De câte ori ne înDOIm de ceva, ne apropiem de un moment de străpungere, de întâlnire cu NOUL. Când operăm cu certitudini însă, suntem scufundaţi undeva în volumul de cunoştiinţe vechi, trăite şi stabilizate, ce alcătuiesc EU-l nostru, părerea noastră despre Realitate. Am putea să ne imaginăm Eu-l ca fiind « un PUNCT de vedere » ce asamblează prin filtrul MINTII informaţia venită din mediul înconjurător prin intermediul simţurilor. Ceea ce shimbă rezultatul observaţiei, al structurării unei păreri este Istoria şi Intenţionalitatea noastră din momentul în care se întâmplă să privim către… înafară!
Altfel spus, ceea ce vedem nu este ceea ce ESTE ci modul în care CREIERUL nostru (hardul) a fost învăţat să vadă încă din primii ani de copilarie, construind o anume MINTE (softul), într-o manieră UNICA dar legată de o epocă istorică, de o valorizare pragmatică sau culturală. Este astăzi evident că vedem doar ce am fost antrenaţi să vedem iar ca şi dovadă, evident doar metaforică, putem analiza poza de mai jos…
Intrebând ce este aceasta … toata lumea matură va zâmbi condescendent şi cu semnificaţie… în timp ce un copil de câţiva ani va surprinde cu bucurie doar …dansul celor ? delfini… El nu are încă în memorie ceea ce maturul are! El se “indoieşte” de fiecare dată şi întreabă …da’ de ce… Intreabă până când bucla de răspunsuri parţiale se închide dând senzaţia de …am înţeles… de Adevăr. Când ceva tulbură această lume construită, când apare ceva ce contrazice istoria trăita, EU-l devine neputincios în a mai procesa…se decuplează, iar omul trăieşte stupoarea, golul… O stare de prostaţie ce este specifică psihologic oricărui individ într-un moment de interacţiune cu ceva cu adevărat nou… un fenomen fizic dar rar, o situaţie cu-adevărat neaşteptată şi puţin probabilă, o întâlnire …de gradul III. Pentru acel moment istoria noastră, trecutul nostru ce a structurat ceea ce în esenţă suntem, nu mai are nici o valoare, nu poate da nici un răspuns coerent şi …tace! În acel moment poate, am putea să ne dăm seama că practic, orice interpretare, orice reflectare mentală, orice gând este rezultatul unui stimul complex din PREZENT decodificat, “decojit”, trunciat, decupat de istoria noastră, de TRECUT!
Pentru unul care face sport extrem, un salt neaşteptat de la înălţime de unul, doi metri nu este prea mare lucru în timp ce, pentru un om obişnuit, prima săritură în gol, mai ales când nu este anunţată, poate fi sinonomă cu o clipă de « lesin » al conştiinţei (nici nu ştiu cum am scapat… atunci a ACŢIONAT natural si nu a REacţionat). Am putea spune că Prezentul continuu, reţea de evenimente interconectate şi în permanentă mişcare este reflectat personal, prin intermediul unei maşini cognitive de tip creier, ce se comportă asemănător cu o reţea neurală care învaţă să interpreteze stimuli în funcţie de un MODEL, de întâmplări şi “scene” care se repetă. Nu « vedem » realitatea ci doar « invarinaţii » pe care îi identificăm sau care ni se pun în faţă, la şcoală ! Altfel spus, nu avem acces direct la Realitatea complexă, multvalentă şi dinamică din jurul nostru, nici datorită multiplelor scări la care se întâmplă diverse lucruri şi nici datorita faptului că uneori, decuparea din această Realiatate a unui cadru (frame) nu esenţializează suficient feonomenul.
Am încercat să aduc în discutie acest proces de formare a Minţii, proces de învăţare ce porneşte din primele zile de viaţă, pentru simplu fapt că acesta este însăşi procesul care limitează gândirea, crează predispoziţia către REactivitate a omului, goana lui după a imita reţete de succes …ale altora.
În ştiinţa Complexitatii, teoria reţelelor şi utilizarea lor în înteligenţa artificială constituie un punct central. Nu atât dimensiunea intelectuală a teoriei reţelor o evoc aici, deşi oamenii care operează cu aşa ceva sunt cu totul altfel de oameni, au mintea cu totul altfel structurată, ci învăţătura care o pot trage de aici şi anume faptul că “obiectul” atenţiei noastre, imaginea cu care ne antrenam ca să o REcunoaştem, joacă un rol fundamental în structurarea dimensiunii cultural-spirituale a unui OM. Altfel spus, “obiectul didactic » (in sens extrem de general), dar şi Mediul în care acesta este plasat defineşte şi determină fundamental tipul şi comportamentul Omului.
