Recent au avut loc dispute asupra situaţiei şi poziţiei evreilor ultrareligioşi în statul Israel. Nu intenţionam să mă refer la această chestiune, la care m-am referit anterior şi care a provocat dispute atât în paginile revistei „Acum”, cât şi pe liste private, uneori fără înţelegerea bazei ei reale. Deoarece am văzut că această temă este reluată în discuţie, am hotărât să scriu încă un articol asupra ei.
ASPECTE RECENTE
În urmă cu câteva săptămâni, în statul Israel a avut loc un incident politic relativ minor, cel puţin în mod aparent. Partidul ultrareligios „Yahaduth HaTorah” a reuşit să impună o lege prin care elevii vârstnici de ieşiva (academie talmudică), oameni căsătoriţi cu mai mult de trei copii (aşa-numiţii „avrekhym”) vor primi o stipendie din partea statului pentru a-şi putea continua studiile de Torah (respectiv studiul cărţilor religioase, a iudaismului) în mod onorabil. Faptul a trezit reacţii dure în rândul publicului israelian nereligios şi în special antireligios. Au început proteste, unele logice, altele psihologice, printre care: de ce elevii de ieşiva să primească stipendii, iar studenţii care învaţă discipline laice la universităţi şi la colegii să nu le primească? În cele din urmă, proiectul de lege a fost modificat, iar studenţii instituţiilor laice de învăţământ superior aflaţi într-o situaţie familială paralelă cu cea a respectivilor elevi de ieşiva au primit aceleaşi drepturi.
A urmat însă o nouă dispută. Numărul acestor studenţi aflaţi în situaţia familială menţionată este mult mai mic decât cel al elevilor de ieşiva aflaţi în aceeaşi situaţie. Prin urmare, de ce trebuie să se dea ajutor de studiii elevilor de ieşiva? În această dispută au fost antrenaţi diferiţi oameni politici israelieni, care au găsit o cale de afirmare şi de atacare a adversarilor politici, precum şi personalităţi antireligioase care au găsit o ocazie bună de a se manifesta şi a-şi arăta resentimentele, precum şi de a incita publicul şi a încinge spiritele.
Studenţii, crezând că a venit momentul luptei pentru dreptate – de fapt, multe revoluţii încep cu manifestaţii studenţeşti – au început să se agite. Un deputat, profesor universitar, a subliniat că faptul nu este corect, că studenţii israelieni trec prin multe greutăţi, că vin la universitate după trei ani de serviciu militar obligatoriu şi sunt nevoiţi să lucreze paralel cu studiile universitare pentru a-şi câştiga existenţa şi a putea plăti taxele mari de studiu (lucruri perfect adevărate) – şi de accea nu trebuie să tacă, ci să iasă în stradă, să demonstreze. A avut loc o demonstraţie a studenţilor. Dar la această demonstraţie studenţii nu au cerut să li se acorde drepturi egale cu cele ale elevilor de ieşiva căsătoriţi, respectiv burse sociale de studiu din partea statului tuturor, indiferent de situaţia lor familială, ci să nu li se acorde burse elevilor de ieşiva căsătoriţi. Deci, în locul unei devize pozitive bazată pe o cerere justă – o deviză negativă bazată pe respingerea altora. Nu spre binele demonstranţilor – care ar fi trebuit să ceară burse sociale şi ar avea tot dreptul în acest sens – ci spre răul altora, consideraţi oameni din evul mediu, primitivi, exploatatori politici, numai pentru că sunt diferiţi de ceilalţi oameni prin îmbrăcăminte şi comportament, un fel de „element străin”. Nici unul dintre politicienii care i-au incitat pe studenţi să iasă în stradă şi să demonstreze nu le-a făcut o asemenea propunere pozitivă, iar dacă studenţii înşişi s-ar fi gândit la o asemenea revendicare cu adevărat dreaptă, respectivii politicieni incitatori ar fi făcut totul pentru a o estompa, declarând-o populistă şi costisitoare. Principalul era manifestarea urii antireligioase şi folosirea studenţilor pentru realizarea unor interese politice.
