Oficialitățile de la Dublin s-au văzut nevoite în repetate rânduri să dezmintă în ultimele 48 de ore zvonuri cu privire la discuții secrete ce ar avea loc între reprezentanți ai guvernului Irlandei și cei ai Uniunii Europene, în vederea atribuirii unei asistențe economice de urgență.
Irlanda trece printr-o gravă criză financiară, cauzată de falimentul în 2009 a mai multor bănci, pe care guvernul s-a simțit dator să le țină în viață prin injectarea unor fonduri publice masive.
Ministrul de justiție al guvernului de la Dublin, Dermot Ahern, a declarat televiziunii publice din Irlanda că zvonurile privind discuții secrete cu oficialități de la Brussel reprezintă “o ficțiune”.
“Suntem încrezători că putem să ne rezolvăm singuri problemele. Ne-am câștigat suveranitatea cu greu și acest guvern nu e dispus să facă nimănui cedări în privința suveranității,” a spus Ahern.
Ministrul irlandez făcea evident aluzie la Grecia, care a cedat practic suveranitatea în privința economiei Uniunii Europene, care a salvat în primăvară țara de la colaps financiar.
Surse de la Uniunea Europeană au dat de înțeles că Germania ar insista ca Irlanda să accepte această asistență economică de urgență, pentru ca piețele financiare să nu intre în panică și să provoace turbulențe grave în zona euro.
Datoria bancară în Irlanda se ridică la 50 de miliarde de euro, adică 14000 de euro pe cap de persoană, cea mai mare din lume, iar deficitul bugetar atinge 32% din Produsul Intern Brut (PIB), procentajul cel mai ridicat din Uniunea Europeană.
Guvernul a introdus deja măsuri drastice de economii, reducând toate salariile în sectorul public cu 10%, preconizând noi reduceri bugetare de 15 miliarde de euro pe viitorii patru ani.
Dar piețele financiare sunt deja nervoase și aceasta se reflectă în nivelul extrem de ridicat – 9% – la care a ajuns dobânda la împrumuturile de stat, nivel care amintește de situația Greciei din primăvară.
Cum s-a ajuns aici?
În primii patru după aderarea la euro în 1999, economia Irlandei, numită pe atunci “tigru celtic” a crescut fenomenal, datorită scăderii artificiale a ratei dobânzii.
PIB-ul pe cap de locuitor ajunsese în 2003 la 136% din media Uniunii Europene, șomajul a scăzut în patru ani de la 17% la 4% și pentru prima oară în istoria modernă a Irlandei au imigrat mai multe persoane decât au emigrat.
Construcțiile au cunoscut un avânt nemaiîntâlnit, sectorul ajungând la apogeu să reprezinte un sfert din economia Irlandei și o cincime din forța de muncă, înghițind credite ipotecare masive și îndatorând excesiv aproape întreaga populație.
Când s-a produs crahul bancar din toamna lui 2008, Irlanda, ca și Statele Unite sau Marea Britanie, a injectat miliarde de dolari în băncile falimentare, dar având o populație de doar patru milioane ea nu are resursele financiare ale unor state cu zeci sau chiar sute de milioane de locuitori.
Lecția Irlandei este una extrem de instructivă: țara, potrivit multor experți, nu a fost pregătită de intrarea în zona euro, iar acum, neavând monedă proprie pe care să o poată devaloriza, e nevoită să adopte măsuri draconice de austeritate și ar putea, deși încă nu o recunoaște, să fie nevoită să meargă cu căciula în mână la Uniunea Europeană, în fapt la Germania, gardianul din ce în ce mai singuratic al prudenței fiscale în Europa.