie, mai multi copii mici. Și-a ținut secrete planurile de a ,,pedepsi” Suedia. Se crede ca șederea la studii în Anglia a fost momentul cheie al vieții lui când, intrând în contact cu extremiști islamici, s-a shimbat total, hotărându-se să devină un ,,luptător pentru cauza sfântă” – mujahedin. Se petrecea probabil în urmă cu patru ani.
Atentatul pus la cale de el s-a sfârsit într-un eșec penibil, probabil dovada a amatorismului său, contrar pregătirii în taberele extremiste pe care o va fi urmat în Afganistan. În prezent se fac toate speculațiile posibile și, evident, multi analiști și experți, cu zel brusc, prefera ipotezele spectaculoase: autorul nu a fost singur, atacurile vor continua. În prezent nimic nu dovedește asta. Cu patru ore înainte de atentat, politia secreta suedeza, SÄPO, primea un mesaj audio cu explicații de la însuși cel care plănuia atacul. Mesajul a fost ignorat patru ore, timp în care în zona respectiva din centrul Stockholmului ar fi fost scena unui masacru.
Societatea suedeza în fața unei încercări fără precedent
Legat de acest eveniment, as vrea sa semnalez atitudinea demna și și rezervata a presei suedeze și a suedezilor înșiși fata de aceasta drama. Relatările de la posturile radio și TV s-au făcut în limita faptelor cunoscute fără excese și ,,cotcodăceli” stridente. Familia a fost scutită de hărțuieli. Aceasta se înscrie în linia generala a presei suedeze. Telejurnalele suedeze nu arata niciodată cadavre și nu iau interviuri victimelor pe targa sau pe patul de spital. Gestul singular al tabloidului Aftonbladet de a publica o fotografie cu cadavrul mutilat al teroristului a fost condamnat aproape unanim.
Chiar și partidul de extrema dreapta Sverigedemokraterna s-a mulțumit sa exclame doar ,,Ați văzut!?” fără însă să se dedea la învinuiri directe împotriva musulmanilor sau ,,străinilor” din Suedia. Opinia publică a dat dovadă de calm, comentând cu demnitate întâmplarea. Chiar dacă multi și-au manifestat îngrijorarea pentru viitoare atacuri, nu am întâlnit niciun fel de culpabilizări colective – nu au fost în niciun fel trași în acest joc imigranții sau practicanții religiei islamice. Aceștia din urma, cu îngrijorare, s-au distanțat ferm de actul lui Abdulwahab pe care l-au considerat o ,,opțiune individuală”. Motivele invocate de el în înregistrarea expediata securității sunt destul de ambigue și relativ lipsite de seriozitate.
Așa cum s-a comentat în presă de către islamologi suedezi, trebuie să fi fost vorba de o simplă tragedie personală de care s-au folosit alți islamiști din Anglia cu care acesta a intrat în contact. Abdulwahab, deși urmase o traiectorie sociala destul de reușita (studii universitare în Anglia) și nu avea niciun fel de antecedente antisociale în Suedia, dimpotrivă, trebuie sa se fi aflat sub imperiul unei frustrări probabil cauzate de un complex de inferioritate, o manie a persecuției.
Pe acest fundal, era dispus sa accepte orice pretext, cum a fost cel al ,,pedepsirii poporului suedez, luptei sfinte”. Privit din acest unghi, evenimentul reflectă și o tragedie personală, lucru pomenit cu mărinimie de mass media cit și de suedezii înșiși.
Sigur, este prea devreme să se tragă concluziile. Într-o țară de 9 milioane, nu este imposibilă declanșarea unor reacții de la cealaltă extrema, îndreptate împotriva ,,arabilor”. Chiar dacă musulmanii din Suedia sunt destul de numeroși, în ultimii ani ei nu au fost în centrul atenției. Unele fricțiuni au mai apărut în cursul anului după ce Lars Vilks l-a desenat pe Profet în forma unui câine. O caricatura de pe urma căreia s-a ales cu amenințări anonime. Dar amenințări primesc multe persoane publice: politicieni, procurori, judecători.
De luat în seamă este și articolul scris de Mustafa Can în prestigiosul cotidian Svenska Dagbladet, intitulat ,,Nu în numele meu”.
În replica la îndemnurile adresate de către teroristul decedat celorlalți ,,frați” musulmani din Suedia, Can răspunde: ,,Dacă vei cuteza să iei capetele concetățenilor mei ,,păgâni” va trebui să treci peste cadavrele noastre, ale musulmanilor din Suedia!”. Articolul se termină cu replică ,,Să nu faci asta în numele meu, blestematule!”.
Sunt motivele de îngrijorare justificate? S-au hotărât fundamentaliștii islamici să atace în Suedia?
Bazat pe puținele elemente cunoscute în prezent, as opta, la fel ca și multi alți concetățeni, pentru calm și moderație la fel ca și opinia publică suedeză. Aceasta a reusit sa evite capcana speculațiilor deplasate.
Ce rămâne?
Se pare că în preajma Sfintelor Sărbători, a existat un Dumnezeu (sau mai multi?) a cărui voință a fost să nu curgă sânge nevinovat. A pierit doar acel care, sfătuit în mod nefericit de profeți mincinoși, a ales singur să moară pentru o cauză crezută de el ,,sfântă”. Dar nu există ,,cauze sfinte” care să justifice uciderea nevinovaților.
Fără să fi fost un infractor de drept comun, cu tot fondul tragic al existentei sale, în ciuda năzuințelor sale, Taimour Abdulwahab a ales să se arate lumii în ultima clipa a vieții sale: un simplu terorist.