S-a ajuns la asemenea atitudine, încât un student la matematică şi-a permis să deseneze un porc pe tablă în sala de curs a profesorului Eli Rips, savant de renume mondial, profesor universitar religios, care a susţinut că legea asupra elevilor de ieşiva căsătoriţi este corectă şi dreaptă. Profesorul Rips a trebuit să se adreseze şefului de catedră. În cele din urmă, studentul respectiv şi-a cerut iertare, iar profesorul l-a iertat şi a povestit acest lucru, zâmbind, într-un interviu acordat ziarului ebraic laic şi de orientare de stânga „Yedioth Aharonoth”. Apropo, profesorul Rips este un fost protestatar împotriva agresiunii sovietice în Cehoslovacia în anul 1968, când a încercat să-şi dea foc – în calitate de student protestatar la Riga – precum Jan Pallach; diferenţa este că el a fost salvat cu forţa de câţiva marinari trecători şi ulterior internat într-un spital psihiatric după sistemul sovietic.
Personal m-ar fi bucurat ca studenţii israelieni să ceară burse sociale de studiu pentru fiecare, aşa cum primesc burse sociale studenţii francezi, care nici nu plătesc taxe exacerbate, nici nu servesc trei ani în armată, ca în Israel. Din păcate, studenţii israelieni încă nu au învăţat că protestul este necesar în mod pozitiv, spre binele lor, pentru interesele lor individuale – şi nu în formă negativă, împotriva altora, servind unor interese străine vieţii lor particulare sau de grup.
EVREII ULTRARELIGIOŞI VĂZUŢI DE EVREII LAICI ŞI RELIGIOŞI MODERAŢI SIONIŞTI ÎN ISRAEL – ŞI GÂNDIREA REALĂ A EVREILOR ULTRARELIGIOŞI
Ceea ce se poate implica este faptul că mulţi elevi de ieşiva preferă să rămână la ieşiva până la o vârstă înaintată – uneori chiar toată viaţa – şi să înveţe Torah fără să lucreze, fiind întreţinuţi din banii publici sau din donaţii particulare făcute ieşivelor. Mai mult, aceşti oameni au mulţi copii, ceea ce determină creşterea treptată a numărului lor. Lucru perfect adevărat, dar care trebuie să fie reanalizat pentru a fi înţeleasă realitatea. Trist este că, în loc să se încerce a înţelege gândirea acestor oameni şi a-i atrage din punct de vedere social, unii activişti politici şi unii publicişti preferă să-i numească „paraziţi”, uneori chiar cu ură, fără să analizeze condiţiile în care trăiesc şi motivele reale ale preferinţei lor intelectuale.
Afirmaţiile statistice sunt grăitoare . Numărul evreilor ultrareligioşi în statul Israel reprezintă circa 20 la suta din populaţie. Un procent destul de ridicat. Numai că mulţi dintre ei împletesc studiul Torei cu activitatea practică. Aceşti oameni lucrează în domenii diferite, de la muncile cele mai simple până la muncile cele mai înalte, precum Hi-Tech. De asemenea, ei lucrează în munci referitoare la viaţa religioasă (rabini, hahami, cantori, administratori de sinagogi, oameni de serviciu la sinagogi şi la ieşive, bucătari şi supraveghetori rituali asupra calităţii de „kashruth” a mâncării, comercianţi de alimente cu certificat ritual sau de obiecte de cult, etc.).
În plus, se impune o analiză atentă a vieţii, comportării şi gândirii lor. Ei consideră că tocmai studiul neîntrerupt al Torei, al Cărţilor Sfinte ale iudaismului reprezintă elementul central, vital, baza societăţii evreieşti şi israeliene. Din punctul lor de vedere, studiul disciplinelor laice reprezintă o pierdere din timpul care trebuie dedicat studiului Torei, iar activitatea profesională practică trebuie doar să servească studiului Torei, respectiv să-i ajute pe învăţăceii ei să se poată întreţine material şi să-ţi poată ajuta familiile.
