caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Patru ani de la condamnarea comunismului: Autopsie sau vivisecție?

de (19-12-2010)
2 ecouri

Au trecut patru ani de la acea sesiune, unica in istoria Parlamentelor Romaniei, din 18 decembrie 2006, moment deopotriva sublim si penibil, inaltator si degradant. Sublim, pentru ca, pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, intr-un gest fara precedent in lumea post-comunista, presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist, pe intre parcursul existentei sale, drept ilegitim si criminal.  Penibil, pentru ca de  la Ion Iliescu la C. V. Tudor, de la “Antelene” lui Dan Voiculescu la “Ziua” lui Rosca Rosca Stanescu, de la cate un politolog ori istoric ofuscat  la fostul poet de curte al dictaturii, Adrian Paunescu, intreaga artilerie grea a gemetelor, imprecatiilor si istericalelor patriotard-comuniste s-a mobilizat spre a boicota aceasta condamnare.

Expertiza comunismului

Am discutat mult in aceste ultime luni despre comunism si despreRaportul Final cu profesorul Virgil Nemoianu. Tin sa-i multumesc aici pentru excelentele observatii/sugestii pe care mi le-a propus. Mi-a si ne-a oferit (autorilor acestui document) remarcabile piste pe care merita sa le urmam in viitor (intre altele, la capitolul minoritati nationale sub comunism, ar trebui scris despre armeni si greci; largirea tematicii emigratiei intelectuale romanesti, in fond tot o parte din eliticid; sedintele sinistre din 1958 organizate la Sala  Dinamo; scrisoarea lui Nicolae Balota si a fratilor Boila catre Vatican ca act timpuriu de disidenta).  Pot spune fara urma de exagerare ca am obtinut din sugestiile profesorului Nemoianu mai multe ratiuni de reflectie decat dintr-un intreg volum obsedat de “spectrul anticomunismului”.  In fine, distanta dintre competenta si amatorism nu mai necesita elaborari speciale. Aflu mai nou ca revista Vatra (din al carei Consiliu fac parte, ca si profesorul Nemoianu) a publicat un numar special despre “Expertiza comunismului”.  Ma intreb daca redactorii s-au gandit sa-i solicite si d-lui Nemoianu o contributie (tema fiind direct legata de statutul meu ca expert al comunismului, dar si de chestiunile ce tin de hermeneutica ideologiei comuniste ca relgie politica), tot asa cum mi-au cerut mie (si am acceptat cu placere) sa scriu pentru numarul special despre profesorul de la Catholic University.  Eu unul am aflat despre gandirea lui Eric Voegelin de la Virgil Nemoianu.  Iata ca saptamana viitoare, in colectia “Zeitgeist” pe care o coordonez la Humanitas va apare volumul lui Voegelin Religiile politice, tradus de istoricul Bogdan Ivascu.  Nu voi comenta hic et nunc acest numar din Vatra, nu am obiceiul sa vorbesc despre lucruri pe care nu le-am aprofundat, astept sa-l primesc si sa-l citesc atent (am primit prin e-mail de la un prieten cele mai multe dintre texte). Am citit cu interes pe blogul revistei Tribuna comentariile facute de dl Laszlo Alexandru, situate in prelungirea criticii sale pertinente la adresa volumului Iluzia anticomunismului.  Daca inteleg bine, unul dintre autorii din revista Vatra crede ca Raportul Final n-ar fi aparut in traducere engleza pentru ca eu m-as fi jenat sa pun in circulatie pe piata internationala a ideilor acest text, in opinia sa, lamentabil.  Il asigur ca se inseala. Raportul Final a fost recenzat extrem de favorabil de profesorul Charles King (Georgetown University) in Slavic Review, respectatul trimestrial academic american, a fost prezentat la Institut d’Etudes Politiques din Paris, la Fundatia San Egidio de la Vatican, la Institutul Harriman de la Universitatea Columbia din New York, la ICR Londra (comentator fiind John Gledhill de la London School of Economics), la Indiana University, la Florida Atlantic University, la propria mea universitate (University of Maryland), la Woodrow Wilson Center etc De altfel, la acel eveniment de la New York, jurnalistul si ganditorul politic Traian Ungureanu a formulat memorabil dificultatile Comisiei Prezidentiale: “Voi ati crezut ca faceti autopsia dictaturii comuniste.  In fapt, ceea ce faceati era o vivisectie”. Editura Cambridge University Press si-a exprimat interesul pentru o editie sintetica a acestui volum. Este vorba deci de un calendar de prioritati.  Intre timp, am scris eu insumi pe subiectul Raportului in The Annals of the American Academy of Political Science.  A scris si profesoara Lavinia Stan. In legatura cu Raportul Final, iata ce crede profesorul Nemoianu: “Nu incape nico indoiala ca este vorba de o lucrare majora, fundamentala. Practic orice se va mai scrie in viitor va trebui sa porneasca de la sau sa se bazeze pe aceasta lucrare.  Ea ofera, cum ar zice colegii mei, ‘gramatica’ acestui domeniu, sau, mai bine, idiomul in care inevitabil se va vorbi de acum inainte despre tema de fata”.  Fie-mi ingaduit sa-i multumesc distinsului carturar pentru aceste cuvinte care ne onoreaza pe toti cei care ne-am unit fortele pentru a scrie aceasta lucrare.

