…”ACEASTA este întrebarea” – ar merita adăugat în subtitlu, parafrazându-l pe Shakespeare. Căci „A fi sau a nu fi” reprezintă totuşi partea facilă a lucrurilor, în particular pentru că acest articol este adresat unui public vorbitor de limba română iar românul, se ştie, a rezolvat dilema shakespeariana într-un mod perfect mioritic, trântind definitivul, absolutul, infinit mai adâncul „merge şi-aşa”.
Totuşi, odată cu globalizarea, respectiv cu fenomenul prin care o mare parte dintre noi, în căutarea unei vieţi mai bune, devenim gloabe mondiale, adică un fel de mârţoage cu ştaif care nu mai trag la orice căruţă ci numai la căruţe pe alese, începem să ne permitem şi luxul de a ne întreba şi CUM am putea fi, nu doar a fi sau nu fi.
Aşa s-a ajuns de mi-a venit ideea să scriu despre fericire. Şi pentru că post-Google nu contează prea mult ce mi se pare sau nu mi se pare mie ci ce spune enciclopedia enciclopediilor, într-o primă instanţă m-am repezit să caut o definiţie: „What is happiness?”. Fireşte, am procedat astfel pentru că totuşi cred în universalitatea rasei umane şi nu fac nici o deosebire între fericirea unui englez, a unui chinez sau a unui român, etc., chiar dacă anecdotica abundă în clişee etnice.
Aşa cum vă aşteptaţi, cantitatea de rezultate este complet nedigerabilă într-o viaţă de om: aproape 62 de milioane de referiri. De curiozitate doar, şi nu pentru că aş considera stressul un antonim al fericirii, am căutat şi „What is stress?”. Rezultatul: circa 121 de milioane de referiri, practic dublu faţă de rezultatele anterioare.
Această proporţie la nivel de metainformaţie ne spune deja ceva, respectiv că mintea omenească este mai preocupată de suferinţă (stress) decât de fericire. Ne spune că, aparent, dedicăm statistic de două ori mai mult timp angoaselor noastre decât momentelor de împlinire. De fapt nu trebuie să mire pe nimeni, de vreme ce întreaga structură a societăţii moderne se bazează atât de mult pe a avea şi atât de puţin pe a fi, în primul caz fiind necesare doze suplimentare de adrenalină prin care devenim mai apţi de luptă şi de competiţie pe când în cel de-al doilea devenim mai capabili să apreciem ceea ce este în imediata noastră vecinătate şi chiar propriile însuşiri, mai puţin agitaţi.
Dintr-un alt unghi, să ne oprim o clipă la… Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. A doua propoziţie a acestui text este relativ necunoscută de publicul vorbitor de limba română. După ce, într-o primă frază, Declaraţia afirmă că este o lege naturală ca oamenii să-şi asume independenţa politică, pe baze raţionale care trebuie să poată fi explicate, în a doua frază spune (în traducerea mea liberă): Considerăm drept adevăruri ce nu mai trebuie demonstrate că toţi oamenii sunt creaţi egal, că ei sunt înzestraţi de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, între care se află dreptul la Viaţă, Libertate şi căutarea Fericirii.
Aşadar, potrivit părinţilor fondatori ai Statelor Unite, fericirea este un drept inalienabil, dobândit prin naştere de orice om. Mai vrem şi alte definiţii? Internetul este plin de citate despre fericire. Incepând cu Aristotel (Fericirea depinde de noi), ori poate dinaintea lui (Mii de lumânâri pot fi aprinse de la o singură lumânare şi viaţa lumânării care le aprinde pe celelalte nu va fi scurtată. Fericirea nu scade atunci când este împărtăşită – Buddha), fiecare personalitate a ţinut să spună ceva despre fericire. Iată câteva citate care mi s-au părut interesante:
Succesul este să obţii ce vrei. Fericirea este să vrei ce obţii. (Dale Carnegie)
Prima cerinţă pentru fericirea poporului este abolirea religiei (Karl Marx)
Fericirea la oamenii inteligenţi este unul dintre cele mai rare lucruri de care am cunoştinţă. (Ernest Hemingway)
Într-adevăr, omul doreşte să fie fericit chiar şi atunci când trăieşte de asemenea manieră încât face fericirea imposibilă (Sf. Augustin)
Nu vei fi niciodată fericit dacă vei continua să cauţi în ce constă fericirea. Nu vei trăi cu adevărat dacă vei continua să cauţi sensul vieţii (Albert Camus)
Cuvântul „fericire” şi-ar pierde sensul în absenţa tristeţii (Carl Jung)
Cea mai mare fericire este să avem convingerea că suntem iubiţi (Victor Hugo)
ş.a.m.d…. ş.a.m.d….