În multe familii ultrareligioase, femeia este persoana care întreţine familia, bărbatul fiind dedicat studiului. Este interesant că multe femei ultrareligioase fac acest lucru din tot sufletul, cu mult elan. Una dintre ele, o specialistă în Hi-Tech a afirmat odată în faţa camerelor de luat vederi ale televiziunii că astfel are plăcere şi ea şi de asemenea au plăcere şi copiii ei (soţul este rabin salariat pentru această funcţie). Trebuie să menţionăm faptul că mulţi dintre evreii ultrareligioşi, aparţinând curentelor extremiste, nu numai că nu primesc ajutoare băneşti din partea statului, ci chiar le refuză deoarece nu vor să colaboreze cu statul evreiesc întemeiat de oameni şi nu de Dumnezeu: ei aşteaptă venirea lui Mesia, care poate fi grăbită numai prin respectarea strictă a celor 613 comandamente ale Torei şi nu prin încercarea de a forţa Mâna lui Dumnezeu în acest sens. Mulţi dintre evreii ultrareligioşi preferă să trăiască în sărăcie materială, afirmând însă bogăţia spirituală, respectiv studiul şi cunoaşterea Torei.
De asemenea, trebuie să afirmăm că mulţi dintre ei, care nu sunt capabili să înveţe şi să ajungă la un nivel ridicat în studiul Torei, aleg să lucreze într-o profesiune simplă, rezervând studiului câteva ore pe zi sau chiar pe noapte. Faptul că unii dintre ei refuză să recruteze în armată este bazat pe aceeaşi idee: interdicţia întreruperii studiului Torei. Afirmaţia lor este că studiul Torei este singura armă reală de care dispune poporul evreu. Este adevărat că, iniţial, numărul celor care nu se recrutau în armată din acest motiv era mic, iar în prezent este mult mai mare.
Dar apar câteva elemente suplimentare care nu sunt luate în consideraţie totdeauna. În nici o ţară din lume evreii ultrareligioşi nu sunt recrutaţi în armată. Este adevărat că se afirmă că Israelul este patria lor, la fel ca a tuturor evreilor; dar ei consideră că studiind Tora, servesc statului mult mai mult şi aparţin armatei lui Dumnezeu. Precum vedem, gândirea lor este diferită de cea a altor cetăţeni isrealieni. Din acest punct de vedere trebuie să menţionăm că gândirea lor este cu mult diferită de cea a evreilor religioşi moderaţi şi moderni, printre care a celor aşezaţi în regiunile Yehudah şi Shomron (Iudeea şi Samaria).
Trebuie să înţelegem că este vorba de o societate închisă, diferită de societatea israeliană deschisă, care include atât evrei laici cât şi evrei religioşi moderaţi în chestiuni religioase. Publicul israelian laic refuză să înţeleagă gândirea acestor evrei ultrareligioşi, care este complet diferită de gândirea evreilor laici. În analiza gândirii lor, publicul israelian laic (şi chiar religios moderat sionist) transpune gândirea laică (israeliană, europeană şi americană modernă), respectiv propria lui gândire, încercând să perceapă o gândire diferitâ cu ajutorul unor tipare străie ei şi nu în conformitate cu tiparele acelei gândiri analizate.
