În ajunul Crăciunului, în satul Sereca (județul Hunedoara) se “umblă cu pițărării”. Copiii mici se adună în grupuri și merg, odată cu revărsarea zorilor, pe la casele sătenilor, strigând “’Neața, Neața a lui Moș Ajun și a lui Moș Crăciun!” Mogâldețe încotoșmănate, cu căciuli căzute peste ochii încă somnoroși, cu obrajii rotofei și vârful nasului înghețat, cu mănuși groase, cojoace de oaie și nelipsita traistă din lână, bat din poartă în poartă, aducând cu ei bucuria sărbătorii Crăciunului. Gazdele, primenite de la primul cântat al cocoșului, întâmpină copiii cu covrigi, colaci, mere, biscuiți, napolitane, ciocolată. “Pițărăul”este un colăcel, pe care stăpânii caselor îl oferă copiilor care vin cu uratul. Câtă bucurie a fost în sufletul meu, când, copil fiind, am participat, pentru prima dată, la acest eveniment! Mi s-a încredințat o traistă din lână, am învățat cu ușurință strigăturile și am străbătut străzile înzăpezite ale satului, aducând cu noi vestea sosirii Crăciunului. Porțile înghețate ale caselor se deschideau sub ploaia glasurilor cristaline. Gazdele ne primeau cu bucurie și căldură. Fiind un sat mic, aveam în permanență sentimentul că mă aflu în mijlocul unei mari familii. Îmi amintesc sentimentul de bucurie și mândrie cu care m-am întors din această unică experiență, în casa rudelor, unde urma să petrec două săptămâni de vacanță. Traista mi-era plină cu bunătăți, chipul îmi radia de lumina clipelor trăite.
În ajun, seara, sosesc în grupuri de colindători, flăcăii satului. Unul este întotdeauna îmbrăcat într-un cojoc ciobănesc, purtând o căciulă de oaie, mască pe față, barbă lungă și albă. Primiți de gazde, tinerii colindă, apoi sunt serviți cu prăjituri, colaci, cozonaci, băutură.
A doua zi, după întoarcerea de la biserică, unde sătenii participă la slujba de Crăciun, se așteaptă “Călușerii”. Obiceiul e străvechi, în zona Orăștiei. Feciorii satului, pe parcursul celor trei zile ale sărbătorii Crăciunului, merg din casă în casă, jucând și colindând. Au un port specific, cu zurgălăi la picioare. Albul cămășilor și al ițarilor semnifică puritatea, iar roșul brâului, al betelor încrucișate pe piept, al ciucurilor de la picioare, apără de deochi. Călușarii țin în mână o bâtă din lemn de alun și poartă o pană de păun la căciulă. În satul Sereca, se formase o ceată de 9 călușari, în frunte cu un “vătaf”, care stabilea regulile grupului. Fetele și băieții, îi însoțesc pe tot parcursul lor.
În casele oamenilor, colindele călușarilor sunt alese în funcție de membrii fiecărei familii; astfel, auzim colindul copilului, al preotului, al vânătorului, al fetei mari, al junelui, etc. Sunt colinde vechi, pe care eu nu le mai auzisem până atunci, strigăturile folosesc cuvinte arhaice. În trecut, oamenii, fiind superstițioși, credeau că jucatul copiilor de către călușari alungă bolile, iar intrarea în horă a fetelor tinere, grăbește căsătoria.
După ce călușarii colindă și joacă în curte, gazda îi cinstește cu bani, colac și o bucată de mușchi de porc numit „pecie”. Un fecior din ceata de călușari „vornicește” astfel:
“Ia uitați, măi dragi feciori, de unde vine darul și cinstea, de la Dumnezeu mult și bine.
Aici, gazda noastră, de cinste și de omenie, ca Dumnezeu la mulți ani să ne-o ție,
Ne cinstește și nu glumește, precum bine vedeți, cu 100 de lei, bani frumușei , bătuți la banca românescă,
Ca dumnealor la mulți ani să trăiască!
Și mai pe deasupra, și mai pe deasupra, ne cinstește cu un colac de grâu frumos, ca pielița lui Cristos.
Cinstească-l Dumnezeu în poarta raiului, să ajungă să boteze firicele mititele, să crească alăturea de ele.
Cucul să cânte, codrul să-nflorească și dumnealor la mulți ani să trăiască!”
Cât de încântată eram când, luată pe sus (împreună cu păpușa pe care o strângeam emoționată la piept), am fost jucată și aruncată în aer de trei ori, în strigăturile călușarilor!
Am revenit la Sereca după zece ani, eram în ultimul an de liceu. Verișoara mea mi-a propus să facem niște fotografii în portul popular al satului, specific zonei Orăștiei. Cămașa, confecționată din pânză de casă este încrețită la gât, iar pe mâneci curg “șiruri” de ornamente cusute cu fir negru. Poalele sunt albe, neornamentate, catrința, purtată la spate, e țesută din lână, pe fond negru, iar șorțul, încrețit în talie, se compune din două straturi. La talie, se încinge brâul, țesut în motive lineare. Costumele populare erau păstrate cu mare grijă, în lada de zestre a mătușii. Am avut bucuria să îmbrac costumul bunicii verișoarei mele, care mi se potrivea ca o mănușă. Gândul mă ducea cu zeci de ani în urmă, imaginându-mi o fată tânără, frumoasă, pulsând de viață, purtând portul strămoșesc, în zilele de duminecă, la jocul satului.
Ceata de călușari era acum compusă din alți feciori, dar obiceiul era încă păstrat cu sfințenie. Am recunoscut jocul, costumele tradiționale fuseseră transmise din generație în generație. În casa gazdei mele, colindul copilului a fost înlocuit cu cel al fetei mari “Ferican de ele”. M-am lăsat înconjurată de călușari și colindată, în strigăturile specifice Crăciunului.
