interviu cu Hans Caldaras (partea I-a)
Preambul: Hans Caldaras este un faimos cântăreţ de muzică ţigănească din Suedia. Membru al Penn Clubului, directorul unui important centru cultural, implicat în proiectele europene care vizează populaţia romă. De curând a fost prezent la una dintre ediţiile emisiunii Transilvania Policromă, de la TVR Cluj, la invitaţia colegei mele Lavinia Dandoci, responsabila emisiunii pentru minoritatea romă. Hans Caldaras a vorbit în romanes şi ne-a adus câteva înregistrări, unele dintre ele în compania celebrului Alexander Group. După emisiune a acordat un interviu în exclusivitate pentru revista electronică Acum.
Andrea Ghiţă: Cine este Hans Caldaras ?
Hans Caldaras: Am 62 de ani, cânt de la vârsta de 6 ani, iar de la 18 ani sunt cântăreţ profesionist, am scos o mulţime de discuri, am făcut turnee în multe ţări ale lunii, am evoluat la radio şi la televiziune, am jucat pe scenă în piese de teatru şi musicaluri. În acelaşi timp am militat pentru drepturile romilor, împotriva discriminărilor la care sunt supuşi în lume. În prezent sunt directorul Centrului Cultural Rom din Stockholm.
A.G.: Numele dumneavoastră pare de origine română. Dacă îi punem câteva diacritice devine Căldăraş – este o coincidenţă ?
Hans Caldaras: Deloc. Este, într-adevăr, un nume de origine română care desemnează neamul căruia îi aparţinem – căldărarii. Strămoşii mei au trăit mult timp pe meleagurile româneşti.
A.G.: Povestiţi-mi despre istoria familiei dumneavoastră
Hans Caldaras: După cum ştiţi romii provin din India. Strămoşii mei au trăit o vreme în Grecia şi apoi au migrat prin Balcani până în principatele române, unde s-au stabilit în veacul al XV-lea. Au trăit acolo până la începutul secolului al XIX-lea. După cum ştiţi ţiganii erau robi. Strămoşii mei au fugit de pe moşia unde erau robi şi au plecat în Ungaria, unde au trăit o vreme. Apoi au plecat în Rusia, unde au stat vreo 40 – 50 de ani, însă străbunicul meu Chori şi soţia lui Voroşana au decis să părăsească Rusia unde era o sărăcie foarte mare şi molimele făceau ravagii. Se murea pe capete. Străbunicii mei aveau şapte fii şi patru fiice. Chori auzise despre Suedia. Se spunea că e o ţară fantastică unde lumea se purta mai blând cu romii decât în Rusia. Şi-au adunat toate lucrurile în căruţa cu coviltir şi au plecat în Suedia. Autorităţile suedeze nu voiau să-i lase să intre în ţară, însă străbunicul meu i-a convins spunându-le că au veniseră doar în vizită şi aveau să se întoarcă în Rusia. Asta se întâmpla în 1897. De atunci familia mea trăieşte în Suedia.
A.G.: Din ce-şi câştigau traiul ?
Hans Caldaras: Erau meşteşugari, ca toţi căldărarii. Confecţionau obiecte din argint şi din aramă. Se pricepeau foarte bine să le finiseze în interior. Se duceau de două-trei ori pe ani la marile restaurante, hoteluri sau pe la familii şi recondiţionau vesela din aramă. Câştigau destul de bine. Femeile, după ce au învăţat suedeza, s-au îndeletnicit cu ghicitul norocului şi prezicerea viitorului Totul ar fi fost bine dacă oamenii nu s-ar fi purtat rău cu ei şi nu i-ar fi alungat din locurile unde se aşezau. Practic nu puteau rămâne într-un loc mai mult de două-trei săptămâni.
A.G: Aveau cai şi căruţe ?
Hans Caldaras: Da, în primele timpuri, însă prin 1920 – 1925 bunicul a cumpărat o maşină şi i-a ataşat o rulotă. Aşa se mutau dintr-un loc în altul. Preferau să cutreiere zonele nordice ale ţării, în ciuda climei aspre, pentru că oamenii din nord erau mult mai amabili decât cei din sudul Suediei.
