ACUM.TV

Natalie Schor

C.D. Cine este Natalie Schor? Povestește-ne câte ceva despre tine.

N.S. Sunt un om obișnuit…După terminarea liceului și a stagiului militar, am fost primită la Universitatea din Tel Aviv. Am urmat, în același timp, cursurile facultății de Istoria Artelor și a celei de Teatru.

C.D. Colaborezi la publicația noastră din luna martie, cu fotografii pentru ALBUM / FOTOGRAFIA ZILEI. În prima săptămână a lunii mai, am prezentat, în fiecare zi, o altă fotografie semnată Natalie Schor, în ciclul “VIAȚA CA O METAFORĂ”. Cum se vede viața prin obiectivul aparatului de fotografiat?

N.S. Exact așa cum este, cu frumusețile și cu necazurile ei. Cu încercarea de a prinde ineditul, amănuntul cu semnificație, neobișnuitul ascuns în banal.

C.D. Cum s-a născut în sufletul tău această pasiune, fotografia?

N.S. În urmă cu câțiva ani am primit ca dar un aparat de fotografiat digital. M-am înscris la Universitate și la Cercul de fotografie artistică. Am avut norocul să mă descopere redactorul șef al revistei internaționale „Romanian VIP”, domnul George Roca. Dumnealui a cerut părerea unui specialist în materie, regizorul de film și poetul Zoltan Terner. Rezultatul a fost un articol-eseu  foarte elogios și încurajator. Așa am ajuns să colaborez la revista „Niram Art” din Madrid, unde  tânăra și inimoasa ziaristă și îndrumătoare artistic Eva Defeses, mi-a oferit nu numai spațiu în paginile elegante ale publicației, dar m-a și intervievat.

CHILDHOOD MEMORIES (AMINTIRI DIN COPILĂRIE) N.S. Fotografia aceasta este nostalgică, îmi amintește de propria copilărie. E adânc întipărită amintirea unei plimbări cu mama și bunica pe câmpie. Când privesc fotografia aceasta, retrăiesc momentul și ochii mi se umezesc.

C.D. Revista Niram Art, împreună cu Editura Niram Art, au organizat în anul acesta a Doua Ediție a Premiilor Niram Art, care cuprinde mai multe secțiuni, printre care și Fotografie. Nominalizările au inclus cinci artiști (patru din Spania – Clara Llamazares, MIEDHO, Laura Thomas, Germán Peraire) și Natalie Schor, fotografa de origine română din Israel. Festivitatea de decernare a Premiilor a avut loc la Madrid, pe data de 29 mai 2010. Felicitări pentru trofeul câștigat. Ai fost prezentă la ceremonie? Ce ai simțit atunci? Ce înseamnă acest trofeu pentru activitatea ta fotografică?

N.S. Nu, nu am fost prezentă la Gala Premiilor. Adevărul este că a fost o mare surpriză când am fost nominalizată pentru premiu. Nu mă așteptam. Cu atât mai mult, nu mă așteptam să primesc trofeul. M-am bucurat foarte mult, premiul este un stimulent, un îndemn, o chemare din depărtări…

C.D. În urmă cu câteva zile, una din fotografiile tale a apărut ca fundal pentru o acțiune de popularizare a celor mai remarcabili scriitori contemporani israelieni, în ziarul Iediot Aharonot. Ne poți da mai multe amănunte?

N.S. S-a întâmplat ca cineva, de la o importantă instituție de publicitate, să vadă pe internet o anume fotografie de a mea, din Ierusalimul vechi. Imaginea servea probabil proiectul acesta, de lansare a „literaturii bune”, inițiat de cel mai important cotidian din Israel, în asociere cu una din marile bănci din țară. Pe fondul acestei fotografii, e sugerată coperta uneia din carțile recomandate, în suplimentul cultural-artistic al ziarului…

WESTERN WALL (ZIDUL PLÂNGERII) N.S. Fotografia e întotdeauna actuală. Am realizat-o într-una din vizitele mele la Ierusalim. E cunoscut obiceiul de a scrie o rugăciune sau o dorință pe un petec de hârtie și de a-l strecura printre pietrele zidului. Aceasta e o credintă, dar mai mult decât atât, eu cred că însuși gestul simbolizează speranța. Mă străduiesc să fiu optimistă și știu că, la urma urmelor, toate se rezolvă. Piatra și hârtia, câtă sensibilitate!

C.D. Ai ilustrat numărul din februarie al revistei de cultură „Timpul” care apare la Iași. Ai colaborat la “Agero” (Germania), “Star Press” (America), “Romanian VIP” (Australia), “Intercultural”, “Cetatea lui Bucur” (România), “Buna dimineața Israel”, “Expres Magazin”, “Revista Familiei”, “Time Out” (Israel). Cum s-au născut aceste colaborări?