Mai mult, publicul israelian laic şi religios moderat sionist priveşte această comunitate ultrareligioasă „de sus”: neînţelegând – şi chiar refuzând să înţeleagă gândirea membrilor ei, îi consideră inferiori, tratându-i de pe poziţia unui complex de superioritate şi considerând că are misunea filantropică sau socială de a le schimba modul de viaţă, ca şi cum ar fi vorba despre indivizi izolaţi şi nu despre o comunitate organizată, cu o bază ideologică proprie a ei. Deci, gândirea lor este respinsă în mod aprioric, ceea ce împiedică realizarea oricărui dialog cu ei. Îmi amintesc o întâmplare povestită într-o carte care includea amintiri ale unor israelieni de formaţie laică, dar care au devenit religioşi şi ultrareligioşi din propria lor hotărâre.
O tânără din această categorie este apostrofată de mama ei că, în cele din urmă, va risca să se căsătorească cu un elev de ieşiva ultrareligios şi primitiv, caraghios din punctul de vedere al evreilor laici, ceea ce va determina tratarea ei viitoare ca pe o tânără caraghioasă sau chiar vrednică de milă. Ea îi replică mamei, o persoană educată, intelectuală, laică şi antireligioasă, că o prietenă a ei vrea să se căsătorească cu un german, provenit dintr-o familie de foşti nazişti, şi o întreabă pe mama ei ce este mai bine. Răspunsul mamei este că germanul respectiv trăieşte „ca şi noi”, dar ultrareligioşii „trăiesc în evul mediu”.
Nu vreau să mă refer la problema căsătoriilor mixte, pe care o consider strict individuală; nu vreau să fiu înţeles greşit din acest punct de vedere. Vreau numai să subliniez dispreţul, neînţelegerea şi refuzul cunoaşterii evreilor ultrareligioşi de către o parte a celor laici datorită înfăţişării lor diferite. De asemenea, vreau să adaug încă un element care agravează această neînţelegere: dispreţul publicului israelian laic pentru studiul Torei de către elevii de ieşiva, afirmându-se că este un studiu care nu ar servi la nimic din punct de vedere social, că este rupt de realitate, lipsit de finalitate şi disciplină, chiar parazitar – spre deosebire de studiul disciplinelor laice de către studenţi în universităţi, studiu în care există o finalitate, absolvenţii devenind practicieni utili societăţii şi lor înşile. Desigur, dacă analizăm această afirmaţie în profunzime din punctul de vedere al societăţii laice moderne găsim coordonate reale. Dar aceste coordonate sunt scoase din contextul lor adevărat şi reunite cu altele, care sunt departe de a fi reale, ci au rămas neînţelese de cei care le afirmă. De asemenea, această idee capătă un caracter simplist: o societate poate fi judecată din punctul de vedere al ei însăşi comparativ cu punctul de vedere al analiştilor ei – şi nu numai din punctul de vedere al analiştilor care aparţin altei societăţi.
Pentru înţelegerea tuturor acestor coordonate (şi în special a gândirii evreilor ultrareligioşi) se împune cunoaşterea gândirii şi societăţii lor în profunzime, pe baza tuturor aspectelor lor. Din păcate, tratarea simplistă este cea care domină gândirea unei părţi a publicului israelian. Din acest punct de vedere, apare grija permanentă asupra viitorului: ce va fi peste 20 de ani, când numărul evreilor ultrareligioşi (şi proporţia lor în societatea israeliană) va ajunge la circa jumătate din populaţia evreiască a Israelului. În acest caz, cine va merge la armată? Cât la sută din populaţie va fi activă în producţie? Problema la care se referă personalităţi diferite din viaţa economică, socială şi politică israeliană este cea a necesităţii productivizării evreilor ultrareligioşi, pe căi diferite. Totuşi, acest lucru a reuşit numai în mică măsură, tocmai datorită neînţelegerii bazelor ideologiei societăţii ultrareligioase.
-continuarea in numarul viitor-
Daca Israel era un stat teocratic, era ceva normal sa-si sustina financiar cetatenii ultrareligiosi. Daca era un stat secular, un astfel de gest ar fi incalcat clar separarea statului de biserica.