Genocid si eliticid

Acum, despre ideile concrete puse in discutie. In primul rand, chestiunea gencocidului. Profesorul Nemoianu scrie astfel (a mai spus-o si cu alte ocazii) ca termenul de eliticid acopera semnatic mai adecvat chestiunea examinata: “… s-a cautat sistematic, in mare masura cu succes, decimarea elitelor politice (indiferent de cea mai mica vinovatie!), culturale, militare, economice (iarasi: fara urma de vinovatie), magistratura. Da, dar chiar si din paturile muncitoare: mestesugarii mai rasariti, in fond si ‘chiaburii’ ce erau? Erau o patura mai harnica, mai reusita, mai intreprinzatoare etc”  Sunt de acord pozitia profesorului Nemoianu: intr-adevar, programul comunist de transformare universala, strategia liberticida viza tocmai demolarea oricarei meritocratii. O nomenklatura parazitara isi impunea monopolul absolut, distrugand nisele de autonomie.  In felul sau, Troţki a surpins aceasta problema cand scria: “Lenin a creat aparatul de partid, iar aparatul de partid l-a creat pe Stalin”. Comunismul romanesc, din 1945 si pana in 1989,  a fost o copie fidela a patternului inaugurat de Revolutia bolsevica din 1917.  Istoria PCR probeaza un atasament total pentru acest model sectar si exclusivist.  Cat priveste aplicabilitatea termenului de genocid experimentelor comuniste in fazele lor radicale, discutia se afla acum in plina desfasurare (v. cartile prezentate pe acest blog datorate lui Norman Naimark si Timothy Snyder).

A existat o “liberalizare” a comunismului romanesc?

Evident ca daca ne gandim la ultimii trei ani ai domniei lui Gh. Gheorghiu-Dej si la primii sase ani ai perioadei Ceausescu, putem spune ca s-a produs o relaxare, o relativa imblanzire a sistemului represiv. Sunt asadar de acord cu sugestia profesorului Nemoianu ca acesti circa zece ani au purtat amprenta influentei, un timp decisive, a lui Ion Gh. Maurer (devenit premier in 1961 si direct implicat in selectarea lui Ceausescu drept succesor al lui Dej). In Memoriile mandarinului valah, Petre Pandrea il numea pe Maurer “adevaratul Lenin al comunismului romanesc”. Fireste, Pandrea era departe de a fi fanul lui (Jenica) Maurer. Subiectul cere elaborare, ar fi nevoie de o biografie politica a lui Maurer (iata o tema fascinanta de cercetare). Impreuna cu Barladeanu, Rautu si Niculescu-Mizil, Maurer a supervizat scrierea Declaratiei PMR din aprilie 1964. Tot el a facut prima vizita oficiala a unui premier comunist din Europa de Est la Paris (1964). Modificarile de repertoriu teatral din epoca (inclusiv montareaRinocerilor lui Ionesco cu Radu Beligan in rolul lui Berenger) au fost adeseori aprobate personal de premier. Prin protejatul sau Gh. Gaston Marin, vicepresdinte al Consiliului de Ministri si seful planificarii,Maurer actiona si pe linia apropierii de SUA (Gaston Marin a reprezentat Romania la funeraliile lui John F. Kennedy in noiembrie 1963).  Superior prin educatie, inteligenta si cultura bornatilor sai colegi de Birou Politic, Maurer detesta xenofobia pompierista si intoleranta de beton a stalinismului.  Ceea ce nu-l facea insa un democrat. A fost toata viata si a murit ca intelectual marxist.

