O sala minunata, eleganta, excesiv de curata fata de mizeria ce o vezi pe drum pana in “sanctuarul” unde se decide o soarta a unui popor. Pozitie comoda, fotolii de piele, cafeaua aburinda, …loc placut, loc de tihna in care sa iti citesti ziarul, sa meditezi la ce mai ai de rezolvat la piscina… unde sa iti mai petreci concediul… ce sa ii mai cumperi amantei…oricum probleme grele … importante… voci… tensiune??? Atentia basculeaza catre banala activitate de a vota ceva… ce??? despre ce ??? nedumerire… incordarea neuronilor… scandal ?….da …. adrenalina …
(o stenograma imaginara)
…………………………………………..- ………………………………………
– Nu spune adevaru’!
– Vrem sa stim adevaru’!
– Vrea cineva sa ascunda adevarul?
– Da…da… dar sa vedem si in ce scop vrea sa-l ascunda ?
– Stati asa !!! Exista oare un Adevar sau exista doar o “realitate” cum spune in teoria sa legata de transdisciplinaritate domnul Basarab Nicolescu, adica un adevar local, aflat permanent in contradictie cu contrariul sau asa cum A il defineste si pe Non-A?
– (Mh.. uite un paradox, e de mine problema). ganduri …ganduri …Si zici ca ar putea fi adevarate amandoua? Adica vrei sa spui ca… Stai sa vad daca am inteles! Eu sunt doar o “celula”, o pasare din marele “stol” de oameni ce se misca dupa legile stolului (chiar si atunci cand utilizeaza legi fizice Daca singurul Adevar este Stolul, daca scopul intregii agitatii a materiei este cel al Stolului? Am eu oare puterea sa il inteleg? eu doar pasare fiind? ). …ma trezesc vorbind…Am eu oare, din pozitia de “punct” capacitatea de a vedea si intelege imaginea din care fac parte?
– Mai taceti odata! Iar au inceput unii cu “ceata” asta cu iz de filozofie! Ce ne tot “confuzati” atata. Problema este daca a Mintit sau nu! sa spuna adevaru’…
– (interesant…poanta asta a relatiei parte intreg …da…da.. si parca exista ceva de tipul tertului inclus a lui Lupascu ce-l “impaca” pe A si non-A intr-o unitate desavarsita si necontradictorie, dar pe un alt plan al realitatii… trebuie sa gandesc… sa fie asta oare “un motor” de dezvoltare spirituala: mori luptand la nesfarsit si steril in planul P1 sau poti sa faci un efort in a cauta planul P2 ce impaca profund contradictia… da… acolo nu ar fi deci lupta! da… oare ? dar daca acea noua “samanta” de bucurie a trairii adevarului se sparge la radul ei ...)
– V-am spus eu, minte de cand sa nascut. Este dintr-o familie ce a servit intotdeauna stapanirii. Nu putea sa supravietuiasca daca nu mintea! NU?? I-a devenit un fel de a fi!
– Si eu cred asta, dar sa il acuzam asa, fara nici o dovada?
– Ce dovada, uite-te si tu cum arata!
– Este clar ca minte, ce va tot sfaramati atata. L-am vazut si cu …. si cu… Vorbea la fel, era vesel si spunea fel de fel de lucruri interesante de altfel…
– Pai, cei doi nu sunt dusmani de moarte?
– Asta am si vrut sa spun! e clar ca pe unul il minte! nu poti fi prieten in acelasi timp cu doi ce se dusmanesc continuu, fara sa il minti pe unul!
– Sau pe amandoi!!!
– Asa e!
– Asa e!!!! vacarm….