Dar Israel este „un stat secular, in care iudaismul sta la loc de cinste” – situatia zugravita in articol ilustreaza foarte clar acest lucru. Cu alte cuvinte, Israelul traieste exact asa cum si-a asternut. Isi respecta blazonul intocmai.
Stimate Domnule Cristea,
Multumesc pentru ecou. Trebuie sa va spun, insa, ca daca vreti sa intelegeti situatia Israelului si istoria evreiasca trebuie sa luati in consideratie cateva aspecte specifice. In primul rand, legatura intre istoria si traditia evreiasca: rolul iudaismului in evolutia istorica a poporului evreu. In al doilea rand, raportul – desigur aflat pe pozitia unui echilibru instabil – intre iudaism si democratie in statul Israel. In al treilea rand, pozitia iudaismului ca element cultural si ideologic in Israel. De asemenea, diferite aspecte ale iudaismului, precum si pozitia evreimii ultrareligioase ca grup minoritar religios in statul Israel laic. Va propun sa asteptati partea a doua a articolului si apoi sa reluam dialogul.
Dupa cite stiu, exceptind Israelul, evreii isi cistiga existenta lucrind. Cine doreste sa se dedice studiilor religioase o face in timpul liber. Sigur ca nu ma refer la scolile rabinice; sunt absolventi ai scolilor rabinice ce profeseaza alte meserii pina isi gasesc post de rabinic. De ce in israel trebue sa fie altfel?
Domnule Herscovici,
Intr-o tara in care clerul are monopolul facutului si desfacutului de casnicii, in care nu exista o constitutie reala, ci doar una ce reiese din alte documente, nu e de mirare ca o parte mai radicala a cetatenilor beneficiaza de ajutor din partea statului.
Intre secularism adevarat si teocratie exista pasul intermediar al religiei de stat – ceea ce avem in Israel de facto. Lipsa unei constitutii care sa specifice clar relatia dintre institutiile religioase si cele de stat va continua sa dea apa la moara atat celor care doresc sa vada Israelul condus de rabini, cat si moderatilor si secularistilor, care vor continua sa protesteze impotriva a ceea ce ei percep ca fiind o nedreptate.
Si ii inteleg, nici eu nu as dori sa muncesc pe branci ca sa intretin o casta careia optiunea religioasa ii impune sa nu munceasca. N-au decat sa faca asta pe banii lor, daca-mi permiteti jocul de cuvinte.
Israelul trebuie sa isi stabileasca foarte exact prioritatile, optiunea si responsabilitatile in aceasta privinta. In cateva decenii ultrareligiosii vor deveni majoritari si, probabil, vor efectua modificarile de rigoare astfel incat Israelul sa devina o teocratie. Dilema aceasta se va fi incheiat.
Astept cu interes continuarea articolului.
Ai pe umerii tăi un cap cu creerul bine compartimentat,ştii să cântăreşti problemele noastre, laicii si religioşii în faţa problemelor existenţei noastre. Le îmbini cu ponderea rezultată din pregătirea ta profesională şi apartenenţa ta. Faci cinste tribului nostru şi nouă israelienilor. Păcat că nu dezbaţi asemene probleme în marile cotidiane.
Ce face un evreu ultrareligios daca ipotetic vorbind izbucneste un razboi ?Astepta el si familia lui ca un copil de 18-22 de ani care face armata ,sa il apere ?Pun acesta intrebare deoarece am citit in articol ca „…. au mulţi copii, ceea ce determină creşterea treptată a numărului lor…”.Nu sint anti-religioasa,dar parerea mea (care oricum nu conteaza )este ca ar trebuii sa primeze munca si in orele libere sa se studieze Tora .Eu cred ca multi se complac in acesta stare de „studiu „religios si ca se ascund in spatele Torei tocmai pentru a nu lucra .De unde vin acesti bani care le permit un trai fara munca ?Daca intr-o zi nu mai vin acesti bani ?Acestia sint niste oameni limitati .Fara suport banesc nu stiu sa faca nimic in afara de copii.
