Exterminarea evreilor români în cursul celui de al II-lea război mondial a fost concepută, organizată şi aplicată de o ţară suverană. Aceasta nu a constat numai în acţiuni sistematice de ucidere ci şi în deportări în condiţii care au dus la exterminare.
Politica românească în “chestiunea evreiască” a fost independentă de politica Germaniei, în sensul că Ion Antonescu a acţionat din proprie voinţă, dar în contextul dominaţiei şi influenţei naziste asupra aproape întregii Europe.
Dovada că Ion Antonescu a acţionat independent este însuşi faptul că atunci când şi-a dat seama că războiul este aproape pierdut, a decis oprirea politicii de exterminare, a punerii în practică a planurilor de deportare a evreilor din sudul Transilvaniei şi din Vechiul Regat şi chiar a începerii unor repatrieri din Transnistria.
Holocaustul de pe teritoriul sub autoritate românească a început atunci când a fost ordonat şi s-a desfăşurat până în momentul când, tot din ordin, a fost oprit.
Filmul documentar în trei episoade “Holocaustul sub guvernul Antonescu” realizat de Cristian Hadji-Culea[*] prezintă o sinteză a acestor evenimente. Istorici, supravieţuitori evrei ai Holocaustului, martori neevrei ai asasinatelor în masă a evreilor, numeroase secvenţe din documentarele realizate în epocă fac ca acest film să transmită o imagine vie a unor realităţi crunte, a căror cunoaştere este mai mult decât necesară pentru a se putea preveni repetarea lor.
Martorii neevrei nu pot fi bănuiţi de subiectivism. Este motivul pentru care
ne-am oprit la unele secvenţe în care aceştia prezintă ceea ce au văzut, în special în perioada imediat următoare declanşării războiului împotriva Uniuinii Sovietice la 22 Iunie 1941, la intrarea trupelor în Basarabia şi Bucovina de Nord. Şi iată-i ce spun!!
Prof. Iurie Zagorcea: „……… Intrând în fiecare localitate anume ostaşii care erau în prima linie, umblau prin sat şi întrebau cine-i comunist şi cine-i jidan. Îi împuşcau unde-i găseau. Pe mulţi sigur că-i luau şi-i duceau la marginea satului, într-o lutărie sau în locuri mai dosnice şi-i împuşcau acolo pe loc.
Petre Vataman: „Iaca ce s-a-ntâmplat: Când i-au adus aici pe evrei, i-au închis în hambarul acesta. Şi erau copii cu dânşii şi nu au dat voie să dea apă la dânşii.
……………………………………………………………………………………………………………………….
Petre Vataman: Tatăl meu, în fiecare an semăna harbuji. Şi noi eram la coliba aceea, la harbuji. Dimineaţă i-au adus pe dânşii, când văd trei soldaţi şi i-au adus legaţi la mâini, vreo 13 erau şi copilul era mic, el n-a putut să fugă. De trei ori au tras în el.”
Ivan Iftimovici Ravliuc: “Am văzut un şir de oameni din Şofrâncani, au ieşit din sat. Apoi eu am spus: „Tată, o să-i împuşte pe jidani”, dar n-am ştiut unde. Şi când s-au apropiat, (am văzut) că erau legaţi şi aveau copii care erau legaţi de mână, aşa, unul de altul. Dar cine ţinea un copil, era legat aici, mai sus. Asta se vedea de-acolo unde am fost eu. …. Şi i-au urcat pe deal ….. Asta am văzut, tot ce s-a făcut. Şi pe urmă i-au pus cu faţa spre râpa aceea şi jandarmii au stat în rând, la comandă, pe urmă: „Foc!” Nici nu i-au dezlegat, aşa cum au fost legaţi, aşa …..”
Anatoli Ivanovici Ostapciuc: „I-au dus acolo şi i-au aşezat în rânduri. Ei au început să ţipe, şi-atunci i-au întors cu spatele. Şi jandarmii au început să împuşte cu mitralierele. M-am apropiat să văd ce s-a-ntâmplat, iar fiul lui Iutka, un puştan de vreo 15 ani, era încă viu. Era împuşcat în piept şi-i curgea sângele şiroaie. Mi-a cerut apă şi i-am adus într-o frunză de brusture. A tresăltat şi a murit. Ce oameni fără suflet!