– ( adica “incolteste” din nou “discordia” si acolo, pe P2?… samanta se divide, se fragmenteaza, se structureaza, se gupeaza si in final rodeste…o noua contradictie?! Mai sa fie… Deci nici pe acel palier P2 nu scap de contradictie… dar, este clar ca nu mai sunt de calitatea lui P1… Ceva s-a structurat in mine cand am ajuns sa inteleg si sa imi asum “legea” lui P2…daca este asa… Timpul ma incurca acum… cum poate fi evolutie fara timp… este sau nu este… ca si pe o poza… am fost acolo la momentul x sau nu …sunt sau nu in poza…. devenirea cere timp… adevarul in timp este atunci altceva fata de Adevarul pe care il caut…. desi cred ca cei din jurul meu cauta altceva…oare ce cauta in fond caci eu intuiesc deja ce cauta… vorbesc de ore dar evita cu obstinatie sa priveasca spre fondul problemei ) …si iar ma trezesc vorbind:
– eu as face o mare diferenta intre Dezbatere (o explorare a situatiei pentru a gasi solutii si nu vinovati) si Disputa (joc de cuvinte in care fiecare cauta sa isi apere parerea proprie calcand in picioare adevarul) … si pentru
– Taci ca nu te-a intrebat nimeni! …in soapta si alaturi “Cine l-a invitat si pe asta? Ce cauta aici? nu vezi ca ne incurca? Sa nu-l mai vad data viitoare la sedintele noastre. Ne face sa pierdem timpul… si cand ma gandesc ca am atatea de facut acasa! tocmai mi-au venit cei doi chiparosi si statuia aceea de pus langa fantana arteziana, sti tu care, cea din fata vilei nu cea din gradina, cea cu ingerasi… le lipsa o mama…ma intelegi, sa ai cu ce sa iti clatesti ochii cand intri in casa…) Apoi tare … Pierdem timpul. Asa nu se mai poate. eu zic ca ne-am clarificat. Este clar ca minte. eu zic sa si votam, ca sa nu mai venim si maine. Ne-a facut de ras! avem deja probleme din cauza lui. Si stiti voi cum se spune “Un mar stricat le strica si pe celelalte” asa ca propun sa votam excluderea lui din lumea noastra! Cine este pentru?
– Dar… stiti… nu ar fi bine sa il intrebam si pe el? poate o fi avut vre-un motiv… poate
– CINE ESTE PENTRU am zis!!!??????????
…………………………………………..- …………………………………………..- …
Si uite asa, se duce o continua “lupta”, pusa in miscare de o forta nevazuta a celor fragmentate, a celor ne-intregi, a grupelor de oameni ce se uita in doua directii diferite: In jos, spre materie sau in sus spre Spirit!
La mijloc Omul si nedumerirea sa continua; dorinta sa nemarginita de a fi “fiinta importanta”, dorinta neincetata de a conduce viata altora, uitand cu desavarsire de propria lui viata.
Nu doar “uitandu-ne la cuvinte” vom descoperi adevarul ci doar, avandu-le ca trepte, acestea ar putea sa isi faca menirea de a ne ghida catre adevarata INTENTIE a celui ce le SPUNE sau le ROSTeste…. si prin aceasta, cine stie, poate am ajunge in preajma Adevarului….Mai departe, Adevarul insusi ne targe catre el dandu-ne absolut personal dovada existentei sale.
In primul caz (le spune) este un drum catre o lume duala, competitionala, fragmentara, plina de confuzii ce se sfarseste in durere.
In cel de-al doilea caz insa (le rosteste) , sufletul, ghidat de muzicalitatea cufintelor cu rost alese poate ajunge in punctul in care Eu-ul se intalneste cu SINELE, iar acolo domneste ADEVARUL asa cum intr-un univers paralel, creat de om – calculatorul- domneste Legea Sistemului de Operare (LSO)! Orice “program” va avea un scop, un sens, un mod de a scapa din “buclele infinite” ale recurentei dar se va “supune” intr-u totul axiomaticii si nivelulului de conceptualizare din LSO. Cel ce cunoaste LSO in amanunt, va fi capabil sa exploreze si sa “exploateze” in profunzime potentialitatea oferita de Acesta.
Cei ce doar folosesc programele, fara a intui macar de ce anumite “fenomene” se desfasoara asa si nu altfel, nu vor intelege ca “un set de reguli de aur” ce definesc un anume “alfabet” limiteaza esenta, dar nu si infinitatea formelor generate. Cum sa cauti invariantul, adevarul, unicul, staruind doar pe comparatia continua intre forme…intre lucrurile deja facute….Tot asa se intampla si cu muzica… Cele 7 note ale gamei temperate formeaza un set de coduri ce pot genera la nesfarsit fraze muzicale… A accepta ca placuta, minunata sau oribila o melodie nu este de natura adevarului… la fel cum si cele 27 de litere ale alfabetului definesc si limiteaza esenta si nu scrierea.
Unii doresc sa citeasca, altii se straduie sa inteleaga ceea ce insusi alfabetul leaga.