Astept cu interes continuarea articolului .
In recenta mea vizita in Israel am fost invitata la doua familii prietene, ambele cu radacini sioniste si ateiste, ambele cu varsta in jur de 80 de ani. Primii ii ponegreau pe „ultrareligiosii” din Bnei Barak, alaturi de care locuiau, drept murdari, lenesi, paraziti, lasi si lipsiti de patriotism si erau ingrijorati pentru sporirea numarului lor. Ceilalti au inceput sa respecte cu strictete regulile religioase, pentru ca altfel fiicele lor, devenite ultrareligioase, nu şi-ar mai fi lasat copiii sa-si viziteze bunicii. Mi s-a parut ca acest fenomen are un efect puternic asupra societatii israeliene actuale, riscand sa contribuie la slabirea si divizarea ei. Articolul lui Lucian apeleaza la empatia noastra. Din pacate cred ca cei din „tabara” ultrareligioasa nici nu-si pun problema sa judece din punctul de vedere al laicilor; pentru ei calea de urmat e clara si scopul final asijderea. Oare cine stie ce e de facut?
Cum gindesc ultrareligiosii in Israel? Nu gindesc. Sint o masa ascultatoare in mina rabinilor care hotarasc pentru ei pe cine sa voteze, sigur nu pe gratis ci pentru banii si avantajele pe care le primesc acesti rabini carizmatici de care sint pline inchisorile, care le spun de la care magazine sa cumpere, ce produse sau obiecte, totul in favoarea „cashrutului”, care traiesc fara raspunderi, fara a fi nevoiti sa hotarasca chiar in cele mai mici sau mari probleme ale vietii, fiecare are rabinul lui care hotaraste pentru el. Sint mame care isi infometeaza copiii, tati si rabini care violeaza copii in numele cine stie carei explicatii religioase. Sint oameni inteligenti printre ei, unii isi folosesc inteligenta pentru a ajunge in posturi cheie, unde vor continua sa transforme totul in bani, altii sint oameni slabi, si mai ales fricosi. Ei nu merg la armata ca sa invete Torah? In Torah se povesteste ca barbatii invatau noaptea din lucrurile sfinte si ziua mergeau la razboi. Dumnezeu mergea inaintea lor si-i omora pe dusmani. I-am intrebat de ce nu fac la fel si acum. Mi-au spus ca acum sint si fete la armata si nu pot fi impeuna. Le-am spus sa ceara sa fie in prima linie, unde nu sint fete, ar salva astfel multe vieti tinere, dar mi-au raspuns ca nu se merge numai dupa Torah, sint rabini care le spun ce sa faca, aceiasi rabini care ii vor trimite la alegeri. Sa nu fim naivi.
Oricit de mult respect dreptul la credintele oricarui individ, nu pot avea cu nimic mai mult respect pentru ultrareligiosii evrei, decit pentru alti ultrareligiosi. Cu toata stima pentru autor.
Temelia statului Israel e munca temeinica a cetatenilor ei.
Dragi amici autori de ecouri,
Va propun sa asteptati partea a doua a articolului. Si, de asemenea, sa nu exageram, sa nu vorbim dintr-un singur punct de vedere, cu patima. Audietur et altera pars…
Cu deosebita stima, tuturor,
Lucian-Zeev Herscovici
propunerea dvoastra,”sa nu vorbim dintr-un singur punct de vedere”este ne-logica;acest spatiu este creat sau oferit tocmai ptr.ne expune parerea(vederea)personala;eu va reprosez ca diluati problema si nu aduceti argumente clare,pentruce ultra religiosii ar putea fi considerati ca temelie a statului:si in articolul”dragostea in Tanah(biblie)”procedati lafel,intr-un articol ce ocupa 9coloane de ziar citati 1 singur precept in favoarea draagostei din biblie si ignorati numeroase precepte in favoarea violentei.