caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Ce-ar fi spus Monica Lovinescu despre Adrian Păunescu?

de (28-11-2010)
2 ecouri

Ma gandeam in aceste zile ce-ar fi spus, ce-ar fi scris Monica Lovinescu in momentul glorificarii postume a sicofantului suprem al dictaturii comuniste din Romania.  Nu ma indoiesc ca, in spiritul est-eticii, consecventa cu propriile valori, ar fi pretuit in cel mai inalt grad articolul lui Mircea Cartarescu publicat in Evenimentul zilei vinerea trecuta.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-de-partea-intunecata-a-fortei-912899.html

A aparut la Humanitas, in colectia “Zeitgeist” volumul Monicai Lovinescu, Jurnal esential (o selectie realizata cu admirabila pasiune de Cristina Cioaba). Cred ca este cazul sa ne reamintim, chiar daca unii vor sa oblitereze memoria acelor timpuri, despre ceea ce Monica Lovinescu diagnostica drept simbioza dintre extrema dreapta si extrema stanga in sincretismul, or mai bine zis barocul, ideologiei comuniste din Romania in perioada lui Ceausescu. In pofida tentativelor de a rescrie istoria, in pofida calomniilor care ma proiecteaza drept „ideolog de curte”, ramane faptul limpede, incontestabil ca nu am lucrat nicio zi in presa comunista, ca nu am batut la portile Academiei „Stefan Gheorghiu”, ca nu am lucrat in niciuna din structurile aparatului ideologic al dictaturii. Cata vreme despre Adrian Paunescu, Mihai Ungheanu, Eugen Florescu si altii din aceeasi zona, ar fi imposibil sa se afirme acelasi lucru. Sa luam un exemplu: in 1971, Adrian Paunescu, influent redactor al unei importante reviste literare, l-a vizitat la Chicago pe Mircea Eliade. Nu discut aici cine si cum l-a indemnat sa faca acest lucru. A condus un interviu cu marele istoric al religiilor (a carui opera stiintifica era pe-atunci interzisa in tara) si a promis fie publicarea integrala a textului, fie renuntarea la aparitia acestuia daca cenzura ar fi intervnit in vreun fel. Povestea a devenit teribil de sordida cand Paunescu si-a incalcat fagaduinta. La 16 aprilie 1972, Monica Lovinescu transmitea in cadrul emisiunii „Teze si antiteze la Paris” articolul „Avaturirile cenzurii: Mircea Eliade intervievat de Adriana Paunescu”. Citez: „Adrian Paunescu isi ia angajamentul. Isi da cuvantul de onoare. In lumea aceasta, in care sosea el, cuvantul de onoarea inseamna ceva. Inseamna totul. Si totusi, dupa mai bine de un an, interviul apare cum apare mai totul in Romania: cenzurat, schimbat, pus cu totul in alta lumina de o introducere, de fapt o ‚reconsiderare’, si din care Mircea Eliade dispare pentru a lasa locul aranjamentelor lui Adrian Paunescu.” In acelasi articol, Monica Lovinescu citeaza dezmintirea lui Mircea Eliade scrisa la 27 martie 1972, la Chicago. Scria asadar Mircea Eliade despre intalnirea cu Paunescu si mistificarea care a urmat: „In ceea ce priveste amintirile despre serile petrecute impreuna in iarna 1971, ele sunt evocate de poetul si gazetarul Adrian Paunescu, si ii apartin in intregime. Cand sedeam de vorba, credea ca vorbim aceeasi limba: vechea, cinstita limba romaneasca pe care am invatat-o de copil si pe care o vorbesc si acum, la batranete. Recunosc, cu o imensa tristete, ca m-am inselat.”

Acesta era Adrian Paunescu in anul de gratie 1971: oportunist, limbut, gongoric, de un maladiv bovarism, dispus sa-si calce in picioare promisiunile, sa faca orice pentru a parveni in universul “socialismului multilateral dezvoltat”.  Nici vorba de idealismul reformatorilor de la Praga. Nimic in comun cu Havel, Skvorecky, Vaculik, Kohout, Klima. Nu comunismul cu chip uman il atragea pe el, ci propria ascensiune in cadrul sistemului stalinismului national.  Sa ne mai intrebam ce ar fi spus Monica Lovinescu despre mascarada grotesca a ultimelor saptamani? Se indoieste oare cineva ca ea ar fi reiterat pozitia afirmata inca din 1972 si reluata ulterior de atatea si atatea ori?