Am discutat adeseori acest subiect cu regretatul matematician, intelectual critic si disident Mihai Botez. Am scris despre viziunea lui Botez asupra contractului national-comunist (incalcat flagrant, mai ales dupa 1971) de catre Ceausescu si clica sa. Contributia lui Mihai Botez pe acest subiect este inlusa in volumul pe care l-am coordonat impreuna cu Judith Shapiro, Debates on the Future of Communism(Macmillan, 1990), bazat pe conferinta “Will the Communist States Survive? The View from Within” pe care am organizat-o, ca proiect al Foreign Policy Research Institute, la New York, in octombrie 1987.  In legatura cu Botez, sunt de acord cu profesorul Nemoianu ca principala sa actiune disidenta nu au fost scrisorile catre Vlad Georgescu (neindoios importante), ci intalnirile lor in trei din Cismigiu spre a organiza o universitate subterana, alternativa (al treilea era filosoful Titus Mocanu, emigrat apoi in Germania si care va trebui mentionat in textul Raportului la o urmatoare editie).  Tot in sensul acuratetii, trebuie mentionat faptul ca poetul Stefan Aug. Doinas a fost printre semnatarii scrisorii de solidarizare cu Mircea Dinescu.

Ramane  faptul ca in clipele de maxima “liberalizare”, deci chiar si in 1968, anul cand Ceausescu si-a atins probabil cota maxima de popularitate, dupa condamnarea publica si vehementa a invaziei Cehoslovaciei de catre trupele Tratatului de la Varsovia (minus Romania si Albania care s-a si retras atunci oficial din acea organizatie), regimul comunist din Romania nu a renuntat la principalele sale instrumente de dominatie. Au scazut efectivele de informatori ai Securitatii, dar delatiunile au continuat. Cenzura si-a mentinut nefastele naravuri (retragerea antologiei de poezie interbelica de N. Manolescu a dovedit ca partidul actiona cu nedezmintita “vigilenta revolutionara” atunci cand i se parea ca se pun in discutie, oricat de timid, dogmele esentiale).  A fost reabilitat Lucretiu Patrascanu, nu insa si liderii partidelor istorice. A fost permisa difuzarea pe piata a filmului Reconstituirea de Lucian Pintilie, dar cu taieturi dictate de sectia de propaganda. Inscenarea de la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti (septembrie 1965, deci dupa Congresul al IX-lea al PCR) a fost organizata spre a domoli, a neutraliza orice tentativa de gandire autonoma, dincolo de ceea ce permiteau documentele oficiale. Decretuil de interzicere a avorturilor (1966) era clar o expresie a eforturilor regimului de control asupra trupurilor umane.  Recomand aici volumul Politica pronatalista a regimului Ceausescu. O perspectiva comparativa, de Corin Dobos, Luciana M. Jinga si Florin Soare, aparut la Polirom in 2010 sub egida IICCMER.

Memorie si istorie

La nivelul memoriei, acei ani (1963-1971) sunt adeseori valorizati pozitiv (mai ales in comparatie cu declinul economic, criza sociala si mizeria morala care aveau sa atinga cote paroxistice in anii urmatori).  Ultimul Dej si primul Ceausescu apar ca dictatori relativ umanizati, mai putin brutali si samavolnci decat modelul originar stalinist.  Dar exista o distinctie intre memorie (sau, mai precis, memorii, pentru ca exista mai mult decat o singura memorie) si istorie. De fapt, discursul de deruleaza in mare masura in ceea ce se numeste post-memorie.  In plan istoric, chiar si acei ani, pe care i-as numi ai marilor amagiri (ori ai promisiunilor tradate), au fost marcati de ilegitimitatea si criminalitatea (in sensul respingerii categorice a statului de drept si prin dispretul netarmurit pentru drepturile omului) unui regim nascut si perpetuat prin frauda, violenta, teroare si minciuna.  Mostenirile comunismului sunt extrem de prezente, inclusiv la nivelul formelor mentale, al atractiei pentru paternalism, pentru statul-dadaca, pentru demagogii iresponsabili care agita multimile si promit luna de pe cer, tot asa cum comunistii promiteau egalitatea perfecta, paradisul terestru, societatea fara clase.  De aici si intensitatea reactiilor agasate, panicate, agresive, condescendente, vituperante in raport cu demersul condamnarii comunismului.  Reactii care, dupa patru ani, sunt departe de a se fi calmat.