Sper că nu se aştepta nimeni să vină Ştefan Maier hodoronc-tronc şi să spună ceva original despre fericire, într-un articol care, ca de obicei, nu-şi propune mai mult decât să fie o temă de meditaţie. Îmi este clar un singur lucru însă, şi anume că în timp ce fericirea este relativizată de covârşitoarea majoritate a celor care vorbesc despre ea, subliniindu-se subiectivitatea acestei stări, dependenţa de atitudine, de criterii, de acţiunea individuală, opusul fericirii – pe care să-l numim suferinţă aici – are mereu conotaţii sociale, implică interacţie, trăire (în adversitate), contradicţie, luptă.
Probabil că dacă aş fi continuat să răsfoiesc sutele de citate despre fericire dintre care am ales, fără să comentez, pe cele câteva de mai sus, aş fi găsit şi următoarele:
– Fericirea e bună, dar în doze potrivite sănătăţii;
– Mai fii şi nefericit ca să progresezi din când în când;
– Dă curs clipelor fericite numai alături de cei angajaţi să le împarta necondiţionat cu tine. Ceilalţi nu vor decât sa te adoarmă.
Dar n-am mai avut răbdare să caut şi aceste citate… Între altele, pentru că mai bine decât în orice altă definiţie, probabil că esenţa fericirii se regăseşte într-o anecdotă de pe vremea părinţilor mei, care suna cam ca în cele de mai jos:
Preocupat de moralul din ce în ce mai scăzut al omenirii, în ideea de a face ceva pentru a înţelege mai bine ce-i face pe oameni fericiţi, Dumnezeu îl trimite pe Sf. Petru pe Pământ, să caute… o fată fericită. Ajuns în America, Sf. Petru vede o grămadă de fete posace şi se opreşte să vorbească cu una dintre ele, care chiar plângea. „Ce-i fata moşului, de ce plângi?” „Sunt nefericită, domnule. Prietena mea are un boyfriend nou şi o maşină nouă iar eu tot cu rabla asta veche de cinci ani şi tot cu Jimmy de doi ani incoace, mă simt ca un rahat”. „Hm” – îşi zise Sf. Petru în barbă şi plecă mai departe, în Franţa, unde se opri, de asemenea, să discute cu o fată care plângea. „De ce plângi, fata moşului?” „Sunt nefericită, domnule. Prietena mea are o rochie nouă şi a slăbit trei kilograme, iar eu am tot rochia de acum un an şi nici nu reuşesc să slăbesc…”. Tot aşa, Sf. Petru face un periplu prin ţările dezvoltate şi prin alte câteva, iar într-un final revine să dea raportul. „Ei, cum stau lucrurile, sfinte Petre?” îl întreabă Dumnezeu. „ Doamne, am întâlnit multe fete nefericite pe lume şi câteva mai fericite, ici-colo, dar m-am oprit în cele din urmă la o singură fată, cu adevărat fericită, pe care am întâlnit-o la Moscova! (N-aţi uitat, sper, că e vorba de o anecdotă de pe vremea părinţilor mei, deci de prin anii 50…) „Zău? Cum aşa?” „Da, Doamne. Sărea într-un picior, chiuia şi râdea, mai mare dragul s-o vezi. Am oprit-o şi am întrebat-o: Ce se întâmplă?”. „Sunt fericită, mi-a zis. Sunt fe-ri-ci-tă!!!! Azi, la cantină, bucătăreasa a uitat să-mi rupă cartela de macaroane şi mâine mă duc şi-mi iau o porţie în plus!!!”
Nu mă pot abţine de la a deschide o paranteza despre intraductibilitatea acestei anecdote, al carei deplin umor nu-l mai putem gusta (din nefericire, din fericire?) în ziua de azi. Cei care cunosc istorioara din sursa originală ştiu că fata se referă la cartela de macaroane spunând „talonchiki na macaronchiki” – ceea ce, în traducere exactă ar fi „carteluţa pentru macaronaşe”. Las cititorul sa savureze înâlţimile filosofice la care a dus înţelepciunea populară, şlefuind fiecare nuanţă, definirea fericirii.