Sa nu uitam ca abjectia absoluta impotriva lui Virgil Ierunca (“interviul” luat de activistul ideologic cu pretentii de romancier Dinu Sararu mamei autorul Fenomenului Pitesti) a aparut in Flacara lui Paunescu.  Cei care azi plasmuiesc retroactiv “doua perioade” in biografia lui Paunescu, cei care peroreaza despre civismul vulcanic si spiritul social furtunos al “bardului”, par sa fi uitat aceste abisale, sinistre infamii.  Expresia “trepadus de curte noua” a fost creata de Monica Lovinescu tocmai in raport cu personaje gen Paunescu (numit explict ca epitom al categoriei in cauza).  In zeci de emisiuni transmise de la Paris, Monica Lovinescu a vestejit miselii comise de “grupul celor douazeci si ceva” condus de Adrian Paunescu, Eugen Barbu, Dinu Sararu, Dan Zamfirescu, Ion Lancranjan, Ilie Purcaru, Paul Anghel si Mihai Ungheanu.  Patronul acestora era Dumitru Popescu-”Dumnezeu”, avandu-l ca aghiotant zelos pe Eugen Florescu.  O carte mult insultata de barbisti, scrisa in acei ani de Ileana Vrancea, avea ca subtitlu aceste cuvinte: “Intre adevarul istoric si memoria culturala a actualitatii”.  Ceea ce s-a petrecut in aceste ultime saptamani, convertirea postuma a lui Paunescu in erou national, arata cat de maleabila poate fi aceasta memorie culturala, mai ales atunci cand este subiectul unor desantate, nerusinate manipulari.  Se incearca asadar forjarea unei contra-istorii, ocultarea/negarea prin minimalizare, bagatelizare si falsificare a colaborationismului in formele sale cele mai virulente si exaltate.  Anti-anticomunistii de serviciu pretexteaza tot felul de argumente falacioase pentru a ocoli miezul problemei, intarzierea procesului de asumare/judecare a trecutului (Vergagenheitsbewaltigung).   Tocmai din acest motiv avem nevoie, precum de apa si de aer, de textele Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Marin Manzatu: (29-11-2010 la 11:44)

    Ce-ar fi spus Monica Lovinescu despre Adrian Păunescu? Provocator titlu. Deloc surpinzatare insa abordarea d-lui V.T.
    Monica Lovinescu ar fi spus, probabil, din nou, ceea ce ne spunea dumneaei atat de convingator. Ca Adrian Paunescu una a zis, dar alta a fumat, in spiritul ‘iepocii” pe care a slujit-o ca nimeni altul, paradoxal poate, chiar si atunci cand fronda lui a fost autentica.
    Ce ne spune insa d-l Tismaneanu, in spiritul infierarilor comuniste din anii ’50, e la ani lumina distanta de ceea ce ar fi putut sa ne spuna Monica Lovinescu, daca ar fi avut nerabdarea de-a aborda subiectul chiar atunci cand trupul poetului trecea, incet-incet, din algor mortis in rigor mortis. Citez din d-l Tismaneanu: ” Acesta era Adrian Paunescu in anul de gratie 1971: oportunist, limbut, gongoric, de un maladiv bovarism, dispus sa-si calce in picioare promisiunile, sa faca orice pentru a parveni in universul “socialismului multilateral dezvoltat”.
    „Neprecupetirea” de catre V.T, (intr-o singura fraza!), a niciunui calificativ care i s-ar fi putut atasa lui Adrian Paunescu in „n” articole, ma face sa inclin sa-i dau dreptate unui comentator din blogosfera care sustinea, undeva, ca V.T a studiat atat de profund comunismul incat i-a preluat, pe nesimtite, mijloacele.
    Nu pot sa inchei fara sa ma intreb insa: ce ar fi spus Monica Lovinescu despre mijloacele prin care V.T. a preluat conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, inlaturandu-l din pozitie, inclusiv prin falsificarea cronologiei, pe fondatorul institutului, istoricul Marius Oprea?
    Eu cred ca ar fi mult mai decent sa nu-i facem procese de intentie (post-mortem) Monicai Lovinescu si sa nu ne mai proiectam propriile umori in ceea ce (oricum, contrafactual si fatalmente circumscris propriilor noastre limite) ar fi putut sa scrie Monica Lovinescu, daca… Nu, d-le V.T, Monica Lovinescu pur si simplu n-ar fi putut sa scrie ca dvs. fiindca, tot pur si simplu, ea a fost plamadita dintr-un aluat cu totul si cu totul diferit. Si mai cred ca nimic nu i-a fost mai strain decat oportunismul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Trixi Kerkais: (30-11-2010 la 07:11)

    Dle Manzatu, Vladimir Tismaneanu l-a analizat pe bardul Paunescu sub aspectul sau pur politic, pe cand Minica Lovinescu ar fi amintit, fie si in treacat, de de calitatile literare ale poetului.
    Nu se poate face tabula rasa de esentialul existentei acestui literat. Evident ca omul politic a compromis poetul, ceea ce nu explica radierea lui din istoria literaturii. In realitate, Monica Lovinescu a vorbit prea putin despre Paunescu, iar ipotezele privind „ce-ar fi spus…” nu ai decat o valoare tot atat de ipotetica.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.230.1.126