A.G.: L-aţi cunoscut pe bunicul dvs. ? Ce vă amintiţi de el ?
Hans Caldaras: Bunicul meu a murit cu trei ani înainte de naşterea mea. Era o persoană faimoasă în rândul romilor din Suedia, şi nu numai. Era un om foarte inteligent şi cultivat. El nu şi-a lăsat copiii să se căsătorească înainte de a împlini 25 de ani. Ca să poată acumula cunoştinţe şi experienţă.
A.G.: Nici fiicele ?
Hans Caldaras: Mama s-a măritat la 36 de ani şi avea 40 de ani când m-am născut eu.
A.G.: Sunteţi singurul ei fiu ?
Hans Caldaras: Nu, mai am un frate cu trei ani mai mare.
A.G.: Cum o chema pe mama dvs. ?
Hans Caldaras: Maria. Mara în limba romanes. Era o femeie foarte puternică şi charismatică, foarte bună la suflet. Avea mulţi prieteni, se împrietenea foarte repede cu toţi oamenii, tineri sau vârstnici. Mama era cântăreaţă, cânta minunat.
A.G.: Avea o formaţie ?
Hans Caldaras: „Ansamblul folcloric al romilor” era alcătuit din membrii familiei. Şi eu am făcut parte din el. De la vârsta de şase ani dansam pe scenă. Mă distram la nebunie. Făceam turnee în sudul Suediei şi în Danemarca şi aveam mare succes. Ne aruncau grămezi de bani pe scenă. Publicul danez era fantastic. Danezii nu prea erau obişnuiţi cu străinii şi ne primeau cu braţele deschise. În Danemarca eram vedete ! Apoi ne-am mutat în Stockholm, pentru că mamei i se promisese un apartament. Dar nu era adevărat. Ne-au minţit.
A.G.: Şi unde locuiaţi ?
Hans Caldaras: Locuiam cu toţii într-o rulotă: mama, fratele meu şi cu mine. Aveam 11 ani pe atunci. Iarna, pe gerurile suedeze, era foarte greu. Mama stătea toată noaptea să păzească focul şi să pună lemne pe el.
A.G.: N-aţi avut nici un incendiu ?
Hans Caldaras: Noi nu, am avut noroc. Aveam 12 ani când am primit primul apartament, într-o casă foarte veche, fără apă caldă şi baie, dar ni se părea un adevărat un castel. Abia atunci li s-a permis romilor să locuiască în case.
A.G.: Cum v-au primit vecinii ?
Hans Caldaras: La început erau foarte bănuitori şi ne-au primit cu răceală, însă după un timp şi-au dat seama că suntem oameni ca toţi oamenii şi s-au apropiat de noi. Mi-am făcut mulţi prieteni, colegi de clasă care nu erau romi. Veneau la noi în casă şi-i omeneam pe toţi. Dacă aveam numai trei felii de carne mama, le împărţea în ca să-mi servească prietenii. Copiii suedezi nu erau obişnuiţi cu aşa ceva. Dacă mergeam pe la ei trebuia să aştept afară până terminau de mâncat, aşa se obişnuia în casele suedeze. Casa noastră era mereu deschisă şi îi serveam cu tot ce aveam…
A.G.: Când au primit drepturi cetăţeneşti romii din Suedia ?
Hans Caldaras: Romii din Suedia au căpătat drepturi cetăţeneşti cu 75 – 80 de ani în urmă. Însă nu aveau drepturi sociale. Erau excluşi. Nu aveau dreptul să locuiască în case şi nici să-şi dea copiii la şcoală. Foarte, foarte puţini dintre ei beneficiau de aceste drepturi. În copilăria mea trăiau puţini romi în Suedia. În jur de 1500 de oameni. 90% dintre ei erau excluşi din societate. Discriminarea organizată împotriva romilor a durat până în urmă ci 40 de ani. Familia mea a jucat un rol important în câştigarea drepturilor romilor din Suedia
(Va urma)