In fine, nu pot omite, ca o notă strict personală, o secvenţă muzicală care poate simboliza fericirea, pentru mine. Sper să vă placă şi dv.
Melodia este rascolitoare.. dar tristă. Poţi să fii fericit dacă eşti capabil să o accepţi în viaţa ta.
Dacă priorităţile tale se îndreaptă către alte obiective,
trăieşti ca un roboţel programat pentru ,, rezolvare” iar dacă la final ai şansa ca acestea toate să fie realizate atunci începi să te întrebi ,, eu sunt fericit ?”..
Te simţi singur, priveşti dintr-o dată lumea cu alţi ochi şi îţi doreşti din tot sufletul să întâlneşti fericirea.
Oare nu este prea târziu? Nu cumva a trecut pe lângă tine şi nici nu ai observat-o?
Fericirea este în noi
Pretuind fiecare moment frumos,fiecare bucurie,simtim mireasma fericirii invaluindu-ne,ocrotindu-ne,imbratisandu-ne.Pretuind si niciodata uitand clipele minunate,fie ele cat de trecatoare…pretuind intampinam fericirea…pretuind.
Editorialul tau m-a facut sa imi amintesc….
Meniul cu paine prajita, frecata cu usturoi si untura, varza murata – era ceva sa iti lingi degetele. Un meniu pentru serile lungi si reci de iarna…..uneori doar paine prajita cu usturoi,unsa cu ulei provenit din sticlele acelea gretoase, ceai de tei….Linistea spiritele…. Era saracie….Asta era meniul in familia noastra….in multe seri…pe vremea lui „Ceau”….Stateam cu parintii mei in bucatarie, dadeam drumul la gazul metan, deschideam usa cuptorului, doar doar ne-om incalzi cumva….Fericirea era in noi, in faptul ca eram toti trei impreuna….
La sanius mergeam fara pantaloni de ski, cum e acum….Asa ca veneam acasa uzi de sus pana jos, inghetati, degetele erau vinete de frig…Cei care nu aveau sanii se dadeau pe capace de wc (plastic)….Fericirea era in noi, in tineretea noastra, in jocurile noastre…..
Vara mergeam la strand, pe malul Muresului. Stateam la soare, ne balaceam in apa, de dimineata pana seara. Eram la un pas de insolatie…Nu aveam creme de protectie impotriva soarelui, nu ne spunea nimeni cat de daunator este statul indelungat la soare….
Fericirea era in noi, in grupul nostru de prieteni, veselia si buna dispozitia din care ne alimentam….
Acum „am crescut” si sper sa nu uitam niciodata cele traite, ca sa putem aprecia ceea ce avem astazi.
Ce este fericirea?
Vă mulţumesc! Cu ajutorul dumneavoastră şi al Doamnei Cristina Dobrin am putut obţine următoarea formulă a fericirii (???) :
F = f + r + c + r + a în care
F reprezintă – evident – fericirea
f este fiinţa ( nicidecum averea)
r este râsul ( măcar un hohot sau un zâmbet)
c este comuniunea (nicidecum comunismul lozincard), în sensul de colegialitate, întovărăşire, aflare la un loc cu cei dragi sau cu prietenii
r – din nou o doza de râs
a , adica amintirea, anamneza, aducerile aminte
Eu cred ca fericirea poate fi descoperita doar retrospectiv si nici atunci altfel decat ca un reflex in oglinda sufletului, in jurul caruia ne putem insuruba pentru a acumula energia necesara indurarii nefericirii.
Fericirea nu e un lucru foarte mare.Nu cred ca ne trebuie asa de mult penru asta,cred c-ar trebui sa apreciem fericirea-n compartie,ori in legatura cu cine sintem nu cu cine-s sau ce au ceilalti.Ce ne trebuie- fond? Cind descoperim asta putem fi fericiti,doar ca o descoprim prea tirziu,cind deja ne-am hodorogit cautind fericirea.Oare ce este in sine feriirea? Dimineata cind te dai sanatos jos din pat,te misti,vezi auzi vorbesti maninci bei apa faci pipi? sau ce vezi cind te dai jos din pat? o casa mare o masina mare sa le sara ochii vecinilor?Habar n-am,sa asculti pasarile cintind sau un concert intr-o sala celebra? Sa fii multumit cu cine esti sau nemultumit ca nu esti altcineva?