Ferican de ele
Ferican de ele,
De-o fiică de-a mele,
Că pe ea mi-au cerut
Mulți din multe părții,
Trei de pă trei vaduri,
Ca de pă trei laturi.
De-a întâilea o cerut fiuț de cioban
De-a doilea o cerut fiuț de crâșmar
De-a treilea o cerut fiuț de-mpăratu.
Maică-sa grăiere:
Dragă fiica mele,
Ia te socotește
Și te chibzuiește
Din ăști de-a toți treii
După cari te-i duce?
Fiică-sa grăiere:
Dragă maica mele
Eu m-am socotitu
Și m-am chibzuitu
Că eu nu m-oi duce după păcuraru
Că m-oi ostenire
Oile mulgându,
Casu astângându.
Maică-sa grăiere:
Dragă fiica mele,
Din ăști de-amândoii
După care te-i duce?
Fiică-sa grăiere:
Dragă maica mele,
Eu m-am socotitu
Și m-am chibzuitu
Că eu nu m-oi duce după crâșmaru
Că m-oi ostenire
Butii -ncrășmărându,
Banii numărându.
Maică-sa grăiere:
Dragă fiica mele
Din ăștia de-a toți treii
După care te-i duce?
Fiică-sa grăiere:
Dragă maica mele
Eu m-am socotitu
Și m-am chibzuitu
Că eu că m-oi duce
După împăratu,
Că la împăratu-i
Grâu la ferecatu
Și la împărăteasă-i
Haină de mătase,
Haină de mătase șade după masă.
Și fii sănătoasă dragă fiica noastră!
Ce emotie in evocarea acestor amintiri din copilarie si din adolescenta.
Nostalgia acestor retrairi a obiceiurilor de Sarbatorile Craciunului
sunt minunat descrise.
I wish that I could bottle the spirit of Christmas which exists here in Romania for all the world to see. It is amazing how each and every family member has a role and an interest in the entire process of the holiday from beginning to end. Thank you for also including the poem/song to share with all of us. It looks like despite the economy worldwide, that in Romania, people always find a way to preserve the sweetness, importance and joy of the season.
Se spune ca „trece timpul”. Timpul nu trece niciodata. Noi trecem prin timp. Timpul doar ne despoaie ca un hot si ne lasa suspinand in urma lui; dar singura comoara ce nu ne poate el fura este comoara amintirilor.
Frumoasele obiceiuri si datini romanesti, din ce in ce mai diluate in ultima vreme, lumineaza si incalzesc inimile si sufletele oamenilor indiferent unde se afla.
Felicitari pentru articol si succes in continuare.
Sorin
In tinerete, in satul copilariei mele, am participat, alaturi de ceilalti feciori, la colindat si „scaluseri”. Era o lume mirifica. Stele cerului, coborate pe pamant, luminau mintea, sufletele si inimile noatre. Era frig. Dar caldura sarbatorilor acumulata cu „vinarsul (tuica) sau vinul fiert impreuna cu bucuria oamenilor indepartau gerul. Totul incepea odata cu lasarea postului cand ne strangeam pentru repetitii si pentru organizarea care trebuia sa fie ireprosabila. Seara, la „Gazda” colindam sau jucam „scaluserul” si „romana”. Ambele dansuri se joaca in formatie,condusi de un vataf, care executa primul „pontul” apoi trupa repeta. Deosebirea dintre scaluser si romana era ca se jucau pe melodii diferite iar la romana se juca in cerc si fara batape cand la scaluser formatia era aliniata cu vataful in fata ei.
La repetitii un om mai batran statea in fata noastra si cine gresea primea o lovitura, cu bata peste picior.
Ar trebui sa amintesc si de cei doi lautari, Lazaruc si fratele lui „Porumbelu” (cred ca asta era o porecla – niciodata n-am stiut numele adevarat). Primul canta la vioara iar Porumbelu la acordeon. Erau doua figuri gre de descris.
Pacat ca aceste cuvinte seci nu pot descrie atmosfera, muzica si veselia…
Toate cele trei zile de Craciun umblam prin sat iar seara ne strangeam la gazda unde participa tot satul si se juca pana dimineata. In ultimaseara se organiza „ospatul scaluserilor”. Din cartea si colacii primiti se organiza o masa stropita cu tuica fiarta la care participau fetele si feciorii din sat.
Ar mai fi multe de spus dar nostalgia amintirilor imi creeaza emotii asa de puternice incat nu pot merge mai departe.
Din satucul natal si din viata petrecuta acolo imi trag seva si energia pentru activitatea de astazi. Doresc tuturor romanilor sa aiba parte de asemenea momente si sa petreaca sarbatorile fara ura si ganduri rele. LaMulti Ani!
Se intampla un fenomen curios: obiceiuri, datini, indeletniciri, locuri, etc. care au dainuit sute de ani dispar. Lumea este scoasa din ritmul ei normal si parca galopeaza spre distrugere. Care sa fie oare cauza? Cred ca ar fi interesanta o discutie pe aceasta tema.
si ce ma bucur cel mai tare ca eeu sunt din acest sat sereca si de doi ani in coace merg si eu cu calusarii
colinda care i scrisa aici nu este toata
Ma bucur ca cineva sa gandit sa scrie despre obiceiurile si datinile dintr-un sat mic precum Sereca si sper ca in anii urmatori vor mai fi copii ca sa merga cu calusarul si cu pitaraii pentru a duce obiceiurie mai departe.
Felicitari pentru acest site si succes in continuare.