Ivan Feodor Ivasciuc: „La găzărie era o groapă mare de vreo 4 metri pe 3, săpau ei o groapă acolo. Pe urmă au adus o coloană de vreo 20 – 30 de evrei care erau de la noi, din Edineţ. Şi i-au împuşcat acolo. Noi eram copii şi pe noi ne-au alungat de-acolo, dar noi ne-am vârât în nişte gropi, să vedem, cum să împuşte un om? Cum e? I-au pus pe margine, i-au împuşcat şi i–au acoperit cu pământ. Pe urmă noi ne-am dus să vedem. Pământul acela umbla aşa, era viu. Umbla pământul, că nu erau adânc îngropaţi.”
Ana Voinova: „Şi când trecea armata română, mergea coloana de evrei, câte 4 în rând. Cum îi luaseră din case, numai în schimburi şi copiii mititei, de mână îi duceau. Şi armata română din urmă, cu puştile. I-au dus pe dânşii la cimitirul evreiesc. Acolo era săpată o groapă mare şi acolo i-au împuşcat.”
Petre Butucea: „Mi s-a dat aşa putinţă c-am văzut cu ochii mei cum se-ngroapă oamenii vii. Păşteam vitele în pădurea aceasta la vreo jumătate de kilometru mai sus. Acolo-i un deal. Noi, ca copiii, jupuiam coaja de tei şi făceam schiuri şi ne dădeam pe iarbă. În tot timpul noi acolo ne jucam. În timpul ăsta, după masă a fost, văd doi soldaţi. Ne-am suit repede într-un copac mai depărtat. În timpul ăsta au sosit cu căruţa, cu lopeţi şi din urmă vreo 20 de băetani. Unii avreau vreo 25 – 20 de ani. Erau civili, nu erau soldaţi. Aceiaşi soldaţi care-au venit înainte, au măsurat şi le-au arătat unde să sape. Au săpat un tranşeu de vreo 200, 250 de metri poate să fi fost. Adâncimea – nu era mai adânc de vreo 60 cm. Noi stăteam în copacul acela, am văzut că acolo ei sapă, am legat vitele de copaci cu coaja de tei să nu se ducă şi ne-am mutat în alt copac, să vedem mai bine. După aceea am auzit lătrat de câini. N-am înţeles ce-i pătărania asta (ce se întâmpla). Am ieşit la marginea pădurii, când ne-am aruncat ochii, pe-un drum de câmp venea o coloană de oameni. Cu doi călăreţi pe-o parte şi doi pe-o parte, unul înainte şi unul în urmă. Cu câini lupi de frânghie, ei călare dar câinii pe jos, îi duceau de frânghie ei de sus, de pe cai. Noi ne-am speriat şi ne-am mutat mai departe, în alt copac.
……………………………………………………………………………………………………….
Petre Butucea: Era o parte mare de femei şi copii. Copiii care erau de 7 – 8 ani îi legau şi pe dânşii. Care era copil mai mic, îl ţineau de mână. Şi la un moment dat, s-au auzit o zarvă de mitralieră. Au început să cadă. Copiii, jumătate au rămas vii. După ce au căzut toţi, cu lopata i-au împins şi pe copii acolo. Care cum au picat: unul peste altul, alături …
Şanţul acela nu era mare.”
Martorii, oameni simpli, prezintă într-o limbă obişnuită şi specifică locurilor respective, fapte care ţi se par imposibile.
Pentru cei interesaţi şi de imaginile care însoţesc mărturiile prezentate, le recomandăm să urmărească acest film, postat pe site-ul Asociaţiei Evreilor Victime ale Holocaustului din România şi anume: www.survivors-romania.org/cinemateca/.
Precum se ştie, nimeni nu i-a numărat pe cei ce au căzut victimă asasinatelor în masă din vara anului 1941, la intrarea trupelor în Basarabia şi Bucovina de Nord, darmite să le mai fie întocmite „certificate de deces”. După evaluările statistice făcute de profesorul Dinu C Giurăscu, în perioada de la începutul războiului până la 1 Septembrie 1941, în această zonă au dispărut 49 419 evrei. (Magazin istoric nr 11[368] noiembrie 1997, pag 75).
Alţi autori apreciază că în perioada şi în zona menţionată, numărul evreilor asasinaţi a fost mult mai mare. Dar aceasta a fost doar „partea introductivă” a Holocaustului românesc.
Cei ce au scăpat de execuţiile în masă, au fost apoi deportaţi în Transnistria.
Ce-i drept, acolo nu au existat camere de gazare şi nici crematorii. Felul în care s-a murit în Holocaustul românesc este însă descris mult mai bine decât aş fi în măsură să-l fac eu, într-un raport înaintat guvernământului Transnistriei de către Modest Isopescu la 13 Noiembrie 1941. Redăm câteva extrase din acest raport:
1941, Noiembrie 13, Golta[†].