Acu-s la Moscova,cade statuia de pe cal plus 38 de grade.E un oras frumos.Poti sa-l vezi(daca iesi din asfaltul topit de care te-ai lipit)Poti sa te gindesti ca l-ai vazut.Daca cumva mai vezi in ochi.Dar insasi faptul ca sint vie sa simt toate astea e o fericire,nu? Deci ce este fericirea? sa poti sa faci ce vrei si sa te vaicaresti ca nu poti?:))))))))))))))sau ca ai face daca…
Concluzie? da ce-s io filozof:))))))))
….. probabil, cumulul a tot ceea ce prin simplitate, puritate si frumusete, ne atinge, ne sensibilizeaza, ne bucura si ne umple sufletul; de la firul de floare, pana la cuvantul trimis cu drag. TOTUL. Totul poate fi fericire; depinde insa cat de bine pregatiti suntem sa o recunoastem si sa o acceptam … asa cum este.
Undeva in text, ai afirmat ca opusul fericirii este suferinta. Eu as indrazni sa spun ca suferinta este de fapt unitatea de masura a fericirii, iar dorinta, oricare ar fi ea, .. ei bine, dorinta …… nu este altceva decat primul pas pe care-l facem catre suferinta.
Este o fericire simplul fapt ca putem discuta public despre fericire si recunoastem fara indoiala caracterul personal al acestei stari. Interesant este ca in proiectul megaloman de „faurire a omului nou” problema fericirii nu s-a pus, fiind eclipsata total de utilitarism si socialism fortat, asta in timp ce unii dintre noi pot fi utilitaristi, socialisti, buni cetateni, donatori de sange, de organe, de viata la o adica, fara sa ne impinga nimeni de la spate (iar in cazul impinsului putem reactiona chiar contrar).
Va multumesc tuturor celor care ati postat si poate veti mai posta ecouri. O fericire apreciabila este sa putem sa ne punem aceasta problema ca si grup capabil sa comunice si sa avem pareri diferite!
Mai tineti minte urarea sablon rostita stalcit la finalul discursurilor interminabile: „Va doresc multa sanatate si fericire!” ?
Urarea era un bonus personal din partea „iubitului”. Nicaieri insa, in vreun document oficial (revin la referirea pe care o aduc in text cu privire la Declaratia de Independenta a SUA) nu era prevazut DREPTUL cetateanului la cautarea fericirii. Stie cineva de vreun astfel de pasaj contemporan in documentele Romaniei post-ceausiste?
C.T. Popescu sustinea ieri pe Gandul.info:
„Sunt destui cetăţeni care susţin că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu în ce priveşte nivelul de trai. Subsemnatul sunt de părere că era mai bine în ce priveşte nivelul de inteligenţă.”
Ca dovada unii au preluat numai partea a doua a textului.
Ce este fericirea?
Un citat de un filozof care are umor si un citat de un comedian care ar vrea sa fie filozof.
Fericirea nu este nimic mai mult decât o sănătate bună şi o memorie proastă
– (Albert Schweitzer)
In fiecare dimineata cind ma trezesc si deschid ochii îmi spun: EU,nu evenimentele, am puterea de a ma face fericit sau nefericit . Am posibilitatea de a alege cum voi fi. Ziua de ieri a trecut, mâine nu a sosit încă. Eu am doar ziua de astazi, şi am de gând ca astazi să fiu fericit.- (Groucho Marx)
asa e, avem toti dreptul la fericire. insa starea aparent inevitabil imperfecta a omului va atrage, mai degraba, nefericirea. asta e conditia umana, dureroasa neputinta a omului de-a fi multumit mai mult timp.
… o intrebare retorica pe care o adresez tuturor si in egala masura mie insami:
Daca Dumnezeu te-ar privi direct in ochi si ar spune: „Iti poruncesc sa fii fericit pe aceasta lume, cata vreme ai sa traiesti!”
Oare ce ai face?…
nu stiu… pentru ca, ceea ce pentru o omida este sfarsitul lumii, pentru un fluture este Paradisul…