Contradictia intre Forme se stinge in esenta Logosului (in arhetip). Doar ca, drumul pentru a intui si fuziona cu Logosul este cu totul altul decat cel al omului de stiinta sau de cultura… ca sa definesc cele doua mari jumatati de om, dezechilibrat interior fie prin exacerbarea intelectului fie prin cea a afectului.
Pentru a porni la drum spre o cunoastere a “uneltelor” si tehnicilor de apropiere fata de palierul ce impaca profunda contradictie ce macina lumea actuala (palier definit de Mihai Draganescu sub numele de Societatea Constiintei) ar fi util sa acceptam pentru meditatie urmatoarele:
Mintea opereaza cu franturi, fragmente de imagini, cuvinte… Gandim in cele mai multe cazuri in cuvinte… atunci cand si gandim sau cand analizam formal, matematic… Cuvintele “ascund” in miezul lor o intentie …o “culoare”… o traire… Accesat, un cuvant “trezeste” ceva in noi… o stare ce ramane si se leaga de starea celui de-al doilea cuvant…insiruindu-se cu sau fara noima, rost (purtand sau nu o semnificate identica cu cea pe care “emitatorul” doreste sa o transfere celui din fata). Cuvintele le uitam aproape imediat dar raman intelesurile aduse de ele… Se leaga ele oare, intelesurile, in mintea receptorului in acelasi mod cu cel al emitatorului?
Daca da – avem de-a face cu o comunicare autentica.
Daca nu – doar cu o simpla conversatie, o discutie “lunga si aprinsa” intre… surzi.
Sirul de cuvinte genereaza un subtil transfer intre un vocabular si starea cognitiva asociata, cea ce ramane in “receptor” dupa ce “emitatorul” a spus ce avea de spus… Chiar daca nu ne mai stim exact cuvintele spuse ne amintim sensul celor spuse de cel din fata noastra… In acest context, problema adevarului (pe acest palier simplu, direct si neesoteric) , mai degraba al corectitudinii, presupune ca cel ce a emis sa stie sa isi aleaga cuvintele de o asemenea maniera incat sa permita celui ce le asculta sa refaca traseul invers… de la cuvinte la intelesuri…
Deci, in cazul unuia care vorbeste se presupune ca acesta stie si ce si de ce vrea sa vorbeasca …?!? Daca da, trebuie sa “empatizeze” cu cel din fata sa pentru a “simti” structura sa mentala si a alege acele cuvinte care, pentru “receptor” sunt echivalente si capabile astfel sa refaca fraza in acelasi inteles. In acest fel, se creaza o punte in care cuvintele doar declanseaza procese pe un palier mai subtil al mintii …se poate spune ca exista cu-adevarat un dialog… dovada: bucuria ce insoteste dialogul, starea de bine, multumirea interioara a ambilor caci fiecare simte ca a fost inteles…
Concluzionand, a-si spune ca acest mecanism neurofiziologic generator al “analizei” prin intermediul gandurilor este prea “firav” pentru a “sapa” dupa Adevar. Altfel spus, abordarea structurala (formala, bazata pe parti…cuvinte) este limitata principial – vezi teorema de incompletitudine a lui Goedel. Adevarul poate fi cautat doar cand se intelege cu-adevarat limita comunicarii verbale iar Mintea, atingand un real paradox, constientizand-ul, se lasa benevol pe mana Sinelui unde acesta il supune la un subtil proces de restructurare a insasi baze functionale (un fel de chirurgie mentala). Se genereaza astfel “samanta” unui alt palier al realitatii. Invatatii lumii ne spun ca acesta este drumul catre iluminare. Ramane de vazut, de trait, poate mai putin de demonstrat!
De la acest punct se naste un alt drum care, imbratisat de oameni, ar duce catre o alta LUME, la care acum doar nazuim. Pentru a putea incepe insa acest drum este nevoie de EDUCATIE si INITIERE, de o reevaluare a rolului Omului pe aceasta planeta albastra. Un prim pas este, poate, programul ONU – Alianta Civilizatiilor la care am aderat si noi, romanii, acum cateva zile. Poate ca macar odata ne punem mintea la lucru, in sensul definirii VIITORULUI si nu doar la perpetua analiza …limitata, distorsionata… a TRECUTULUI. Si, poate, stimulati de acest context, vom pune in practica observatia lui Anton Dumitriu, marele nostru logician, cel care a scris printre multe altele si Homo Universalis… ca “romanului nu-i lipseste IDEALUL… marimea lui ar putea fi insa o problema…”.