PS Cititorii care vor sa comenteze acest text, o pot face accesand platforma Contributors/Hotnews:

www.contributors.ro

Iata interventia mea postata recent:

Sunt de acord ca ar merita reluate la TVR imagini de la sesiunea Parlamentului din 18 decembrie 2006. Sunt lucruri ce nu trebuie uitate.  Eram acolo, tin minte perfect actiunile fasciilor vadimiste navalind in bacoanele unde se aflau Doina Cornea, Andrei Plesu, Constantin Ticu Dumitrescu, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihaies,  surasul sarcastic al lui Dan Voiculescu, interventiile molcom-binevoitoare al lui N. Vacaroiu in raport cu ceea ce era evident o incalcare brutala a regulilor de desfasurare a sedintei etc   Dupa acea sesiune a scris H.-R. Patapievici un articol exemplar in EvZ, cerand demisia lui Vacaroiu din functia de presedinte al Senatului (Vadim era vicepresedinte).

Cred ca multe din propunerile Comisiei Prezidentiale au fost ori sunt pe cale de a fi indeplinite. S-a realizat democratizarea Arhivelor Nationale, documentele din arhivele mult timp secretizate ale CC al PCR, CC al UTC, Colegiului Central de Partid  etc sunt acum  accesibile, fara restrictii. A aparut editia a II-a a Manulaului de liceu consacrat istoriei comunismului in Romania (curs facultativ).

Se lucreaza, in cadrul IICCMER, in colaborare cu Asociatia 21 Decembrie 1989, la proiectul Legii privind imprescriptibilitatea crimelor impotriva umanitatii. S-au oferit noi probe pentru a deschide actiunea judiciara imptriva tortionarului Gh. Enoiu. Se lucreaza la un proiect de lege care sa recunoasca meritele grevistilor din Valea Jiului (august 1977) si ale altor luptatori pentru democratie. Se colaboreaza cu Ministerul Culturi pentru infiintatea Muzeului national al Dictaturii Comuniste.  A aparut la Humanitas primul volum din documentele consultate de Comisia Prezidentiala, urmand ca urmatorul volum sa apara in 2011. S-au organizat dezbateri si s-a construit un intreg portal despre mineriada din iunie 1990. Ii invit pe cei interesati sa viziteze site-ul:

www.crimelecomunismului.ro

Demersul condamnarii dictaturii comuniste este (cel putin) tridimensional: epistemic, legal (initiative juridic-legislative)  si in planul memorializarii.  In planul cunoasterii, amintesc numeroasele volume aparute in acesti ani, amintiri, documente, jurnale, investigatii istorice, politologice, sociologice, economice, filosofice, literare,   N-am facut decat sa amintesc aici o parte din numeroasele proiecte care implica IICCMER, CNSAS, Arhivele Nationale, Institutul Diplomatic Roman (mai ales pe linia recuperarii memoriei exislului democratic romanesc). In plus, as mentiona faptul ca exista de-acum cazuri de recuperare de proprietati confiscate in anii regimului comunist in urma invocarii discursului din 18 decembrie ca baza legala. La fel, au fost pronuntate decizii de anulare a unor sentinte din anii 50 pe aceeasi baza.  Tocmai din aceste motive, eu unul, si nu doar eu, refuz sa ma plasez pe o pozitie defetista. Este evident ca urmasii nomenklaturii nu au niciun interes sa sustina demersul nostru (ba chiar dimpotriva!), dar, sunt convins, ei nu (mai) pot impiedica avansul decomunizarii..

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Laș anonim care semnează "Constantin": (22-12-2010 la 14:27)

    Care condamnare!?
    A cui condamnare?!

    Sa fim seriosi!
    NU s-a condamnat niciun comunism (romanesc). Au fost „condamnati” (cativa) urmasi(i) ai CELOR care au adus/sustinut comunismul in Romania.
    Au fost condamnati Bodnaras, Pauker, Nikolski et comp./Dej, Stoica, Maurer et comp.?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (22-12-2010 la 15:19)

    L-aș întreba pe lașul anonim „Constantin” dacă a citit Raportul Comisiei Tismăneanu sau vorbește după ureche?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.205.93.2