Către Guvernământul Transnistriei
Tiraspol
Am onoarea a raporta:
La luarea în primire a judeţului am aflat mai multe colonii jidoveşti din cei adunaţi prin târgurile de aici, iar marea majoritate din cei trimişi de peste Nistru.
În comuna Gvozdavca din raionul Liubaşevca comuna românească se adunaseră vreo 15 000, iar în Krivoje Ozero şi Bogdanovka câte circa 1 500.
În cei din Gvozdavca a dat tifosul şi au murit vreo 8 000, cu toţi cei morţi de foame […]
Tot la Bogdanovka au fost trimişi şi cei de la Krivoje Ozero, unde au fost cazaţi în grajdurile de porci ale Sovhozului.
Până însă să sosească transportul de jidani de la Gvozdavca au fost trimişi din direcţia Odessei vreo 9 000 jidani, aşa că astăzi din ce a fost acolo şi din ce a mai venit sunt 11 000 jidani plasaţi în grajdurile Sovhozului, unde nu încăpeau 7 000 porci.
Astăzi a venit Primarul cu şeful de Sovhoz disperaţi căci li s-a spus că mai sunt în drum încă vreo 40 000 din direcţia Odessa.
Cum Sovhozul nu mai poate găzdui pe toţi, iar cei de afară omoară pe cei din grajduri pentru a le lua locul, iar Poliţia cu jandarmii nu prididesc a dirija înmormântarea şi cum apa Bugului este folosită ca apă potabilă, în curând se va întinde adevărata molimă în întreaga regiune.
Putere de muncă nu au, căci din cei 300 aduşi la Golta pentru lucrări edilitare au murit aproape 200, iar alţi 50 sunt pe moarte deşi sunt relativ bine îngrijiţi.
Majoritatea sunt tuberculoşi, sufăr de dizenterie şi tifos.
Pentru a nu contamina regiunea, vă rugăm insistent a da ordine urgente ca să nu se mai trimită jidani în această regiune.
Pe cei existenţi nădăjduiesc să-i pot trece în curând peste Bug, aşa că în curând vor avea aerul complect curat. Rog însă ca să nu ni se mai infesteze prin noi convoiuri de jidani.
Prefect
Lt. Col. Isopescu
Precum se vede, Holocaustul sub guvernul Antonescu a făcut posibilă transformarea oamenilor în neoameni., atât în rândul victimelor cât şi a celor puşi să aplice asemenea măsuri.
Şi totuşi, cât de puţin au învăţat oamenii de pe urma a tot ce s-a petrecut!!!
LIVIU BERIS
Supravieţuitor al deportărilor în Transnistria
Preşedinte al Asociaţiei Evreilor din România Victime ale Holocaustului
[*] Holocaust sub guvernul Antonescu – film documentar – producţie AERVH 2009, realizat cu sprijinul Societăţii Române de Televiziune, a INSHR “Elie Wiwsel” şi cu aportul financiar al Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României şi cel al Ambasadei Germaniei la Bucureşti.
[†] Tinerii întreabă, supravieţuitorii răspund. Ed 2, pag 17 – 18.
Pentru cei interesaţi, cartea este postată pe site-ul AERVH www.survivors-romania.org/martorii vorbesc.
Cat de necesar era acest articol care sustine prin marturiile crestinilor realitatea ororilor din Transnistria – constestate adesea pe motiv ca victimele exagereaza! Atat marturiile cutremuratoare prin simplitatea lor cat si rapoartele infioratoare prin datele prezentate constituie un material valoros servit celor care se incapataneaza sa nege Holocaustul din Romania…Nu ca mi-as face iluzii in privinta negationistilor, insa un astfel de articol ii poate pune pe ganduri pe cei dispusi sa-i creada.
Ticalosia soldatilor si ofiterilor romani combinata cu minciunile lui Goma te face sa crezi ca ai vazut iadul pe pamant.
Multumesc dlui Beris. Astfel de aduceri aminte ale neevreilor sunt seminte nepretuite aruncate in aceasta toamna in brazdele conştiinţei romanilor, constiinta care contine atit de putine pagini de asumare a istoriei de culpabilitate pentru evreimea exterminata in Moldova si Transnistria. V-as recomanda filmul Calatoria lui Gruber, in regia lui Radu Gabrea. E un film fenomenal despre Iasul pogromurilor.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/film/articol/%E2%80%9Cera-necesar-un-asemenea-film%E2%80%9D-%E2%80%93-interviu-cu-radu-gabrea