Dacă omul trăieşte înconjurat doar de artefacte, de obiecte construite de mâna sa, ce au funcţii bine definite (UTILITATE) şi forme stabile ce nu evoluează (de cele mai multe ori simple combinaţii euclidiene), atunci acestea vor imprima Minţii acelui om o structură aparte. El va fi capabil cu predilecţie să utilizeze ceea ce vede, va fi tentat să “demonteze jucaria” să vadă ce este înauntru şi “cum funcţionează”, reducând treptat cele văzute la o paradigmă dominată de inginerie, de funcţional şi utilitar, de eficienţă… Va înţelege ideea de SISTEM şi CONSTRUCT, şi va accepta din ce în ce mai uşor faptul că există doar ceea ce se vede, se pipăie, se depozitează, se consumă, se vinde şi se cumpără… În esenţă, orice artefact poate fi comparat cu o poză, cu un instantaneu luat din Natură şi care conservă cunoaşterea din momentul producţiei. Un calculator cu procesor 286 este un obiect al anilor 1990. Studiul şi utilizarea sa face ca individul să înveţe, să se apropie încet, încet de ceea ce este conceptual încorporat in obiectu. Deschiderea, saltul, nevoia de evoluţie nu se află în acel obiect, ca si “parfum” ce poate treizi o dorinţă de dezvoltare… Ca să rezum, artificialitatea obiectelor produse de om imprimă Minţii umane un comportament asemănător, artificial. Robotizarea şi desensibilizarea societăţii la frumuseţea şi armonia naturii este o consecinţă directă a unei bucle ce se autodefinieşte şi se auto-stabilizează: producem ce vedem, vedem ce înţelegem, înţelegem ce producem.
Cei ce au şansa să trăiasca în mijlocul Naturii- poate cu preţul renunţării la comoditate ţi siguranţă, care sunt înconjuraţi de Viul manifestat în aşa de multe forme, vor fi expuşi la un cu totul altfel de stimuli iar mintea lor se va forma cu totul altfel. Viul evoluează, are dependeţe şi interdependenţe ce cu greu se pot studia separat. Viul implică o serie de ritmuri, asemanându-se cu o simfonie! Formele naturale sunt cu totul altfel alcătuite. Este suficient să imaginam diferenţa dintre o POMPA şi o INIMA pentru a surprinde imensa diferenţă morfologică. Mai mult, Inima, cât timp este sănătoasă CÂNTĂ nu BATE, aşa cum au descoperit oamenii de ştiinţă atunci când au studiat microaritmiile inimii. Monotonia “ucide” dupa cum ne spune exemplul …”picăturii chinezesti”. În contact cu acest mediu, Mintea este provocată continuu şi EVOLUEAZĂ. Evoluţia ei generează evident şi artefacte, dar acele artefacte au din ce în ce mai multă “naturaleţe” încorporată! Noile obiecte armonizate cu structura şi ritmul Naturii, integrându-se în mediu asigură o funcţionare în consonanţă cu viul, putând fi considerate obiecte “curate”, obiecte ce au două funcţii simultan: cea de bază, pentru care a fost realizat obiectul şi cea de stimulare a Minţii care se dezvoltă continuu, care CO-evoluează cu Natura însăşi. Aceasta nouă viziune asupra ingineriei, inspirată din înţelegerea mult mai profundă a Universului, aşa numita biomimetică, sau biosemiotica, infodinamică… valorizează pragmatic cunoştiinţele de bază din ştiinţa Complexităţii, fizică Constructală, teoria Reţelelor, Inteligenţă Artificială...
Un sistem se construieşte… Un organism se naşte
Pentru a fi conştient de acest salt, de această schimbare dramatică a modului de percepţie şi valorizare a naturii în sens pragmatic, pentru a înţelege sensul acestui proces de accelerare continua a vieţi noastre pe toate palierele şi pe toate meridianele, este necesară înţelegerea diferenţei dintre Complicat şi Complex, între Artefact şi Viu, între fenomenul fizic şi procesul cognitiv, dintre Cercetare şi Contemplare etc. Un prim pas în această direcţie este scufundarea treptată în mediul natural în care însăşi VIAŢA, manifestată în atâtea forme de VIU, să devină sursă şi obiect de observare, prilej de meditaţie pentru o Minte care, prin aceasta se va Umaniza. Vă invit aşadar să ne reamintim frumuseţea Naturii şi să lăsăm pentru o clipă lumea Euclidiană pe care am construit-o şi care a devenit, practic, prin consecinţe comportamentale şi mod de viaţă o temniţă a Sufletului.
Un articol axeptional!Foarte bine si frumos explicat ce inseamna viata in natura si ce consecinte poate avea mediul in care traim asupra mintii!Multumesc pentru expunerea de mai sus.