N.S. Scriitorul Liviu Antonesei m-a onorat cu încrederea lui. Și el a văzut parte din fotografiile mele și mi-a propus colaborarea. Dumnealui a avut curajul lansării unui nume necunoscut la Iași, eu am avut norocul să apar într-o publicație cunoscută. Sunt  fericită că fotografiile mele au atras atenția mai multor oameni de cultură, cum ar fi scriitorii Roni Căciularu și Mihai Batog Bujeniță. Dumnealor au scris de bine, aș îndrăzni să spun chiar laudativ și articolele au apărut în diverse publicații, fiind reluate, cu tot cu ilustrații, de altele…

C.D. Cine te-a inspirat în cariera artistică?

N.S. Vreau să cred că nu m-a inspirat nimeni, altfel aș fi o simplă imitatoare… Și totuși, o tânără galeristă și critic de artă, Maya Kasevitz, a găsit unele „paralelisme” cu faimosul fotograf francez Henri Cartier-Bresson. Faptul acesta mă onorează, mai ales că am vazut creațiile maestrului numai după aceea…

BRANCHES REACHING OUT (RAMURI CARE SE ÎNTIND) N.S. Această fotografie reprezintă pentru mine Natura vie. Ramurile apar ca niște brațe îndreptate înainte… În afara faptului că poza e foarte decorativă și ocupă tot spațiul, cred că imaginea sugerează în mod simbolic trecutul, prezentul și viitorul. Cel puțin, așa văd eu lucrurile…

C.D. Pe când o expoziție de artă fotografică pe meleaguri canadiene? Dar în România?

N.S. Am expus de mai multe ori în galerii și expoziții colective din Israel. Dar cred că e devreme să mă gândesc la o expoziție personală și mult prea devreme ca să expun peste hotare. Dar întrebarea e măgulitoare.

C.D. Se spune despre tine ca ai fi o “dizidentă” a artei fotografice care domină astăzi piața, prin refuzul tău de a imita pictura sau grafica. Ce ne poți spune despre aceasta?

N.S. Nu vreau să imit nici pictura nici grafica…Nici măcar viața. Vreau să descopăr ce e deosebit în realitatea cotidiană, specialul în banal, umorul în tristețe, frumosul în modestie.

THE HAPPY BUTCHER (MĂCELARUL FERICIT) N.S. Îmi place mult această fotografie. Personajul este un prieten actor, Avishay Mingersky, unul din oamenii cei mai amuzanți din câți cunosc. Fotografia face parte dintr-un proiect social critic pe care l-am numit "Piața de carne". Fotografia are umor, ceea ce eu caut întotdeauna chiar în situațiile dramatice. Umor vizibil sau discret…

C.D. Fotografiile tale sunt mărturii vii ale vieții cotidiene. Realitățile surprinse de tine pe pelicula fotografică au un dramatism aparte. Cum reușești să transmiți această stare publicului?

N.S. Realitatea conține acest dramatism, uneori e tragică, alteori comică, de foarte multe ori tragic-comică.

C.D. Nu esti straină de pictură. Cum se reflectă aceasta în fotografiile tale?

N.S. Am studiat artele plastice, dar nu am intenționat să le imit.

GIVE A DAMN - N.S.Cel mai mult în această fotografie contează compoziția. Numai pe plan secund coloritul. Am dorit ca totul să fie la locul lui: cojile de usturoi par fusta unei balerine, și chiar cutitul nu mai amenință pe nimeni…Cred că titlul completează subiectul și oferă o opțiune personală interpretativă privitorului.

C.D. Fotografiile tale au întotdeauna un titlu. De ce?

N.S. Nu întotdeauna, dar de multe ori, da. Titlul, dacă e potrivit, poate adânci subiectul, poate direcționa ideea, poate adăuga un strop de umor sau de tristețe.

C.D. Ce ţi-ai dorit să fotografiezi până acum şi nu ai facut-o încă ?

N.S. Un vis îndepărtat al meu este să fotografiez în Kenya, într-un safari. Iubesc atât de mult animalele…

C.D. Îți mulțumesc pentru cele împărtășite cititorilor publicației ACUM și te rog, continuă să visezi, pentru că nimic nu e imposibil, dacă dorești cu adevărat. Așteptăm fotografiile pe care le vei face în Kenya!

Acest articol a fost publicat duminică, 4 iulie 2010 la rubrica Cai Spre Noi Insine.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.